ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2015

ÎNALTA CURTE DE CASAȚI

ȘI JUSTIȚIE

Asupra cauzei

de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., constată următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă

obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Restituiri și Despăgubiri la plata către

reclamant a despăgubirilor aferente dosarului înregistrat sub nr. 37250/CC, aflat

în curs de soluționare, pentru imobilul, preluat de stat în perioada de referință

a Legii nr. 10/2001, situat în Cluj Napoca, str. C., nr. 4, înscris în CF nr. AA

și nr top. XX.

Tribunalul Cluj,

secția a I-a civilă, prin sentința civilă nr. 8 din 09 ianuarie 2015 a respins,

ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul M.A. apreciind că dosarul de despăgubiri

nr. 37250/CC aferent dispoziției nr. 6005/2007 referitoare la propunerea de acordare

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și piață

a despăgubirilor aferente imobilelor prelate în mod abuziv de stat, se află în curs

de soluționare, termenul pentru soluționarea acestuia fiind de 60 de luni de la

intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, termen care nu a expirat la data sesizării

instanței de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 972A din 12 mai 2015, Cartea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal, menținând

soluția instanței de fond.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamantul M.A., înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 13 iulie 2015.

În motivarea căii

de atac, recurentul a criticat decizia curții de apel din perspectiva în care în

mod abuziv și nelegal a fost respinsă cererea ca nefondată devreme ce o probat existența

dreptului său la acordarea de despăgubiri prin decizia civilă nr. 8903/2006 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Investită cu soluționarea

căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat,

la data de 10 septembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului.

Completul de filtru

C10, la aceeași dată, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se

că nicio parte nu a depus punct de vedere la raport, prin rezoluția din 15 octombrie

2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 18 noiembrie

2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 35 din Legea

nr. 165/2013, în temeiul căruia a fost formulată prezenta acțiune, prevede că: "(1)

Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana

care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2)

În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute

la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor

prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la

alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii

dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea

de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești

pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului" .

Reiese, deci,

că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este

supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

În cauză, sunt

însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de

câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă

instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc., aceasta va

fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile

alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată

cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară”.

Din interpretarea

sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva

hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția

legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării

instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Or, prin decizia

nr. 972 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Cluj a soluționat apelul declarat de reclamant

împotriva soluției primei instanțe, pronunțându-se astfel o hotărâre definitivă,

astfel cum este menționat chiar în cuprinsul dispozitivului acesteia, și care presupune

că nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru argumentele

expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia nr. 972 din 12 mai 2015 a Curții

de Apel Cluj, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată

de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri

supuse numai apelului.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 972 din 12 mai 2015 a Curții de Apel

Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 972 din 12 mai 2015

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este

supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform dispozițiilor art.

427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2015.