ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
483 din 12 iunie 2012 a Tribunalului Cluj,
pronunțată în Dosarul
nr. 4868/117/2009,
s-a admis în parte acțiunea civilă
formulată
de reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.
J.,
împotriva
pârâtului Statul Român prin Compania Națională de
Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R.).
S-a
dispus anularea hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei pentru
aplicarea Legii nr.
198/2004.
S-a
stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat
în extravilanul
comunei Mihai Viteazul., număr cadastral C1 și C2, teren în suprafață de 62
m.p. din totalul suprafeței de
11.600 m.p.,
evidențiat în TP din data de 03 ianuarie 1995, înscris
în CF nr. xx
Mihai Viteazu, A+1, nr. cad. zz la suma de 3423 RON,
echivalentul a 806 euro, fiind obligat pârâtul să achite reclamanților
această
sumă.
S-a
respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.
A
fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA, să achite reclamantului
suma de 1971,5 RON,
cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal,
următoarele
considerente:
Prin
hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009 de stabilire a despăgubirii,
emisă
de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliulul
local
Mihai Viteazu, jud. Cluj, în baza documentației tehnico-economice prevăzută de
art. 3 din Legea nr. 198/2004 prin care s-a aprobat de Guvernul
României
„Secțiunea 2 B" pe teritoriul localităților Moldovenești, Mihai
Viteazu,
Turda, Săndulești, Tureni, Ciurila și parțial, Savădisla din cadrul
obiectivului
de investiție „Autostrada Brașov-Cluj-Borș", s~a expropriat
terenul
în suprafață de 62,00 m.p., având categoria de folosință arabil, situat în
extravilanul comunei Mihai Viteazu, nr. cadastral
C1
și C2 din totalul suprafeței de 11.600 m.p., evidențiată în titlul de
proprietate
din 3 ianuarie 1995, înscris în CF nr. xx Mihai-
Viteazul, A+1, nr. cadastral zz.
Despăgubirea
stabilită a fost de 1810,60 RON, reprezentând echivalentul
a
421,60 euro, raportat la cursul euro-leu al Băncii Națioanale a României din
data de 23 martie 2009.
La data de 2 august
2007 reclamantul a cumpărat prin contract autentic de vânzare-cumpărare de la
numiții S.I. și S.R. întreaga suprafață de 11.600 m.p.., înscrisă în CF nr. xx
Mihai Viteazu, A+1, nr. top. zz cu destinația,, arător la Bodogul de jos".
Așa cum rezultă din
extrasul de carte funciară, întreaga porțiune de
11.600 m.p., a fost cumpărată de reclamanți în cote părți egale.
În
acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru o cauză de
utilitate publică, coroborat cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în
cauză s-a dispus efectuarea unei expertize efectuată de o
comisie de trei experți în sensul prevăzut de
art. 25 din Legea nr. 33/1994. Prin expertiză, s-a stabilit că imobilul de evaluat-teren
în suprafață de 62,00 m.p.,
nr.
cadastral C1 și C2, este situat în extravilanul
localității Mihai Viteazu, având destinația de teren agricol, la data
expertizei nefiind cultivat, acoperit cu iarbă. Aplicând metoda comparațiilor,
expertizii
au concluzionat că valoarea estimată a proprietății
imobiliare este de 806 euro, echivalentul a 3.243 RON.
Prin
completarea la raportul de expertiză, urmare a solicitării de a se
stabili diminuarea
valorii imobilului teren în suprafață de 11.600 m.p., ca efect al exproprierii,
comisia de experți a concluzionat că terenul rămas neocupat de stâlpii
electrici și-a pierdut din valoare de cea mai bună utilizare prin existența
restricțiilor intervenite, la cel puțin 7600 m.p., care ocupă central diagonal
al zonei, făcând imposibilă utilizarea și a restului terenului.
Experții au stabilit
că diminuarea valorii terenului se rezumă la
pierderea
supravalorii de construibilîtate, reducându-se la nivelul unui teren agricol
extravilan, respectiv un raport de 1/3, astfel că valoarea prejudiciului
este
de 32 984 euro, echivalent a 140.060 RON.
Tribunalul a apreciat
că nu este fondată solicitarea reclamanților de a
li se acorda despăgubirile arătate în cuprinsul completării la raportul
de
expertiză, câtă vreme terenul în
litigiu nu este inclus în intravilanul localității
Turda, el fiind situat în extravilan și având
destinația de teren agricol. Prin
urmare,
nu se poate vorbi despre o pierdere a valorii lui de construibilitate,
care să justifice acordarea unor despăgubiri la
nivelul solicitat de reclamanți.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs, recalificat apel,
reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J.
solicitând
ca în prealabil să se dispună rectificarea căii de atac din recurs în
apel, schimbarea în
parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de despăgubiri în sumă de 65.816
euro, deoarece:
Deși reclamanții au
achiziționat un teren compact în suprafață de
11.600
m.p., exproprierea a 62 m.p. și ridicarea a doi stâlpi de înaltă tensiunea a
dus la împărțirea faptică a terenului în trei fâșii, din care două în suprafață
de
câte 2000 m.p. fiecare, iar una are suprafața de 7600 m.p. În acest
context, chiar dacă prima instanță a reținut caracterul neconstruibil al
terenului,
aceasta ar fi trebuit să aibă în
vedere și alte repercusiuni suportate de către
reclamanți, precum: împărțirea faptică a terenului în 3 fâșii ca urmare
a
exproprierii; imposibilitatea de a
dispune în orice mod de teren; diminuarea valorii economice a terenului de 7600
m.p. aflați între cei doi stâlpi de înaltă
tensiune, indiferent de caracterul construibil sau nu al terenului.
Contrar celor
reținute de către instanță, chiar dacă terenul în cauză
este situat în extravilanul localității având categoria de folosință
arabil, acest
aspect nu duce la
eliminarea posibilității realizării unor construcții, acesta
fiind și
scopul pentru care reclamanții au achiziționat terenul. Potrivit
legislației în vigoare, terenul aflat în
extravilan este afectat de o restricție de
construire care poate fi
surmontată prin efectuarea unor demersuri de înlăturare a ei.
Reclamanții
au obținut un certificat de urbanism încă din anul 2008 în
considerarea
intenției lor de a se construi un parc logistic (utilaje și atelier de
întreținere)
pe terenul în litigiu. Deși, potrivit legii, certificatul de urbanism
are doar caracter
informativ, este primul act ce trebuie obținut pentru ca,
urmat de altele, să se ajungă la emiterea
autorizației de construire.
P
rima instanță nu a ținut seama nici de faptul că
terenul în litigiu nu se
află într-un câmp gol, ci în imediata
vecinătate a Unității Militare Turda,
într-o
zonă industrială, cu acces la utilități și dotări de circulație.
În
concluzie, există un prejudiciu cert pe care reclamanții l-au suportat
în
urma exproprierii, fiind în concret vorba despre un prejudiciu cauzat prin
pierderea unei șanse.
Expertiza efectuată
în cauză nu a stabilit cu exactitate suprafața de
teren a cărei valoare s-a diminuat prin realizarea lucrărilor de
expropriere,
precum și valoarea
corectă a diminuării valorii terenului.
Suprafața
de 7600 m.p. cu privire la care experți judiciari au arătat că
este
exclusă de la realizarea unor construcții, este aproximativă, în condițiile în
care riguroasa determinarea a prejudiciului cauzat reclamanților obliga la
stabilirea exactă a
întinderii suprafeței de teren afectate.
Este
greșit și modul în care experții judiciari au stabilit diminuarea
valorii
terenului, eroarea lor fiind amplificată inclusiv de faptul că nu ținut
seama
de toate repercusiunile negative ale exproprierii asupra terenului. Prin
urmare, devine utilă
efectuarea unei noi expertize.
Împotriva
sentinței a declarat apel și pârâta Compania Națională de
Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România SA,
solicitând admiterea
acestuia, schimbarea
sentinței în sensul respingerii în totul a acțiunii reclamanților, cu
cheltuieli de judecată, deoarece:
Este inadmisibil
capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea
parțială a hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei pentru
aplicarea Legii nr.
198/2004 -
Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu, în ceea ce privește
cuantumul despăgubirii. Astfel, este de avut în
vedere că hotărârea Comisiei
este un
act unilateral, susceptibil de revocare pentru motive temeinice, însă
nu
și de anulare, legea neprevăzând aceasta.
Instanța
de judecată poate interveni doar în sensul obligării Statului
Român
la plata de despăgubiri, însă nu se poate dispune și anularea parțială a
actului juridic
unilateral.
Prima instanță a
acordat mai mult decât s-a cerut, precum și ceea ce nu s-a cerut de către
reclamanți. Astfel, anularea parțială a hotărârii de
stabilire a despăgubirii, respectiv doar cu privire la cuantumul
despăgubirii,
arătând că este prea mic, în vreme ce prima instanță a
anulat în totul hotărârea. Este de observat, sub acest aspect, și că anularea
hotărârii de
stabilire a despăgubiri duce
chiar la desființarea actului prin care s-a dispus
exproprierea. Pe cale
de consecință, nu mai există temei legal pentru
achitarea despăgubirii, câtă vreme terenul în litigiu nu mai face
obiectul
exproprierii.
Prin
cererea de chemare în judecată formulată în dosarul civil nr.
4875/117/2009
(conexat), reclamanții au solicitat să se dispună obligarea p
ârâtei la achitarea unei sume de bani cu titlu de
despăgubiri constând în diferența de valoare a terenului în suprafață de 11600
m.p. Rezultă, deci, că
reclamanții nu au cerut majorarea cuantumului
despăgubirii pentru terenul de 62 m.p. supus exproprierii, ci acordarea unor
despăgubiri pentru
prejudiciul suferit de
întreaga suprafață aflată în proprietatea lor.
Cu toate că
reclamanții nu au cerut instanței de fond majorarea
cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, prima instanță a
dispus
în mod nelegal acordarea unei despăgubiri mărite.
Prima instanță a
hotărât cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite
prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 25, art.
26 din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile
art. 129 C. proc. civ. Astfel,
expertiza
efectuată înaintea primei instanțe a nesocotit cerința legală de a se
ține seama de prețul cu care se vând, în mod
obișnuit, imobile de același fel
în
aceeași unitate administrativ-teritorială. În acest scop, erau necesare ca
probe contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile
asemănătoare, însă asemenea contracte nu au fost
depuse la dosar, experții
raportându-se
doar la analiza unor oferte dintr-un ziar local.
Comisia de experți
tehnici judiciari nu a fost legal constituită,
deoarece unul dintre experții desemnați (dl. D.D.M.) nu avea
calitatea de expert judiciar în specialitatea
evaluarea proprietății imobiliare
și,
în genere, nici calitatea de expert tehnic judiciar. Drept urmare, expertiza
efectuată
este lovită de nulitate.
Se
impune efectuarea unei noi expertize, care să determine valoarea
despăgubirilor
cuvenite reclamanților prin raportare la prețul pieței și ținându-se seama de
dispozițiile legale incidente.
În ședința de
judecată din data de 11 septembrie 2012, Curtea de Apel a dispus recalificarea
căii de atac exercitate de părți, din recurs în apel.
Prin
decizia nr. 37 A din 5 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția
I
civilă,
a admis în parte apelul declarat de
reclamanții M.T., M.A.
și D.D.S.J. împotriva sentinței civile nr. 483 din
12
iunie 2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4868/117/2009,
pe
care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor
cuvenite
reclamanților la echivalentul în RON al sumei de 3800 euro și a obligat-o pe
pârâtă la plata acestei sume.
A
menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A
respins, ca nefondat apelul declarat de pârâta Compania Națională
de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași
sentințe.
A obligat pe
reclamanți la plata către pârâtă a sumei de 3000 RON cheltuieli parțiale de
judecată în apel.
Instanța
de apel a statuat ca expertiza efectuată în faza procesuală a
fondului
nu a respectat cerințele legii impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 și a dispus
efectuarea unei noi expertize.
Potrivit
concluziilor expertizei efectuate în apel, reclamanților
li s-ar cuveni o
despăgubire în sumă de 221,570 RON (echivalentul la cca.
50.000 euro) în situația în care s-ar avea în
vedere valoarea de piață actuală a
terenului
afectat de expropriere, dacă acesta ar fi considerat construibil, respectiv o
despăgubire în sumă de 16.870 RON (echivalentul a circa 3.800
euro) în
cazul în care terenul ar fi considerat agricol.
Totodată,
experții au învederat că în valoarea acestor două categorii de
despăgubiri
se include și despăgubirea pentru terenul în suprafață de 64,72
m.p.
ce a fost efectiv expropriat, teren care se află sub fundația celor doi stâlpi
electrici amplasați
pe teren de către stat.
În ce privește
terenul în suprafață de 62 m.p., experții au mai arătat
că în varianta în care este considerat construibil, el valorează în
prezent 2015 RON (adică circa 460 euro), iar în varianta în care este
considerat agricol
valorează 590 RON
(adică cca. 136 euro, corespunzător valorii de 9,50 RON/m.p.).
În
ipoteza în care terenul reclamanților ar fi considerat construibil, dat
fiind
faptul că pe terenul în suprafață de 62 m.p. supus exproprierii se află
amplasați doi stâlpi de susținere (împreună cu fundația aferentă lor) a unei
linii electrice de înaltă tensiune, ca o consecință a existenței lor este
necesar să fie asigurată o suprafață de 7100 m.p. teren (în care se include
suprafața
expropriată de 62 m.p.) care să aibă restricție de
edificare pentru construcții.
În
afara acestui culoar de protecție rămân două parcele de teren (1700
m.p.; 2800 m.p.) cu
privire la care comisia de experți a afirmat ca sunt mult
mai greu de valorificat pentru eventuala
amplasare a unor construcții.
În ce privește
ipoteza în care terenul reclamanților ar fi utilizat
exclusiv în scopuri agricole, este de luat în considerare că, în acest
caz, suprafața culoarului de protecție aferent celor doi stâlpi de
electricitate este
de doar 1230 m.p.
(incluzând și suprafața de 62 m.p. pe care se află amplasați
stâlpii). Prin urmare, suprafața susceptibilă de
exploatare agricolă rămasă la
dispoziția
reclamanților este de 10370 m.p. împărțită faptic în două parcele
(4500 m.p.; 5870 m.p.), corespunzător unei
reduceri de 10,60% a suprafeței
utilizabile
(anexa 9b la raportul de expertiză efectuat în apel).
În
ce privește valoarea actuală a întregii suprafețe de 11.600 m.p. teren
ce
s-a aflat în proprietatea reclamanților anterior exproprierii, experții au
învederat
că aceasta este, în ipoteza utilizării agricole, de 130200 RON (11600
m.p.
x 9,50 RON/m.p.), echivalentul a 24.950 euro.
Din
această valoare experții
au
scăzut valoarea de 93.330 RON corespunzătoare terenului rămas în
proprietatea reclamanților și neafectat nici de
expropriere, nici de instituirea culoarului de protecție, rezultând o valoare
de 16.870 RON (echivalentul a cca.
3.800 euro) care li s-ar cuveni reclamanților cu titlu de despăgubire
.
Instanța
de apel a apreciat că acest din urmă cuantum al despăgubirii trebuie să le fie
acordat reclamanților, ei fiind afectați nu doar de pierderea
proprietății asupra
terenului în suprafață de 62 m.p., ce a fost efectiv expropriat, ci și prin
faptul că diferența de până la 1230 m.p. teren (adică
1368 m.p.) trebuie afectată culoarului de protecție aferent stâlpilor
și liniei electrice, ceea ce echivalează cu o lipsire în fapt de proprietate.
Instanța de apel a
avut în vedere, referitor la acest aspect, că
deși
asupra terenului în suprafață de 1.368 m.p. afectat culoarului de protecție
reclamanții își păstrează dreptul de proprietate,
în fapt, ei sunt lipsiți de
prerogativa
exploatării lui agricole, ajungând astfel să fie lipsiți de dreptul de a-l
folosi și de a culege fructele. Or, în aceste condiții, despăgubirea cuvenită
reclamanților
pentru suprafața de teren de 1368 m.p. este cea arătată de
experți, simpla calitate de proprietar, neînsoțită
de asigurarea atributelor de
usus și
fructus
nefiind suficientă pentru a
considera că reclamanților nu li s-
ar cuveni o despăgubire pentru ceea
ce tinde a fi, cu privire la suprafața de 3168 m.p., o veritabilă expropriere
de fapt.
Instanța
de apel a mai reținut că, prin adresa comunicată reclamantului
M.T.
l sub nr. 32883 din 19 ianuarie 2010, SC E. SA a menționat, pentru situația
utilizării agricole a terenului în litigiu, că lățimea
culoarului
de protecție este de 6 m.p., iar lungimea lui de 37 m.p., rolul acestui
culoar
fiind acela de a asigura „protecția omului, a culturilor și a utilajelor
agricole utilizate în
culoar". În ce privește ipoteza în care terenul ar fi
considerat construibil, distanța de protecție
față de clădiri implică o lățime a
culoarului de 37 m.
Instanța
de apel a constatat că prima instanță a greșit nu doar atunci când a acceptat
stabilirea prin expertiză a unei valori a terenului efectiv
expropriat prin
raportare la anunțurile cu caracter publicitar, iar nu la
contracte de vânzare-cumpărare deja perfectate, ci
și atunci când nu a fost de
acord că,
în aplicarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/3994,
reclamanților li se cuvenea o despăgubire
suplimentară generată de faptul că,
în
ipoteza utilizării agricole a terenului, reclamanții nu puteau exploata nici
suprafața de până la 1230 m.p. afectată culoarului
de protecție.
Instanța de apel a
reținut că nu poate fi primită însă solicitarea reclamanților de a se stabili
un nivel al despăgubirii prin luarea în
considerare
a terenului ca fiind construibil, sub acest aspect statuările primei
instanțe
fiind corecte.
Pentru a conchide
astfel, instanța de apel a avut în vedere că atât la
data exproprierii, cât și în prezent, terenul în suprafață totală de 11.600
m.p. se
afla și se află situat în extravilanul comunei Mihai Viteazu,
județul Cluj, la limita cu intravilanul municipiului Turda. Or, amplasarea
terenului în extravilan reprezintă elementul de certitudine de care trebuie să
se țină
seama la stabilirea despăgubirilor,
în condițiile în care este de principiu că
despăgubirea ce i se cuvine proprietarului expropriat trebuie, pe de o
parte, să fie dreaptă, dar și, pe de altă parte, să se întemeieze pe un
prejudiciu cert
și determinat sau determinabil.
La
data judecării prezentului proces (și cu atât mai puțin la data
exproprierii) nu
există niciun element care, cu temei, să justifice concluzia
că perspectivele de includere a terenului în
intravilan erau certe sau măcar
îndeajuns de sigure pentru a socoti că,
așa cum reclamanții au învederat,
exista o
șansă credibilă de a construi în perioada următoare pe terenul ce le aparținea.
Simpla emitere în beneficiul reclamanților a unui certificat de
urbanism nu poate trimite la concluziile
învederate de aceștia, în condițiile în
care, așa cum a arătat și prima
instanță, certificatul de urbanism este un
simplu
act de informare [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001], fără a atesta
prin el însuși faptul că un teren este construibil
și fără a conferi un drept de
executare
a unor lucrări de construire, amenajare sau plantare.
Instanța
de apel a statuat că este nefondată și excepția inadmisibilității
acțiunii
invocată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale
din România SA, deoarece prerogativa instanțelor judecătorești
de
a verifica legalitatea hotărârii implică în mod necesar și posibilitatea de a
anula hotărârea atacată cu privire la cuantumul despăgubirii.
Greșit
afirmă pârâta și că prima instanță ar fi acordat mai mult ori
altceva
decât reclamanții au cerut, examinarea cererii de chemare în judecată
în Dosarul nr.
4868/117/2009, precum și a aceleia din Dosarul nr.
4875/117/2009 (conexat la Dosarul nr. 4868/117/2009) relevând, cu
claritate,
că s-a solicitat anularea
hotărârii nr. 11 din 24 martie 2009, însă doar în ce
privește cuantumul
despăgubiri pentru terenul în suprafață de 62 m.p. ce a
fost expropriat (susținându-se că despăgubirea este prea redusă), precum
și
(în dosarul conexat) obligarea
pârâtei la plata de despăgubiri ca urmare a pierderii de valoare pe care, în urma
exproprierii, ar fi suferit-o suprafața de
teren rămasă neexpropriată.
Or,
prima instanță tocmai aceste limite ale învestirii ei le-a avut în
vedere,
tot astfel cum și instanța de apel a înțeles a le lua în considerare.
Fără
temei afirmă pârâta că anularea dispusă de tribunal vizează nu
doar
dispozițiile din hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009 a Comisiei privitoare la
cuantumul despăgubirii, ci însăși măsura exproprierii, întrucât examinarea
dispozitivului
sentinței și, complinitor, a considerentelor acesteia trimite la
concluzia
că ceea ce prima instanță a avut în vedere a fost modificarea cuantumului
despăgubirii, iar nu și înlăturarea măsurii exproprierii.
În raport de
considerentele arătate instanța de apel a respins ca nefondat apelul pârâtei
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a admis
în parte apelul reclamanților, a schimbat sentința tribunalului în parte și a
stabilit un cuantum al despăgubirilor cuvenite reclamanților corespunzător
echivalentului în RON al sumei de 3.800 euro, despăgubirile astfel stabilite
incluzând atât valoarea terenului de 62 m.p. efectiv expropriat, cât și
valoarea prejudiciului suferit de reclamanți prin imposibilitatea de a exploata
agricol terenul afectat culoarului de protecție în suprafață totală de 1230 m.p.
(suprafață în care se include și aceea de 62 m.p. efectiv expropriată).
În baza art. 274 C. proc.
civ., instanța de apel, ținând seama de faptul că pârâta Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a avansat întreaga sumă de 6.000
RON necesară plății onorariului experților numiți în apel, a dispus, în
aplicarea inclusiv a prevederilor art. 276 C. proc. civ., obligarea
reclamanților la a-i plăti pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată
în apel, reprezentând jumătate din onorariul experților judiciari.
Împotriva deciziei
curții de apel au declarat recurs, în termen legal reclamanții M.T., M.A. și D.D.S.J.
și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
- SA pentru motive de
nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin recursul lor,
întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții M.T., M.A. și
D.D.S.J.
au
susținut următoarele:
Motivele de
nelegalitate care impun casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei la
instanța de apel se raportează la prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și
art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, care au fost greșit interpretate în apel,
rezultatul fiind acela al pronunțării unei hotărâri nelegale, privind
stabilirea despăgubirii în mod corect.
În acest sens,
instanța de apel s-a raportat în soluționarea cauzei, la prevederile art. 26
din Legea nr. 33/1994, fără însă ca acestea să fie corect interpretate, pentru
stabilirea momentului de referință în evaluarea terenului obiect al litigiului.
Greșeala se referă la
stabilirea momentului de referință ca fiind acela al realizării fiecărei
expertize. Dacă în cauză s-ar realiza și alte expertize, la date diferite,
cuantumul despăgubirilor ar fi diferit, în funcție de momentul efectuării
lucrării de evaluare.
Or, valoarea
despăgubirilor se poate stabili la un singur moment, acela prevăzut de lege.
Momentul
prevăzut de lege, potrivit art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, este cel al
realizării expertizei de evaluare - expertiza efectuată în procedura
de expropriere,
derulată în anul 2009, iar nu expertizele de evaluare judiciare, care au fost
realizate în anul 2010 (la fond) și respectiv în anul 2013 (în apel).
În
cauză, momentul de referință este cel al realizării expertizei care a
stat la baza emiterii
hotărârii nr. 11/2009, în derularea procedurii de
expropriere, iar nu un moment ulterior, aleatoriu și lipsit de
relevanță pentru
stabilirea valorii terenului afectat de expropriere.
Prevederile art.
25-26 din Legea nr. 33/1994 sunt norme legale
imperative,
iar expertiza realizată în apel, conform obiectivelor fixate de
instanță, s-a raportat la un alt moment de
referință - momentul realizării
expertizei.
Or, față de textul de
lege aplicabil, text pe care instanța de apel nu putea să îl ignore, fiind
imperativ, soluția instanței de apel este nelegală, motiv pentru care se impune
casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare
pentru
refacerea expertizei, în vederea stabilirii valorii terenului afectat de
liniile
de înaltă tensiune care grevează proprietatea subsemnaților reclamanți, la data
realizării exproprierii și respectiv la data a grevării
terenului subsemnaților recurenți prin amplasarea liniilor de înaltă
tensiune.
Recurenții-reclamanți,
au susținut că instanța de apel a aplicat greșit
prevederile art.
26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, stabilind despăgubiri într-un cuantum mai
mic decât cel legal pentru suprafața de teren afectată de
liniile de înaltă
tensiune.
Greșeala de judecată
constă în aceea că instanța a interpretat
prevederile
art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că terenul litigios trebuie evaluat
pornind de la categoria de folosință care apare în cartea funciară, fără
a
se ține cont de elementele definitorii ale acestui teren.
Dacă instanța de apel
s-ar fi raportat Ia criteriile legale, respectiv valoarea reală a imobilului și
prețul cu care se vând în mod obișnuit,
imobilele
de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ar fi rezultat cu
evidență că terenul litigios este un teren cu potențial construibil și valoarea
reală a acestuia nu poate fi în nici
un caz valoarea stabilită prin expertiză
pentru un teren având categoria de folosință arabil și a făcut referire
în acest
sens la contractul de
vânzare-cumpărare a terenului de către reclamanți în
anul 2007, la certificatul de urbanism conform
căruia terenul putea fi inclus
în intravilan printr-o procedură
administrativă simplă și la schițele cuprinzând zona în care se găsește terenul
litigios din care reiese că
terenurile
situate în imediata vecinătate a acestuia sunt situate în intravilan,
în zonă industrială, cu potențial de valorificare
superior (prin edificarea unor
construcții/hale industriale).
Aceste elemente nu au
fost reținute de instanța de apel, ci au fost
ignorate,
deși sunt cele expres prevăzute de textul legal, ca reprezentând
criteriile
determinante pentru stabilirea unei „drepte și prealabile despăgubiri".
Ca atare, soluția
dată de instanța de apel privind stabilirea
despăgubirilor
în cuantum de 3800 euro pentru terenul grevat de liniile de înaltă tensiune (1.230
m.p.) este nelegală, decizia din apel nefiind pronunțată
în concordanță
cu prevederile legale invocate.
Recurenții-reclamanți
au mai susținut, invocând art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului
și a Libertăților Fundamentale și jurisprudența C.E.D.O. hotârârea nr.
46044/99, Lallement contra Franței din 1
1
aprilie 2002) că exproprierea
suprafeței de 62 m.p.,
realizată prin hotărârea nr. 11/2007 a fost dublată de
exproprierea de fapt a unei porțiuni de teren - culoarul de 37 metri
lățime,
situat pe toată lungimea terenului proprietatea subsemnaților
recurenți, respectiv întreaga suprafață de teren de 7.100 mp.
Au
arătat că această suprafață împarte practic terenul în 3 loturi, că partea
mediană, de 7.100 m.p. este afectată de liniile de înaltă tensiune, iar
celelalte
loturi, cu suprafața de 1.700 m.p. și 2.800 m.p., sunt situate pe exterior
și au o formă
triunghiulară, nemaiputând fi folosite scopului pentru care
terenul a fost achiziționat, respectiv
construcții civile și industriale.
Or, toate aceste
efecte ale exproprierii justifică acordarea unei
despăgubiri într-un cuantum ce poate reprezenta un echivalent echitabil
al valorii terenului expropriat (care nu maî poate fi utilizat în niciun fel de
reclamanți).
Recurenții-reclamanți
au mai arătat că instanța de apel a ignorat
prevederile
art. 32 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și art. 914 Noul C. civ. iar soluția
pronunțată
cu privire la cuantumul despăgubirilor este nelegală deoarece ignoră, situația
reală a terenului, care era, la data exproprierii, unul
construibil, prin parcurgerea unei simple proceduri administrative.
Potrivit prevederilor
art. 32 din Legea nr. 7/1996: „Efectul de opozabilitate al înscrierilor este
inoperant cu referire la; a) suprafața
terenurilor,
destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea
aspecte".
Potrivit
prevederilor art. 914 Noul C. civ., „Proprietarul imobilului înscris în
cartea
funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea
funciară privitoare
la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii".
Conform înscrisurilor
doveditoare, a fost realizată schimbarea
destinației
terenului obiect al litigiului, care este teren intravilan, construibil.
Această modificare
este permisă de lege și a fost posibilă datorită
faptului că terenul este situat la limita ce desparte zona de intravilan
de
extravilanul localității Mihai
Viteazu, are acces la utilități și cea mai bună destinație (folosință) este cea
de teren pentru construcții civile și industriale,
iar nu aceea de teren
agricol.
Procedura
administrativă de modificare a destinației din teren agricol
în
teren intravilan (construibil) a fost demarată încă din anul 2008, prin
solicitarea unui
certificat de urbanism dar ulterior, datorită amplasării pe
teren a celor doi stâlpi de înaltă tensiune,
între care a fost creat un culoar de protecție cu lățimea de 37 metri, de-a
lungul întregului traseu al liniilor ce
străbat pe diagonală terenul, procedura de modificare a destinației
terenului a
fost sistată, deoarece
scopul urmărit, acela de a construi un edificiu industrial
- comercial
(o hală), nu mai putea fi realizat practic.
Pornind
de la această eroare, instanța a stabilit un cuantum derizoriu al
despăgubirilor
cuvenite, care nu reflectă valoarea reală a terenului afectat de
expropriere,
prin amplasarea celor 2 stâlpi și prin liniile de înaltă tensiune
care îi unesc,
traversând întreg terenul.
O altă critică a
recurenților-reclamanți a vizat faptul că instanța de apel nu a ținut seama că,
alegând varianta de despăgubire prin care se
stabilește
suma de 3.800 euro ca despăgubire, pentru o suprafață de teren de
1.230 m.p., a încălcat prevederile art. 27 din
Legea nr. 33/1994.
În
acest sens, din lucrarea depusă de comisia de experți în apel, în
dosarul
cauzei, trebuie observat că pentru terenul evaluat - încadrat ca teren arabil
extravilan, a fost stabilită o valoare de 2,15 euro/m.p.
Or, din hotărârea nr.
11/2009 dată de pârâtul intimat, rezultă cu
evidență
că valoarea unui metru pătrat de teren din terenul subsemnaților
recurenți a fost stabilită ca fiind de 6,8 euro/m.p.,
prin expertiza de evaluare
realizată anterior emiterii actului de
expropriere.
Propunerea de
acordare a unei despăgubiri de 3.800 euro pentru
suprafața de teren afectată de liniile de înaltă tensiune este nelegală,
fiind stabilită pornind de la o valoare unitară de 2,15 euro/m.p., mai mică decât
valoarea minimă legală, care este valoarea stabilită prin hotărârea nr. 11/2009,
de 6,8 euro/m.p.
Un ultim motiv de
recurs a vizat modul de soluționare de către
instanța
de apel a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu ignorarea
prevederilor art. 274 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Recurenții-reclamanți
au susținut că în mod nelegal au fost obligați de
instanța de apel să
plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 RON.
În raport de art. 10
alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și de art. 38 din
Legea nr. 33/1994, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA este obligat să suporte toate
cheltuielile, inclusiv cele pentru realizarea
expertizei în procedura judiciară
de stabilire a despăgubirilor.
Instanța de apel a
dispus obligarea reclamanților la plata la jumătate
din valoarea expertizei, deși a fost admis doar apelul reclamanților iar
pârâta,
ca parte căzută în pretenții
trebuia să fie obligată să suporte toate cheltuielile de judecată, atât cele
privind onorariul experților, cât și cheltuielile privind
onorariul
avocațial.
În temeiul
argumentelor expuse, recurenții-reclarnanți au solicitat
casarea deciziei date în apel, pentru refacerea
expertizei, în vederea stabilirii
despăgubirii corecte, la o valoare ce
să reprezinte echivalentul real al prejudiciului ce le-a fost cauzat. În
subsidiar, au solicitat modificarea deciziei nr. 37/A/2013, în sensul admiterii
în întregime a apelului și
modificarea în
parte a sentinței civile pronunțate de prima instanță, în sensul
acordării despăgubirilor cuvenite, conform
solicitării formulate prin acțiune.
A
solicitat totodată cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Prin
recursul său, întemeiat pe art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâtul
Statul
Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA
a solicitat
modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind
anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii și de obligare a sa
la plata unor despăgubiri
suplimentare
celor stabilite prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009, precum și în sensul
obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a
solicitat
casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare însă
numai în eventualitatea în care instanța de recurs
va aprecia că modificarea
deciziei
recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu
expertiza
judiciară topografică.
Recurentul-pârât a
reiterat excepția inadmisibilității capătului de
cerere prin care reclamanții au solicitat anularea parțială a hotărârii
nr. 11 din
24 martie 2009 emisă de
Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local al comunei Mihai
Viteazu în ceea ce privește cuantumul despăgubirii,
motivând că este un act unilateral, că niciunul
din motivele invocate de
reclamanți
nu se încadrează în cauzele expres prevăzute de lege pentru a se cere anularea
actului, că dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 se aplică
exclusiv
pentru stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un teren
expropriat și că anularea hotărârii de stabilire a
despăgubirilor duce chiar la
desființarea actului prin care s-a dispus
exproprierea.
În dezvoltarea
criticilor întemeiate pe art. 304 pct. 6 C. proc .civ.,
recurentul-pârât a susținut, în esență, că reclamanții au solicitat prin
cererea
introductivă de instanță anularea parțială a hotărârii de
stabilire a
despăgubirii doar în ceea ce
privește suma oferită cu titlu de despăgubire și c
ă prin cererea de
chemare în judecată formulată în dosarul civil nr.
4875/117/2009 (conexat la prezenta cauză) părțile reclamante au
solicitat obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul
suferit de
întreaga suprafață de
teren aflată în proprietatea lor, ca urmare a amplasării
celor 2 stâlpi
de electricitate.
A
susținut că, deși reclamanții nu au cerut majorarea cuantumului
despăgubirii pentru
terenul expropriat, în suprafață de 62 mp, instanța de apel, în mod greșit și
cu încălcarea principiului disponibilității a dispus
obligarea sa la plata unei despăgubiri majorate pentru imobilul cu
număr
cadastral C1, C2 Mihai Viteazu,
de la 421,60 euro la 3.800 euro.
Recurentul-pârât
a susținut că în cauză este incident motivul de recurs
prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța de apel a fost pronunțată
cu aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., art. 27 din Legea
nr. 33/1994, art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 26 din
Legea nr.
33/1994, art. 39 din Legea
nr. 13/2007 (preluat de art. 42 din Legea nr.
123/2012.
În dezvoltarea
criticilor întemeiate pe acest motiv de recurs,
recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a dispus obligarea sa la
plata
unui prejudiciu inexistent
(„cel mult prezumtiv") precum și a unui cuantum
majorat pe metrul
pătrat al despăgubirilor datorate pentru terenul
expropriat, cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26
alin. (1) și (
2) din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ.
Recurentul-pârât
a invocat faptul că, raportat la dispozițiile „art. 39 din
Legea nr. 13/2007 a energiei
electrice (preluat de art. 42 din Legea
nr.
123/2012)" și la Ordinul nr. 4 din 09 martie 2007 al Autorității Naționale
de
Reglementare în Domeniul Energiei
prin care a fost aprobată Norma tehnică privind delimitarea zonelor de
protecție și de siguranță aferente capacităților
energetice, nu există restricții în ceea ce privește culturile agricole
realizate
în apropierea unor stâlpi
de energie electrică astfel ca, în mod greșit instanța de apel a dat relevanță
înscrisurilor emise de SC E. SA referitoare la
restricțiile privind culoarul
de protecție și la suprafața de teren afectată raportat la poziția stâlpilor,
întrucât invocă date generice și un plan de
situație
întocmit de experți evaluatori și nu de experți topografi.
Recurentul-pârât
a arătat că terenul în suprafață de 11.538 m.p. rămas
în
proprietatea reclamanților după exproprierea suprafeței de 62 m.p. poate fi
utilizat potrivit
destinației sale de teren agricol, în pofida liniilor de electricitate care îl
traversează, fără a exista vreun temei legal pentru acordarea unei sume cu
titlu de prejudiciu, cert și actual constând în
imposibilitatea utilizării agricole a suprafeței de 1168 m.p.
A
susținut că soluția instanței de control judiciar este în evidentă contradicție
cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece nu
pot fi acordate
despăgubiri cu titlu de prejudiciu pentru un teren agricol care nu a fost
exploatat de către reclamanți potrivit categoriei sale de
folosință, aceștia nemanifestându-și de altfel
interesul în acest sens.
Instanța de apel
trebuia să constate că despăgubirea propusă de
expropriator prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009, de 6,8 euro/m.p.
este mai mare
decât cea stabilită pe cale judiciară și, în temeiul art. 27
din Legea
nr. 33/1994, se impunea
respingerea acțiunii reclamanților.
Pentru
argumentele expuse, recurentul-pârât a solicitat modificarea
deciziei
atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea
parțială
a hotărârii de stabilire a despăgubirii și de obligare a sa la plata unor
despăgubiri suplimentare celor stabilite prin hotărârea nr. 11 din 24 martie 2009,
precum și în sensul obligării reclamanților la plata
cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, a solicitat casarea
deciziei atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecare însă numai în
eventualitatea în care instanța de recurs va aprecia
că modificarea
deciziei recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu
expertiza judiciară topografică.
Înalta Curte,
analizând recursul reclamanților, constată că este nefondat, pentru
considerentele care succed.
Cu privire la
criticile recurenților-reclamanți vizând faptul că, în
aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 instanța de apel
greșit s-a
raportat în stabilirea
cuantumului despăgubirilor la momentul realizării
expertizei în apel și
nu la acela al realizării expertizei care a stat la baza
emiterii hotărârii nr. 11/2009 și eronat a luat în
considerare, în stabilirea despăgubirilor, categoriei de folosință a imobilului
ca „teren agricol" și nu
potențialul
construibil al terenului, ca urmare a procedurii administrative de modificare a
destinației acestuia, începută și nefinalizată, sunt de reținut
următoarele:
Despăgubirea
reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de
proprietar
ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real
principal asupra
bunului, obiect al exproprierii.
Potrivit
dispozițiilor art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, "Nimeni nu poate
fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit
legii,
cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar "Despăgubirile prevăzute
de
alin. (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau, în caz de
divergență, prin justiție".
Exproprierea,
ca ansamblu de acte și operațiuni administrative și
jurisdicționale, are
ca efect nașterea unor raporturi obligaționale între
expropriator și persoanele îndreptățite la despăgubiri. Momentul la care
se
stabilește cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile,
cel al
emiterii actului de declarare a
utilității publice. Acesta diferă, în raport cu
momentul nașterii
raportului juridic obligațional între expropriator, în calitate de debitor, și
persoanele îndreptățite la despăgubiri, respectiv
proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte
persoane
cunoscute care pot
justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi
expropriate,
în calitate de creditori.
Astfel,
momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate
circumscrie
anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, când părțile pot
să ajungă la un acord, atât în privința exproprierii, cât și asupra
cuantumului
despăgubirilor, împrejurare în care despăgubirile vor fi acordate
ca urmare a acordului
amiabil al părților - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Un
alt moment poate coincide cu cel al etapei judiciare, când părțile
fie
pot încheia o tranzacție în fața instanței cu privire la expropriere și la
despăgubiri, caz în
care instanța va lua act de învoială și va pronunța o
hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.
33/1994, iar
„atunci când părțile sau numai unele dintre acestea se
învoiesc doar cu
privire la expropriere, dar
nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de
învoială și va stabili
despăgubirea" - alin. (2) al art. 24.
În
raport cu fiecare moment al nașterii raportului obligațional între
expropriator
și expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, așa cum, de altfel,
consacră și norma constituțională prin art. 44 alin. (6), fie de părți,
de comun acord, fie,
în caz de divergență, prin justiție.
Or, art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere
între părți cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii
exproprierii.
Art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 33/1994 dispune că „Despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului
sau altor persoane îndreptățite" iar alin. (2) prevede că „La
calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,
precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în
unitatea
administrațiv-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum
și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane
îndreptățite, luând în considerare și dovezile
prezentate de aceștia", textele
de
lege menționate consacrând criteriile legale pe care instanța, în etapa
judiciară,
trebuie să le aibă în vedere, la stabilirea despăgubirii pentru
imobilul expropriat, legiuitorul statuând că
despăgubirea trebuie să reflecte
valoarea
de piață a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză și nu
o valoare anterioară sau o valoare prognozată, în
perspectivă.
Potrivit acestor
dispoziții legale, evaluarea imobilului supus
exproprierii
se face în raport cu prețurile de tranzacționare a unor imobile
similare, de la data întocmirii raportului de
expertiză, adică la o dată cât mai
apropiată
de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul
de
spăgubirii, iar nu la un moment anterior sau
ulterior, mai propice vânzării
ori cumpărării, în funcție de evoluția
prețului pe piața liberă și având în
vedere
un alt regim juridic al imobilului expropriat decât cel de la efectuarea
expertizei
ori alte criterii care exced voinței legiuitorului exprimate prin art. 26 din
Legea nr. 33/1994.
Prin
urmare, instanța nu se poate raporta, la valoarea despăgubirilor
stabilită la momentul
emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai
contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat
procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere.
Creșterea sau
descreșterea valorii
imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul
imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui
fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii
despăgubirilor prin raportare
la
valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea
procedurii
de expropriere.
Așa fiind, instanța
nu poate stabili, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma
raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei și nici nu poate
avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa
administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au
acceptat la acel moment. Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința
întinderii despăgubirii până Ia momentul
judecății
și nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va
fi
stabilită de instanță după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr.
33/1994, adică la momentul întocmirii raportului
de expertiză.
Pentru
a proteja interesele tuturor părților care participă la procedura exproprierii,
legiuitorul a instituit în sarcina instanței obligația de a constitui
o
comisie formată din 3 experți care, la întocmirea raportului de expertiză,
vor
ține seama de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la
data
efectuării acestui raport (art. 25 din Legea nr. 33/1994).
O
singură restricție este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din
actul
normativ menționat și anume aceea că despăgubirea acordată de către instanță nu
va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai
mare
decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană, interesată.
În acest sens s-a
pronunțat de altfel și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2013
referitoare la respingerea excepției de
neconstituționalitate
a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Drept
urmare, câtă vreme recurenții-reclamanți au înțeles să inițieze
demersul judiciar
prin intermediul căruia au contestat cuantumul despăgubirii stabilite de
expropriator, aceștia trebuie să-și asume și
momentul
în raport de care urmează să se stabilească, în procedura judiciară,
despăgubirea,
neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt
moment (în speță la momentul evaluării în procedura administrativă, pentru că
prețul oferit pe m.p. era mai mare) și în raport de
alte criterii, decât cele statuate de lege, respectiv de situația
juridică pe care
ar fi putut-o dobândi terenul în perspectivă, dacă nu
ar fi intervenit
exproprierea, de scopul pentru
care a fost cumpărat etc. (în speță terenul
expropriat fiind situat în
extravilanul comunei Mihai Viteazu, cu folosința: agricol, la data
exproprierii).
În
acest context, apar ca nefondate susținerile recurenților-reclamanți
conform
cărora loturile rămase în proprietate, după expropriere, nu mai pot fi folosite
scopului pentru care a fost achiziționat terenul (edificarea de
construcții
civile și industriale) și ca lipsite de relevanță referirile
recurenților-reclamanți
la o pretinsă ignorare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 32 alin. (1)
din Legea nr. 7/1996 și art. 914 C. civ.
De asemenea, față de
considerentele expuse, apare ca nefondată și
critica
recurenților-reclamanți în sensul că instanța de apel nu ar fi stabilit
despăgubirile
pentru terenul afectat de expropriere luând în considerare valoarea de 6,8
euro/m.p. acordată în procedura administrativă ci pe cea
stabilită prin raportul de expertiză întocmit în
apel, prin care, cu respectarea criteriului temporal impus de lege, s-a
stabilit un preț de 2,15 euro/m.p.
Astfel,
nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi dat eficiență
dispozițiilor
art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 câtă vreme, stabilirea
despăgubirilor s-a
făcut, prin expertiza efectuată în faza procesuală a apelului, cu respectarea
criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din lege iar
cuantumul acestora (3.800 euro) este mult mai mare decât cel stabilit
prin
hotărârea nr. 11/2009 (421,60 euro).
Referitor
la motivul de recurs vizând modul de soluționare de către
instanța
de apel a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu ignorarea
prevederilor art. 274
C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994 sunt de reținut următoarele:
Potrivit
art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile acestei legi se completează în mod
corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum
și
cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în
care nu prevăd
altfel.
Prevederile art. 38
din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru
realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea
instanțelor judecătorești se suportă de
expropriator
nu sunt aplicabile în speță deoarece, în privința cheltuielilor de
judecată, se aplică dispozițiile legii speciale,
respectiv Legea nr. 198/2004,
coroborat
cu prevederile în materie ale C. proc. civ.
În acest sens, art.
10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prevede ca
„Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu
cu Statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a
d
reptului la despăgubire pentru expropriere
și a cuantumului acesteia sunt
scutite
de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept
comun"
iar conform alin. (3) „Cheltuielile necesare pentru realizarea
expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor
cuvenite ca urmare a
exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin.
(1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun".
Potrivit
art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere,
să plătească cheltuieli de judecată", temeiul obligării
celui ce a căzut în pretenții la plata
cheltuielilor de judecată fiind culpa
procesuală,
acesta urmând a fi obligat la plata acestor cheltuieli proporțional
cu
această culpă.
În
speță, reclamanții au solicitat, prin cererea de apel, despăgubiri
cuantificate
la suma de 65.816 euro, însă apelul a fost admis doar în parte,
pârâta fiind obligată
la plata către re