ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2014

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 483 din 12 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4868/117/2009, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.T., M.A. și D.D.S. J., împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.). S-a dispus anularea hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. S-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în extravilanul comunei Mihai Viteazul., număr cadastral C1 și C2, teren în suprafață de 62 m.p. din totalul suprafeței de 11.600 m.p., evidențiat în TP din data de 03 ianuarie 1995, înscris în CF nr. xx Mihai Viteazu, A+1, nr. cad.

zz la suma de 3423 RON, echivalentul a 806 euro, fiind obligat pârâtul să achite reclamanților această sumă. S-a respins restul pretențiilor formulate de reclamanți. A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să achite reclamantului suma de 1971,5 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele considerente: Prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009 de stabilire a despăgubirii, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliulul local Mihai Viteazu, jud. Cluj, în baza documentației tehnico-economice prevăzută de art. 3 din Legea nr. 198/2004 prin care s-a aprobat de Guvernul României „Secțiunea 2 B" pe teritoriul localităților Moldovenești, Mihai Viteazu, Turda, Săndulești, Tureni, Ciurila și parțial, Savădisla din cadrul obiectivului de investiție „Autostrada Brașov-Cluj-Borș", s~a expropriat terenul în suprafață de 62,00 m.p., având categoria de folosință arabil, situat în extravilanul comunei Mihai Viteazu, nr. cadastral C1 și C2 din totalul suprafeței de 11.600 m.p., evidențiată în titlul de proprietate din 3 ianuarie 1995, înscris în CF nr. xx Mihai- Viteazul, A+1, nr. cadastral zz.

Despăgubirea stabilită a fost de 1810,60 RON, reprezentând echivalentul a 421,60 euro, raportat la cursul euro-leu al Băncii Națioanale a României din data de 23 martie 2009. La data de 2 august 2007 reclamantul a cumpărat prin contract autentic de vânzare-cumpărare de la numiții S.I. și S.R. întreaga suprafață de 11.600 m.p.., înscrisă în CF nr. xx Mihai Viteazu, A+1, nr. top. zz cu destinația,, arător la Bodogul de jos". Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară, întreaga porțiune de 11.600 m.p., a fost cumpărată de reclamanți în cote părți egale. În acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, coroborat cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize efectuată de o comisie de trei experți în sensul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Prin expertiză, s-a stabilit că imobilul de evaluat-teren în suprafață de 62,00 m.p., nr. cadastral C1 și C2, este situat în extravilanul localității Mihai Viteazu, având destinația de teren agricol, la data expertizei nefiind cultivat, acoperit cu iarbă. Aplicând metoda comparațiilor, expertizii au concluzionat că valoarea estimată a proprietății imobiliare este de 806 euro, echivalentul a 3.243 RON. Prin completarea la raportul de expertiză, urmare a solicitării de a se stabili diminuarea valorii imobilului teren în suprafață de 11.600 m.p., ca efect al exproprierii, comisia de experți a concluzionat că terenul rămas neocupat de stâlpii electrici și-a pierdut din valoare de cea mai bună utilizare prin existența restricțiilor intervenite, la cel puțin 7600 m.p., care ocupă central diagonal al zonei, făcând imposibilă utilizarea și a restului terenului.

Experții au stabilit că diminuarea valorii terenului se rezumă la pierderea supravalorii de construibilîtate, reducându-se la nivelul unui teren agricol extravilan, respectiv un raport de 1/3, astfel că valoarea prejudiciului este de 32 984 euro, echivalent a 140.060 RON. Tribunalul a apreciat că nu este fondată solicitarea reclamanților de a li se acorda despăgubirile arătate în cuprinsul completării la raportul de expertiză, câtă vreme terenul în litigiu nu este inclus în intravilanul localității Turda, el fiind situat în extravilan și având destinația de teren agricol. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o pierdere a valorii lui de construibilitate, care să justifice acordarea unor despăgubiri la nivelul solicitat de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recalificat apel, reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J. solicitând ca în prealabil să se dispună rectificarea căii de atac din recurs în apel, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de despăgubiri în sumă de 65.816 euro, deoarece: Deși reclamanții au achiziționat un teren compact în suprafață de 11.600 m.p., exproprierea a 62 m.p. și ridicarea a doi stâlpi de înaltă tensiunea a dus la împărțirea faptică a terenului în trei fâșii, din care două în suprafață de câte 2000 m.p. fiecare, iar una are suprafața de 7600 m.p. În acest context, chiar dacă prima instanță a reținut caracterul neconstruibil al terenului, aceasta ar fi trebuit să aibă în vedere și alte repercusiuni suportate de către reclamanți, precum: împărțirea faptică a terenului în 3 fâșii ca urmare a exproprierii; imposibilitatea de a dispune în orice mod de teren; diminuarea valorii economice a terenului de 7600 m.p.

aflați între cei doi stâlpi de înaltă tensiune, indiferent de caracterul construibil sau nu al terenului. Contrar celor reținute de către instanță, chiar dacă terenul în cauză este situat în extravilanul localității având categoria de folosință arabil, acest aspect nu duce la eliminarea posibilității realizării unor construcții, acesta fiind și scopul pentru care reclamanții au achiziționat terenul. Potrivit legislației în vigoare, terenul aflat în extravilan este afectat de o restricție de construire care poate fi surmontată prin efectuarea unor demersuri de înlăturare a ei. Reclamanții au obținut un certificat de urbanism încă din anul 2008 în considerarea intenției lor de a se construi un parc logistic (utilaje și atelier de întreținere) pe terenul în litigiu.

Deși, potrivit legii, certificatul de urbanism are doar caracter informativ, este primul act ce trebuie obținut pentru ca, urmat de altele, să se ajungă la emiterea autorizației de construire. P rima instanță nu a ținut seama nici de faptul că terenul în litigiu nu se află într-un câmp gol, ci în imediata vecinătate a Unității Militare Turda, într-o zonă industrială, cu acces la utilități și dotări de circulație. În concluzie, există un prejudiciu cert pe care reclamanții l-au suportat în urma exproprierii, fiind în concret vorba despre un prejudiciu cauzat prin pierderea unei șanse. Expertiza efectuată în cauză nu a stabilit cu exactitate suprafața de teren a cărei valoare s-a diminuat prin realizarea lucrărilor de expropriere, precum și valoarea corectă a diminuării valorii terenului.

Suprafața de 7600 m.p. cu privire la care experți judiciari au arătat că este exclusă de la realizarea unor construcții, este aproximativă, în condițiile în care riguroasa determinarea a prejudiciului cauzat reclamanților obliga la stabilirea exactă a întinderii suprafeței de teren afectate. Este greșit și modul în care experții judiciari au stabilit diminuarea valorii terenului, eroarea lor fiind amplificată inclusiv de faptul că nu ținut seama de toate repercusiunile negative ale exproprierii asupra terenului. Prin urmare, devine utilă efectuarea unei noi expertize.

Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul respingerii în totul a acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată, deoarece: Este inadmisibil capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii. Astfel, este de avut în vedere că hotărârea Comisiei este un act unilateral, susceptibil de revocare pentru motive temeinice, însă nu și de anulare, legea neprevăzând aceasta. Instanța de judecată poate interveni doar în sensul obligării Statului Român la plata de despăgubiri, însă nu se poate dispune și anularea parțială a actului juridic unilateral.

Prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, precum și ceea ce nu s-a cerut de către reclamanți. Astfel, anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii, respectiv doar cu privire la cuantumul despăgubirii, arătând că este prea mic, în vreme ce prima instanță a anulat în totul hotărârea. Este de observat, sub acest aspect, și că anularea hotărârii de stabilire a despăgubiri duce chiar la desființarea actului prin care s-a dispus exproprierea. Pe cale de consecință, nu mai există temei legal pentru achitarea despăgubirii, câtă vreme terenul în litigiu nu mai face obiectul exproprierii. Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul civil nr. 4875/117/2009 (conexat), reclamanții au solicitat să se dispună obligarea p ârâtei la achitarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri constând în diferența de valoare a terenului în suprafață de 11600 m.p.

Rezultă, deci, că reclamanții nu au cerut majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul de 62 m.p. supus exproprierii, ci acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit de întreaga suprafață aflată în proprietatea lor. Cu toate că reclamanții nu au cerut instanței de fond majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, prima instanță a dispus în mod nelegal acordarea unei despăgubiri mărite. Prima instanță a hotărât cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 25, art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Astfel, expertiza efectuată înaintea primei instanțe a nesocotit cerința legală de a se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În acest scop, erau necesare ca probe contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile asemănătoare, însă asemenea contracte nu au fost depuse la dosar, experții raportându-se doar la analiza unor oferte dintr-un ziar local. Comisia de experți tehnici judiciari nu a fost legal constituită, deoarece unul dintre experții desemnați (dl. D.D.M.) nu avea calitatea de expert judiciar în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare și, în genere, nici calitatea de expert tehnic judiciar. Drept urmare, expertiza efectuată este lovită de nulitate. Se impune efectuarea unei noi expertize, care să determine valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților prin raportare la prețul pieței și ținându-se seama de dispozițiile legale incidente.

În ședința de judecată din data de 11 septembrie 2012, Curtea de Apel a dispus recalificarea căii de atac exercitate de părți, din recurs în apel. Prin decizia nr. 37 A din 5 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelul declarat de reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J. împotriva sentinței civile nr. 483 din 12 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4868/117/2009, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la echivalentul în RON al sumei de 3800 euro și a obligat-o pe pârâtă la plata acestei sume. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondat apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe reclamanți la plata către pârâtă a sumei de 3000 RON cheltuieli parțiale de judecată în apel. Instanța de apel a statuat ca expertiza efectuată în faza procesuală a fondului nu a respectat cerințele legii impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a dispus efectuarea unei noi expertize. Potrivit concluziilor expertizei efectuate în apel, reclamanților li s-ar cuveni o despăgubire în sumă de 221,570 RON (echivalentul la cca. 50.000 euro) în situația în care s-ar avea în vedere valoarea de piață actuală a terenului afectat de expropriere, dacă acesta ar fi considerat construibil, respectiv o despăgubire în sumă de 16.870 RON (echivalentul a circa 3.800 euro) în cazul în care terenul ar fi considerat agricol.

Totodată, experții au învederat că în valoarea acestor două categorii de despăgubiri se include și despăgubirea pentru terenul în suprafață de 64,72 m.p. ce a fost efectiv expropriat, teren care se află sub fundația celor doi stâlpi electrici amplasați pe teren de către stat. În ce privește terenul în suprafață de 62 m.p., experții au mai arătat că în varianta în care este considerat construibil, el valorează în prezent 2015 RON (adică circa 460 euro), iar în varianta în care este considerat agricol valorează 590 RON (adică cca. 136 euro, corespunzător valorii de 9,50 RON/m.p.). În ipoteza în care terenul reclamanților ar fi considerat construibil, dat fiind faptul că pe terenul în suprafață de 62 m.p.

supus exproprierii se află amplasați doi stâlpi de susținere (împreună cu fundația aferentă lor) a unei linii electrice de înaltă tensiune, ca o consecință a existenței lor este necesar să fie asigurată o suprafață de 7100 m.p. teren (în care se include suprafața expropriată de 62 m.p.) care să aibă restricție de edificare pentru construcții. În afara acestui culoar de protecție rămân două parcele de teren (1700 m.p.; 2800 m.p.) cu privire la care comisia de experți a afirmat ca sunt mult mai greu de valorificat pentru eventuala amplasare a unor construcții. În ce privește ipoteza în care terenul reclamanților ar fi utilizat exclusiv în scopuri agricole, este de luat în considerare că, în acest caz, suprafața culoarului de protecție aferent celor doi stâlpi de electricitate este de doar 1230 m.p.

(incluzând și suprafața de 62 m.p. pe care se află amplasați stâlpii). Prin urmare, suprafața susceptibilă de exploatare agricolă rămasă la dispoziția reclamanților este de 10370 m.p. împărțită faptic în două parcele (4500 m.p.; 5870 m.p.), corespunzător unei reduceri de 10,60% a suprafeței utilizabile (anexa 9b la raportul de expertiză efectuat în apel). În ce privește valoarea actuală a întregii suprafețe de 11.600 m.p. teren ce s-a aflat în proprietatea reclamanților anterior exproprierii, experții au învederat că aceasta este, în ipoteza utilizării agricole, de 130200 RON (11600 m.p. x 9,50 RON/m.p.), echivalentul a 24.950 euro. Din această valoare experții au scăzut valoarea de 93.330 RON corespunzătoare terenului rămas în proprietatea reclamanților și neafectat nici de expropriere, nici de instituirea culoarului de protecție, rezultând o valoare de 16.870 RON (echivalentul a cca.

3.800 euro) care li s-ar cuveni reclamanților cu titlu de despăgubire . Instanța de apel a apreciat că acest din urmă cuantum al despăgubirii trebuie să le fie acordat reclamanților, ei fiind afectați nu doar de pierderea proprietății asupra terenului în suprafață de 62 m.p., ce a fost efectiv expropriat, ci și prin faptul că diferența de până la 1230 m.p. teren (adică 1368 m.p.) trebuie afectată culoarului de protecție aferent stâlpilor și liniei electrice, ceea ce echivalează cu o lipsire în fapt de proprietate. Instanța de apel a avut în vedere, referitor la acest aspect, că deși asupra terenului în suprafață de 1.368 m.p. afectat culoarului de protecție reclamanții își păstrează dreptul de proprietate, în fapt, ei sunt lipsiți de prerogativa exploatării lui agricole, ajungând astfel să fie lipsiți de dreptul de a-l folosi și de a culege fructele.

Or, în aceste condiții, despăgubirea cuvenită reclamanților pentru suprafața de teren de 1368 m.p. este cea arătată de experți, simpla calitate de proprietar, neînsoțită de asigurarea atributelor de usus și fructus nefiind suficientă pentru a considera că reclamanților nu li s- ar cuveni o despăgubire pentru ceea ce tinde a fi, cu privire la suprafața de 3168 m.p., o veritabilă expropriere de fapt. Instanța de apel a mai reținut că, prin adresa comunicată reclamantului M.T.

l sub nr. 32883 din 19 ianuarie 2010, SC E. SA a menționat, pentru situația utilizării agricole a terenului în litigiu, că lățimea culoarului de protecție este de 6 m.p., iar lungimea lui de 37 m.p., rolul acestui culoar fiind acela de a asigura „protecția omului, a culturilor și a utilajelor agricole utilizate în culoar". În ce privește ipoteza în care terenul ar fi considerat construibil, distanța de protecție față de clădiri implică o lățime a culoarului de 37 m. Instanța de apel a constatat că prima instanță a greșit nu doar atunci când a acceptat stabilirea prin expertiză a unei valori a terenului efectiv expropriat prin raportare la anunțurile cu caracter publicitar, iar nu la contracte de vânzare-cumpărare deja perfectate, ci și atunci când nu a fost de acord că, în aplicarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/3994, reclamanților li se cuvenea o despăgubire suplimentară generată de faptul că, în ipoteza utilizării agricole a terenului, reclamanții nu puteau exploata nici suprafața de până la 1230 m.p.

afectată culoarului de protecție. Instanța de apel a reținut că nu poate fi primită însă solicitarea reclamanților de a se stabili un nivel al despăgubirii prin luarea în considerare a terenului ca fiind construibil, sub acest aspect statuările primei instanțe fiind corecte. Pentru a conchide astfel, instanța de apel a avut în vedere că atât la data exproprierii, cât și în prezent, terenul în suprafață totală de 11.600 m.p. se afla și se află situat în extravilanul comunei Mihai Viteazu, județul Cluj, la limita cu intravilanul municipiului Turda. Or, amplasarea terenului în extravilan reprezintă elementul de certitudine de care trebuie să se țină seama la stabilirea despăgubirilor, în condițiile în care este de principiu că despăgubirea ce i se cuvine proprietarului expropriat trebuie, pe de o parte, să fie dreaptă, dar și, pe de altă parte, să se întemeieze pe un prejudiciu cert și determinat sau determinabil.

La data judecării prezentului proces (și cu atât mai puțin la data exproprierii) nu există niciun element care, cu temei, să justifice concluzia că perspectivele de includere a terenului în intravilan erau certe sau măcar îndeajuns de sigure pentru a socoti că, așa cum reclamanții au învederat, exista o șansă credibilă de a construi în perioada următoare pe terenul ce le aparținea. Simpla emitere în beneficiul reclamanților a unui certificat de urbanism nu poate trimite la concluziile învederate de aceștia, în condițiile în care, așa cum a arătat și prima instanță, certificatul de urbanism este un simplu act de informare [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001], fără a atesta prin el însuși faptul că un teren este construibil și fără a conferi un drept de executare a unor lucrări de construire, amenajare sau plantare.

Instanța de apel a statuat că este nefondată și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, deoarece prerogativa instanțelor judecătorești de a verifica legalitatea hotărârii implică în mod necesar și posibilitatea de a anula hotărârea atacată cu privire la cuantumul despăgubirii. Greșit afirmă pârâta și că prima instanță ar fi acordat mai mult ori altceva decât reclamanții au cerut, examinarea cererii de chemare în judecată în Dosarul nr. 4868/117/2009, precum și a aceleia din Dosarul nr. 4875/117/2009 (conexat la Dosarul nr. 4868/117/2009) relevând, cu claritate, că s-a solicitat anularea hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009, însă doar în ce privește cuantumul despăgubiri pentru terenul în suprafață de 62 m.p.

ce a fost expropriat (susținându-se că despăgubirea este prea redusă), precum și (în dosarul conexat) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri ca urmare a pierderii de valoare pe care, în urma exproprierii, ar fi suferit-o suprafața de teren rămasă neexpropriată. Or, prima instanță tocmai aceste limite ale învestirii ei le-a avut în vedere, tot astfel cum și instanța de apel a înțeles a le lua în considerare. Fără temei afirmă pârâta că anularea dispusă de tribunal vizează nu doar dispozițiile din hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei privitoare la cuantumul despăgubirii, ci însăși măsura exproprierii, întrucât examinarea dispozitivului sentinței și, complinitor, a considerentelor acesteia trimite la concluzia că ceea ce prima instanță a avut în vedere a fost modificarea cuantumului despăgubirii, iar nu și înlăturarea măsurii exproprierii.

În raport de considerentele arătate instanța de apel a respins ca nefondat apelul pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a admis în parte apelul reclamanților, a schimbat sentința tribunalului în parte și a stabilit un cuantum al despăgubirilor cuvenite reclamanților corespunzător echivalentului în RON al sumei de 3.800 euro, despăgubirile astfel stabilite incluzând atât valoarea terenului de 62 m.p. efectiv expropriat, cât și valoarea prejudiciului suferit de reclamanți prin imposibilitatea de a exploata agricol terenul afectat culoarului de protecție în suprafață totală de 1230 m.p. (suprafață în care se include și aceea de 62 m.p. efectiv expropriată).

În baza art. 274 C. proc. civ., instanța de apel, ținând seama de faptul că pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a avansat întreaga sumă de 6.000 RON necesară plății onorariului experților numiți în apel, a dispus, în aplicarea inclusiv a prevederilor art. 276 C. proc. civ., obligarea reclamanților la a-i plăti pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând jumătate din onorariul experților judiciari. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs, în termen legal reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin recursul lor, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J. au susținut următoarele: Motivele de nelegalitate care impun casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de apel se raportează la prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, care au fost greșit interpretate în apel, rezultatul fiind acela al pronunțării unei hotărâri nelegale, privind stabilirea despăgubirii în mod corect. În acest sens, instanța de apel s-a raportat în soluționarea cauzei, la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără însă ca acestea să fie corect interpretate, pentru stabilirea momentului de referință în evaluarea terenului obiect al litigiului.

Greșeala se referă la stabilirea momentului de referință ca fiind acela al realizării fiecărei expertize. Dacă în cauză s-ar realiza și alte expertize, la date diferite, cuantumul despăgubirilor ar fi diferit, în funcție de momentul efectuării lucrării de evaluare. Or, valoarea despăgubirilor se poate stabili la un singur moment, acela prevăzut de lege. Momentul prevăzut de lege, potrivit art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, este cel al realizării expertizei de evaluare - expertiza efectuată în procedura de expropriere, derulată în anul 2009, iar nu expertizele de evaluare judiciare, care au fost realizate în anul 2010 (la fond) și respectiv în anul 2013 (în apel). În cauză, momentul de referință este cel al realizării expertizei care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 11/2009, în derularea procedurii de expropriere, iar nu un moment ulterior, aleatoriu și lipsit de relevanță pentru stabilirea valorii terenului afectat de expropriere.

Prevederile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 sunt norme legale imperative, iar expertiza realizată în apel, conform obiectivelor fixate de instanță, s-a raportat la un alt moment de referință - momentul realizării expertizei. Or, față de textul de lege aplicabil, text pe care instanța de apel nu putea să îl ignore, fiind imperativ, soluția instanței de apel este nelegală, motiv pentru care se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea expertizei, în vederea stabilirii valorii terenului afectat de liniile de înaltă tensiune care grevează proprietatea subsemnaților reclamanți, la data realizării exproprierii și respectiv la data a grevării terenului subsemnaților recurenți prin amplasarea liniilor de înaltă tensiune.

Recurenții-reclamanți, au susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, stabilind despăgubiri într-un cuantum mai mic decât cel legal pentru suprafața de teren afectată de liniile de înaltă tensiune. Greșeala de judecată constă în aceea că instanța a interpretat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că terenul litigios trebuie evaluat pornind de la categoria de folosință care apare în cartea funciară, fără a se ține cont de elementele definitorii ale acestui teren.

Dacă instanța de apel s-ar fi raportat Ia criteriile legale, respectiv valoarea reală a imobilului și prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ar fi rezultat cu evidență că terenul litigios este un teren cu potențial construibil și valoarea reală a acestuia nu poate fi în nici un caz valoarea stabilită prin expertiză pentru un teren având categoria de folosință arabil și a făcut referire în acest sens la contractul de vânzare-cumpărare a terenului de către reclamanți în anul 2007, la certificatul de urbanism conform căruia terenul putea fi inclus în intravilan printr-o procedură administrativă simplă și la schițele cuprinzând zona în care se găsește terenul litigios din care reiese că terenurile situate în imediata vecinătate a acestuia sunt situate în intravilan, în zonă industrială, cu potențial de valorificare superior (prin edificarea unor construcții/hale industriale).

Aceste elemente nu au fost reținute de instanța de apel, ci au fost ignorate, deși sunt cele expres prevăzute de textul legal, ca reprezentând criteriile determinante pentru stabilirea unei „drepte și prealabile despăgubiri". Ca atare, soluția dată de instanța de apel privind stabilirea despăgubirilor în cuantum de 3800 euro pentru terenul grevat de liniile de înaltă tensiune (1.230 m.p.) este nelegală, decizia din apel nefiind pronunțată în concordanță cu prevederile legale invocate. Recurenții-reclamanți au mai susținut, invocând art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și jurisprudența C.E.D.O.

hotârârea nr. 46044/99, Lallement contra Franței din 1 1 aprilie 2002) că exproprierea suprafeței de 62 m.p., realizată prin hotărârea nr. 11/2007 a fost dublată de exproprierea de fapt a unei porțiuni de teren - culoarul de 37 metri lățime, situat pe toată lungimea terenului proprietatea subsemnaților recurenți, respectiv întreaga suprafață de teren de 7.100 mp. Au arătat că această suprafață împarte practic terenul în 3 loturi, că partea mediană, de 7.100 m.p. este afectată de liniile de înaltă tensiune, iar celelalte loturi, cu suprafața de 1.700 m.p. și 2.800 m.p., sunt situate pe exterior și au o formă triunghiulară, nemaiputând fi folosite scopului pentru care terenul a fost achiziționat, respectiv construcții civile și industriale.

Or, toate aceste efecte ale exproprierii justifică acordarea unei despăgubiri într-un cuantum ce poate reprezenta un echivalent echitabil al valorii terenului expropriat (care nu maî poate fi utilizat în niciun fel de reclamanți). Recurenții-reclamanți au mai arătat că instanța de apel a ignorat prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și art. 914 Noul C. civ. iar soluția pronunțată cu privire la cuantumul despăgubirilor este nelegală deoarece ignoră, situația reală a terenului, care era, la data exproprierii, unul construibil, prin parcurgerea unei simple proceduri administrative.

Potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 7/1996: „Efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la; a) suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte". Potrivit prevederilor art. 914 Noul C. civ., „Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii". Conform înscrisurilor doveditoare, a fost realizată schimbarea destinației terenului obiect al litigiului, care este teren intravilan, construibil. Această modificare este permisă de lege și a fost posibilă datorită faptului că terenul este situat la limita ce desparte zona de intravilan de extravilanul localității Mihai Viteazu, are acces la utilități și cea mai bună destinație (folosință) este cea de teren pentru construcții civile și industriale, iar nu aceea de teren agricol.

Procedura administrativă de modificare a destinației din teren agricol în teren intravilan (construibil) a fost demarată încă din anul 2008, prin solicitarea unui certificat de urbanism dar ulterior, datorită amplasării pe teren a celor doi stâlpi de înaltă tensiune, între care a fost creat un culoar de protecție cu lățimea de 37 metri, de-a lungul întregului traseu al liniilor ce străbat pe diagonală terenul, procedura de modificare a destinației terenului a fost sistată, deoarece scopul urmărit, acela de a construi un edificiu industrial - comercial (o hală), nu mai putea fi realizat practic. Pornind de la această eroare, instanța a stabilit un cuantum derizoriu al despăgubirilor cuvenite, care nu reflectă valoarea reală a terenului afectat de expropriere, prin amplasarea celor 2 stâlpi și prin liniile de înaltă tensiune care îi unesc, traversând întreg terenul.

O altă critică a recurenților-reclamanți a vizat faptul că instanța de apel nu a ținut seama că, alegând varianta de despăgubire prin care se stabilește suma de 3.800 euro ca despăgubire, pentru o suprafață de teren de 1.230 m.p., a încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994. În acest sens, din lucrarea depusă de comisia de experți în apel, în dosarul cauzei, trebuie observat că pentru terenul evaluat - încadrat ca teren arabil extravilan, a fost stabilită o valoare de 2,15 euro/m.p. Or, din hotărârea nr. 11/2009 dată de pârâtul intimat, rezultă cu evidență că valoarea unui metru pătrat de teren din terenul subsemnaților recurenți a fost stabilită ca fiind de 6,8 euro/m.p., prin expertiza de evaluare realizată anterior emiterii actului de expropriere.

Propunerea de acordare a unei despăgubiri de 3.800 euro pentru suprafața de teren afectată de liniile de înaltă tensiune este nelegală, fiind stabilită pornind de la o valoare unitară de 2,15 euro/m.p., mai mică decât valoarea minimă legală, care este valoarea stabilită prin hotărârea nr. 11/2009, de 6,8 euro/m.p. Un ultim motiv de recurs a vizat modul de soluționare de către instanța de apel a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu ignorarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994. Recurenții-reclamanți au susținut că în mod nelegal au fost obligați de instanța de apel să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 RON.

În raport de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și de art. 38 din Legea nr. 33/1994, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este obligat să suporte toate cheltuielile, inclusiv cele pentru realizarea expertizei în procedura judiciară de stabilire a despăgubirilor. Instanța de apel a dispus obligarea reclamanților la plata la jumătate din valoarea expertizei, deși a fost admis doar apelul reclamanților iar pârâta, ca parte căzută în pretenții trebuia să fie obligată să suporte toate cheltuielile de judecată, atât cele privind onorariul experților, cât și cheltuielile privind onorariul avocațial. În temeiul argumentelor expuse, recurenții-reclarnanți au solicitat casarea deciziei date în apel, pentru refacerea expertizei, în vederea stabilirii despăgubirii corecte, la o valoare ce să reprezinte echivalentul real al prejudiciului ce le-a fost cauzat.

În subsidiar, au solicitat modificarea deciziei nr. 37/A/2013, în sensul admiterii în întregime a apelului și modificarea în parte a sentinței civile pronunțate de prima instanță, în sensul acordării despăgubirilor cuvenite, conform solicitării formulate prin acțiune. A solicitat totodată cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Prin recursul său, întemeiat pe art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii și de obligare a sa la plata unor despăgubiri suplimentare celor stabilite prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009, precum și în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare însă numai în eventualitatea în care instanța de recurs va aprecia că modificarea deciziei recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiza judiciară topografică.

Recurentul-pârât a reiterat excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local al comunei Mihai Viteazu în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, motivând că este un act unilateral, că niciunul din motivele invocate de reclamanți nu se încadrează în cauzele expres prevăzute de lege pentru a se cere anularea actului, că dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 se aplică exclusiv pentru stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un teren expropriat și că anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor duce chiar la desființarea actului prin care s-a dispus exproprierea.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe art. 304 pct. 6 C. proc .civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că reclamanții au solicitat prin cererea introductivă de instanță anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii doar în ceea ce privește suma oferită cu titlu de despăgubire și c ă prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul civil nr. 4875/117/2009 (conexat la prezenta cauză) părțile reclamante au solicitat obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de întreaga suprafață de teren aflată în proprietatea lor, ca urmare a amplasării celor 2 stâlpi de electricitate.

A susținut că, deși reclamanții nu au cerut majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, în suprafață de 62 mp, instanța de apel, în mod greșit și cu încălcarea principiului disponibilității a dispus obligarea sa la plata unei despăgubiri majorate pentru imobilul cu număr cadastral C1, C2 Mihai Viteazu, de la 421,60 euro la 3.800 euro. Recurentul-pârât a susținut că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., art. 27 din Legea nr. 33/1994, art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 39 din Legea nr. 13/2007 (preluat de art. 42 din Legea nr. 123/2012.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe acest motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a dispus obligarea sa la plata unui prejudiciu inexistent („cel mult prezumtiv") precum și a unui cuantum majorat pe metrul pătrat al despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat, cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 alin. (1) și ( 2) din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. Recurentul-pârât a invocat faptul că, raportat la dispozițiile „art.

39 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (preluat de art. 42 din Legea nr. 123/2012)" și la Ordinul nr. 4 din 09 martie 2007 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prin care a fost aprobată Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice, nu există restricții în ceea ce privește culturile agricole realizate în apropierea unor stâlpi de energie electrică astfel ca, în mod greșit instanța de apel a dat relevanță înscrisurilor emise de SC E. SA referitoare la restricțiile privind culoarul de protecție și la suprafața de teren afectată raportat la poziția stâlpilor, întrucât invocă date generice și un plan de situație întocmit de experți evaluatori și nu de experți topografi.

Recurentul-pârât a arătat că terenul în suprafață de 11.538 m.p. rămas în proprietatea reclamanților după exproprierea suprafeței de 62 m.p. poate fi utilizat potrivit destinației sale de teren agricol, în pofida liniilor de electricitate care îl traversează, fără a exista vreun temei legal pentru acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu, cert și actual constând în imposibilitatea utilizării agricole a suprafeței de 1168 m.p. A susținut că soluția instanței de control judiciar este în evidentă contradicție cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece nu pot fi acordate despăgubiri cu titlu de prejudiciu pentru un teren agricol care nu a fost exploatat de către reclamanți potrivit categoriei sale de folosință, aceștia nemanifestându-și de altfel interesul în acest sens.

Instanța de apel trebuia să constate că despăgubirea propusă de expropriator prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009, de 6,8 euro/m.p. este mai mare decât cea stabilită pe cale judiciară și, în temeiul art. 27 din Legea nr. 33/1994, se impunea respingerea acțiunii reclamanților. Pentru argumentele expuse, recurentul-pârât a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii și de obligare a sa la plata unor despăgubiri suplimentare celor stabilite prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009, precum și în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare însă numai în eventualitatea în care instanța de recurs va aprecia că modificarea deciziei recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiza judiciară topografică.

Înalta Curte, analizând recursul reclamanților, constată că este nefondat, pentru considerentele care succed. Cu privire la criticile recurenților-reclamanți vizând faptul că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 instanța de apel greșit s-a raportat în stabilirea cuantumului despăgubirilor la momentul realizării expertizei în apel și nu la acela al realizării expertizei care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 11/2009 și eronat a luat în considerare, în stabilirea despăgubirilor, categoriei de folosință a imobilului ca „teren agricol" și nu potențialul construibil al terenului, ca urmare a procedurii administrative de modificare a destinației acestuia, începută și nefinalizată, sunt de reținut următoarele: Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar "Despăgubirile prevăzute de alin. (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție". Exproprierea, ca ansamblu de acte și operațiuni administrative și jurisdicționale, are ca efect nașterea unor raporturi obligaționale între expropriator și persoanele îndreptățite la despăgubiri. Momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilității publice.

Acesta diferă, în raport cu momentul nașterii raportului juridic obligațional între expropriator, în calitate de debitor, și persoanele îndreptățite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori. Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, când părțile pot să ajungă la un acord, atât în privința exproprierii, cât și asupra cuantumului despăgubirilor, împrejurare în care despăgubirile vor fi acordate ca urmare a acordului amiabil al părților - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Un alt moment poate coincide cu cel al etapei judiciare, când părțile fie pot încheia o tranzacție în fața instanței cu privire la expropriere și la despăgubiri, caz în care instanța va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar „atunci când părțile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoială și va stabili despăgubirea" - alin. (2) al art. 24. În raport cu fiecare moment al nașterii raportului obligațional între expropriator și expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, așa cum, de altfel, consacră și norma constituțională prin art. 44 alin. (6), fie de părți, de comun acord, fie, în caz de divergență, prin justiție.

Or, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere între părți cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 dispune că „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite" iar alin. (2) prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrațiv-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", textele de lege menționate consacrând criteriile legale pe care instanța, în etapa judiciară, trebuie să le aibă în vedere, la stabilirea despăgubirii pentru imobilul expropriat, legiuitorul statuând că despăgubirea trebuie să reflecte valoarea de piață a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză și nu o valoare anterioară sau o valoare prognozată, în perspectivă.

Potrivit acestor dispoziții legale, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport cu prețurile de tranzacționare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul de spăgubirii, iar nu la un moment anterior sau ulterior, mai propice vânzării ori cumpărării, în funcție de evoluția prețului pe piața liberă și având în vedere un alt regim juridic al imobilului expropriat decât cel de la efectuarea expertizei ori alte criterii care exced voinței legiuitorului exprimate prin art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, instanța nu se poate raporta, la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere.

Creșterea sau descreșterea valorii imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere. Așa fiind, instanța nu poate stabili, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei și nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au acceptat la acel moment.

Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința întinderii despăgubirii până Ia momentul judecății și nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanță după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză. Pentru a proteja interesele tuturor părților care participă la procedura exproprierii, legiuitorul a instituit în sarcina instanței obligația de a constitui o comisie formată din 3 experți care, la întocmirea raportului de expertiză, vor ține seama de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării acestui raport (art. 25 din Legea nr. 33/1994).

O singură restricție este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din actul normativ menționat și anume aceea că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană, interesată. În acest sens s-a pronunțat de altfel și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Drept urmare, câtă vreme recurenții-reclamanți au înțeles să inițieze demersul judiciar prin intermediul căruia au contestat cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceștia trebuie să-și asume și momentul în raport de care urmează să se stabilească, în procedura judiciară, despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment (în speță la momentul evaluării în procedura administrativă, pentru că prețul oferit pe m.p. era mai mare) și în raport de alte criterii, decât cele statuate de lege, respectiv de situația juridică pe care ar fi putut-o dobândi terenul în perspectivă, dacă nu ar fi intervenit exproprierea, de scopul pentru care a fost cumpărat etc. (în speță terenul expropriat fiind situat în extravilanul comunei Mihai Viteazu, cu folosința: agricol, la data exproprierii).

În acest context, apar ca nefondate susținerile recurenților-reclamanți conform cărora loturile rămase în proprietate, după expropriere, nu mai pot fi folosite scopului pentru care a fost achiziționat terenul (edificarea de construcții civile și industriale) și ca lipsite de relevanță referirile recurenților-reclamanți la o pretinsă ignorare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și art. 914 C. civ. De asemenea, față de considerentele expuse, apare ca nefondată și critica recurenților-reclamanți în sensul că instanța de apel nu ar fi stabilit despăgubirile pentru terenul afectat de expropriere luând în considerare valoarea de 6,8 euro/m.p. acordată în procedura administrativă ci pe cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel, prin care, cu respectarea criteriului temporal impus de lege, s-a stabilit un preț de 2,15 euro/m.p.

Astfel, nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi dat eficiență dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 câtă vreme, stabilirea despăgubirilor s-a făcut, prin expertiza efectuată în faza procesuală a apelului, cu respectarea criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din lege iar cuantumul acestora (3.800 euro) este mult mai mare decât cel stabilit prin hotărârea nr. 11/2009 (421,60 euro). Referitor la motivul de recurs vizând modul de soluționare de către instanța de apel a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu ignorarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994 sunt de reținut următoarele: Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel. Prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești se suportă de expropriator nu sunt aplicabile în speță deoarece, în privința cheltuielilor de judecată, se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 198/2004, coroborat cu prevederile în materie ale C. proc. civ.

În acest sens, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prevede ca „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a d reptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun" iar conform alin. (3) „Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun". Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată", temeiul obligării celui ce a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală, acesta urmând a fi obligat la plata acestor cheltuieli proporțional cu această culpă.

În speță, reclamanții au solicitat, prin cererea de apel, despăgubiri cuantificate la suma de 65.816 euro, însă apelul a fost admis doar în parte, pârâta fiind obligată la plata către re