ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1092/64/2011, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 9112 din 5 aprilie 2011 emisă de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, menținută ulterior prin hotărârile nr. 249236/02.06.2011 a Comisiei de Soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Buzău și nr. 56 din 22.07.2011 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI prin care i-a fost respinsă contestația depusă împotriva deciziei de imputare.

La data de 23.02.2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6 și 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006.

Prin Sentința nr. 63/F din 28 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5, art. 6 și art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a a respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție Buzău.

Prin încheierea nr. 2452/28.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea 2/2013, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului pe cale administrativă la Curtea de Apel Brașov devenită competentă să soluționeze recursul.

La Curtea de Apel Brașov, dosarul a fost înregistrat cu nr. 1092/64/2011*, iar prin Decizia nr. 5802/R din 2 decembrie 2013 a fost admis recursul declarat de reclamant, a casat Sentința civilă nr. 63/F din 28 martie 2011 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

Prin încheierea din 12.03.2014, Tribunalul Brașov a respins excepția necompetenței materiale și a sesizat Curtea de Apel Brașov în vederea soluționării excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6 și 9 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.

La această instanță excepția de nelegalitate a fost înregistrată cu nr. 167/64/2014.

Prin Sentința nr. 87 din 23 mai 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, art. 6 și art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor;

- a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5, art. 6 și art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, invocată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, Inspectoratul Județean de Poliție Buzău și Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate este neîntemeiată, întrucât actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot face obiectul excepției de nelegalitate, soluție de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 29 septembrie 2008.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că dispozițiile invocate a fi nelegale nu contravin prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002.

Limitele sintagmei "cheltuielile efectuate" cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 360/2002 nu sunt delimitate de vreo lege, astfel că, în aplicarea sa a fost emis Ordinul MAI nr. 1122/2006.

În acest sens, cu privire la cheltuielile cu hrănirea, echiparea și, respectiv, cazare, s-a stabilit că se va avea în vedere cele de la data îndepărtării elevului/studentului ofițer din instituție de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.

Prima instanță a constatat că acest mod de stabilire a calculului cheltuielilor nu contravine dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 și nici ale O.G. nr. 121/1998 întrucât asigură MAI posibilitatea recuperării în întregime a prejudiciului, într-o manieră actualizată. Dacă legiuitorul ar fi vrut să stabilească în mod expres valoarea cheltuielilor, fără a lăsa posibilitatea MAI de a evalua un prejudiciu actual, ar fi folosit sintagma "cheltuieli efectuate efectiv" sau una similară. Dacă s-ar efectua un calcul al pagubei prin însumarea cheltuielilor din perioada în care absolventul ar fi efectuat studiile, ar însemna ca instituția publică să nu-și recupereze prejudiciul la o valoare reală, respectiv fără a aplica vreo modalitate de actualizare.

De asemenea, a avut în vedere și dispozițiile O.G. nr. 121/1998, potrivit cu care "evaluarea pagubelor se face, potrivit dispozițiilor legale, la data constatării acestora".

În aceste condiții, prima instanță a reținut că nu sunt identificate dispoziții legale încălcate prin art. 5 și 6 din Ordinul MAI nr. 1122/2006.

Prima instanță a constatat că nu poate fi reținut nici nelegalitatea art. 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, în condițiile în care, pe perioadele de vacanță, permisii și învoiri stabilește obligația studenților de a achita cheltuielile de cazare, întrucât, pe de o parte dispozițiile incriminate stabilesc o formulă de calcul pentru determinarea cheltuielilor de cazare și nu contravin prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, iar pe de altă parte vizează evaluarea pagubei produse prin calculul cheltuielilor făcute, aspecte care privesc fondul cauzei (modalitatea de stabilire a sumei imputate) și nu nelegalitatea prevederilor art. 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006.

Referitor la critica, potrivit căreia, prin nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial nu sunt îndeplinite exigențele de accesibilitate și predictibilitate ale actelor normative stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prima instanță a reținut că este neîntemeiată, în condițiile în care obligația polițistului de a restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea sa a fost prevăzută expres atât în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cât și în angajamentul încheiat de reclamant la data de 1 septembrie 2004, astfel încât acesta a avut cunoștință de răspunderea materială pentru cheltuielile efectuate cu pregătirea sa și de situațiile care antrenează această formă de răspundere juridică.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, contestat pe calea excepției de nelegalitate, este un act administrativ cu caracter normativ emis în baza și în executarea dispozițiilor cuprinse în acte normative cu caracter special care privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în categoria actelor exceptate de la obligația publicării lor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A. care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În motivarea căii de atac, nestructurată pe motive de recurs, după cum impun dispozițiile art. 302<SUP>1</SUP> alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că, instanța de fond a constatat în mod greșit conformitatea dispozițiilor art. 5, 6 și art. 9 din Ordinul nr. 1122/2006 cu prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 și O.G. nr. 121/1998, fără a se avea în vedere că la calculul cheltuielilor de întreținere și cazare nu se scad zilele de vacanță, ci se calculează pentru întreg anul, deși potrivit dispoziției legale susmenționate, trebuie restituite numai cheltuielile efectuate cu pregătirea polițistului, deci acele cheltuieli care au fost făcute efectiv cu asigurarea pregătirii polițistului în perioada școlii.

De asemenea, a arătat că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 nu corespunde exigențelor de accesibilitate și de predictibilitate stabilite pentru actele normative de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deoarece la data încetării raporturilor sale de serviciu nu era publicat în Monitorul Oficial al României și nici adus la cunoștința cetățenilor într-un fel sau altul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

În esență, în optica recurentului, dispozițiile art. 5, art. 6 și art. 9 din Ordinul Ministrului, Administrației și Internelor nr. 1122/2006 adaugă la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 și cele ale O.G. nr 121/1998, în sensul că stabilesc o sumă imputabilă polițistului care nu își respectă angajamentul, vădit mai mare decât cea care s-a cheltuit efectiv cu școlarizarea.

Prima instanță a explicat convingător că dispozițiile incriminate stabilesc modalitatea de calcul pentru determinarea cheltuielilor de școlarizare în vederea recuperării pagubei produse, ținând cont de anumiți parametri și nu adaugă la dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut întemeiat că motivele invocate de reclamant vizează în realitate evaluarea pagubei produse și modul de stabilire a sumei stipulate, prin determinarea corectă a cheltuielilor efectiv suportate de unitatea de învățământ pe parcursul școlarizării, ceea ce constituie însuși fondul litigiului și nu poate fi examinat în cadrul excepției de nelegalitate invocată în privința Ordinului nr. 1122/2006.

Critica din recurs, în sensul că prin nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial nu sunt îndeplinite exigențele de accesibilitate și predictibilitate ale actelor normative stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se dovedește a fi neîntemeiată, în condițiile în care obligația polițistului de a restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea sa a fost prevăzută expres atât în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cât și în angajamentul încheiat de recurent, astfel încât acesta a avut cunoștință de răspunderea materială pentru cheltuielile efectuate cu pregătirea sa și de situațiile care antrenează această formă de răspundere juridică.

De altfel, Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, contestat în prezenta cauză pe calea excepției de nelegalitate, este un act administrativ cu caracter normativ emis în baza și în executarea dispozițiilor cuprinse în acte normative cu caracter special care privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în categoria actelor exceptate de la obligația publicării lor.

Ca urmare, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 87 din 23 mai 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL