ÎCCJ, decizie (scj.ro #122549)

Decizie de neconstituționalitate. Publicarea în Monitorul Oficial după închiderea dezbaterilor cauzei. Nelegalitatea aplicării deciziei Curții Constituționale direct în etapa pronunțării soluției. Vătămare procesuală. Încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Judecata. Etapele procesului civil.

Index alfabetic :

decizie de neconstituționalitate

-neretroactivitate

-dezbateri

-vătămare procesuală

Constituția României, art. 147

C.proc.civ. din 1865, art. 256, art. 304 pct. 5

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Prin urmare, chiar dacă Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial înainte de pronunțarea soluției de către instanță, însă ulterior momentului la care dezbaterile în apel au fost declarate închise și ședința de judecată ridicată, raportarea instanței la această decizie în stabilirea cuantumului despăgubirilor la momentul exproprierii, excede dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care s-a discutat cauza.

În consecință, cum decizia Curții Constituționale nu era în vigoare la momentul închiderii dezbaterilor

,

instanța nu putea pronunța o hotărâre, reținând aspecte pe care nu le-a pus în prealabil în discuția părților, fără a încălca principiile procesului civil și fără a vătăma părțile în drepturile lor procesuale, iar această vătămare nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului de procedură pronunțat în aceste condiții, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia nr. 1586 din 11 iunie 2015

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2010, reclamanta G.C.L. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Consiliul local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și M.N., solicitând anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/2008, emisă de CNADNR SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Mihai Viteazu, emisă în favoarea persoanei aparent îndreptățite, M.N., cu privire la imobilul în suprafață de 2.485 mp, ca fiind emisă în favoarea unei persoane neîndreptățite; să se constate că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 198/2004 la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 2485 m.p.; să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul în suprafață de 2485 m.p., stabilite prin hotărârea nr. 52/2008 la suma de 70 euro/m.p.

Pârâtul Statul Român, prin CNADNR, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtului M.N., prin care a solicitat ca, în situația în care va fi obligat la eliberarea către reclamantă a despăgubirii consemnate în cuantum de 60.221,09 lei, stabilită în temeiul H.G. nr. 245/2008 și a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ca urmare a exproprierii imobilului litigios, chematul în garanție să fie obligat să îl despăgubească corespunzător.

Prin cererea formulată în data de 16 septembrie 2010, pârâtul M.N. a solicitat suspendarea procesului până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile în dosarul nr. xxx6/328/2009 al Judecătoriei Turda.

În ședința publică din 21 septembrie 2010, tribunalul a respins excepțiile invocate de către pârât, mai puțin în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Drept urmare, în baza art. 137 alin. (1) C.pr.civ., tribunalul, constatând că a omis a se pronunța în realitate asupra excepției lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, raportat la motivarea acestei excepții a admis-o, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât.

Prin sentința civilă nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, a  fost  admisă excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/20404.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR și pârâtului M.N. și, în consecință:

S-a constatat nulitatea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al comunei Mihai Viteazu în ceea de privește persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind pârâtul M.D.N. pentru o suprafață de 1.244 m.p.

S-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate, respectiv suprafața de 1.244 m.p., teren intravilan, conform raportului de expertiză întocmit de expert D.A.N.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea menționată la suma de 149.822 lei pentru suprafața arătată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva pârâtului M.D.N. și, în consecință:

S-a dispus eliberarea despăgubirilor aferente suprafeței de 1.244 m.p., consemnate la dispoziția pârâtului M.D.N. în favoarea reclamantului la rămânerea definitivă a sentinței.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Consiliul local al comunei Mihai Viteazu - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 52/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.485 mp, despăgubire cuantificată la suma de 60.221,09 lei, reprezentând echivalentul a 16.898 euro, persoană aparent îndreptățită fiind M.D.N., raportat la titlul de proprietate nr. x din 25.06.1997.

Între reclamantă și pârâtul M.D.N. s-au purtat mai multe litigii, semnificativă în acest sens fiind acțiunea în constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate menționat anterior, pentru o suprafață de 5.500 m.p., care se suprapune cu terenul dobândit de către reclamantă prin act de înstrăinare de la persoana îndreptățită în temeiul legii fondului funciar, care a făcut obiectul dosarului nr. xx0/2000 al Judecătoriei Turda, soluționat irevocabil în sensul admiterii acțiunii promovate de către reclamantă.

Din motivarea hotărârilor judecătorești pronunțate în acel dosar, tribunalul a reținut că terenul înscris în titlul de proprietate al pârâtului se suprapune peste terenul înscris în titlul de proprietate al antecesoarei reclamantei, pe o suprafață de 5.500 m.p., ca urmare a modificării ulterioare a hărții cadastrale făcute în favoarea pârâtului, cu neglijarea titlurilor de proprietate eliberate anterior.

De asemenea, pârâtul M.N. s-a prevalat de un alt dosar până la soluționarea căruia a cerut suspendarea prezentei cauze, respectiv nr. xxx6/328/2009, având ca obiect nulitatea absolută a planului de punere în posesie întocmit anterior anului 1997, privind tarlaua x1 din extravilanul localității Mihai Viteazu, deoarece, în anul 1997, Comisia locală a întocmit alt plan de punere în posesie, cu consecința obligării acesteia la emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 15.000 m.p., ca urmare a constatării nulității parțiale a procesului-verbal și a titlului de proprietate anulate prin sentința menționată anterior, reclamant fiind în acel dosar M.N., printre pârâți identificându-se și G.C.L.

Acest dosar a fost soluționat în mod irevocabil, în sensul respingerii acțiunii, așa cum a constatat, tribunalul făcând verificări din oficiu în sistemul informatic, situație în care, evident, nu se mai impunea suspendarea prezentei cauze.

În condițiile în care s-a stabilit îndreptățirea reclamantei asupra suprafeței de 5.500 m.p. în discuție, tribunalul a apreciat necesară efectuarea unei expertize tehnice topografice de stabilire a împrejurării, dacă terenul litigios este afectat de construirea autostrăzii, expertul numit în cauză, concluzionând că terenul în proprietatea reclamantei, în suprafață de 5.500 m.p., este afectat de expropriere potrivit documentației aprobate de H.G. nr. 245/2008, Hotărârea nr. 52/2008, respectiv parțial de nr. cad. xx48, pe o suprafață de 1.244 m.p.

Acest expert a răspuns obiecțiunilor formulate de către pârât, din perspectiva identificării imobilelor în litigiu în sistem de proiecție STEREO 70, sens în care s-au refăcut planșele anexe, cu precizarea inventarului de coordonate Stereo 70 și s-a arătat, de asemenea, că terenul litigios nu se suprapune cu suprafața de 329 m.p., expropriată pentru care a fost emisă Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 80/2008, persoana aparent îndreptățită fiind antecesoarea reclamantei.

Ca urmare a acestei constatări, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize de evaluare a suprafeței expropriate aparținând reclamantei, concluziile comisiei de experți fiind în sensul că terenul are o valoare de circulație în prezent de 123.755 lei, terenul rămas în proprietatea reclamantei depreciindu-se cu 18% din valoarea parcelei rămase la nord și cu 10,5% din valoarea parcelei rămase la sud, cu mențiunea că valoarea exactă a deprecierii va putea fi calculată după comunicarea la dosar de către expertul topograf a suprafeței celor două parcele rămase în proprietatea reclamantei.

Drept urmare, tribunalul a solicitat acestui din urmă expert întocmirea unui plan de situație din care să rezulte suprafețele celor două parcele rămase în proprietatea reclamantei, ca urmare a decupării terenului aferent autostrăzii, acesta conformându-se, comisia de experți evaluatori completând raportul de expertiză în sensul stabilirii deprecierii la suma de 16.718 lei, respectiv 9349 lei pentru cele două parcele, aplicându-se un procent de 5% din valoarea parcelei rămasă la nord și de 10,5 % din cea rămasă la sud.

Acest răspuns a fost contestat de către reclamantă, din perspectiva procentelor diferite stabilite inițial de comisia de experți și apoi după completarea raportului de expertiză tehnică topografică, însă aceasta și-a menținut poziția în sensul că inițial pentru parcela la nord s-a luat în considerare doar diminuarea lățimii parcelei cu 9,45 m, aplicându-se procentul rezultat între lățimea inițială și lățimea după expropriere, însă după depunerea la dosar a suplimentului la expertiză privind dimensiunile parcelei rămase, s-au reanalizat caracteristicile parcelei, avându-se în vedere alte elemente.

Ulterior, la solicitarea reclamantei, comisia și-a detaliat răspunsul în sensul că parcela rămasă la nord are în continuare acces la drumul național, prin reducerea lățimii parcelei nu se reduce semnificativ raportul laturilor, însă totuși se modifică forma parcelei care devine din trapezoidală, o parcelă cu formă neregulată.

Față de cele ce preced, tribunalul, în baza art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR și pârâtului M.D.N., a constatat nulitatea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea de privește persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind pârâtul M.D.N. pentru o suprafață de 1.244 m.p. și a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate, respectiv suprafața de 1.244 m.p., teren intravilan, cu nr. cad. xx48, conform raportului de expertiză, reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și prejudiciul produs reclamantei.

A majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea menționată la suma de 149.822 lei pentru suprafața arătată (123.755 lei +16.718 lei+ 9349 lei).

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, tribunalul, în baza art. 60 C.pr.civ., a admis-o în parte, dispunând eliberarea despăgubirilor aferente suprafeței de 1.244 m.p., consemnate la dispoziția pârâtului M.D.N. în favoarea reclamantei la rămânerea definitivă a sentinței, în condițiile în care, conform prevederilor art. 5 alin. (5) și (8) din Legea nr. 198/2004, în situația în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane, aparent îndreptățite, ceea ce este cazul în speță, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând a fi eliberate numai celor care sunt titularii drepturilor dovedite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aceeași soluție fiind stabilită de legiuitor în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, pârâtul M.N. contestând cuantumul despăgubirilor stabilite, cererea făcând obiectul dosarului nr. xxx8/117/2008 al Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta și pârâtul Statul Român prin CNADNR.

Prin decizia civilă nr. 387 din 5 martie 2015, Curtea de Apel Cluj, Secția civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 484/2013 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o parțial, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 213.855 lei; a menținut restul dispozițiilor. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR, cât și aderarea la apelul reclamantei formulată de pârâtul M.N. ca nefondată.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, în temeiul art. 292 alin. (1) C.proc.civ., analizând și aderarea la apel formulată de către pârâtul M.N., în temeiul art. 293 C.proc.civ., curtea a constatat  următoarele:

În ceea ce privește motivul de apel formulat de pârât  privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea hotărârii de expropriere, acesta este nefondat, greșita identificare a titularului dreptului fiind motiv de nevalabilitate a actului administrativ, chiar dacă motivul nu este imputabil emitentului actului.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor au fost formulate  motive de apel atât de reclamantă, cât și de pârâtul Statul Român prin CNADNR.

Motivele au vizat situarea terenului și categoria de folosință a acestuia, reclamanta susținând că este un teren situat în intravilan, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în fața  primei instanțe, iar pârâtul că amplasamentul acestuia este în extravilan.

În titlul de proprietate emis în anul 1993 în favoarea pârâtului M.N., ca și în cel emis în anul 1994 în favoarea antecesoarei reclamantei, terenul apare ca fiind situat în extravilan.

Cu toate acestea, în favoarea pârâtului M.N. a fost emis un certificat de urbanism nr. x/1994, în care terenul figurează în continuare, în extravilan, arătându-se, însă, că nu prezintă restricții speciale de construire,

eliberându-se în favoarea pârâtului și autorizație de construire  în acest sens.

În raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în dosarul nr. xxx8/117/2008 al Tribunalului Cluj, dosar având ca obiect contestarea de către pârâtul M.N. a cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere în favoarea sa, terenul figurează ca fiind intravilan, la raportul de expertiză  fiind anexat și PUG-ul comunei.

Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică efectuat de D.A.N., arată că terenul reclamantei este situat în extravilan și este afectat de expropriere pe o suprafață de 1.244  m.p. Raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare, însă, concluzionează că terenul ar fi situat în intravilan și evaluarea este raportată la acest amplasament.

Conform răspunsului Primăriei comunei Mihai Viteazu, terenul face parte din intravilanul comunei din anul 1998, dar nu există în acest sens o hotărâre a Consiliului local de intrare a terenului în intravilan, existând, însă, un plan urbanistic general.

Probele au fost completate și în apel, raportat la susținerile contradictorii ale părților, fiind depus un certificat de  urbanism de către  pârâtul M.N., din anul 2009, în care terenul apare ca fiind  situat în intravilan. Primăria comunei Mihai Viteazu a comunicat instanței PUG-ul comunei raportat la zona în litigiu, aprobat prin H.C.L. nr. 60/2012, susținând că terenul face parte din intravilan potrivit PUG 1999, ulterior arătând că planul urbanistic general a fost aprobat în anul 1996 printr-o hotărâre a Consiliului local din 27 septembrie 1996, fiind reactualizat în anul 1999, iar terenul în litigiu este în intravilan încă din anul 1996.

Raportat la aceste probe, Curtea a concluzionat că, deși la momentul emiterii titlurilor de proprietate, terenul era situat în extravilanul comunei, ulterior, în anul 1996, în baza unei hotărâri a Consiliului local de aprobare a planului urbanistic general, acesta a intrat în intravilan, astfel că evaluarea sa din hotărârea de expropriere emisă în anul 2008 este greșită, ținând seama de valorile unor terenuri din extravilan.

Cu privire la valoarea terenului expropriat, în apel, în temeiul art. 292 alin. (1) C.proc.civ., curtea a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, ci doar completarea raportului de expertiză ținându-se seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, inclusiv ca urmare a adreselor efectuate de instanță, solicitându-li-se experților stabilirea valorii de circulație raportat la momentul exproprierii, la cel al efectuării primului raport de expertiză, precum și la momentul efectuării expertizei din apel, ținându-se seama de punctele de vedere ale părților privind situarea terenului, instanța urmând să stabilească starea de fapt prin decizia act final al judecății.

De precizat, că majoritatea contractelor au vizat terenuri situate în extravilan, având categoria de  folosință arabil.

Din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară făcută în apel, rezultă că valoarea terenului la data exproprierii, ținându-se seama de amplasarea acestuia în intravilan, era de 40 euro/mp, adică de 142 lei/mp, la cursul de 3,5614 lei/euro, deci mai mare decât cea stabilită prin hotărârea de expropriere din 23 aprilie 2008, de  numai 6,8 euro/m.p.

La data efectuării raportului de expertiză în fața primei instanțe, valoarea terenului era de 20 euro/m.p, respectiv de 90,44 lei/mp, la  cursul de  4,5219 lei/euro.

La data efectuării completării expertizei în apel, valoarea terenului expropriat era de 18 euro/m.p., respectiv 80 lei/m.p. la cursul de  4,4378 lei/euro.

S-a depus și evaluarea raportat la amplasarea terenului în extravilan (însă această probă a fost înlăturată de instanță raportat la statuarea privind  situarea terenului în intravilan, conform punctului anterior din considerente).

Întrucât la data exproprierii terenul avea o valoare mult superioară valorii actuale de circulație, ținându-se seama de decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, prin care a fost admisă excepția de  neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a admis în parte apelul reclamantei și a respins apelul statului în ceea ce privește valoarea de circulație a terenului expropriat în suprafață de 1.244 m.p., urmând să stabilească o valoare de 142  lei/m.p., însușindu-și concluziile completării la raportul de expertiză  întocmit  în apel.

Obiecțiunile pârâtului au fost găsite nefondate, ele vizând amplasamentul terenului, despre care s-a dovedit că este situat în intravilan și nu în extravilan, momentul la care trebuie raportată valoarea de circulație a terenului, acesta fiind cel al exproprierii, și nu data ultimei completări la raportul de expertiză, experții ținând seama de contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, încheiate în aceeași perioadă, satisfăcând, astfel, criteriile invocate de pârâtul apelant inclusiv prin motivele de apel.

Cu privire la deprecierea valorii terenului rămas în  proprietatea reclamantei, precizarea de acțiune  nu este tardivă raportat la  dispozițiile  art. 132 C.proc.civ., pentru că numai din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat că doar o porțiune de 1.244 m.p. din terenul reclamantei este afectată de expropriere și că diferența a rămas în  proprietatea acesteia, fiind vorba de două terenuri situate de o parte  și de alta a celui expropriat.

Pe fondul acestei cereri, experții au explicat că reducerea frontului și fărâmițarea terenului a determinat o reducere a valorii acestuia, chiar dacă, în concret, acesta are în continuare ieșire la drumul public, iar deprecierea concretă este de 5% pentru terenul de 3.361 m.p. și de 10,5% pentru cel de 895 m.p., așa cum rezultă și din explicațiile date în fața prime instanțe, prin care au revenit asupra deprecierii de 18%, menținute și în fața instanței de apel, concluziile lor nefiind contestate în concret de către apelanta reclamantă, aceasta susținând doar că instanța ar trebui să țină seama de părerea inițială a experților.

Raportat la deprecierea reținută, amplasamentul terenului și valoarea acestuia la data exproprierii, prejudiciul suferit de reclamantă se cifrează la 23.863  lei pentru terenul de  3.361  m.p. și 13.344 lei pentru cel de  895  m.p.

Ținând seama de valorile reținute mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., curtea a admis în parte apelul reclamantei și a stabilit un  cuantum total al despăgubirilor  la  213.855  lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin CNADNR, solicitând, în principal, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare, admiterea apelului promovat de Statul Român și, pe fond, instanța de rejudecare să schimbe în parte sentința civilă nr. 484/2013, respectiv să respingă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca fiind neîntemeiată.

În subsidiar, s-a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de pârât și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca fiind neîntemeiată și nedovedită.

Într-un prim motiv de recurs se invocă faptul că, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind incident art. 304 pct. 4 C.proc.civ.

În acest sens se arată că Tribunalul Cluj a fost învestit de către intimata-reclamantă la data de 21 mai 2010 cu soluționarea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii și de constatare a calității de persoană îndreptățită la despăgubiri. Pe cale de consecință, în speță au fost incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, instanța de judecată era obligată să verifice „justețea cuantumului despăgubirii” stabilite de către expropriator prin raportare la prețul imobilelor similare de la momentul întocmirii raportului judiciar de expertiză.

Faptul relevat a fost respectat de către prima instanță a fondului care, însă, a stabilit în mod eronat valoarea despăgubirii prin raportare la oferte de vânzare identificate pe internet, în loc să se raporteze la prețul consemnat în cuprinsul tranzacțiilor autentice.

Însă, a fost vădit nesocotit de către instanța de apel, care, printr-un „abuz de poziție”, deși a rămas în pronunțare în data de 05 februarie 2015, a amânat în mod nejustificat pronunțarea de 4 ori și a pronunțat soluția în data de 05 martie 2015, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial, producând efecte din data de 03 martie 2015.

Instanța de apel a procedat la amânarea pronunțării de 4 ori în mod nejustificat potrivit art. 260 alin. (1) C.proc.civ. potrivit cu care, „dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile”.

Mai mult, în raport de modalitatea în care a soluționat cererea de majorare a cuantumului despăgubirii, recurentul afirmă că instanța de apel a amânat în mod deliberat pronunțarea de 4 ori pentru a se putea prevala de Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 (se are în vedere atât decizia de amânare fundamentată pe „lipsa justificată a membrei completului de judecată”, cât și amânările ulterioare nemotivate).

Or, faptul evidențiat este nelegal, atât din perspectiva prevederilor art. 260 C.proc.civ. (urmare amânării nejustificate a pronunțării), cât mai ales din perspectiva faptului că instanța de apel a aplicat o lege înainte de intrarea acesteia în vigoare.

Astfel, în contextul în care  dezbaterile au fost declarate închise în data de 05 februarie 2015, Decizia Curții Constituționale, astfel cum în mod just a susținut reprezentantul Ministerului Public în ședință publică, „nefiind publicată, nu este obligatorie în cauză”, astfel încât raportarea la cuantumul despăgubirilor la momentul acordării acestora prin hotărârea la care se face referire ca act administrativ, excede dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care se discută această cauză.

Faptul relevat, respectiv aplicarea „legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare a condus la majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante și în defavoarea bugetului de stat consolidat cu suma de 95.373 lei.

În concluzie, faptul soluționării speței prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 este nelegal. Prin raportare la momentul închiderii dezbaterilor (05 februarie 2015) Decizia Curții Constituționale nu producea efecte (nu era în vigoare). Prin raportare la momentul închiderii dezbaterilor, despăgubirea trebuia stabilită pe cale judecătorească în acord cu prevederile imperative ale art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Deci, instanța de apel a pronunțat soluția cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Se critică, în continuare, soluția de anulare parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ca fiind dată cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Cererea de constatare a nulității este inadmisibilă, în speță nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de către legiuitor. Intimata-reclamantă nu este parte semnatară în hotărâre, hotărârea fiind un act unilateral, nu bilateral. Deci, cu privire la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, poate interveni numai emitentul în sensul revocării, instanțele civile sau administrative neavând posibilități legale de intervenție.

În consecință, actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii.

O altă critică de recurs vizează, în esență, faptul că instanța de apel a decis majorarea cuantumului despăgubirii cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, forma în vigoare la momentele învestirii organului judiciar și judecării cererilor de fond și apel, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirii la momentul „prezent”, respectiv la momentul întocmirii raportului judiciar în apel, raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea legii.

Practica Înaltei Curți de Casație si Justiție este constantă în privința faptului că la stabilirea despăgubirii atât instanța, cât și comisia de experți trebuie să aibă în vedere prețurile consemnate în contracte autentice de vânzare-cumpărare, iar nu ofertele de vânzare care sunt speculative și prin urmare nepertinente.

Exceptând faptul că valoarea de 18 euro/mp a fost stabilită de către experți cu încălcarea normei legale imperative, este de observat că diferența dintre valoarea stabilită de către instanța de judecată (40 euro/mp) și cea determinată la momentul «prezent» (18 euro/mp), conduce la o diferență în plus în favoarea reclamantei și în defavoarea bugetului de stat consolidat de 95.373 de lei.

Deci, având în vedere faptul că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel trebuia să determine justețea cuantumului despăgubirii prin raportare la prețul imobilelor de la momentul întocmirii raportului judiciar și în considerarea faptului că experții au stabilit valoarea despăgubirii la momentul întocmirii lucrării judiciare cu încălcarea prevederilor legale imperative, în condițiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., s-a solicitat casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere refacerii probei cu expertiză judiciară evaluatorie.

Instanța de apel, în rejudecare, va trebui să determine cuantumul despăgubirii la momentul întocmirii expertizei în ciclul procesual anterior, în raport de prețul cu care se vindeau imobilele similare la momentul respectiv (21 mai 2014).

Se susține, în continuare, că instanța  de apel a pronunțat hotărârea prin care a obligat pârâtul la plata contravalorii prezumtivului prejudiciu cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară.

Astfel, potrivit normei sus-menționate, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia”.

Instanța de apel a stabilit în sarcina pârâtului obligația acoperirii unui prejudiciu care nu numai că nu are un caracter cert, dar care nu se încadrează nici măcar în categoria prejudiciului „eventual”, fapt care echivalează cu interpretarea și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Luând în examinare, cu prioritate, critica fundamentată pe nelegalitatea hotărârii atacate, atât din perspectiva prevederilor art. 260 C.proc.civ. (urmare amânării nejustificate a pronunțării), cât mai ales din perspectiva faptului că instanța de apel a aplicat greșit o lege înainte de intrarea acesteia în vigoare, Înalta Curte constată că este fondată.

