ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2812/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul de Informații și Protecție Internă, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună:

- anularea Deciziei de imputare nr. 1138173 din 12 martie 2014 emisă de Departamentul de Informații și Protecție Internă;

- anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul DIPI nr. 1139495 din 06 iunie 2014;

- anularea Hotărârii nr. 118 din 08 septembrie 2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne;

- anularea adresei nr. 1037707 din 18 decembrie 2013 emisă de Departamentul de Informații și Protecție Internă;

- exonerarea de la plata cheltuielilor stabilite prin Decizia de imputare nr. 1138173 din 12 martie 2013 emisă de Departamentul de Informații și Protecție Internă;

- suspendarea executării actelor administrative menționate anterior, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 3 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul de Informații și Protecție Internă și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 1138173 din 12 martie 2014 emisă de Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva încheierii din 3 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă, solicitând casarea încheierii și respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-pârât critică hotărârea primei instanțe și formulează argumente în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul nefurnizând instanței, în mod concret, suficiente elemente care să conducă la concluzia îndeplinirii celor două cerințe.

În ceea ce privește cazul bine justificat, recurentul-pârât arată că măsura suspendării se dispune în situații de excepție și că trebuie avută în vedere situația celui care solicită suspendarea și nu eventualele vicii ale actului, deoarece acestea urmează a fi analizate de către instanța învestită cu soluționarea cererii privind anularea respectivului act administrativ.

Consideră că starea de fapt și de drept invocate de către reclamant nu sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, iar pe de altă parte, pe întreg parcursul cercetării administrative, precum și la emiterea actului ce face obiectul prezentei cauze, recurentul-pârât a respectat prevederile legale în vigoare.

În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, arată că o astfel de condiție se consideră îndeplinită în momentul în care consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură. În speță, o asemenea condiție nu este îndeplinită câtă vreme reclamantul a cunoscut că în eventualitatea admiterii în cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza va fi obligat să înceteze raporturile de muncă cu Ministerul Afacerilor Interne și să plătească cheltuielile de școlarizare, conform angajamentului asumat în 2008.

Recurentul-pârât nu a indicat expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, atât intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne cât și intimatul-reclamant A. nu au formulat întâmpinări, deși au fost legal citați.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului îndreptat împotriva încheierii de suspendare din data de 3 februarie 2015, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

La termenul de judecată din 4 octombrie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului de față.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data soluționării definitive a cauzei. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții definitive cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia cu caracter definitiv, iar suspendarea executării respectivului act nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În speță, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 1138173 din 12 martie 2014 emisă de Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin Decizia nr. 172/2015 din 7 aprilie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Departamentul de Informații și Protecție Internă și Ministerul Afacerilor Interne.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., iar prin Decizia nr. 1561 din 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 172 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, soluția dată fiind definitivă.

În ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Cum instanța de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare s-a pronunțat în mod definitiv la data de 27 aprilie 2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât au încetat de drept efectele suspendării acordate în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă împotriva încheierii din 3 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul de Informații și Protecție Internă împotriva încheierii din 3 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT