ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1)

C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin

cererea înregistrată la data de 21 mai 2010, reclamanta G.C.L. a chemat în

judecată pe pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și M.N., solicitând instanței să dispună

anularea hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52 din 23 aprilie 2008,

emisă de C.N.A.D.N.R. SA-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul

Consiliului Local Mihai Viteazu, emisă în favoarea persoanei aparent

îndreptățite, M.N., cu privire la imobilul situat în extravilanul com. Mihai

Vitezu, tarla 41, parcela 29/1 în suprafață de 2485 mp (nr. cad. C1), ca fiind

emisă în favoarea unei persoane neîndreptățite; să constate că reclamanta are

calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 198/2004 la încasarea

despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 2485

m.p.; să dispună majorarea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul

identificat prin nr. cad. C1 în suprafață de 2485 m.p., stabilite prin

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 52 din 23 aprilie 2008

la suma de 70 euro/m.p., cu cheltuieli de judecată în măsura în care pârâții se

vor opune admiterii acțiunii.

Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a

formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtului M.N., prin care a

solicitat ca, în situația în care va fi obligat la eliberarea către reclamantă

a despăgubirii consemnate în cuantum de

60

.

221,09 RON, stabilită în temeiul H.G. nr.

245/2008 și a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ca urmare

a exproprierii imobilului litigios, chematul în garanție să fie obligat să îl

despăgubească corespunzător.

Prin cererea formulată în data de 16

septembrie 2010 pârâtul M.N. a solicitat suspendarea prezentului proces până la

pronunțarea sentinței definitive și irevocabile în Dosarul nr. 5616/328/2009 al

Judecătoriei Turda.

În ședința publică din 21 septembrie 2010, Tribunalul

a respins excepțiile invocate de către pârât, cu motivările care se regăsesc în

cuprinsul acestei încheieri, care face corp comun cu hotărârea pronunțată, mai puțin

în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul

Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Drept urmare, în baza art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., tribunalul, constatând că a omis a se pronunța în realitate asupra excepției

lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, raportat la motivarea acestei excepții a admis-o,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, cu consecința

respingerii acțiunii față de acest pârât.

Prin sentința civilă nr. 484 din 4 octombrie 2013

a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3570/117/2010, a fost admisă excepția

lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/20404.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta G.C.L. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România și pârâtului M.N. și, în consecință:

S-a constatat nulitatea parțială a hotărârii de

stabilire a despăgubirii nr. 52 din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu în ceea

ce privește persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind pârâtul M.D.N.

pentru o suprafață de 1244 m.p..

S-a constatat calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate,

respectiv suprafața de 1244 m.p., teren intravilan, cu nr. cad. C1 din tarlaua 41,

parcela 28, conform raportului de expertiză întocmit de expert D.A.N.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite

prin hotărârea menționată la suma de 149.822 RON pentru suprafața arătată.

Pârâtul M.D.N. a fost obligat să achite reclamantei

922,76 RON cheltuieli de judecată.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost obligat să achite reclamantei

3725,76 RON cheltuieli de judecată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România împotriva pârâtului M.D.N. și, în consecință:

S-a dispus eliberarea despăgubirilor aferente

suprafeței de 1244 m.p., consemnate la dispoziția pârâtului M.D.N. în favoarea reclamantului

la rămânerea definitivă a sentinței.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtului Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu-Comisia pentru Aplicarea

Legii nr. 198/2004 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală

de folosință.

Tribunalul a reținut că prinhotărârea nr. 52

din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă

Consiliul Local Mihai Viteazu s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, arabil extravilan, din tarlaua

41, parcela 29/1, în suprafață de 2485 mp, identificat prin nr. cad. C1, despăgubire

cuantificată la suma de 60.221,09 RON, reprezentând echivalentul a 16.898 euro,

persoană aparent îndreptățită fiind M.D.N., raportat la titlul de proprietate

din 25 iunie 1997.

Între reclamantă și pârâtul M.D.N. s-au purtat

mai multe litigii, semnificativă în acest sens fiind acțiunea în constatarea nulității

absolute parțiale a procesului-verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate

menționat anterior, pentru o suprafață de 5500 m.p., care se suprapune cu terenul

dobândit de către reclamantă prin act de înstrăinare de la persoana îndreptățită

în temeiul Legii fondului funciar, care a făcut obiectul Dosarului nr. 100/2000

al Judecătoriei Turda, soluționat irevocabil în sensul admiterii acțiunii promovate

de către reclamantă.

Din motivarea hotărârilor judecătorești pronunțate

în acel dosar, tribunalul a reținut că terenul înscris în titlul de proprietate

al pârâtului se suprapune peste terenul înscris în titlul de proprietate al antecesoarei

reclamantei, pe o suprafață de 5500 m.p., ca urmare a modificării ulterioare a hărții

cadastrale făcute în favoarea pârâtului, cu neglijarea titlurilor de proprietate

eliberate anterior.

De asemenea, pârâtul M.N. s-a prevalat de un alt

dosar până la soluționarea căruia a cerut suspendarea prezentei cauze, respectiv

nr. 5616/328/2009, având ca obiect nulitatea absolută a planului de punere în posesie

întocmit anterior anului 1997, privind tarlaua 41 din extravilanul localității Mihai

Viteazu, deoarece, în anul 1997, Comisia Locală a întocmit alt plan de punere în

posesie, cu consecința obligării acesteia la emiterea unui nou titlu de proprietate

pentru suprafața de 15.000 m.p., ca urmare a constatării nulității parțiale a procesului-verbal

și a titlului de proprietate anulate prin sentința menționată anterior, reclamant

fiind în acel dosar M.N., printre pârâți identificându-se și G.C.L.

Acest dosar a fost soluționat în mod irevocabil,

în sensul respingerii acțiunii, așa cum a constatat, tribunalul făcând verificări

din oficiu în sistemul informatic ECRIS, situație în care, evident, nu se mai impunea

suspendarea prezentei cauze.

În condițiile în care s-a stabilit îndreptățirea

reclamantei asupra suprafeței de 5500 m.p. în discuție, tribunalul a apreciat necesară

efectuarea unei expertize tehnice topografice de stabilire a împrejurării, dacă

terenul litigios este afectat de construirea autostrăzii, expertul numit în cauză,

D.N., concluzionând că terenul în proprietatea reclamantei situat în extravilanul

comunei Mihai Viteazu, tarla 41, parcela 28, înscris în CF nr. xx Mihai Viteazu,

în suprafață de 5500 m.p., este afectat de expropriere potrivit documentației aprobate

de H.G. nr. 245/2008, hotărârea nr. 52 din 23 aprilie 2008, respectiv parțial de

nr. cad. C1, pe o suprafață de 1244 m.p.

Acest expert a răspuns obiecțiunilor formulate

de către pârât, din perspectiva identificării imobilelor în litigiu în sistem de

proiecție STEREO 70, sens în care s-au refăcut planșele anexe, cu precizarea inventarului

de coordonate Stereo 70 și s-a arătat, de asemenea, că terenul litigios nu se suprapune

cu suprafața de 329 m.p., expropriată pentru care a fost emisă hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii nr. 80 din 23 aprilie 2008, persoana aparent îndreptățită

fiind antecesoarea reclamantei.

Ca urmare a acestei constatări, Tribunalul a încuviințat

efectuarea unei expertize de evaluare a suprafeței expropriate aparținând reclamantei,

concluziile comisiei de experți fiind în sensul că terenul are o valoare de circulație

în prezent de 123.755 RON, terenul rămas în proprietatea reclamantei depreciindu-se

cu 18% din valoarea parcelei rămase la nord și cu 10,5% din valoarea parcelei rămase

la sud, cu mențiunea că valoarea exactă a deprecierii va putea fi calculată după

comunicarea la dosar de către expertul topograf a suprafeței celor două parcele

rămase în proprietatea reclamantei.

Drept urmare, tribunalul a solicitat acestui din

urmă expert întocmirea unui plan de situație din care să rezulte suprafețele celor

două parcele rămase în proprietatea reclamantei, ca urmare a decupării terenului

aferent autostrăzii, acesta conformându-se, comisia de experți evaluatori completând

raportul de expertiză în sensul stabilirii deprecierii la suma de 16.718 RON, respectiv

9349 RON pentru cele două parcele, aplicându-se un procent de 5% din valoarea parcelei

rămasă la nord și de 10,5 % din cea rămasă la sud.

Acest răspuns a fost contestat de către reclamantă,

din perspectiva procentelor diferite stabilite inițial de comisia de experți și

apoi după completarea raportului de expertiză tehnică topografică, însă aceasta

și-a menținut poziția în sensul că inițial pentru parcela la nord s-a luat în considerare

doar diminuarea lățimii parcelei cu 9,45 m, aplicându-se procentul rezultat între

lățimea inițială și lățimea după expropriere, însă după depunerea la dosar a suplimentului

la expertiză privind dimensiunile parcelei rămase, s-au reanalizat caracteristicile

parcelei, avându-se în vedere alte elemente.

Ulterior, la solicitarea reclamantei, comisia

și-a detaliat răspunsul în sensul că parcela rămasă la nord are în continuare acces

la drumul național, prin reducerea lățimii parcelei nu se reduce semnificativ raportul

laturilor, însă totuși se modifică forma parcelei care devine din trapezoidală,

o parcelă cu formă neregulată.

Față de cele ce preced, Tribunalul, în baza

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta G.C.L. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România și pârâtului M.D.N., a constatat nulitatea parțială

a hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52 din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al comunei Mihai

Viteazu în ceea de privește persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind

pârâtul M.D.N. pentru o suprafață de 1244 m.p. și a constatat calitatea reclamantei

de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii

menționate, respectiv suprafața de 1244 m.p., teren intravilan, cu nr. cad. C1 din

tarlaua 41, parcela 28, conform raportului de expertiză întocmit de expert D.A.N.,

reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și prejudiciul produs

reclamantei.

A majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin

hotărârea menționată la suma de 149.822 RON pentru suprafața arătată (123.755 RON

+16.718 RON + 9349 RON).

Totodată, în baza art. 276 C. proc. civ., reținând

culpa procesuală a pârâților, i-a obligat să achite reclamantei, pârâtul M.N. suma

de 922,76 RON cheltuieli de judecată, reprezentând ½ din onorariul achitat

expertului topograf în cuantum total de 1845,52 RON, iar pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România suma de 3725,76

RON cheltuieli de judecată, din care 922,76 RON reprezintă ½ din onorariul

expertului topograf și 2803 RON onorariul cuvenit experților evaluatori, alte cheltuieli

nefiind justificate.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție

formulată, tribunalul, în baza art. 60 C. proc. civ., a admis-o în parte, dispunând

eliberarea despăgubirilor aferente suprafeței de 1244 m.p., consemnate la dispoziția

pârâtului M.D.N. în favoarea reclamantei la rămânerea definitivă a sentinței, în

condițiile în care, conform prevederilor art. 5 alin. (5) și (8) din Legea nr. 198/2004,

în situația în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs

sau în contradictoriu de mai multe persoane, aparent îndreptățite, ceea ce este

cazul în speță, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând a fi eliberate

numai celor care sunt titularii drepturilor dovedite prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, aceeași soluție fiind stabilită de legiuitor în cazul

în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu

este de acord cu despăgubirea stabilită, pârâtul M.N. contestând cuantumul despăgubirilor

stabilite, cererea făcând obiectul Dosarului nr. 3558/117/2008 al Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta

G.C.L. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Pârâtul M.N., prin actul de procedură intitulat

„întâmpinare”, a solicitat respingerea apelului pârâtului și admiterea apelului

reclamantei, solicitând să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată și

depunând în probațiune un certificat de urbanism și o copie a PUG Mihai Viteazu,

ca să susțină situarea terenului în intravilan.

Prin decizia civilă

nr. 387 din 5 martie 2015,

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a

admis, în parte, apelul declarat de reclamanta

G.C.L. împotriva sentinței civile nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj,

pronunțată în Dosarul nr. 3570/117/2010, pe care a schimbat-o parțial, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 213.855 RON; a menținut restul

dispozițiilor.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,

cât și aderarea la apelul reclamantei formulată de pârâtul M.N. ca nefondată.

A obligat pârâtul apelant Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească experților L.N.A., L.S.N.

și M.M. o diferență de onorariu de expert pentru completările de expertiză dispuse

în apel în sumă totală de 2100 RON, câte 700 RON fiecăruia. Au fost compensate cheltuielile

de judecată în apel.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor

invocate, în temeiul art. 292 alin. (1) C. proc. civ., analizând și aderarea la

apel formulată de către pârâtul M.N., în temeiul art. 293 C. proc. civ., Curtea

a constatat următoarele:

a) În ceea ce privește motivul de apel formulat

de pârât privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea hotărârii

de expropriere, acesta este nefondat, greșita identificare a titularului dreptului

fiind motiv de nevalabilitate a actului administrativ, chiar dacă motivul nu este

imputabil emitentului actului.

b) Cu privire la cuantumul despăgubirilor au fost

formulate motive de apel atât de reclamantă, cât și de pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

b.1) Motivele au vizat situarea terenului și categoria

de folosință a acestuia, reclamanta susținând că este un teren situat în intravilan,

așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, iar

pârâtul că amplasamentul acestuia este în extravilan.

În titlul de proprietate emis în anul 1993 în

favoarea pârâtului M.N., ca și în cel emis în anul 1994 în favoarea antecesoarei

reclamantei, terenul apare ca fiind situat în extravilan.

Cu toate acestea, în favoarea pârâtului M.N. a

fost emis un certificat de urbanism din 29 decembrie 1994, în care terenul figurează

în continuare, în extravilan, arătându-se, însă, că nu prezintă restricții speciale

de construire, eliberându-se în favoarea pârâtului și autorizație de construire

în acest sens.

În raportul de expertiză tehnică extrajudiciară

întocmit de ing. expert M.A. în Dosarul nr. 3558/117/2008 al Tribunalului Cluj,

dosar având ca obiect contestarea de către pârâtul M.N. a cuantumului despăgubirilor

stabilite prin hotărârea de expropriere în favoarea sa, terenul figurează ca fiind

intravilan, la raportul de expertiză fiind anexat și PUG-ul comunei.

Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică

efectuat de ing. expert D.A.N., arată că terenul reclamantei este situat în extravilanul

comunei Mihai Viteazu și este afectat de expropriere pe o suprafață de 1244 m.p.

Raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare,

însă, concluzionează că terenul ar fi situat în intravilan și evaluarea este raportată

la acest amplasament.

Conform răspunsului Primăriei comunei Mihai Viteazu,

terenul face parte din intravilanul comunei din anul 1998, dar nu există în acest

sens o hotărâre a consiliului local de intrare a terenului în intravilan, existând,

însă, un plan urbanistic general.

Probele au fost completate și în apel, raportat

la susținerile contradictorii ale părților, fiind depus un certificat de urbanism

de către pârâtul M.N., din anul 2009, în care terenul apare ca fiind situat în intravilan.

Primăria comunei Mihai Viteazu a comunicat instanței

PUG-ul comunei raportat la zona în litigiu, aprobat prin H.C.L. nr. 60 din 18

decembrie 2012, susținând că terenul face parte din intravilan potrivit PUG 1999,

ulterior arătând că planul urbanistic general a fost aprobat în anul 1996 printr-o

hotărâre a consiliului local din 27 septembrie 1996, fiind reactualizat în anul

1999, iar terenul în litigiu este în intravilan încă din anul 1996.

Raportat la aceste probe, Curtea a concluzionat

că, deși la momentul emiterii titlurilor de proprietate, terenul era situat în extravilanul

comunei, ulterior, în anul 1996, în baza unei hotărâri a consiliului local de aprobare

a planului urbanistic general, acesta a intrat în intravilan, astfel că evaluarea

sa din hotărârea de expropriere emisă în anul 2008 este greșită, ținând seama de

valorile unor terenuri din extravilan.

b.2) Cu privire la valoarea terenului expropriat,

în apel, în temeiul art. 292 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu se

impune efectuarea unei noi expertize, ci doar completarea raportului de expertiză

ținându-se seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, inclusiv ca

urmare a adreselor efectuate de instanță, solicitându-li-se experților stabilirea

valorii de circulație raportat la momentul exproprierii, la cel al efectuării primului

raport de expertiză, precum și la momentul efectuării expertizei din apel (încheierea

ședinței publice din 13 martie 2014), ținându-se seama de punctele de vedere ale

părților privind situarea terenului, instanța urmând să stabilească starea de fapt

prin decizia act final al judecății.

De precizat, că majoritatea contractelor au vizat

terenuri situate în extravilan, având categoria de folosință arabil.

Din completarea la raportul de expertiză tehnică

judiciară făcută în apel, rezultă că valoarea terenului la data exproprierii, ținându-se

seama de amplasarea acestuia în intravilan, era de 40 euro/mp, adică de 142 RON/mp,

la cursul de 3,5614 RON/euro, deci mai mare decât cea stabilită prin hotărârea de

expropriere din 23 aprilie 2008, de numai 6,8 euro/m.p.

La data efectuării raportului de expertiză în

fața primei instanțe, valoarea terenului era de 20 euro/m.p, respectiv de 90,44

RON/mp, la cursul de 4,5219 RON/euro.

La data efectuării completării expertizei în apel,

valoarea terenului expropriat era de 18 euro/m.p., respectiv 80 RON/m.p. la cursul

de 4,4378 RON/euro.

S-a depus și evaluarea raportat la amplasarea

terenului în extravilan, însă această probă a fost înlăturată de instanță raportat

la statuarea privind situarea terenului în intravilan, conform punctului anterior

din considerente.

Întrucât la data exproprierii terenul avea o valoare

mult superioară valorii actuale de circulație, ținându-se seama de Decizia Curții

Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, prin care a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004,

raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a admis în parte apelul reclamantei

și a respins apelul statului în ceea ce privește valoarea de circulație a terenului

expropriat în suprafață de 1244 m.p., urmând să stabilească o valoare de 142 RON/m.p.,

însușindu-și concluziile completării la raportul de expertiză întocmit în apel.

Obiecțiunile pârâtului au fost găsite nefondate,

ele vizând amplasamentul terenului, despre care s-a dovedit că este situat în intravilan

și nu în extravilan, momentul la care trebuie raportată valoarea de circulație a

terenului, acesta fiind cel al exproprierii, și nu data ultimei completări la raportul

de expertiză, experții ținând seama de contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri

similare, încheiate în aceeași perioadă, satisfăcând, astfel, criteriile invocate

de pârâtul apelant inclusiv prin motivele de apel.

b.3) Cu privire la deprecierea valorii terenului

rămas în proprietatea reclamantei, precizarea de acțiune nu este tardivă raportat

la dispozițiile art. 132 C. proc. civ., pentru că numai din raportul de expertiză

topografică efectuat în cauză a rezultat că doar o porțiune de 1244 m.p. din terenul

reclamantei este afectată de expropriere și că diferența a rămas în proprietatea

acesteia, fiind vorba de două terenuri situate de o parte și de alta a celui expropriat.

Pe fondul acestei cereri, experții au explicat

că reducerea frontului și fărâmițarea terenului a determinat o reducere a valorii

acestuia, chiar dacă, în concret, acesta are în continuare ieșire la drumul public,

iar deprecierea concretă este de 5% pentru terenul de 3361 m.p. și de 10,5% pentru

cel de 895 m.p., așa cum rezultă și din explicațiile date în fața primei instanțe,

prin care au revenit asupra deprecierii de 18%, menținute și în fața instanței de

apel, concluziile lor nefiind contestate în concret de către apelanta reclamantă,

aceasta susținând doar că instanța ar trebui să țină seama de părerea inițială a

experților.

Raportat la deprecierea reținută, amplasamentul

terenului și valoarea acestuia la data exproprierii, prejudiciul suferit de reclamantă

se cifrează la 23.863 RON pentru terenul de 3361 m.p. și 13.344 RON pentru cel de

895 m.p.

b.4) Ținând seama de valorile reținute mai sus,

în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis în parte apelul reclamantei și

a stabilit un cuantum total al despăgubirilor la 213.855 RON.

c) Au mai fost formulate critici privind cheltuielile

de judecată acordate de prima instanță, cele ale pârâtului fiind nefondate, acesta

fiind considerat în culpă procesuală inclusiv de instanța de apel, în sensul

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar cele acordate reclamantei au fost corect stabilite,

neputând fi acordat onorariul expertului D.D.M. ca expert evaluator, pentru că nu

avea specializarea cerută, fiind culpa reclamantei că l-a desemnat fără a face o

astfel de verificare decât ulterior.

Cu privire la onorariul avocațial pentru munca

depusă de avocat în fața primei instanțe, reclamanta nu a indicat filele la care

ar fi depus dovada achitării acestora în fața primei instanțe, instanța de apel

neidentificând chitanțe în acest sens în dosarul primei instanțe, iar, în apel,

a fost depus doar contractul de asistență juridică încheiat la 12 februarie 2014,

după pronunțarea hotărârii primei instanțe, așadar, referitor doar la munca prestată

de avocat în apel, precum și chitanța privind achitarea acestuia.

Așadar, criticile apelanților referitoare la modul

de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță sunt nefondate.

Tot la cheltuielile de judecată se referă și aderarea

la apel formulată de pârâtul M.N. Aceasta, la rândul ei, este nefondată, pentru

că, pe de o parte, acesta se arată de acord cu admiterea apelului reclamantei, recunoscând

dreptul ei asupra despăgubirilor pentru o porțiune de 1244 m.p. din terenul expropriat,

iar, pe de altă parte, susține că nu este în culpă procesuală, fără a cere schimbarea

soluției primei instanțe în ceea ce privește anularea hotărârii de expropriere privind

titularul acestei suprafețe.

În plus, în fața primei instanțe, în mod constant

s-a opus admiterii acțiunii și a formulat apărări, solicitând inclusiv suspendarea

soluționării cauzei până la soluționarea litigiilor privind nulitatea titlului de

proprietate emis în favoarea sa și rectificarea cuprinsului cărții funciare, fiind,

așadar, în mod corect constatată culpa sa procesuală.

d) În ceea ce privește cheltuielile de judecată

efectuate în apel, pârâtul apelant a fost cel care a achitat onorariile experților

evaluatori pentru completarea la raportul de expertiză, după cum urmează:

- 600 RON prin chitanțele, reprezentând onorariul

provizoriu stabilit prin încheiere;

- 600 RON reprezentând onorariul provizoriu pentru

completarea privind situarea terenului în extravilan, sumă depusă la data de 11

februarie 2015, după amânarea pronunțării.

Nu au fost achitate de către acest apelant:

- onorariul suplimentar încuviințat prin încheierea

ședinței publice din 30 octombrie 2014 de încă 300 RON pentru fiecare expert, raportat

la deconturile, în total 900 RON,

- onorariul suplimentar de 400 RON pentru fiecare

expert, în total 1200 RON, încuviințat prin încheierea de amânare a pronunțării

din 5 februarie 2015, pentru deconturile privind completarea raportat la situarea

terenului în extravilan.

De aceea, instanța a obligat pârâtul apelant la

plata acestor onorarii în favoarea celor trei experți, suma lor totalizând 2100

RON, câte 700 RON în favoarea fiecăruia, în temeiul art. 213 C. proc. civ.

Prin notele depuse, pârâtul apelant a invocat

încălcarea de către instanță a principiului contradictorialității prin necomunicarea

raportului de expertiză pârâtului apelant lipsă de la dezbateri, precum și a obligațiilor

legate de plata onorariilor experților. Această apărare este nefondată, întrucât,

potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) teza I C. proc. civ., părțile au obligația

să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, acesta fiind motivul pentru

care li se poate acorda termen în cunoștință. Pârâtul apelant a avut termen în cunoștință,

întrucât funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței a semnat citația pe

care exista mențiunea că astfel se acordă termen în cunoștință. Acordarea termenului

în cunoștință înseamnă că partea nu mai este citată, ea cunoscând existența procesului

și termenele de judecată, ca și mersul dezbaterilor, instanța nefiind obligată să

poarte cu aceasta o corespondență scrisă. Principiul contradictorialității presupune

ca garanție citarea părții (inclusiv acordarea termenului în cunoștință), și nu

încunoștințarea părții lipsă de la dezbateri despre ce s-a întâmplat la termenele

de judecată. Raportul de expertiză trebuie depus la dosar cu 5 zile înaintea termenului

de judecată, conform art. 209 C. proc. civ., pentru ca părțile să-l poată studia

înaintea termenului de judecată, el putând fi comunicat părții la termenul de judecată,

în condițiile art. 96 C. proc. civ., dacă aceasta se prezintă (sau putând fi accesat

pe internet), instanța neavând obligația comunicării prin agenții procedurali sau

poștă.

Întrucât apelul reclamantei a fost admis doar

în parte, ea susținând o valoare a terenului de 70 euro/mp, iar instanța acordându-i

echivalentul în RON a valorii de 40 euro/mp, raportat la momentul exproprierii,

în temeiul art. 298 raportat la art. 276 C. proc. civ., instanța a compensat cheltuielile

de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând,

în principal, casarea

deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare, admiterea

apelului promovat de Statul român și, pe fond, instanța de rejudecare să schimbe

în parte sentința civilă nr. 484 din 04 octombrie 2013, respectiv să respingă cererea

de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca fiind neîntemeiată.

În subsidiar, se solicită modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii apelului formulat de pârât și pe fond, respingerea

cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca fiind neîntemeiată

și nedovedită.

Într-un prim motiv de recurs se invocă faptul

că, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,

fiind incident art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În acest sens se arată că Tribunalul Cluj a fost

învestit de către intimata-reclamantă la data de 21 mai 2010 cu soluționarea cererii

de majorare a cuantumului despăgubirii și de constatare a calității de persoană

îndreptățită la despăgubiri. Pe cale de consecință, în speță au fost incidente prevederile

art. 9 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora „acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994,

pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, instanța de judecată era obligată

să verifice „justețea cuantumului despăgubirii” stabilite de către expropriator

prin raportare la prețul imobilelor similare de la momentul întocmirii raportului

judiciar de expertiză.

Faptul relevat a fost respectat de către prima

instanță a fondului care, însă, a stabilit în mod eronat valoarea despăgubirii prin

raportare la oferte de vânzare identificate pe internet, în loc să se raporteze

la prețul consemnat în cuprinsul tranzacțiilor autentice.

