ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Constanta și Agenția Națională de Administrare Fiscală București, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 26 iulie 2016 și a Procesului-verbal nr. x din 1 august 2016.

2.1. Hotărârea Tribunalului Prahova

Prin Sentința civilă nr. 259 din 13 februarie 2017, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație act administrativ fiscal, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență, că emitentul actului administrativ fiscal a cărui anulare se solicită prin prezenta acțiune, este Agenția Națională de Administrare Fiscală București, și nu structura fără personalitate juridică - Direcția Regională Antifraudă Constanța, iar pe de altă parte, că măsura asiguratorie în litigiu, nu are un obiect evaluabil în bani în înțelesul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cererea a fost înregistrată sub nr. x/42/2017.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 111 din data de 18 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești și s-a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regională Antifraudă Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Prahova.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curții de Casației și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, emisă de un organ local, fiind fără relevanță faptul că Direcția Regională Antifraudă Constanța are sau nu personalitate juridică, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004 calitate procesuală pasivă are emitentul actului.

Astfel, s-a apreciat că dacă se aplică criteriul poziționării autorității administrative emitente, competența de a soluționa litigiul revine tribunalului, întrucât decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este emisă de un organ local - Direcția Generală Antifraudă Fiscală Constanța și chiar dacă s-ar aprecia că litigiul privește taxe, impozite sau contribuții, atunci competența ar reveni tot tribunalului, întrucât suma pentru care au fost instituite măsuri asiguratorii este de 27.200 de RON, iar valoarea bunurilor asupra cărora s-au instituit măsuri asiguratorii este de 40.016 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub Dosar nr. x/2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii x din 26 iulie 2016 și a Procesului-verbal nr. x din 1 august 2016, emise de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală Constanța, pentru o creanță în cuantum estimat de 27.200 RON.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei se reține că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (13) din C. proc. fisc. :

"Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, (...), cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă", textul normativ făcând trimitere, prin urmare, la dispozițiile generale în materia stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispozițiile legale citate, competența materială de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume: criteriul rangului organului/autorității publice emitente a actului contestat, respectiv criteriul valoric, când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Problema stabilirii competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunile judiciare formulate în temeiul art. 213 alin. (13) din C. proc. fisc. , prin care se contestă măsurile asigurătorii instituie de organele fiscale, a făcut obiectul Soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 22 mai 2017. Necesitatea abordării unei soluții de principiu a fost relevată de jurisprudența inconstantă, regăsită inclusiv la nivelul secției specializate a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 26 iulie 2016 și Procesul-verbal nr. x din 1 august 2016, emise de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală Constanța, pentru recuperarea unui debit estimat la suma de 27.200 RON, face parte, în mod evident, din categoria actelor administrative "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora",în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este dedusă din regimul juridic al Deciziei contestate, care, având ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării unei creanțe, este indisolubil legată de creanța ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri. Ori, aceasta rezultă, în cazul de față, din taxe și impozite.

Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora este îndeplinit și în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanții de recuperare a creanțelor bugetare.

Prin urmare, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în funcție de criteriul valoric, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regională Antifraudă Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regională Antifraudă Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN