ÎCCJ, decizie (scj.ro #152723)

Acțiune în pretenții. Suspendarea judecării apelului ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței față de pârâtă. Efectele închiderii procedurii insolvenței în privința calculului termenului de perimare

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acțiune în pretenții

insolvență

suspendare

perimare

Legea nr. 85/2006, art. 36

C. proc. civ., art. 412 alin. (1) pct. 8, art. 416

Un efect important al deschiderii procedurii insolvenței îl reprezintă suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, prin art. 36 din Legea 85/2006.

În cazul în care suspendarea de drept a judecării apelului a intervenit, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin deschiderea procedurii insolvenței pârâtei, această măsură a suspendării nu poate înceta decât la data închiderii procedurii insolvenței.

Astfel, în situația în care judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței pârâtei la data de 19 martie 2015, iar aceasta a înregistrat cererea de repunere pe rol a apelului la data de 15 septembrie 2015, calculul termenului de perimare din perspectiva prevederilor art. 416 C. proc. civ. se va face prin raportare la aceste momente.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2019

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 C. civ.

Dosarul a fost restituit Curții de Apel București, Secția a V-a civilă, la data de 22 septembrie 2015.

După prezentarea parcursului judiciar al cauzei s-a arătat că singurul argument invocat de către partea adversă referitor la excepția perimării a fost acela că nu prezintă relevanță recursul declarat împotriva încheierii de suspendare și nici actele procedurale efectuate în dosarul de recurs, motiv pentru care autorul excepției a apreciat că cererea de repunere pe rol trebuia formulată în termenul de 6 luni de zile de la data la care s-a admis apelul declarat împotriva sentinței de deschidere a procedurii de insolvență, și nu de la momentul în care instanța a închis efectiv procedura de insolvență.

Această argumentație însușită eronat și de instanță nu este bazată pe niciun temei legal.

În prealabil, recurenta-pârâtă SC C. SRL a susținut că, în cauză, suspendarea judecării cauzei a fost dispusă în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, act normativ cu caracter special, această suspendare nefiind identificată în vreuna din ipotezele reglementate de art. 413 C. proc. civ., ci la art. 412 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. (în alte cazuri prevăzute de lege).

Astfel, fiind o lege specială, se aplică principiile și dispozițiile legale ale acestui act normativ, în sensul că dacă suspendarea a intervenit prin deschiderea procedurii insolvenței aceasta încetează în mod evident odată cu închiderea procedurii de insolvență.

Față de interpretarea dată de autorul excepției și însușită de către instanța de apel, care nu are vreo justificare legală, recurenta-pârâtă a expus argumente potrivit cărora momentul la care trebuie raportat cu privire la încetarea motivului de suspendare este data de 19.03.2015, dată la care Tribunalul București, prin judecătorul sindic, a pronunțat închiderea procedurii insolvenței, moment de la care, de altfel, s-a și formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, hotărârea de perimare a instanței de apel fiind netemeinică și nelegală.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., întrucât procedura efectuării referatului de către grefier este obligatorie, iar în cauză un astfel de referat nu a fost întocmit.

Instanța de apel a admis excepția perimării apelului fără să pună în vedere părții care a invocat-o să timbreze cererea, în raport cu art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind încălcate astfel prevederile referitoare la timbraj. Netimbrarea oricărei cereri atrage nulitatea acesteia.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sunt următoarele:

Prin constatarea perimării, instanța de apel a încălcat prevederile art. 416, art. 417, art. 418 și art. 420 C. proc. civ., precum și cele ale art. 36, art. 11, art. 8, art. 131, art. 134 și art. 135 din Legea nr. 85/2006, făcând o interpretare proprie în detrimentul unor dispoziții clare, încălcându-i astfel drepturile procesuale recurentei-pârâte, care, deși a introdus cererea de repunere pe rol a cauzei în termenul legal, a fost sancționată cu perimarea.

În continuare, s-a arătat că, dacă se ia în calcul raționamentul instanței, momentul de la care se calculează termenul de 6 luni este data la care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii, și nu data pronunțării hotărârii în apel.

Conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este singurul în măsură să pronunțe închiderea procedurii insolvenței.

În raport cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, dacă data deschiderii procedurii insolvenței este data suspendării cauzei,

per a contrario

, încetarea motivului de suspendare este data închiderii procedurii, iar motivul care stă la baza acestui raționament sunt prevederile legii speciale, respectiv art. 11, prin care se stabilesc atribuțiile judecătorului sindic, în sensul că acesta pronunță motivat hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, precum și hotărârea de închidere a procedurii insolvenței.

S-a mai arătat că prezintă importanță și prevederile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, din conținutul cărora se poate observa că nu instanța de apel este cea care pronunță deschiderea procedurii insolvenței și nici sentința de închidere a procedurii insolvenței, instanța de apel putând doar admite apelurile, urmând ca judecătorul sindic să dispună, după caz.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că, astfel cum se poate observa și din sentința nr. 2742/2015 a Tribunalului București, s-a aflat sub supravegherea administratorului judiciar de la data de 17 aprilie 2014 (data deschiderii procedurii insolvenței) până la data de 19 martie 2015 (data închiderii procedurii insolvenței), în fața judecătorului sindic fiind prezent administratorul judiciar, luându-se act de concluziile acestuia, procedura fiind închisă în baza art. 134 din Legea nr. 85/2006, iar notificarea ORC de pe lângă Tribunalul București și a DGFP București fiind făcută în baza art. 135 din aceeași lege.

De altfel, deși această hotărâre era executorie, se putea promova apel în 30 de zile de la data comunicării, urmând ca după trecerea acestui termen hotărârea să rămână definitivă.

Astfel, numai după această dată intră în discuție posibilitatea pârâtei de a introduce o cerere de repunere pe rol, care, calculată de la 19.03.2015 și până la data de 15.09.2015, rezultă că a fost formulată în termenul legal, recurenta-pârâtă solicitând instanței să ia act în acest sens.

S-a mai arătat că, în cauză, suspendarea este de drept, cu reguli speciale și care trebuie privită prin prisma Legii nr. 85/2006, iar nu asimilată suspendării intervenită din vina părții.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că administratorul judiciar este cel care a solicitat închiderea procedurii insolvenței, acesta solicitând, totodată, repunerea societății în situația anterioară și descărcarea sa de orice obligații.

Așadar, nu se poate interpreta că termenul curge de la data pronunțării deciziei din apel, ci de la data rămânerii definitive.

S-a mai susținut că, în cauză, au fost efectuate acte de procedură care au suspendat curgerea termenului de perimare, fiind încălcate prevederile art. 416 alin. 3 C. proc. civ., neputând fi reținută culpa pârâtei.

Sub acest aspect s-a arătat că pricina s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție până la data de 25.06.2015, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată la data de 15.09.2015.

Totodată, s-a mai arătat că pe toată perioada suspendării judecării cauzei, instanța nu a dispus verificări în raport cu art. 29 și art. 65 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, tocmai față de împrejurarea că dosarul nu se mai afla pe rolul Curții de Apel București, acesta aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul promovat împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, dispuse de către instanța de apel, a suspendat curgerea termenului de perimare, potrivit art. 418 alin. (3) C. proc. civ., aspect confirmat și de literatura de specialitate.

De altfel, declanșarea controlului judiciar împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei dovedește, implicit, intenția și interesul pârâtei în continuarea procesului, fiind confirmat faptul că ceea ce este important în cauză nu este rezultatul acțiunii pârâtei de reluare a procesului în fond, respectiv soluția din recurs, ci intenția sa de solicitare a anulării încheierii de suspendare, de unde rezultă stăruința în judecată, și nicidecum lăsarea cauzei în nelucrare.

În opinia recurentei-pârâte, termenul de 6 luni trebuia să curgă de la data soluționării recursului împotriva încheierii de suspendare, mai exact de la data de 25.06.2015. Atât recursul cât și repunerea pe rol au aceeași finalitate, și anume, reluarea judecății.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus în dosarul de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că a solicitat trimiterea dosarului Curții de Apel București pentru judecarea pe fond a cauzei.

După enunțarea art. 417 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că legea nu distinge forma în care actul trebuie îndeplinit, astfel că orice solicitare de reluare a procesului, în orice formă, are ca efect întreruperea cursului perimării, fiind incidente prevederile art. 416 alin. (3) din același cod.

În raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, iar, în cazul în care se va trece peste excepția invocată, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În principal, s-a susținut că nu sunt incidente prevederile art. 420 alin. (1) C. proc. civ. în modalitatea expusă de către recurenta-pârâtă și că momentul de la care a început să curgă termenul de perimare este data pronunțării deciziei de către Curtea de apel, respectiv data de 23 februarie 2015, astfel cum corect s-a reținut.

S-a mai susținut că recurenta-pârâtă nu s-a aflat în situația „închiderii” procedurii insolvenței, așa cum este definită această instituție de lege, ca urmare a intervenirii vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 131 și art. 134 din Legea insolvenței, care reglementează limitativ cele două situații în care procedura este închisă.