În speță, dezbaterile au fost declarate închise în apel la termenul de judecată din data de 05 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din hotărâre.

Instanța de judecată a dispus amânarea pronunțării hotărârii de patru ori în cauză, până la data de 05 martie 2015, când a pronunțat decizia atacată.

În ceea ce privește susținerea recurentului pârât referitoare la nelegalitatea amânării succesive, nejustificate a pronunțării în cauză, Înalta Curte constată că nu se verifică încălcarea dispozițiilor art. 260 alin. (1) C.proc.civ., deoarece niciun text procedural nu limitează posibilitatea instanțelor de judecată ca atunci când, din diverse motive, amână pronunțarea soluționării cauzei, să o facă până la o anumită dată, respectiv să fie ținute de un anumit număr de amânări de pronunțare.

Prin urmare, nefiind vorba despre un act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale, nu poate fi reținută o eventuală nulitate virtuală, și cu atât mai puțin, o nulitate expresă de natură a atrage anularea încheierii de dezbateri pentru acest motiv.

De asemenea, motivele pentru care se amână pronunțarea, nu afectează valabilitatea hotărârii judecătorești, ci poate să atragă doar sancțiuni disciplinare pentru judecători.

Susținerea de nelegalitate a hotărârii atacate, grefată pe faptul aplicării „legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare, fiind vorba despre faptul soluționării speței prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial, producând efecte din data de 03 martie 2015, deci ulterior închiderii dezbaterilor în apel (05 februarie 2015), dar înainte de pronunțarea deciziei definitive de către instanța de apel (05 mai 2015), Înalta Curte apreciază că este fondată din următoarea perspectivă:

De la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 152 din 3 martie 2015, Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al aceluiași articol sus-menționat se prevede că, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de aceste reglementări, se pune problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte

ex nunc și erga omnes

, se aplică proceselor pe rol, după închiderea dezbaterilor și înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Răspunsul este, evident, unul negativ, deoarece „sfârșitul dezbaterilor” la care se referă textul de lege (art. 256 alin. 1 C.proc.civ), vizează atât dezbaterile finale care marchează terminarea cercetării judecătorești într-un dosar, cât și dezbaterile care au loc pe parcursul procesului în legătură cu orice aspect procedural.

Or, în speța de față, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015 a deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 dezbaterile în apel erau închise și ședința de judecată ridicată, neavând relevanță că s-a luat măsura amânării pronunțării în cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, dă expresie principiului constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, în contextul în care dezbaterile au fost declarate închise în data de 05 februarie 2015, Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 nefiind publicată în Monitorul Oficial  la această dată, nu este în vigoare și deci nu este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin urmare, nu a fost pusă în discuția părților, astfel încât, raportarea instanței de apel la această decizie în stabilirea cuantumului despăgubirilor la momentul exproprierii, excede dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care s-a discutat această cauză.

Faptul relevat, respectiv aplicarea „legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare a condus la majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante și în defavoarea bugetului de stat.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că instanța de apel s-a raportat în mod greșit la decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, care nu era în vigoare la momentul închiderii

dezbaterilor și care nu ar fi putut fi pusă, în aceste condiții, în discuția părților.

Instanța de apel nu putea pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților, fără a încălca principiile procesului civil, și fără a vătăma părțile în drepturile lor procesuale, iar această vătămare nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului de procedură pronunțat în aceste condiții, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5) C.proc.civ., care atrag casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că vătămarea la care se referă art. 105 alin. (2) C.proc.civ. decurge din majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante și în defavoarea bugetului de stat, și imposibilitatea recurentului pârât de a se apăra asupra acestei chestiuni de drept, având în vedere poziția sa procesuală.

Așadar, în acest caz nu este incident motivul de recurs invocat de recurentul pârât, reglementat de art. 304 pct. 4 C.proc.civ. referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.

În consecință, Înalta Curte a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, care va rejudeca apelurile ținând seama de toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs și a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reținute de instanța de recurs.