ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Academia de Poliție solicitând instanței: sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013, pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenților Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", promoția 2013, publicată în M.O. cu nr. 386 din 28 iunie 2013; anularea dispozițiilor art. 3 alin. (2) și art. 6 alin. (1) și alin. (2) lit. i) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, act administrativ publicat în Monitorul Oficial nr. 469 din date 29.07.2013; anularea deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române; anularea hotărârii nr. 582909 din 09.04.2014, a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R.; anularea hotărârii nr. 69 din 27.06.2014 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; anularea în parte a O.M.A.I. nr. 11/5291 din 12.12.2013, emis de ministrul Afacerilor Interne, în sensul eliminării dispoziției de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea profesională în cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat (cu menținerea dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu cu MAI începând cu data de 12.12.2013).

În subsidiar, în cazul respingerii acestor capete de cerere, a solicitat să i se scadă din suma imputată sumele aferente perioadelor în care nu s-a aflat efectiv în cadrul Academiei de Poliție.

De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea punerii în executare a deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, emisă de I.G.P.R., până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 14.05.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Academiei de Poliție în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei de imputare nr. 581523 din 14 februarie 2014, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, formulată în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliție, pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române și a fost suspendată executarea deciziei de imputare nr. 581523 din 14 februarie 2014, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, până la soluționarea definitivă a cauzei.

S-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013 și s-a dispus înaintarea cererii de sesizare Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

A fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosar nr. x/2015 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei încheieri, pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române au formulat recurs, în drept, cererile de recurs fiind întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. (cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne) și, respectiv, pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (cererea formulată de Inspectoratul General al Poliției Române).

3.1 În motivarea cererii de recurs, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a arătat că, în raport cu obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat în susținerea cererii și persoanele chemate să răspundă în fața instanței de judecată, aflându-se în situația în care se solicită anularea/suspendarea unui act administrativ emis o autoritate publică, este evident că într-un astfel de litigiu calitate procesuală pasivă nu poate avea decât persoana juridică care a emis actul respectiv, în speță aceasta fiind Inspectoratul General al Poliției Române.

Deși în motivarea cererii de suspendare intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, în sensul dat acestora de lege, nu a arătat în concret care ar fi situația care să justifice luarea unei astfel de măsuri și nici dreptul individual sau general amenințat prin actul administrativ atacat și, mai mult decât atât, nu a demonstrat iminența producerii vreunei pagube, în mod direct sau indirect, instanța de fond, cu evidenta încălcare a dispozițiilor legale anterior enunțate, a apreciat că este datoare să facă ea însăși acest lucru pentru intimata-reclamantă.

Astfel, sub aspectul condiției cazului bine justificat, intimata- reclamantă nici măcar nu a făcut vorbire de eventuale argumente solide menite să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci a expus o situație de fapt apreciind că punerea în executare a deciziei de imputare va crea "un dezechilibru major în ceea ce privește nivelul meu de trai".

Or, în acest context, chiar dacă aspectele ce țin de legalitatea actului administrativ nu fac obiectul cercetării atunci când se solicită suspendarea executării unui act administrativ, acestea trebuie cel puțin indicate punctual, în caz contrar neputând fi considerate îndeplinite condițiile necesare solicitării suspendării, întrucât un act emis în perfectă concordanță cu prevederile legii, asupra căruia nu poate plana vreo suspiciune de neconformitate, nu poate aduce prejudicii vreunei persoane.

Referitor la hotărârea CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014 la care instanța de fond a făcut referire, a menționat că a supus cenzurii instanței de contencios administrativ legalitatea punctelor 2 și 3 din aceasta și a punctului de vedere anexat hotărârii, neputându-se accepta că acest punct de vedere ar avea capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, susține că motivarea instanței de fond este cel puțin surprinzătoare.

Recurentul precizează că, în mod evident, suma imputată este de natură să diminueze veniturile intimatei-reclamante, însă acest aspect reprezintă însăși rațiunea emiterii deciziei de imputare și a actelor normative în temeiul cărora a fost emisă.

În acest context, a admite că decizia de imputare atacată a produs o pagubă, după cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, ar conduce la o concluzie care ar sfida orice rațiune juridică, prin prisma căreia s-ar putea aprecia că înseși prevederile legale în temeiul cărora actul administrativ atacat a fost emis ar fi, prin conținutul lor, viciate.

Așadar, decizia de imputare determină "o pagubă" doar la nivelul percepției subiective a intimatei-reclamante (preluată ca atare de instanța de fond) care, în aceste împrejurări, este obligată să plătească din veniturile proprii suma stabilită ca prejudiciu în bugetul instituției, situație care poate să nu corespundă intereselor personale ale persoanei vizate, dar care garantează stabilitatea și securitatea integrității drepturilor instituției al cărei buget a fost prejudiciat.

Cu privire la caracterul iminent al așa-zisei pagube precizează că, potrivit practicii judiciare și a doctrinei în materie, o astfel de condiție se consideră a fi îndeplinită doar în momentul în care consecințele "pagubei" nu ar putea fi înlăturate prin nicio măsură, aspect care, în mod evident, nu corespunde situației de față.

S-a mai arătat în cererea de recurs că decizia de imputare, ca titlu executoriu, atunci când creanța pe care o exprimă ajunge la scadență, poate fi supusă unei proceduri speciale de suspendare, pe calea dreptului comun, respectiv a contestației la executare, în condițiile prevăzute de C. proc. civ., procedură pe care chiar intimata-reclamantă menționează că a demarat-o deja.

3.2 În motivarea cererii de recurs, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a arătat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

În ce privește condiția cazului bine justificat, a susținut că nu există indicii temeinice legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a prezentat situația de fapt și a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, deoarece instituția nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile legale în vigoare la momentul încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei cu Poliția Română.

Deși Curtea reține că unul dintre argumentele cererii de suspendare a executării deciziei de imputare, ca și o parte dintre motivele acțiunii privind nelegalitatea actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, se întemeiază pe existența unei situații de discriminare, invocată de reclamantă, opinia recurentului este aceea că presupusa situație de discriminare nu putea conduce la anularea unei decizii de imputare emisă cu respectarea legii.

Chiar dacă reclamanta se consideră discriminată față de absolvenții Academiei de Poliție "Alexandru loan Cuza", promoția 2013, care au avut posibilitatea de a fi exonerați de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate potrivit legii, în cazul în care ar fi solicitat încetarea raporturilor juridice avute cu Ministerul Afacerilor Interne în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 65/2013 și data de 30 noiembrie 2013, prevederile acestei ordonanțe nu îi sunt aplicabile.

Prevederile O.U.G. nr. 65/2103 sunt simple, concise și nu lasă loc interpretărilor, astfel că, la momentul încetării raporturilor de serviciu, reclamanta nu se încadra în situațiile de exonerare de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate de ofițerii de poliție, reclamanta fiind absolventă a Academiei de Poliție "Al. I. Cuza", promoția 2010.

Dipozițiile O.U.G. nr. 65/2013 s-au aplicat exclusiv absolvenților Academiei de Poliție "Al. I. Cuza", promoția 2013, pregătiți pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, adoptarea acestui act normativ fiind motivată de necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru încadrarea acestei promoții, avându-se în vedere elemente care au vizat direct interesul public și care au constituit o situație extraordinară a cărei reglementare nu a putut fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate.

Reglementări similare au fost prevăzute și de art. 2 din O.U.G. nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din M.A.I. și art. 2 din Legea nr. 234/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 54/2011.

O asemenea prevedere legală nu a fost instituită și pentru perioada ulterioară datei de 30 noiembrie 2013.

În ceea ce privește polițiștii care sunt admiși în magistratură și, ulterior, sunt numiți, potrivit normelor legale, în funcții de judecător sau procuror, situația acestora reprezintă un caz diferit de încetare a raporturilor de serviciu care, potrivit art. 4 lit. c) din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, nu constituie motiv imputabil polițistului, de natură a atrage recuperarea cheltuielilor de școlarizare.

Existența unei pagube iminente impune aprecierea condiției dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală și exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), și caracterul iminent al acesteia. Cu privire la certitudinea pagubei, susține că lipsirea reclamantei de suma stabilită prin decizia de imputare nu este o măsură arbitrară, ci este consecința aplicării prevederilor legale.

Referitor la caracterul iminent, se apreciază, în dreptul comun, că se îndeplinește o astfel de condiție doar în momentul în care consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură. Or, așa cum dezvoltă reclamanta în cererea de suspendare, punerea în executare a deciziei de imputare a fost întreruptă prin contestația la executare formulată împotriva actelor de executare emise de către ANFP Dolj, la Judecătoria Craiova fiind înregistrat nr. de dosar nr. x/2014.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate invocând, sub aspectul cazului bine justificat, punctul de vedere al CNCD anexat hotărârii CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014.

În privința condiției pagubei iminente a menționat că obligarea sa la plata școlarizărilor din Academia de Poliție s-ar resimți considerabil față de situația financiară actuală, fiind judecător stagiar, cu o indemnizație corespunzătoare unui debutant, care face naveta zilnic între Buzău și Pogoanele, aceasta nefiindu-i decontată.

Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele de fapt și de drept menționate în cererea de recurs.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.06.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, față de următoarele considerente:

În anul 2006, reclamanta a promovat examenul de admitere organizat de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și a fost înmatriculată ca student al acestei unități de învățământ din cadrul MAI, ocazie cu care a semnat angajamentul nr. 15555 din 28 august 2006 prin care se obliga ca, după absolvirea cursurilor de învățământ, să îndeplinească serviciul în unitățile MAI pentru o perioadă de minim 10 ani, în caz contrar, asumându-și obligația de a restitui cheltuielile efectuate de către Ministerul Afacerilor Interne.

După absolvire, reclamanta a fost repartizată la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în funcția de ofițer debutant, prin Dispoziția inspectorului general al Poliției Române nr. 3320 din 16 iulie 2010.

Prin raportul personal din data de 25.11.2013, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 și art. 4 din O.G. nr. 65/2013, încetarea raporturilor de serviciu, cu exonerarea de la plata cheltuielilor efectuate cu pregătirea și școlarizarea sa în cadrul Academiei de Poliție.

La data de 12.12.2013, reclamantei i-au încetat raporturile de serviciu cu instituția, la cererea sa, în temeiul prevederilor art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, fiindu-i echivalat gradul profesional, cu gradul militar de locotenent (r), specialitatea poliție, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Având în vedere că reclamanta este absolventă a Academiei de Poliție "Al. I. Cuza", promoția 2010, iar încetarea raporturilor de serviciu s-a realizat la cererea sa, au fost aplicate prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, context în care s-a procedat la efectuarea cercetării administrative în vederea recuperării prejudiciului.

Urmare a constatării pagubei produse MAI, la nivelul I.G.P.R. s-a constituit o comisie în vederea cercetării administrative privind cheltuielile de școlarizare datorate de reclamantă care, prin procesul-verbal nr. x.387 din 10 februarie 2014, a constatat că, prin încetarea raporturilor de serviciu, la cerere, reclamanta este vinovată de producerea unei pagube în cuantum de 19.930,92 RON, fiind emisă decizia de imputare nr. 581523 din 14.02.2014.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, aceasta fiind soluționată de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.R. care, prin Hotărârea nr. 582909 din 09.04.2014, s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiate și a menținerii deciziei de imputare.

Ulterior, reclamanta a formulat contestație și împotriva acestei hotărâri, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. respingând plângerea, prin hotărârea nr. 69 din 27 iunie 2014, și menținând dispozițiile Deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014.

Instanța de fond a suspendat executarea acestei decizii de imputare reținând, în privința condiției cazului bine justificat, că prin petiția nr. 6353 din 23 septembrie 2014, reclamanta a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării arătând că, prin imputarea cheltuielilor de școlarizare în mod diferențiat absolvenților Academiei de Poliție, promoția 2013, care au demisionat ca urmare a admiterii la I.N.M. și care au fost exonerați de la plata cheltuielilor de școlarizare, se creează o situație discriminatorie, fiind încălcate prevederile art. 16 din Constituția României și prevederile Protocolului 12 adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului privind interzicerea generală a discriminării, raportat la art. 11 și 12 din Constituția României.

Cu privire la excepția de necompetență invocată de către C.N.C.D., din oficiu, petenta a solicitat emiterea unui punct de vedere, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis admiterea excepției de necompetență materială a C.N.C.D., admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. precum și emiterea unui punct de vedere.

În cadrul punctului de vedere atașat hotărârii nr. 746 din 17 decembrie 2014, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, se arată că, potrivit aprecierii Colegiului Director, "petenta se află în situație comparabilă cu absolvenții promoției 2013 și cu cei care au putut părăsi structurile M.A.I. în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 54 din 21 iunie 2011. Totodată, petenta se află în situație comparabilă și cu persoanele care au fost numite într-o funcție publică (procurori), întrucât este auditor de justiție, diferența constând doar în faptul că nu a fost numită ci a dat examen, ceea ce nu are relevanță privind comparabilitatea situației (imputarea cheltuielilor de școlarizare). Cunoștințele obținute la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza urmează a fi valorificate de către petentă într-o funcție publică (de procuror sau judecător), în interes public, astfel Statul Român nu a făcut inutil respectivele cheltuieli de școlarizare."

În cadrul aceluiași punct de vedere, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că, "în comparație cu persoanele numite într-o funcție publică, există un anume criteriu: modul în care un ofițer de poliție poate deveni magistrat: prin numire sau prin examen." Un astfel de criteriu, a reținut Colegiul director, se înscrie în categoria "precum și orice alt criteriu", conform art. 2 alin. (1) al O.G. nr. 137/2000.

A apreciat Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării că "imputarea cotei-părți din cheltuielile de școlarizare pentru petentă, devenit auditor de justiție prin examen, comparativ cu cei numiți în funcția de procuror, reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 al O.G. nr. 137/2000" .

Curtea a reținut că unul dintre argumentele cererii de suspendare a executării deciziei de imputare, ca și o parte dintre motivele acțiunii privind nelegalitatea actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, se întemeiază pe existența unei situații de discriminare, invocată de către reclamantă.

Constatările din cuprinsul punctului de vedere sus-menționat au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

În plus, conform informațiilor de pe site-ul Curții Constituționale a României, pe rolul acesteia se află înregistrat dosarul nr. 877D/2015, în faza de raport, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții, invocată de reclamantul B..

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat, la rândul său, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013.

Examinarea legalității punctelor 2 și 3 din hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a punctului de vedere anexat acesteia face obiectul unei alte judecăți.

Astfel cum rezultă din copia cererii înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015, Ministerul Afacerilor Interne a supus cenzurii instanței de contencios administrativ legalitatea punctelor 2 și 3 din hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a punctului de vedere anexat.

Prin raportare la aspectele invocate anterior, Curtea reține ca fiind îndeplinită prima condiție a suspendării actului administrativ.

Referitor la îndeplinirea condiției privind paguba iminentă se arată în considerentele încheierii recurate că prin executarea sumei de 19.930,92 RON, stabilită prin decizia de imputare, i s-ar crea reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, de natură să-i afecteze grav nivelul de trai.

Astfel, conform adeverinței nr. 5347 din 20 octombrie 2014, emisă de Institutul Național al Magistraturii, reclamanta beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar.

În calitatea sa de auditor de justiție, potrivit adeverinței sus-menționate, reclamanta a realizat, în perioada 1.07.2014-30.09.2014, un venit net în cuantum de 4517 RON. Așadar, salariul mediu net lunar al acesteia, în perioada anterior precizată, a fost de 1.505 RON.

Astfel cum rezultă din graficul de rambursare depus la fila 84 din dosar, reclamanta a încheiat un contract de credit bancar, având obligația de a restitui lunar, până la data de 20.09.2017, suma de 778,55 RON, reprezentând rată credit și dobânzi.

Aceste înscrisuri atestă caracterul previzibil al prejudiciului material ce i s-ar produce reclamantei prin executarea imediată a deciziei, suma imputată fiind una considerabilă.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Iar în conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiași text legal, "dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Sub aspectul cazului bine justificat, instanța de control judiciar reține că, prin sent. civ. nr. 2185 din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâții CNCD și A., a anulat în parte Hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește punctele 2 și 3 din dispozitiv, reținând în considerentele sentinței că nu există niciun text de lege care să permita Consiliului ca, în exercitarea rolul său de organ jurisdicțional, să emită opinii, puncte de vedere, păreri, recomandări, îndrumări, adrese de corespondență, etc.

Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, structura organizatorică și celelalte atribuții de funcționare ale Consiliului și ale Colegiului director vor fi reglementate prin ordin al președintelui Consiliului.

Trebuie observat însă, că delegarea de competență în legiferare vizează în exclusivitate "celelalte atribuții de funcționare ale Consiliului", adică altele decât cele care vizează îndeplinirea rolului jurisdictional, intepretare sustinută, dincolo de textul legal de mai sus, și de faptul că O.G. nr. 137/2000 nu precizează care sunt modalitățile concrete în care Consiliul își va îndeplini celelalte roluri descrise mai sus (cu excepția consultării celorlalte autoritati, prevazute de art. 20 alin. (2), în vederea elaborării și aplicării de politici publice).

Ca atare, opiniile, recomandarile, punctele de vedere, îndrumarile etc., puteau face, într-adevar, obiectul de reglementare al unor ordine ale presedintelui Consiliului, dar numai ca forme concrete de îndeplinire a celorlaltor roluri atribuite de lege, nu și a rolului jurisdicțional.

Va rezulta imediat că art. 79 din Ordinul presedintelui CNCD nr. 144/2008, potrivit caruia "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării" trebuie interpetat în sensul că recomandarea se poate emite numai în vederea exercitării celorlalte roluri stabilite de lege pentru Consiliu, nu însa și a rolului jurisdicțional.

Distinct de cele desprinse din textele legale de mai sus, Curtea retine că emiterea de recomanăari, opinii, păreri, etc. este incompatibilă cu activitatea de jurisdicție, al carei scop este constatarea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim periclitat de un raport juridic de conflict și nu obținerea unei opinii, și care se finalizeaza prin pronunțarea unui act jurisdictional, de stabilire a adevarului, cu forță obligatorie pentru părti, după o procedură contradictorie și cu respectarea dreptului la aparare și nu cu emiterea unui punct de vedere fără forță obligatorie.

Concluzionand, Curtea retine că autoritatea pârâtă nu avea competența legală ca, prin hotararea pronunțată în urma exercitarii rolului sau jurisdictional, să dispuna emiterea unui punct de vedere, a unei opinii, recomandări, îndrumări, etc.

Având în vedere că instanța a anulat parțial hotărârea CNCD reținută de instanța de fond în îndeplinirea condiției cazului bine justificat, Înalta Curte apreciază că nu mai poate fi reținută o îndoială serioasă în privința legalității deciziei ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Prezintă relevanță sub acest aspect și faptul că prima instanță a reținut existența unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate a deciziei, în considerarea constatărilor din cuprinsul punctului de vedere al CNCD, sus menționat. În plus, a constatat că pe rolul Curții Constituționale este înregistrată excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 și art. 4 din O.U.G. 65/2013, invocată într-un alt litigiu, excepție pe care și reclamanta a înțeles să o invoce în prezenta cauză.

Rezultă, așadar, că nu au fost avute în vedere de prima instanță alte împrejurări legate de starea de fapt și de drept, pentru a concluziona în sensul existenței cazului bine justificat.

Or, așa cum s-a arătat, instanța a dispus anularea parțială a hotărârii CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014 care, în opinia sa, nu avea competența legală ca, prin hotararea pronunțată în urma exercitarii rolului sau jurisdictional, să dispuna emiterea unui punct de vedere, a unei opinii, recomandări, îndrumări, iar excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 și art. 4 din O.U.G. 65/2013, invocată de reclamantă, a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia Curții Constituționale nr. 815 din 24 noiembrie 2015 aflată în dosarul de recurs, la filele 69-74.

În consecință, nu mai pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cererii de suspendare executare împrejurările menționate în considerentele încheierii recurate, rezultând că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii.

Din moment ce în speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea îndeplinirii celei de-a doua condiții vizând iminența producerii unei pagube, motiv pentru care nu se mai justifică examinarea susținerilor intimatei reclamante referitoare la situația sa financiară actuală pe care își întemeiază afirmația că prin suspendarea executării deciziei de imputare se poate preveni o pagubă iminentă.

Din considerentele expuse, rezultă că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs are în vedere depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești.

Nu poate fi reținut acest motiv de recurs, întrucât instanța de fond - instanță de contencios administrativ - este abilitată legal să soluționeze cereri de suspendare a executării actelor administrative, categorie din care face parte și decizia de imputare contestată de reclamantă, iar prin pronunțarea încheierii de admitere a cererii de suspendare executare prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a soluționat o cerere de chemare în judecată cu care a fost învestită și în privința căreia îi revenea competența de soluționare.

Împrejurarea că Ministerul Afacerilor Interne nu ar avea calitate procesuală pasivă în cadrul prezentului litigiu, deci o soluționare greșită a acestei excepții nu este de natură să atragă incidența motivului de casare anterior menționat, instanța de fond nedepășind atribuțiile puterii judecătorești cu ocazia soluționării excepțiilor procesuale, ci pronunțându-se în temeiul art. 248 din C. proc. civ. asupra excepțiilor invocate de părți în cauza dedusă judecății.

Oricum, se constată că este legală soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât, câtă vreme emitentul deciziei de imputare - Inspectoratul General al Poliției Române este o structură a Poliției Române, care face parte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În consecință, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva încheierii din 14 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2017.