Efectele deschiderii procedurii de insolvență, cu privire la suspendarea judecării apelului, au încetat la data la care a fost desființată sentința de deschidere a procedurii insolvenței, și nu de la data la care judecătorul sindic a constatat că sentința fusese schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de deschidere, chestiune pur administrativă.

Solicitarea recurentei-pârâte, susținută a fi adresată Înaltei Curți, de a trimite cauza spre continuarea judecării apelului nu reprezintă un act de procedură făcut în judecarea apelului, fiind obligatoriu ca acest act de procedură să fie adresat instanței sesizate cu judecarea apelului, și nu altei instanțe.

Totodată, de la data de 23 februarie 2015, când a fost desființată hotărârea de deschidere a procedurii nu a existat niciunul dintre motivele de suspendare a perimării prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

În final, s-a mai arătat că textul art. 416 C. proc. civ. este clar și lipsit de echivoc.

Prin încheierea din camera de consiliu din 15 mai 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2018 a fost respinsă excepția nulității recursului pârâtei C. SRL și, totodată, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru 15 ianuarie 2019, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

15.

Înalta Curte a constatat că recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greșita aplicare a sancțiunii perimării, ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. și a stabilirii greșite a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, cu nesocotirea prevederilor art. 131, art. 134 și art. 135 din Legea nr. 85/2006.

Cauza suspendării judecării apelului a fost reprezentată de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C. SRL, prin sentința nr. 4269 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. y/3/2013, în temeiul dispozițiilor ar. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către debitoarea SC C. SRL -

pârâta din prezentul litigiu

- a fost admis, prin decizia nr. 269/2015 din 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, fiind schimbată în tot sentința nr. 4269 din 17 aprilie 2014 a Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, formulată de creditoarea A. SRL, prin lichidator judiciar B. - Filiala Timiș SPRL.

Prin sentința nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. y/3/2013, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 85/2006, având în vedere decizia nr. 269/2015 din 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă.

Sancțiunea perimării aplicată în cauză de către instanța de apel are la bază comportamentul culpabil al pârâtei C. SRL pentru lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni, apreciindu-se că momentul de la care curge termenul de perimare este de 23 februarie 2015 -

data pronunțării deciziei nr. 269/2015 a Curții de Apel București

- și că acesta s-a împlinit la 23 august 2015, rezultând că perimarea a operat față de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv 15 septembrie 2015.

Totodată, argumentele pârâtei C. SRL referitoare la atitudinea procesuală a sa în soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei -

încheierea din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel București

-, finalizat prin decizia nr. 1778 din 25 iunie 2015, și condiționările pârâtei datorate lipsei în fapt a dosarului pe rolul Curții de Apel București au fost înlăturate de către instanța de apel.

Pornind de la o analiză eronată a datei de la curge termenul de perimare, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Astfel, momentul de la care curge termenul de perimare stabilit de către instanța de apel ca fiind data de 23 februarie 2015 este eronat, întrucât suspendarea de drept a apelului nu s-a menținut până la această dată, ci până la data 19 martie 2015, dată la care a fost închisă procedura generală a insolvenței a debitoarei C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 85/2006, prin sentința nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. y/3/2013.

Legea nr. 85/2006 marchează două momente esențiale, deschiderea procedurii -

etapă reglementată la art. 32-60

- și închiderea procedurii, -

etapă reglementată la Secțiunea 8, art. 131-137 din lege

.

Un efect important al deschiderii procedurii insolvenței îl reprezintă suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, prin art. 36 din Legea 85/2006.

Scopul acestei măsuri vizează protejarea creditorilor, iar această măsură a suspendării operează cât timp societatea debitoare se află sub incidența legii speciale.

În cauză, suspendarea de drept a procesului, în etapa apelului, a intervenit în mod obligatoriu în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin deschiderea procedurii insolvenței debitoarei C. SRL, context în care această măsură a suspendării nu poate înceta decât la data închiderii procedurii insolvenței.

Cum în cauză, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței a debitoarei C. SRL, prin sentința nr. 2742 din 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în dosarul nr. y/3/2013, demersul procedural în vederea continuării judecății al pârâtei, prin înregistrarea cererii de repunere pe rol la data de 15 septembrie 2015, și calculul termenului de perimare din perspectiva prevederilor art. 416 C. proc. civ. se va face prin raportare la aceste momente.

Având în vedere argumentele expuse, nu se mai impune analizarea celorlalte chestiuni privitoare la întreruperea și suspendarea cursului perimării, precum și procedura perimării.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva deciziei civile nr. 1436 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, pe care a casat-o, urmând a trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.