ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2017

Decizia nr. 1150/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 iulie 2016, reclamanta Compania A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-AFR8967 din 05 mai 2016 și suspendarea executării măsurilor dispuse.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 6675 din 22 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că în cauză este aplicabil criteriul valoric specific litigiilor fiscale, iar debitul estimat în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii depășește 1.000.000 lei, fiind de 1.355.668 lei.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 266 din data de 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a fost declinată competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Compania A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, întrucât actul contestat nu vizează taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, ci instituie o măsură asigurătorie, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare se stabilite în raport de rangul autorității emitente, respectiv, în favoarea tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență:

Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, obiectul cauzei îl constituie acțiunea formulată de reclamanta Compania A. SRL prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-AFR8967 din 05 mai 2016.

Prin Decizia nr. A-AFR8967 din 05 mai 2016 emisă de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, s-a instituit măsura popririi asigurătorii, în limita a 150% din valoarea creanței estimate, asupra sumelor urmăribile, datorate cu orice titlu reclamantei de terțe persoane, precum și asupra conturilor bancare deschise și deținute în prezent de reclamantă, în contextul estimării unor obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 1.355.668 lei, din care 549.542 lei impozit pe profit și 806.126 lei taxă pe valoarea adăugată.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În acord cu soluția pronunțată de curtea de apel, criteriul valoric nu se aplică tuturor actelor emise de către un organ fiscal și care sunt susceptibile de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ-fiscal, ci doar celor care privesc exclusiv, taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în caz contrar, competența stabilindu-se după rangul organului emitent, care în speță este asimilat unei autorități locale.

În spiritul acestei interpretări se impune efectuarea unei distincții între litigiul în care se contestă decizia de instituire a unor măsuri asigurătorii în vederea executării unei creanțe și litigiul în care se contestă însăși creanța stabilită de autoritatea fiscală, astfel că debitul estimat, reținut de către tribunal la stabilirea competenței în favoarea curții de apel, nu prezintă relevanță.

Lipsită de relevanță din punct de vedere al stabilirii competenței de soluționare a cauzei, este și împrejurarea că direcția nu are personalitate juridică, întrucât în materia contenciosului administrativ și fiscal se reține capacitatea de drept administrativ a autorității publice definite de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, constând în aptitudinea acesteia de a exercita drepturi și de a-și asuma obligații, capacitate care, transpusă în plan procesual, îi conferă calitate procesuală.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Compania A. SRL și pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.

Procesat de GGC - NN