ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată initial și precizată pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 - Târgu Jiu, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.11.2016.

Prin precizarea acțiunii reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal control nr. x din 23 noiembrie 2016 emis de ANAF precum și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea capătului principal al acțiunii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod nelegal s-au instituit măsurile asiguratorii impotriva sa, având în vedere faptul că societatea avea documente justificative care atestau toate operatiunile efectuate și care erau înregistrate și în evidenta contabilă, îndeplinindu-și toate obligatiile legale care-i reveneau din acest punct de vedere.

În drept a invocat art. 260 și urm din C. proc. civ., art. 761

1

și urm. C. proc. civ., Legea nr. 571/2003, Ordinul nr. 3512/2008, NM aplicare a Legii nr. 571/2003.

Prin Sentinta civilă nr. 4820/11.04.2017, cauza a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 5269 din 21 septembrie 2017, Tribunalul București, secția Contencios Administartiv și Fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și, în conscință, a declinat competența soluționării cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 - Târgu Jiu, în favoarea Curții de Apel București- sectia a VIII-a.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut, din analiza art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, că legiuitorul a asimilat deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii actelor administrative tipice. De aceea a prevăzut că se atacă conform legii nr. 554/2004 direct cu acțiune la instanța de contencios competentă (iar nu cu contestație în fața organelor fiscale precum actele administrativ-fiscale), iar pentru urgență s-a renunțat și la procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004.

Actul administrativ contestat în prezenta cauză este emis de o autoritate publică centrală, Direcția Generala Antifrauda Fiscală- Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, din cadrul ANAF, deci o acțiune prin care se solicită anularea acestuia se soluționează în primă instanță de curtea de apel.

In acest sens instanța a avut în vedere că potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 520/2013, "În cadrul Agenției (ANAF) se organizează și funcționează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală.

(2) În cadrul Direcției generale antifraudă fiscală funcționează direcții regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncți antifraudă. Sediul principal al direcțiilor regionale antifraudă fiscală se stabilește în municipiile prevăzute în anexa 2.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 178 din 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 - Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a suspendat judecata cauzei și a inaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instranța a reținut că măsurile asigurătorii, chiar și în cazul în care se dispun înainte de emiterea titlului de creanță, "privesc" taxe și impozite sau contribuții evaluabile în bani, iar acest criteriu valoric are prioritate, indiferent de rangul autorității emitente, nefiind relevant faptul că acestea sunt numai estimate.

Într-o interpretare contrară, arată instanța, cu privire la același raport juridic, analizat pe fond (când se contestă însuși titlul de creanță alături de care s-au dispus măsuri asigurătorii) sau numai la nivelul aparenței (când se contestă doar măsura asigurătorie dispusă anterior emiterii titlului de creanță), competența instanțelor judecătorești ar fi diferită dacă o autoritate publică centrală emite o astfel de decizie privitoare la o creanță estimată de până la 1.000.000 de RON. Or, o interpretare logică se opune unei astfel de concluzii, în care aparența raportului juridic de drept fiscal (specifică măsurilor asigurătorii) ar face obiectul analizei în primă instanță în fața curților de apel (cu drept de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție), în timp ce însuși fondul raportului juridic de drept fiscal ar face obiectul analizei în fața tribunalului. Situația inversă conduce la aceeași lipsă de simetrie juridică.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. nr. x/18.11.2016 emisă de pârâtă, în baza procesului-verbal control nr. x de instituire sechestru asigurator bunuri mobile din data de 23 noiembrie 2016.

Înalta Curte constată că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în urma unui control fiscal, prin care inspectorii antifraudă din cadrul instituției pârâte au dispus instituirea măsurilor asigurătorii în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, motivat de faptul că există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea obligațiilor de plată, estimate la suma de 268.466 RON.

Potrivit art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesai poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă".

Așadar, dispozițiile noului Codul de procedură fiscală fac trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței competente, la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În cauză, valoarea acestor obligații de plată este de până la 1.000.000 RON, prag valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce atrage competența de soluționare a tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 - Târgu Jiu în favoarea Tribunalului București -S.C.A.F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.