ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #122530)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #122530) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic : suspendarea judecării cauzei

insolvență

NCPC, art. 488 alin. (1) pct. 5

Legea nr. 85/2006, art. 36

În cazul în care reclamantul nu a învestit instanța cu o acțiune în realizarea unei creanțe asupra unei societăți față de care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, pretențiile acestuia privind doar constatarea desfășurării unor raporturi de muncă, este greșită soluția instanței de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva altei societăți decât cea asupra căreia se urmărea realizarea unor creanțe, încheierea astfel pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a acestor dispoziții legale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562 din 5 iunie 2015

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Recursul are ca obiect încheierea din 15.04.2014, prin care Curtea de Apel Timișoara, Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, a suspendat judecarea apelului declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinței civile nr. 2832/12.12.2013, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția I civilă în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA și SC C.F.T. SRL.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material; a fost invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 conform cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”; or, în speță, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în realizarea unei creanțe asupra intimatei SC C. SA (societate față de care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței), ci cu una în constatare.

Astfel, recurenta a arătat că pretențiile față de SC C. SA se rezumă la constatarea desfășurării unor raporturi de muncă, nevizând realizarea unor creanțe asupra acesteia, singurele drepturi de creanță invocate de reclamant privind exclusiv pe pârâta SC C.F.T. SRL, societate față de care nu a fost deschisă procedura insolvenței.

În acest context, recurenta a apreciat că nu opera suspendarea judecății procesului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, curtea de apel pronunțând încheierea atacată cu aplicarea greșită a textului de lege mai sus menționat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Apreciind că cererea de recurs îndeplinește atât condițiile de formă intrinseci, cât și cele extrinseci statuate de art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar criticile formulate se circumscriu motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, magistratul-asistent raportor a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

La 13.02.2015, recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă au depus puncte de vedere la raport, arătând că sunt de acord cu argumentele prezentate de raportor.

Prin încheierea din 24.04.2015, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a acestuia la 05.06.2015.

Astăzi, în ședință publică, în aplicarea art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că norma legală a cărei aplicare greșită se invocă este una de procedură, iar nu de drept material, a reîncadrat motivul de casare invocat de recurentă în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, analizând recursul prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Având în vedere că textul de lege nu face distincție între nulitatea absolută și cea relativă, nulitatea condiționată și cea necondiționată de existența unei vătămări, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

Înalta Curte constată însă că, în speță, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în realizarea unei creanțe asupra intimatei SC C. SA, societate față de care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Aceasta întrucât, prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, intimatul-reclamant a solicitat să se constate că a desfășurat raporturi de muncă cu SC C. SA, anularea, iar în subsidiar, rezilierea contractului de formare profesională „type rating” nr. 251/29.04.2011 încheiat cu SC C.F.T. SRL și obligarea acestei din urmă societăți la restituirea sumei de 26.700 euro.

Prin urmare, în mod greșit a procedat curtea de apel la suspendarea judecății cauzei, în condițiile în care pretențiile reclamantului față de SC C. SA se rezumă la constatarea desfășurării unor raporturi de muncă, nevizând realizarea unor creanțe asupra acesteia, singurele drepturi de creanță invocate privind exclusiv pe SC C.F.T. SRL, societate față de care nu a fost deschisă procedura generală a insolvenței.

Astfel, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiate criticile recurentei vizând greșita aplicare a art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În altă ordine de idei, se impune subliniat că suspendarea judecății în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că împotriva SC C. SA s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, relevă faptul că instanța nu a procedat la coroborarea situației de fapt cu probele administrate în cauză și cu regulile de drept procesual, de o manieră care să conducă în mod logic la soluția pronunțată.

Or, obligația de motivare, statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În speță, însă, analiza încheierii atacate conduce spre concluzia că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța dispunând suspendarea judecății cauzei motivat de faptul că s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva altei societăți decât cea asupra căreia se urmărea realizarea unor creanțe.

De aceea, instanța supremă a apreciat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA, prin administrator judiciar RTZP SPRL, a casat încheierea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #152723)
ării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. și a stabilirii greșite a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, cu nesocotirea prevederilor art. 131, art. 134 și art. 135 din Legea nr. 85/200
ÎCCJ 2014-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2015
Decizia nr. 1253/2015 Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din ședința publică de la 15 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă ș
ÎCCJ 2015-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1778/2015
R.O. SRL prin administrator judiciar L. Lichidare și Reorganizare SPRL. Împotriva acestei încheieri pârâta SC B.R.O. SRL a declarat recurs fără a indica temeiul legal pe care se întemeiază. În susținerea cererii de recurs, recurenta a arăta
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #158165)
Insolvență. Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și față de administratorul debitoarei. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Insolvența Index alfabetic: acțiune în pretenții obligație de a
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #185470)
Acțiune în pretenții formulată împotriva unui grup de societăți. Deschiderea procedurii insolvenței față de una dintre societățile din grup. Nelegala suspendare a judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la întregul gru
Sursă