ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2763/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, Ia data de 22 ianuarie 2015, sub nr. 2046/3/2015, contestatoarea F.F.M., în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestație împotriva deciziei de validare parțială nr. 2128 din 10 noiembrie 2014, emisă de intimată, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de validare totală, în sensul acordării de despăgubiri integrale în Dosarul nr. 51338/CC din 11 aprilie 2012, constituit în baza dispoziției nr. 1780 din 10 martie 209, emise de Primarul Municipiului Cluj Napoca, în favoarea reclamantei și a a numitului O.P.J.F., pentru imobilul situat în mun.

Cluj - Napoca, str. P. nr. 227 (actualmente Bd. N.T.), format din teren în suprafața de 5875 mp și construcție demolată de 151 mp. Prin sentința civilă nr. 621 din 14 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2046/3/2015 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Cluj. Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de validare parțială nr. 2128/2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Potrivit actelor dosarului, s-a formulat cerere de acordare despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P. nr. 227, prin notificare, iar primarul municipiului CIuj-Napoca, prin dispoziția nr. 1780 din 10 martie 2009 a propus acordarea măsurilor reparatorii.

Ulterior emiterii acestei dispoziții, dosarul a fost înaintat SCC, iar prin decizia civilă nr. 4618/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligată CCSD să emită titlul de despăgubire, iar la data de 10 noiembrie 2014, CNCI emis decizia ce face obiectul prezentei contestații. Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Art. 34 alin. (1) din același act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. (3). Tribunalul constată că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, Tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Cluj. Se consideră că această instanță este cea mar în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 608 din 30 octombrie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatându-se ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme, în vederea pronunțării regulatorului de competență, reținând, în esență, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 și că textul legal reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, iar prin entitate, în înțelesul legii, se înțelege unitatea emitentă a actului. În speță, aceasta este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care își are sediul pe raza circumscripției Tribunalului București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele; Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar alin. (2) prevede că, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entității în sensul celor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca, prin ararea ce va pronunța, să oblige pârâta la emiterea unei decizii de validare totală, în sensul acordării de despăgubiri integrale în Dosarul nr. 51338/CC din 11 aprilie 2012, constituit în baza dispoziției nr. 1780 din 10 martie 209, emise de Primarul Municipiului Cluj Napoca, în favoarea reclamantei și a a numitului O.P.J.F., pentru imobilul situat în mun. Cluj - Napoca, str. P. nr. 227 (actualmente Bd. N.T.), format din teren în suprafață de 5.875 m.p. și construcție demolată de 151 m.p., această instituție-părâtă are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se afla în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.