ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Filiala București, anularea, în parte, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din 24 iunie 2016.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 977 din 4 noiembrie 2016, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 București, având în vedere prevederile 714 alin. (1) și 107 alin. (1) din C. proc. civ.
2.2. Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 1061 din 2 februarie 2017, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, competența soluționării contestației împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii aparține, potrivit art. 213 alin. (13) din C. proc. fisc., instanței de contencios administrativ.
În speță, sunt incidente art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că solicitarea de anulare, în parte, a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se referă numai la suma imputată, în valoare de 6.554,19 RON, cu privire la această anulare parțială ar avea calitate și interes.
În ceea ce privește competența teritorială în soluționarea cauzei, s-au avut în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cauză reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său.
Cauza a fost înregistrată, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care, prin Decizia nr. 1031 din 7 iunie 2017, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu obiectul cererii deduse judecății.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. (134) și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.
Obiectul cererii deduse judecății vizează anularea, în parte, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A.AFR13554 din 24 iunie 2016, cu referire la suma imputată, în valoare de 6.554,19 RON.
Actul atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind supus căii de atac prevăzute de art. 213 alin. (13) din același act normativ.
Potrivit art. 213 alin. (13) din C. proc. fisc. "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (…) cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă".
Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile generale cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulteriorare, potrivit cu care competența materială de soluționare a cauzelor se syabilește în raport de două criterii și anume rangul autorității care a emis ori încheiat actul în sistemul organelor administrației publice și criteriul valoric în cazul litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
În speță, sunt aplicabile aceste prevederi legale în raport cu criteriul valoric, decizia contestată făcând parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cuantumul obligațiilor de plată nu depășește pragul valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de acest text de lege.
Această concluzie este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deși are ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins de reclamant, este indisolubil legată de creanța ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri, creanță rezultată, în cazul de față, din taxe și impozite.
Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora este îndeplinit și în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanții de recuperare a creanțelor bugetare.
Totodată, aspectul stabilirii competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunile formulate în temeiul art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, prin care se contestă măsurile asigurătorii instituie de organele fiscale, a făcut obiectul ședinței din 22 mai 2017 a Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind adoptată soluția de unificare a jurisprudenței în sensul că "instanța de contencios administrativ competentă să judece în fond litigiile având ca obiect deciziile A.N.A.F. de instituire a măsurilor asiguratorii se determină în funcție de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul contestat privește o creanță fiscală."
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală București în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.