ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2016, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, precum și anularea formelor de executare întreprinse în baza acestei decizii.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, potrivit Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015 emisă la data de 29.02.2016 de către intimată, aceasta a instituit măsura asigurătorie asupra mai multor bunuri mobile ce s-au aflat în patrimoniul contestatoarei.

Organele de executare fiscală s-au aflat în eroare atunci când a instituit măsura de sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile, întrucât o parte dintre acestea nu se mai afla în proprietatea reclamantei.

Pe cale de consecință rezultă faptul că la momentul instituirii măsurilor asigurătorii față de reclamantă, o parte dintre bunurile vizate de această măsură nu se mai aflau în patrimoniul acesteia.

1.1. Prin Sentința nr. 735/20.05.2016 Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență că, reclamanta a solicitat anularea în totalitate a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, cu toate că în motivele acțiunii invocă faptul că numai o parte din bunurile menționate în actul contestat ar fi ieșit din patrimonial societății.

Astfel, tribunalul a considerat că suma contestată este dată de valoarea tuturor bunurilor și valorilor indisponibilizate, evaluate provizoriu de către organul fiscal la peste 2.600.000 RON.

Având în vedere că suma contestată depășește pragul de 1.000.000 RON, tribunalul a constatat că nu este competent material să soluționeze prezenta cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2016.

La termenul de judecată din data de 6.10.2016, în aplicarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., Curtea a pus în discuția părților prezente competența sa, ocazie cu care reclamanta a invocat excepția de necompetență materială a Curții.

Prin Sentința nr. 224 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTru a pronunța această sentință, s-a reținut că, obiectul cererii introductive, așa cum aceasta a fost precizată, îl constituie anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, emisă de către AJFP Prahova, prin care s-au instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile și poprire asigurătorie asupra disponibilităților bancare ale reclamantei.

Curtea de Apel a reținut că Tribunalul Prahova și-a motivat hotărârea de declinare pe împrejurarea că, de principiu, "Curtea de apel judecă în fond acțiunea prin care se contestă o sumă mai mare de 1.000.000 RON și în ipoteza în care actul care privește taxe, impozite și accesorii ale acestora a fost emis de o autoritate publică locală", precum și că "suma contestată este dată de valoarea tuturor bunurilor și valorilor indisponibilizate (...)", care "depășește pragul de 1.000.000 RON".

Or, în condițiile în care în prezenta cauză nu se contestă nicio sumă (taxă, impozit, accesorii etc.), iar raportarea criteriului valoric la valoarea unor bunuri nu se circumscrie, de lege lata, voinței legiuitorului, Curtea a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă a statuat (Decizia nr. 2740/2013 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) că "dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON" (actual 1.000.000 RON).

Curtea a constatat că nici în cadrul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici în cadrul vreunui alt act normativ legiuitorul nu a precizat expressis verbis înțelesul expresiilor "litigii privind/litigii care privesc", acesta fiind interpretat în jurisprudență ca fiind acela de litigii care au ca obiect taxe, impozite ...etc, respectiv litigii prin care se contestă acte administrativ fiscale prin care s-au stabilit astfel de creanțe fiscale ori cele având un obiect strâns legat de acestea, deci litigii în cadrul cărora se apreciază direct sau indirect (cum e cazul, spre exemplu, al suspendării executării actelor administrative) legalitatea și/sau temeinicia unor astfel de obligații fiscale.

De asemenea, s-a reținut că în jurisprudența instanței supreme s-a statuat că în cazul contestării actelor administrativ fiscale prin care nu s-au stabilit taxe, impozite (...) etc, sau care nu privesc legalitatea ori temeinicia unei astfel de măsuri, competența instanței de contencios competente să soluționeze contestațiile nu se determină după criteriul valoric, ci după criteriul rangul autorității sau instituției publice emitente.

Raportat la aceste repere jurisprudențiale, Curtea a constatat că prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/2016 nu s-au stabilit în sarcina de plată a reclamantei vreuna dintre obligațiile fiscale reglementate de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a dispus instituirea sechestrului judiciar pentru anumite bunuri mobile și imobile și a unei popriri asigurătorii asupra disponibilităților bancare ale reclamantei.

Având în vedere că obiectul cauzei - măsura asigurătorie - nu este evaluabil în bani, aspect dovedit implicit și de dispozițiile art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în cadrul cărora taxa de timbru pentru cererile în legătură cu măsurile asigurătorii s-a stabilit în sumă fixă - iar nu la valoare, respectiv în funcție de valoarea creanței pentru care s-a instituit măsura ori a bunurilor asupra cărora ea s-a instituit efectiv sau a părții contestate din aceasta din urmă, rezultând astfel că și în concepția legiuitorului obiectul cererii analizate nu este evaluabil.

În același sens, s-a reținut că în cadrul prezentei cereri introductive nu se critică legalitatea ori temeinicia vreunor obligații fiscale din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci exclusiv legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale, respectiv îndeplinirea condițiilor legale de instituire a acestora. Astfel, se poate observa că reclamanta critică în cadrul cererii introductive doar faptul că la data instituirii sechestrului asigurătoriu o parte din bunurile asupra cărora el s-a instituit nu mai erau proprietatea reclamantei, ci a unor alte persoane.

Ca urmare, având în vedere concluziile instanței supreme amintite (ex. Decizia nr. 956/2013) și considerentele precedente, Curtea a considerat că în prezenta cauză nu este aplicabil criteriul valoric, ci cel al rangului instituției publice emitente, criteriu ultim în funcție de care competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care actul contestat a fost emis de către o instituție publică locală (AFFP Prahova), iar sediul reclamantei se află în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, precum și anularea formelor de executare întreprinse în baza acestei decizii.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că pentru determinarea competenței materiale a instanței de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/2016 nu s-a stabilit în sarcina reclamantei vreuna dintre obligațiile fiscale reglementate de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a dispus instituirea sechestrului judiciar pentru anumite bunuri mobile și imobile și a unei popriri asigurătorii asupra disponibilităților bancare ale reclamantei.

Având în vedere că, măsura asigurătorie nu reprezintă un titlu de creanță, Înalta Curte va înlătura criteriul valoric, aspect față de care, pentru determinarea competentei de soluționare a cauzei de față, se va avea în vedere criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice.

Din punct de vedere al poziționării în cadrul sistemului administrației publice, se constată că, intimata este o instituție publică locală.

Astfel, dând eficiență dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (...) se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale", în stabilirea instanței competente să soluționeze în fond litigiul având în vedere exclusiv criteriul poziționării autorității intimate în rândul autorităților publice și constatând că intimata este o instituție publică locală (AFFP Prahova), Înalta Curte va avea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC "A." SRL prin administrator judiciar B. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV