ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 06.01.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2016

HOTĂRÂRE

06.01.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 781/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 484

din 04 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția lipsei

capacității procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin

Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004; s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România și B. și în consecință; s-a constatat nulitatea

parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirii din 23

aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din

cadrul Consiliului Local al comunei Mihai Viteazu în ceea de privește

persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind

pârâtul B. pentru o suprafață de 1244 mp; s-a constatat calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri

pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate, respectiv

suprafața de 1244 mp, teren intravilan, cu nr. cad. XX din tarlaua YY,

parcela ZZ, conform raportului de expertiză întocmit de expert C.; s-a

majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea

menționată la suma de 149.822 RON pentru suprafața arătată;

s-a dispus obligarea pârâților B. și Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România la achitarea către reclamantă a sumei de 922,76 RON,

respectiv 3.725,76 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; s-a admis în

parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România împotriva pârâtului B. și în

consecință, s-a dispus eliberarea despăgubirilor aferente

suprafeței de 1244 mp, consemnate la dispoziția pârâtului B. în

favoarea reclamantului la rămânerea definitivă a sentinței; s-a

respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului

Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate

procesuală de folosință.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea

nr. 52 din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea de despăgubiri

pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, arabil extravilan,

din tarlaua YY, parcela WW, în suprafață de 2485 mp, identificat prin

nr. cad. XX, despăgubire cuantificată la suma de 60.221,09 RON, reprezentând

echivalentul a 16.898 euro, persoană aparent îndreptățită fiind

B., raportat la titlul de proprietate din 25 iunie 1997.

Între reclamantă

și pârâtul B. s-au purtat mai multe litigii, semnificativ în acest sens fiind

acțiunea în constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal

de punere în posesie și a titlului de proprietate menționat anterior,

pentru o suprafață de 5500 mp, care se suprapune cu terenul dobândit de

către reclamantă prin act de înstrăinare de la persoana îndreptățită

în temeiul legii fondului funciar, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2000

al Judecătoriei Turda, soluționat irevocabil în sensul admiterii acțiunii

promovate de către reclamantă.

Din motivarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în acest dosar, tribunalul

a reținut că terenul înscris în titlul de proprietate al pârâtului se

suprapune peste terenul înscris în titlul de proprietate al antecesoarei reclamantei,

pe o suprafață de 5500 mp, ca urmare a modificării ulterioare a hărții

cadastrale făcute în favoarea pârâtului, cu neglijarea titlurilor de proprietate

eliberate anterior.

De asemenea, pârâtul

B. s-a prevalat de un alt dosar până la soluționarea căruia a cerut

suspendarea prezentei cauze, respectiv x/328/2009, având ca obiect nulitatea absolută

a planului de punere în posesie întocmit anterior anului 1997, privind tarlaua YY

din extravilanul localității Mihai Viteazu, deoarece în anul 1997 Comisia

Locală a întocmit alt plan de punere în posesie, cu consecința obligării

acesteia la emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 15.000

mp, ca urmare a constatării nulității parțiale a procesului-verbal

și a titlului de proprietate anulate prin sentința menționată

anterior, reclamant fiind în acel dosar B., printre pârâți identificându-se

și A.

Acest dosar a

fost soluționat în mod irevocabil în sensul respingerii acțiunii.

În condițiile

în care s-a stabilit îndreptățirea reclamantei asupra suprafeței

de 5500 mp în discuție, tribunalul a apreciat necesară efectuarea unei

expertize tehnice topografice de stabilire a împrejurării dacă terenul

litigios este afectat de construirea autostrăzii, expertul numit în cauză,

C., concluzionând că terenul în proprietatea reclamantei situat în extravilanul

comunei Mihai Viteazu, tarla YY, parcela ZZ, înscris în CF QQ. Mihai Viteazu, în

suprafață de 5500 mp, este afectat de expropriere potrivit documentației

aprobate de H.G. nr. 245/2008, hotărârea nr. 52 din 23 aprilie 2008, respectiv

parțial de nr. cad. XX, pe o suprafață de 1244 mp.

Acest expert a

răspuns obiecțiunilor formulate de către pârât, din perspectiva identificării

imobilelor în litigiu în sistem de proiecție Stereo 70, sens în care s-au refăcut

planșele anexe, cu precizarea inventarului de coordonate Stereo 70 și

s-a arătat, de asemenea, că terenul litigios nu se suprapune cu suprafața

de 329 mp, expropriată pentru care a fost emisă hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii din 23 aprilie 2008, persoana aparent îndreptățită

fiind antecesoarea reclamantei.

Ca urmare a acestei

constatări, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize de evaluare

a suprafeței expropriate aparținând reclamantei, concluziile comisiei

de experți fiind în sensul că terenul are o valoare de circulație

în prezent de 123.755 RON, terenul rămas în proprietatea reclamantei depreciindu-se

cu 18% din valoarea parcelei rămase la nord și cu 10,5% din valoarea parcelei

rămase la sud, cu mențiunea că valoarea exactă a deprecierii

va putea fi calculată după comunicarea la dosar de către expertul

topograf a suprafeței celor două parcele rămase în proprietatea reclamantei.

Drept urmare,

tribunalul a solicitat acestui din urmă expert întocmirea unui plan de situație

din care să rezulte suprafețele celor două parcele rămase în

proprietatea reclamantei, ca urmare a decupării terenului aferent autostrăzii,

acesta conformându-se, comisia de experți evaluatori completând raportul de

expertiză în sensul stabilirii deprecierii la suma de 16.718 RON, respectiv

9349 RON pentru cele două parcele, aplicându-se un procent de 5% din valoarea

parcelei rămasă la nord și de 10,5 % din cea rămasă la

sud.

Acest răspuns

a fost contestat de către reclamantă, din perspectiva procentelor diferite

stabilite inițial de comisia de experți și apoi după completarea

raportului de expertiză tehnică topografică, însă aceasta și-a

menținut poziția în sensul că inițial pentru parcela la nord

s-a luat în considerare doar diminuarea lățimii parcelei cu 9,45 m, aplicându-se

procentul rezultat între lățimea inițială și lățimea

după expropriere, însă după depunerea la dosar a suplimentului la

expertiză privind dimensiunile parcelei rămase, s-au reanalizat caracteristicile

parcelei, avându-se în vedere alte elemente.

Ulterior, la solicitarea

reclamantei comisia și-a detaliat răspunsul în sensul că parcela

rămasă la nord are în continuare acces la drumul național, prin reducerea

lățimii parcelei nu se reduce semnificativ raportul laturilor, însă

totuși se modifică forma parcelei care devine din trapezoidală, o

parcelă cu formă neregulată.

Față

de cele ce preced, tribunalul, în baza art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România și B., a constatat nulitatea parțială

a hotărârii de stabilire a despăgubirii din 23 aprilie 2008 emisă

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al comunei

Mihai Viteazu în ceea de privește persoana aparent îndreptățită

la despăgubiri, ca fiind pârâtul B. pentru o suprafață de 1.244 mp

și a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită

la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate,

respectiv suprafața de 1.244 mp, teren intravilan, cu nr. cad. XX din tarlaua

YY, parcela ZZ, conform raportului de expertiză întocmit de expert C., reprezentând

valoarea de circulație a terenului expropriat și prejudiciul produs reclamantei.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea menționată

la suma de 149.822 RON pentru suprafața arătată (123.755 RON +16.718

RON + 9349 RON).

Totodată,

în baza art. 276 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâților,

aceștia au fost obligați să achite reclamantei, pârâtul B. suma de

922,76 RON cheltuieli de judecată, reprezentând ½ din onorariul achitat expertului

topograf în cuantum total de 1845,52 RON, iar pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

suma de 3725,76 RON cheltuieli de judecată, din care 922,76 RON reprezintă

½ din onorariul expertului topograf, și 2803 RON onorariul cuvenit experților

evaluatori, alte cheltuieli nefiind justificate.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată, tribunalul, în baza art. 60

C. proc. civ., a admis-o în parte, dispunând eliberarea despăgubirilor aferente

suprafeței de 1.244 mp, consemnate la dispoziția pârâtului B. în favoarea

reclamantului la rămânerea definitivă a sentinței, în condițiile

în care, conform prevederilor art. 5 alin. (5) și (8) din Legea nr. 198/2004,

în situația în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt

cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane, aparent îndreptățite,

ceea ce este cazul în speță, despăgubirile se vor consemna pe numele

tuturor, urmând a fi eliberate numai celor care sunt titularii drepturilor dovedite

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aceeași

soluție fiind stabilită de legiuitor în cazul în care titularul sau unul

dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea

stabilită, pârâtul B. contestând cuantumul despăgubirilor stabilite, cererea

sa formând obiectul Dosarului nr. x/117/2008 al Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel reclamanta A. și pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R., iar pârâtul B. a formulat cerere de aderare la apelul reclamantei.

Prin decizia civilă

nr. 387 din 05 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, s-a admis în parte apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 484 din 4 octombrie

2013 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată parțial, în sensul că

s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 213.855 RON, menținându-se

restul dispozițiilor; s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România; s-a respins aderarea la apelul reclamantei formulată de pârâtul

B., ca nefondată; pârâtul apelant Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România a fost obligat să plătească

experților D., E. și F. o diferență de onorariu de expert pentru

completările de expertiză dispuse în apel în sumă totală de

2100 RON, câte 700 RON fiecăruia; s-au compensat cheltuielile de judecată

în apel.

Prin decizia civilă

nr. 1.586 din 11 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei

civile nr. 387 din 5 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecarea

apelurilor aceleiași instanțe.

În motivarea acestei

soluții, Înalta Curte a reținut următoarele considerente:

În ce privește

critica fundamentată pe nelegalitatea hotărârii atacate, atât din perspectiva

prevederilor art. 260 C. proc. civ. (urmare amânării nejustificate a pronunțării),

cât mai ales din perspectiva faptului că instanța de apel a aplicat greșit

o lege înainte de intrarea acesteia în vigoare, Înalta Curte a constatat că

este fondată.

În speță,

dezbaterile au fost declarate închise în apel la termenul de judecată din data

de 05 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face

parte integrantă din hotărâre.

Instanța

de judecată a dispus amânarea pronunțării hotărârii de patru

ori în cauză, până la data de 05 martie 2015, când a pronunțat decizia

atacată.

În ceea ce privește

susținerea recurentului pârât referitoare la nelegalitatea amânării succesive,

nejustificate a pronunțării în cauză, Înalta Curte a constatat că

nu se verifică încălcarea dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece niciun text procedural nu limitează posibilitatea instanțelor

de judecată ca atunci când, din diverse motive, amână pronunțarea

soluționării cauzei, să o facă până la o anumită dată,

respectiv să fie ținute de un anumit număr de amânări de pronunțare.

Prin urmare, nefiind

vorba despre un act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale,

nu poate fi reținută o eventuală nulitate virtuală, și

cu atât mai puțin, o nulitate expresă de natură a atrage anularea

încheierii de dezbateri pentru acest motiv.

De asemenea, motivele

pentru care se amână pronunțarea, nu afectează valabilitatea hotărârii

judecătorești, ci poate să atragă doar sancțiuni disciplinare

pentru judecători.

Susținerea

de nelegalitate a hotărârii atacate, grefată pe faptul aplicării

„legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare, fiind vorba despre faptul soluționării

speței prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015,

care a fost publicată în Monitorul Oficial, producând efecte din data de 03

martie 2015, deci ulterior închiderii dezbaterilor în apel (05 februarie 2015),

dar înainte de pronunțarea deciziei definitive de către instanța

de apel (05 mai 2015), Înalta Curte apreciază că este fondată din

următoarea perspectivă:

De la data publicării

în M. Of. al României nr. 152/03.03.2015, Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a

Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțele de

judecată.

Astfel, potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în

vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții

fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

aceluiași articol sus-menționat se prevede că, deciziile Curții

Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările

și completările ulterioare.

În raport de aceste

reglementări, se pune problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce

efecte ex nunc și erga omnes, se aplică proceselor pe rol, după închiderea

dezbaterilor și înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Răspunsul

este, evident, unul negativ, deoarece „sfârșitul dezbaterilor” la care se referă

textul de lege [art. 256 alin. (1) C. proc. civ.], vizează atât dezbaterile

finale care marchează terminarea cercetării judecătorești într-un

dosar, cât și dezbaterile care au loc pe parcursul procesului în legătură

cu orice aspect procedural.

Or, în speța

de față, la data publicării în M. Of. nr. 152/03.03.2015 a Deciziei

Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 dezbaterile în apel

erau închise și ședința de judecată ridicată, neavând relevanță

că s-a luat măsura amânării pronunțării în cauză.

Pe de altă

parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii

și produc efecte numai pentru viitor, dă expresie principiului constituțional,

acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că nu se

poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță,

în contextul în care dezbaterile au fost declarate închise în data de 05

februarie 2015, Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 nefiind publicată

în Monitorul Oficial la această dată, nu este în vigoare și deci

nu este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin urmare, nu

a fost pusă în discuția părților, astfel încât, raportarea instanței

de apel la această decizie în stabilirea cuantumului despăgubirilor la

momentul exproprierii, excede dispozițiilor legale în vigoare la momentul la

care s-a discutat această cauză.

Faptul relevat,

respectiv aplicarea „legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare a condus la

majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante și în defavoarea

bugetului de stat.

În consecință,

instanța de control judiciar a apreciat că instanța de apel s-a raportat

în mod greșit la Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie

2015, care nu era în vigoare la momentul închiderii dezbaterilor și care nu

ar fi putut fi pusă, în aceste condiții, în discuția părților.

Instanța

de apel nu putea pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a

pus, în prealabil, în discuția părților, fără a încălca

principiile procesului civil, și fără a vătăma părțile

în drepturile lor procesuale, iar această vătămare nu poate fi înlăturată

altfel, decât prin anularea actului de procedură pronunțat în aceste condiții,

devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 312

alin. (5) C. proc. civ., care atrag casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte a

subliniat că vătămarea la care se referă art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., decurge din majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante

și în defavoarea bugetului de stat, și imposibilitatea recurentului pârât

de a se apăra asupra acestei chestiuni de drept, având în vedere poziția

sa procesuală.

În consecință,

Înalta Curte a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea atacată și

a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În rejudecare,

cauza a fost înregistrată sub nr. x/117/2010*, la data de 15 iulie 2015, pe

rolul Curții de Apel Cluj.

Prin decizia

nr. 2026/A din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă,

a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței

civile nr. 484 din 04 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în

parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, care a fost stabilit la suma

de 113.223 RON, în loc de suma de 149.822 RON, menținând restul dispozițiilor

din sentința apelată; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta

A., împotriva aceleiași sentințe; a respins cererea de aderare la apel

formulată de pârâtul B.; a obligat apelantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

să plătească suma de 2.100 RON reprezentând diferență onorarii

expert, pentru experții D., E. și F., câte 700 RON fiecăruia dintre

experți; a obligat pe intimata A. să plătească apelantului Statul

Român prin C.N.A.D.N.R., suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea soluției

sale, instanța a reținut următoarele considerente:

S-a considerat

a fi nefondat motivul de apel al pârâtului privitor la faptul că hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, reținându-se următoarele

considerente:

Motivarea hotărârii

judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva

eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă

posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.

Atunci când se

examinează o hotărâre, sub aspectul motivării ei, trebuie să

se distingă între mijloacele de apărare și argumentele invocate de

părți, instanța având obligația să examineze numai mijloacele

de apărare și pronunțându-se asupra lor să motiveze soluția

dată, nu și argumentele pe care părțile le-au invocat în susținerea

mijloacelor de apărare.

Pentru îndeplinirea

misiunii de a tranșa un litigiu, instanța de judecată are nevoie

de cooperarea părților, care în măsura posibilului, sunt ținute

să-și expună pretențiile în mod clar, neambiguu și rezonabil

structurate.

Mai mult decât

atât, doctrina și jurisprudența au statuat, cu caracter unitar, că

judecătorul este obligat să-și motiveze hotărârea dar nu este

obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile

le invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, pentru a stabili dacă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenție

au fost respectate, este necesar să fie luat în considerare ansamblul procedurii,

iar această dispoziție nu trebuie interpretată ca solicitând instanțelor

judecătorești un răspuns detaliat fiecărui argument invocat

de către părți (Hotărârea Ruiz Torija și Hiro Balani împotriva

Spaniei, din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 303-A și B, p. 12, parag. 29 și

paginile 29-30, precum și Hotărârea Higgins și alții împotriva

Franței, din 19 februarie 1998, Culegerea de hotărâri și decizii

1998-I, p. 60, parag. 42).

Totodată, noțiunea de proces echitabil presupune ca

o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea

sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au

fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe

inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere

de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2.930, parag. 60).

Verificând hotărârea

instanței de apel din această perspectivă, Curtea a constatat că

aceasta respectă, întru-totul, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va

cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, tribunalul

a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru

care a admis în parte acțiunea reclamantei, implicit cele care au dus la convingerea

că apărările pârâtului nu sunt întemeiate.

Critica din apelul

formulat de pârât privind inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect

anularea hotărârii de expropriere este nefondată, greșita identificare

a titularului dreptului fiind motiv de nevalabilitate a actului administrativ, chiar

dacă motivul nu este imputabil emitentului actului.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor au fost formulate motive de apel atât de reclamantă,

cât și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Motivele au vizat

situarea terenului și categoria de folosință a acestuia, reclamanta

susținând că este un teren situat în intravilan, așa cum rezultă

și din raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe,

iar pârâtul că amplasamentul este în extravilan.

În titlul de proprietate

emis în anul 1993 în favoarea pârâtului B., ca și în cel emis în anul 1994

în favoarea antecesoarei reclamantei, terenul apare ca fiind situat în extravilan.

Cu toate acestea,

în favoarea pârâtului B. a fost emis un certificat de urbanism din 29 decembrie

1994, în care terenul figurează în continuare în extravilan, arătându-se,

însă, că nu prezintă restricții speciale de construire, eliberându-se

în favoarea pârâtului și autorizație de construire în acest sens.

În raportul de

expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de ing. expert G. în Dosarul

nr. x/117/2008 al Tribunalului Cluj, dosar având ca obiect contestarea de către

pârâtul B. a cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere

în favoarea sa, terenul figurează ca fiind intravilan, la raportul de expertiză

fiind anexat și PUG-ul comunei.

Prin raportul

de expertiză tehnică judiciară topografică efectuat de ing.

expert C., acesta arată că terenul reclamantei este situat în extravilanul

comunei Mihai Viteazu și este afectat de expropriere pe o suprafață

de 1.244 mp.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară de evaluare, însă, concluzionează că

terenul ar fi situat în intravilan și evaluarea este raportată la acest

amplasament.

Conform răspunsului

Primăriei comunei Mihai Viteazu, terenul face parte din intravilanul comunei

din anul 1998, dar nu există în acest sens o hotărâre a consiliului local

de intrare a terenului în intravilan, existând, însă, un plan urbanistic general.

Probele au fost

completate și în apel, raportat la susținerile contradictorii ale părților,

fiind depus un certificat de urbanism de către pârâtul B., din anul 2009, în

care terenul apare ca fiind situat în intravilan.

Primăria

comunei Mihai Viteazu a comunicat instanței PUG-ul comunei raportat la zona

în litigiu, aprobat prin HCL nr. 60 din 18 decembrie 2012, susținând că

terenul face parte din intravilan potrivit PUG 1999, ulterior arătând că

planul urbanistic general a fost aprobat în anul 1996 printr-o hotărâre a consiliului

local din 27 septembrie 1996, fiind reactualizat în anul 1999, iar terenul în litigiu

este în intravilan încă din anul 1996.

Având în vedere

aceste probe, Curtea a concluzionat că, deși la momentul emiterii titlurilor

de proprietate, terenul era situat în extravilanul comunei, ulterior, în anul 1996,

în baza unei hotărâri a consiliului local de aprobare a planului urbanistic

general, acesta a intrat în intravilan, astfel că evaluarea din hotărârea

de expropriere emisă în anul 2008 este greșită, ținând seama

de valorile unor terenuri din extravilan.

Cu privire la

valoarea terenului expropriat Curtea, raportat la decizia civilă nr. 1586 din

11 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut

că în cauză este aplicabilă Decizia Curții Constituționale

nr. 12 din 15 ianuarie 2015 publicată în M. Of. nr. 152/03.03.2015 prin care

s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că

prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de

expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt

neconstituționale.

În considerentele

acestei decizii s-a statuat că în privința legii speciale, Legea nr. 198/2004,

aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii

raportului de expertiză", generează o situație juridică

în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea

bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o

valoare de la un moment ulterior, care nu este cert. Rezultă că, determinându-se

în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă"

în sensul art. 44 alin. (3) din Constituție. Acest caracter inerent despăgubirilor

stabilite în considerarea exproprierii realizate reflectă gradul sporit de

protecție pe care constituantul originar a reglementat-o în privința dreptului

de proprietate privată. De altfel, în acest sens, Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, a stabilit că în materia dreptului

de proprietate privată standardul național de protecție reprezentat

prin art. 44 din Constituție este superior celui prevăzut de art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție (a se vedea, mutatis mutandis,

Deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 433/28.06.2010).

Prin urmare, la

soluționarea apelurilor, Curtea a reținut că la calcularea cuantumului

despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004,

experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Pentru aceste

motive, în temeiul art. 292 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu

se impune efectuarea unei noi expertize judiciare de evaluare, întrucât în primul

ciclu procesual în apel, s-a dispus completarea raportului de expertiză evaluatorie

ținându-se seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar,

inclusiv ca urmare a adreselor efectuate de instanță, solicitându-li-se

experților stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat raportat

la următoarele momente: cel al exproprierii, cel al efectuării primului

raport de expertiză, precum și la momentul efectuării completării

expertizei din apel (încheierea ședinței publice din 13 martie 2014),

ținându-se seama de punctele de vedere ale părților privind situarea

terenului.

De precizat că

majoritatea contractelor au vizat terenuri situate în extravilan, având categoria

de folosință arabil.

Având în vedere

particularitățile speței în sensul că prin Hotărârea

nr. 52 din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea de despăgubiri

pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, arabil extravilan,

din tarlaua YY, parcela WW, în suprafață de 2485 mp, identificat prin

nr. cad. XX, despăgubire cuantificată la suma de 60.221,09 RON, reprezentând

echivalentul a 16.898 euro, persoana aparent îndreptățită fiind pârâtul

B., raportat la titlul de proprietate din 25 iunie 1997, despăgubirile fiind

consemnate în favoarea acestuia la data de 19 iunie 2008 și nu în favoarea

reclamantei de la care s-a dovedit exproprierea în fapt a terenului în suprafață

de 1244 mp, Curtea a apreciat că momentul la care a operat exproprierea efectivă

a imobilului reclamantei coincide cu cel al emiterii hotărârii de expropriere

întrucât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie

să reflecte valoarea de piață a acestuia la o dată contemporană

realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparație

completă și integrală pentru cel expropriat în acord cu prevederile

art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Din completarea

la raportul de expertiză tehnică judiciară administrat în apel, în

primul ciclu procesual, rezultă că valoarea terenului, ținându-se

seama de amplasarea acestuia în intravilan, la data exproprierii, aprilie 2008,

a fost estimată la 75,18 RON/mp, respectiv 1.244 mp x 75,18 RON = 93.524 RON,

mai mare decât cea stabilită prin hotărârea de expropriere din 23

aprilie 2008, de numai 24,23 RON/mp.

Comisia de experți

a depus și evaluarea raportat la amplasarea terenului în extravilan, însă

această probă a fost înlăturată de instanță raportat

la statuarea privind situarea terenului în extravilan, conform celor anterior arătate.

Obiecțiunile

pârâtului la raportul de expertiză sunt nefondate, ele vizând amplasamentul

terenului, despre care s-a dovedit că este situat în intravilan și nu

în extravilan, momentul la care trebuie raportată valoarea de circulație

a terenului, acesta fiind cel al exproprierii, experții ținând seama de

contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, încheiate în aceeași

perioadă), satisfăcând, astfel, criteriile invocate de pârâtul apelant

inclusiv prin motivele de apel.

Cu privire la

deprecierea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, critica pârâtului

apelant referitoare la tardivitatea precizării de acțiune nu este întemeiată

raportat la dispozițiile art. 132 C. proc. civ., pentru că numai din raportul

de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat împrejurarea

că doar o porțiune de 1.244 mp din terenul reclamantei este afectată

de expropriere și că diferența a rămas în proprietatea acesteia,

fiind vorba de două terenuri situate de o parte și de alta a celui expropriat.

Pe fondul acestei

cereri, experții au explicat că reducerea frontului și fărâmițarea

terenului a determinat o reducere a valorii acestuia, chiar dacă, în concret,

acesta are în continuare ieșire la drumul public, iar deprecierea concretă

este de 5% pentru terenul de 3361 mp rămas la nord și de 10,5% pentru

cel de 895 mp rămas la sud, așa cum rezultă și din explicațiile

date în fața prime instanțe, prin care au revenit asupra deprecierii de

18%, menținute și în fața instanței de apel, concluziile lor

nefiind contestate în concret de către apelanta reclamantă, aceasta susținând

doar că instanța ar trebui să țină seama de părerea

inițială a experților.

Raportat la deprecierea

reținută, amplasamentul terenului și valoarea acestuia la data exproprierii,

aprilie 2008, prejudiciul suferit de reclamantă este de 12.634 RON pentru terenul

de 3361 mp (3361 mp x 75,18 RON x 5% = 12.634 RON) și 7.065 RON pentru terenul

de 895 mp. (895 mp x 75,18 RON x 10,5 % = 7.065 RON).

Criticile privind

cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, atât cele ale

pârâtului, cât și cele ale reclamantei, în opinia Curții nu sunt întemeiate

pentru argumentele ce succed.

Astfel, solicitarea

pârâtului de acordare a cheltuielilor este nefondată, deoarece acesta este

considerat în culpă procesuală în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

iar cele acordate reclamantei au fost corect stabilite, neputând fi acordat onorariul

expertului H. ca expert evaluator, pentru că nu avea specializarea cerută,

fiind culpa reclamantei că l-a desemnat fără a face o astfel de verificare

decât ulterior.

Cu privire la

onorariul pentru munca depusă de avocat în fața primei instanțe,

reclamanta nu a indicat filele la care ar fi depus dovada achitării acestora

în fața primei instanțe, instanța de apel neidentificând chitanțe

în acest sens în dosarul prime instanțe, iar, în apel, a fost depus doar contractul

de asistență juridică încheiat la 12 februarie 2014, după pronunțarea

hotărârii primei instanțe, așadar, referitor doar la munca prestată

de avocat în apel, precum și chitanța privind achitarea acestuia.

Tot la cheltuielile

de judecată se referă și aderarea la apel formulată de pârâtul

B. Aceasta, la rândul ei, este nefondată, pentru că, pe de o parte, pârâtul

este de acord cu admiterea apelului reclamantei, recunoscând dreptul ei asupra despăgubirilor

pentru o porțiune de 1.244 mp din terenul expropriat, iar, pe de altă

parte, susține că nu este în culpă procesuală, fără

a cere schimbarea soluției primei instanțe în ceea ce privește anularea

hotărârii de expropriere privind titularul acestei suprafețe.

În plus, în fața

primei instanțe, în mod constant s-a opus admiterii acțiunii și a

formulat apărări, solicitând inclusiv suspendarea soluționării

cauzei până la soluționarea litigiilor privind nulitatea titlului de proprietate

emis în favoarea sa și rectificarea cuprinsului cărții funciare,

fiind, așadar, în mod corect constatată culpa sa procesuală.

Prin notele depuse,

pârâtul apelant a invocat încălcarea de către instanță a principiului

contradictorialității prin necomunicarea raportului de expertiză

pârâtului apelant lipsă de la dezbateri, precum și a obligațiilor

legate de plata onorariilor experților. Această apărare este nefondată,

întrucât, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) teza I C. proc. civ., părțile

au obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului, acesta fiind motivul pentru care li se poate acorda termen în cunoștință.

Pârâtul apelant a avut termen în cunoștință, întrucât funcționarul

însărcinat cu primirea corespondenței a semnat citația pe care exista

mențiunea că astfel se acordă termen în cunoștință.

Acordarea termenului în cunoștință înseamnă că partea nu

mai este citată, ea cunoscând existența procesului și termenele de

judecată, ca și mersul dezbaterilor, instanța nefiind obligată

să poarte cu aceasta o corespondență scrisă. Principiul contradictorialității

presupune ca garanție citarea părții (inclusiv acordarea termenului

în cunoștință), și nu încunoștințarea părții

lipsă de la dezbateri despre ce s-a întâmplat la termenele de judecată.

Raportul de expertiză trebuie depus la dosar cu 5 zile înaintea termenului

de judecată, conform art. 209 C. proc. civ., pentru ca părțile să-l

poată studia înaintea termenului de judecată, el putând fi comunicat părții

la termenul de judecată, în condițiile art. 96 C. proc. civ., dacă

aceasta se prezintă (sau putând fi accesat pe internet), instanța neavând

obligația comunicării prin agenții procedurali sau poștă.

Pentru aceste

considerente de fapt și de drept și având în vedere că în speță

s-a dovedit că la data exproprierii terenul expropriat avea o valoare superioară,

de 75,18 RON/mp, celei stabilită prin hotărârea de expropriere, de 24,23

RON/mp, Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis în parte apelul declarat

de pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România împotriva sentinței civile nr. 484 din 04 octombrie 2013 a Tribunalului

Cluj, pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor,

care se stabilește la suma de 113.223 RON (93.524 RON + 12.634 RON + 7.065

RON = 113.223 RON), în loc de suma de 149.822 RON, cât a stabilit prima instanță,

menținând restul dispozițiilor din sentința apelată.

Ținând seama

că reclamanta a solicitat prin cererea de apel majorarea despăgubirilor

stabilite de instanța de fond la valoarea de 70 euro/mp Curtea, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.,

împotriva aceleiași sentințe, iar în temeiul aceluiași text legal

raportat la art. 293 C. proc. civ., a respins cererea de aderare la apel formulată

de pârâtul B. împotriva aceleiași sentințe.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată efectuate în apel, pârâtul apelant a fost cel care

a achitat onorariile experților evaluatori pentru completarea la raportul de

expertiză, după cum urmează: 600 RON prin chitanțe, reprezentând

onorariul provizoriu stabilit prin încheiere; 600 RON reprezentând onorariul provizoriu

pentru completarea privind situarea terenului în extravilan, sumă depusă

la data de 11 februarie 2015, după amânarea pronunțării.

Nu au fost achitate

de către acest apelant: onorariul suplimentar încuviințat prin încheierea

ședinței publice din 30 octombrie 2014 de încă 300 RON pentru fiecare

expert, raportat la deconturi, în total 900 RON; onorariul suplimentar de 400 RON

pentru fiecare expert, în total 1200 RON, încuviințat prin încheierea de amânare

a pronunțării din 05 februarie 2015, pentru deconturile privind completarea

raportat la situarea terenului în extravilan.

Pentru aceste

motive, Curtea în temeiul art. 298 C. proc. civ. raportat la art. 213 C. proc. civ.

a obligat pârâtul apelant la plata acestor onorarii în favoarea celor trei experți,

suma lor totalizând 2100 RON, câte 700 RON în favoarea fiecărui expert.

În temeiul

art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a obligat intimata

A. să plătească apelantului Statul Român prin C.N.A.D.R., suma de

1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariile experților

achitate de pârât prin chitanțele depuse la dosar.

Prin cererea expediată

la data de 05 noiembrie 2015 prin scrisoare recomandată și înregistrată

la data de 09 noiembrie 2015, reclamanta apelantă A. a solicitat îndreptarea

erorilor materiale strecurate în decizia civilă nr. 2026/A din 30

septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj.

În motivarea cererii

s-a arătat că dintr-o simplă eroare de extragere a cifrelor din multiplele

completări ale raportului de expertiză efectuate în primul ciclu procesual,

instanța a folosit la calcul o valoare greșită de 75,18 RON în loc

de cea corectă de 142 RON care rezultă din completarea la raportul de

expertiză din 03 martie 2014, astfel încât valoarea totală a despăgubirilor

cuvenită reclamantei este de 213.855 RON în loc de 113.223 RON ce se regăsește

în suplimentul la raportul de expertiză din 28 ianuarie 2015.

Prin raportare

la această valoare greșită, despăgubirile la care reclamanta-apelantă

este îndreptățită sunt mai mici decât cele acordate de prima instanță.

Or, prin aplicarea valorii corecte de 142 RON/mp, valoarea despăgubirilor de

213.855 RON este mai mare decât valoarea despăgubirilor acordate de prima instanță,

astfel încât apelul reclamantei este fondat și se impune rectificarea în mod

corespunzător a dispozitivului, în sensul admiterii apelului reclamantei și

al obligării pârâtului la plata sumei de 213.855 RON cu titlu de despăgubiri.

Prin încheierea

din 6 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins cererea

de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantă, reținând

în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Deși cererea

reclamantei apelante a fost intitulată ca fiind o cerere de îndreptare a erorilor

materiale, întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., din considerentele

de fapt ale acesteia rezultă că reclamanta apelantă solicită,

în realitate, lămurirea întinderii dispozitivului hotărârii în sensul

admiterii apelului declarat de apelantă și al majorării valorii totale

a despăgubirilor la suma de 213.855 RON, în loc de 113.223 RON așa cum

în mod greșit a statuat instanța de judecată.

Potrivit art.

281

alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri

cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii

ori acesta cuprinde și dispoziții potrivnice, părțile pot cere

instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească

dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

În considerentele

deciziei civile nr. 2026/A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj s-a

arătat în mod explicit, fără echivoc, referitor la valoarea terenului

expropriat și raportat la decizia civilă nr. 1586 din 11 iunie 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, că în cauză

este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15

ianuarie 2015.