ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă, la data de 21 octombrie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. X/06.10.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București și procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile încheiat la 07.10.2016, nr. x/07.10.2016, în dosarul de executare nr. x/2016 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, precum și anularea actelor de executare.

Prin sentința civilă nr. 4479 din 22 mai 2017, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reținând că, prin raportare la art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă să soluționeze cauza este tribunalul, în funcție atât de rangul autorității emitente (Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, autoritate publică de rang local), cât și de criteriul valoric (suma avută în vedere de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, fiind mai mică de 1.000.000 RON).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.07.2017, sub dosar nr. x/2017.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 6077 din 18 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcție de rangul autorității emitente. Astfel, din analiza art. 231 alin. (13) Codul de procedură fiscală, tribunalul a reținut că legiuitorul a asimilat deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii actelor administrative tipice și de aceea a prevăzut că se atacă în temeiul Legii nr. 554/2004 direct cu acțiune la instanța de contencios competentă (iar nu cu contestație în fața organelor fiscale precum actele administrativ-fiscale), iar pentru urgență s-a renunțat și la procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Citând dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 520/2013, tribunalul a reținut că actul administrativ contestat în cauză este emis de o autoritate publică centrală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, din cadrul ANAF, deci o acțiune prin care se solicită anularea acestuia se soluționează în primă istanță de curtea de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2017, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 114 din 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrtiv și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea de față privește cenzurarea unui act administrativ-fiscal prin care s-a instituit o măsură asigurătorie în ceea ce o privește pe reclamantă cu privire la o sumă în cuantum mai mic de 1.000.000 RON, anume 280.188 RON.

În raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că dacă actul supus controlului de legalitate stabilește în sarcina contribuabilului un debit (taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii), iar suma contestată este mai mică de 1.000.000 RON, competența aparține tribunalului, chiar dacă a fost emis de o autoritate publică centrală. Cu alte cuvinte, la stabilirea competenței într-o cauză ce privește un act administrativ având ca obiect un impozit, taxa, contribuție sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie exclusiv cuantumul sumelor contestate, iar nu rangul autorității emitente.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Înalta Curte constată că, obiect al contestării în acțiunea de față îl reprezintă Decizia nr. X/06.10.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, prin care au fost instituite măsuri asigurătorii pentru suma totală de 280.188 RON, reprezentând impozit pe profit.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală:

"Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, …, cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă", textul normativ făcând trimitere, prin urmare, la dispozițiile generale în materia stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ. Problema care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește prevalența unuia dintre cele două criterii, pornind de la analiza conținutului actului administrativ supus contestării.

Înalta Curte constată că problema stabilirii competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunile judiciare prin care se contestă măsurile asigurătorii instituite de organele fiscale, a făcut obiectul Soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 22 mai 2017, prin care s-a stabilit că aceste cereri vor fi judecate de instanțele competente în funcție de valoarea creanței pentru care s-au dispus aceste măsuri, și nu în raport de organul fiscal emitent al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Decizia nr. X/06.10.2016, emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, având ca obiect instituirea unor măsuri asigurătorii pentru recuperarea unui debit estimat la suma de 280.188 RON, reprezentând impozit pe profit, face parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deși are ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins reclamantei, este indisolubil legată de creanța ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri, creanță rezultată, în cazul de față, din taxe și impozite.

Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora este îndeplinit și în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanții de recuperare a creanțelor bugetare.

Având în vedere că decizia contestată în cauză privește o creanță sub valoarea de 1.000.000 RON, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.