ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4861/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11 martie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 856 emise la data de 22.02.2016 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, prin care s-au dispus măsuri asigurătorii în urma inspecției fiscale parțiale din perioada 11.01.2016 - 12.02.2016, finalizate prin încheierea Raportului de inspecție fiscală nr. x/19.02.2016, precum și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse.

Prin sentința nr. 170 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și a anulat Decizia nr. 856/22.02.2016 de instituire a măsurilor asiguratorii.

Împotriva sentinței nr. 170 din 22 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, solicitând admiterea recursului și respingerea contestației ca neîntemeiate, cu menținerea măsurilor asiguratorii dispuse.

În motivarea recursului arată că în urma controlului efectuat de către Activitatea de Inspecție Fsicală s-au reținut în sarcina intimatei obligații de plată în sumă de 2.374.512 RON la care urmau a fi calculate accesorii și, cum față de cuantumul sumei stabilite, societatea nu avea disponibilități de plată suficiente, a apreciat că se impune instituirea măsurilor asiguratorii, existând pericolul de sustragere sau de risipire a patrimoniului.

În ceea ce privește debitul stabilit în sarcina societății, arată că acesta este de 9,97 ori mai mare decât totalul obligațiilor declarate de contribuabil și de 1,2 ori mai mare decât activul patrimoniului societății.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse, a arătat că societatea a intrat în procedura insolvenței, astfel că recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova este lipsit de interes/rămas fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte privind situația de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond.

Astfel, cu titlu exemplificativ, se reține că recurenta-pârâtă nu a adus critici cu privire la argumentul primei instanțe, conform căruia pârâta nu a făcut dovada că există pericolul concret și obiectiv la care face referire art. 213 Codul de procedură fiscală și nici critici vizând faptul că au fost puse la dispoziția organelor fiscale documentele și informațiile solicitate în vederea stabilirii bazei de impozitare, a identificării bunurilor și sumelor în vederea aplicării măsurilor de sechestru asigurător și poprire asiguratorie sau că societatea a depus la termen declarațiile fiscale, nu are arierate la bugetul general consolidate, nu are fapte în cazierul fiscal, nu a fost trasă răspunderea solidară, a achitat amenzile stabilite cu ocazia controlului, fiind o societate activă.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

Având în vedere soluția pronunțată pe excepția nulității recursului, aceasta face de prisos analizarea excepțiilor invocate de intimata-reclamantă prin notele scrise, respectiv excepția lipsei de interes și a rămânerii fără obiect a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 170 din 22 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 170 din 22 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.