ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/03.08.2016.

Prin sentința nr. 293/07.12.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 336 din 2 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție -

Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, împotriva sentinței nr. 293 din 7 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că analiza primei instanțe s-a întemeiat pe normele prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deși actele contestate au fost emise sub imperiul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016*.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 15 din 23 ianuarie 2019, în fond după casare, a respins acțiunea formulată de reclamantă, prin administrator special, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., societatea în insolență, prin administrator judiciar B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat pe larg situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată este nelegală.

Astfel, a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, prima instanță nu a analizat motivele și apărările societății, prin care a invocat că decizia atacată nu este motivată, raportat la prevederile legale aplicabile și condițiile impuse de lege, și nu există dovezi din care să reiasă pericolul sustragerii de la urmărire sau de la risipire a patrimoniului, ci s-a raportat la conținutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, fără să respecte decizia de casare, împrejurare care echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Or, prin modul de întocmire a actului contestat organul fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a transformat măsura asiguratorie, dintr-una excepțională, cum a fost intenția legiuitorului, într-una de drept comun, iar prima instanță a apreciat că stabilirea unor obligații suplimentare este suficientă pentru a exista o situație excepțională, împărtășind astfel punctul de vedere al pârâtei.

În opinia părții, în mod greșit, în cauză, s-a apreciat că instituirea măsurilor asigurătorii s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale și că organul de control a demonstrat necesitatea instituirii acestora, fără a analiza susținerile reclamantei, ceea ce echivalează cu îngrădirea dreptului la apărare, precizând și faptul că, urmare a actelor de control, societatea a fost nevoită să intre în insolvență, or, un contribuabil nu poate fi sancționat pentru comportamentul altui contribuabil.

Astfel, a considerat că măsurile asigurătorii sunt abuzive, fiind instituite asupra întregii activități a societății.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii, cu consecința anulării deciziei contestate.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/03.08.2016.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a făcut trimitere la faptul că nu au fost analizate susținerile și apărarile formulate din perspectiva nemotivării deciziei atacate, ci s-a raportat la conținutul acestui act, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva întrunirii prevederilor art. 213 din Legea 207/2015privind Codul de procedură fiscală, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, nu poate fi primit.

Prin decizia contestată, nr. 3453/03.08.2016, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii pentru obligațiile fiscale suplimentare în suma totală de 4.640.031 RON, stabilite în sarcina reclamantei. Anterior emiterii acestei decizii, prin Decizia nr. 2172/12.05.2016 au mai fost instituite măsuri asigurătorii pentru suma de 311.931 RON.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale incidente în cauză.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora

(2) "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Totodată, la pct. 16 din Ordinul nr. 2546/2016 se prevede că:

"Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (…).

De asemenea, în pct. 17 din ordin se arată că "În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

În motivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii s-au reținut mai multe argumente, printre care:

- obligațiile fiscale stabilite în suma totala de 5.000.301 RON, depășesc posibilitățile reale ale reclamantei de a face față unor astfel de obligații de plată către bugetul general consolidat al statului;

- totalul sumelor stabilite suplimentar la control (5.000.301 RON) reprezintă dublu față de obligațiile declarate de reclamantă în cuantum de 2.427.362 RON, pe parcursul perioadei verificate; suma stabilită este importantă în raport cu activul patrimoniului reclamantei, acesta reprezentând aproximativ 70% din totalul obligațiilor fiscale suplimentare;

- reclamanta nu dispune de resursele financiare necesare achitării obligațiilor fiscale stabilite suplimentar, astfel cum s-a constatat din analiza disponibilităților bănești din conturile bancare si din casierie;

- reclamanta a derulat operațiuni cu societăți care potrivit informațiilor din baza de date a ANAF figurează ca inactivi sau radiați;

- pe parcursul derulării controlului, în relația cu echipa de inspecție fiscală, reclamanta nu a avut un comportament de colaborare adecvat (nu a dus la îndeplinire măsura dispusă de organele de inspecție fiscală, pentru care a și fost sancționată contravențional, nu a pus la dispoziția echipei toate documentele tehnico-operative și financiar-contabile solicitate atât verbal cat și în scris, etc).

Așa fiind, se constată că prima instanță în mod corect a sesizat că autoritatea publică pârâtă a făcut referire la împrejurări concrete, care demonstrează diminuarea patrimoniului și care au determinat-o să ajungă la concluzia că "există o situație excepțională", ce impune luarea măsurilor asigurătorii împotriva debitoarei-reclamante, pentru a asigura colectarea debitului.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că în decizia atacată au fost reținute mai multe motive pentru care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, nu doar stabilirea unor obligații suplimentare de plată cum aceasta invocă, printre care se regăsesc comportamentul societății și lipsa documentelor solicitate, ceea ce constituie o situație excepțională avută în vedere la luarea respectivelor măsuri.

Referitor la invocarea inexistenței unor dovezi din care să reiasă pericolul sustragerii de la urmărire sau de la risipire a patrimoniului, instanța de control judiciar are în vedere că textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumții simple (în sensul că debitorul intenționează să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul) întemeiate pe un fapt vecin și conex.

Or, condiționând aplicarea măsurii asiguratorii de existența unor acțiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, ar lipsi de conținut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol și nu la un anumit rezultat.

Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv "există pericolul", configurează o situație viitoare și nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

În interpretarea art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere și alte elemente decât cele indicate. În concluzie, așa cum s-a arătat, prin raportare la conținutul concret al actului atacat, se reține că sunt indicate o serie de elemente, cu referire la comportamerntul fiscal inadecvat al contribuabilului și lipsa unor documente jusitificative, de natură să justifice concluzia existenței unei stări de pericol, or, potrivit art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, partea avea obligația să colaboreze cu inspectorii fiscali la constatarea stărilor de fapt fiscale,

Așadar, pentru instituirea unor astfel de măsuri se apreciază că este suficient doar să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele menționate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., societatea în insolvență, prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 15 din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.