ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2017

Decizia

nr. 1897/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă , reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F. Mureș, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, au solicitat includerea în plată a unor drepturi salariale câștigate prin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: sentința civilă nr. 1019/C din 07.12.2007 și sentința civilă nr. 1020/C din 07.12.2007, ambele pronunțate de Tribunalul Neamț, potrivit dispozițiilor art. 268 C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 976 din 06.10.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2016 al Tribunalului Mureș a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Bacău (cu sediul) și Tribunalul Neamț.

Prin sentința civilă nr. 187 din 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Mureș, secția civilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din înscrisurilor de la dosar, reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F. Mureș, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, au solicitat includerea în plată a unor drepturi salariale câștigate prin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: sentința civilă nr. 1019/C din 07.12.2007 și sentința civilă nr. 1020/C din 07.12.2007, ambele pronunțate de Tribunalul Neamț, potrivit dispozițiilor art. 268 C. muncii.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (…)”.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din același act normativ: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

„(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)”

Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun.

Acțiunea cu care a fost învestită instanța în cauza de față are ca obiect obligarea pârâților la includerea în plată a unor drepturi salariale câștigate prin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: sentința civilă nr. 1019/C din 07.12.2007 și sentința civilă nr. 1020/C din 07.12.2007, ambele pronunțate de Tribunalul Neamț, potrivit dispozițiilor art. 268 C. muncii.

Se observă, astfel, că acțiunea formulată de reclamanți nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceștia nu au solicitat anularea pentru nelegalitate a ordinelor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, nefiind așadar dedus judecății un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, includerea în plată a unor drepturi salariale câștigate prin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Având în vedere obiectul acțiunii formulate de reclamanți și fundamentarea acesteia în fapt și în drept, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia contenciosului administrativ nu are competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care, având în vedere temeiul de drept invocat prin acțiune, respectiv art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, art. 2 din Legea nr. 285/2010, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F. Mureș, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.