Însă, a fost vădit nesocotit de către instanța

de apel, care, printr-un „abuz de poziție”, deși a rămas în pronunțare în data de

05 februarie 2015, a amânat în mod nejustificat pronunțarea de 4 ori și a pronunțat

soluția în data de 05 martie 2015, în raport de Decizia Curții Constituționale

nr. 12/2015, care a fost publicată în M. Of., producând efecte din data de 03

martie 2015.

Instanța de apel a procedat la amânarea pronunțării

de 4 ori în mod nejustificat potrivit art. 260 alin. (1) C. proc. civ. (vechi) potrivit

cu care, „dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru

un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7

zile”.

Mai mult, în raport de modalitatea în care a soluționat

cererea de majorare a cuantumului despăgubirii, recurentul afirmă că instanța de

apel a amânat în mod deliberat pronunțarea de 4 ori pentru a se putea prevala de

Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 (se are în vedere atât decizia de amânare

fundamentată pe „lipsa justificată a membrei completului de judecată”, cât și amânările

ulterioare nemotivate).

Or, faptul evidențiat este nelegal, atât din perspectiva

prevederilor art. 260 C. proc. civ. (urmare amânării nejustificate a pronunțării),

cât mai ales din perspectiva faptului că instanța de apel a aplicat o lege înainte

de intrarea acesteia în vigoare.

Astfel, în contextul în care dezbaterile au fost

declarate închise în data de 05 februarie 2015, Decizia Curții Constituționale,

astfel cum în mod just a susținut reprezentantul Ministerului Public în ședință

publică, „nefiind publicată, nu este obligatorie în cauză”, astfel încât raportarea

la cuantumul despăgubirilor la momentul acordării acestora prin hotărârea la care

se face referire ca act administrativ, excede dispozițiilor legale în vigoare la

momentul la care se discută această cauză.

Faptul relevat, respectiv aplicarea „legii” înainte

de intrarea acesteia în vigoare a condus la majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante

și în defavoarea bugetului de stat consolidat cu suma de 95.373 RON.

În concluzie, faptul soluționării speței prin

raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 este nelegal. Prin raportare

la momentul închiderii dezbaterilor (05 februarie 2015) Decizia Curții Constituționale

nu producea efecte (nu era în vigoare). Prin raportare la momentul închiderii dezbaterilor,

despăgubirea trebuia stabilită pe cale judecătorească în acord cu prevederile imperative

ale art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Deci, instanța de apel a pronunțat soluția cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Se critică, în continuare, soluția de anulare

parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ca fiind dată cu încălcarea

art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cererea de constatare a nulității este inadmisibilă,

în speță nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de către legiuitor. Intimata-reclamantă

nu este parte semnatară în hotărâre, hotărârea fiind un act unilateral, nu bilateral.

Deci, cu privire la hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, poate interveni

numai emitentul în sensul revocării, instanțele civile sau administrative neavând

posibilități legale de intervenție.

În consecință, actele emise de Comisia de aplicare

a Legii nr. 198/2004 sunt supuse controlului de legalitate numai în ceea ce privește

dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii.

O altă critică de recurs vizează, în esență, faptul

că instanța de apel a decis majorarea cuantumului despăgubirii cu încălcarea prevederilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, forma în vigoare la momentele învestirii organului

judiciar și judecării cererilor de fond și apel, fiind incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește modalitatea de stabilire a

despăgubirii la momentul „prezent”, respectiv la momentul întocmirii raportului

judiciar în apel, raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea legii.

Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție

este constantă în privința faptului că la stabilirea despăgubirii atât instanța,

cât și comisia de experți trebuie să aibă în vedere prețurile consemnate în contracte

autentice de vânzare-cumpărare, iar nu ofertele de vânzare care sunt speculative

și prin urmare nepertinente (deciziile nr. 6680/2008, nr. 5721/2009, nr. 4681/2010,

nr. 4865/2010 și nr. 5154/2010).

Exceptând faptul că valoarea de 18 euro/mp a fost

stabilită de către experți cu încălcarea normei legale imperative, este de observat

că diferența dintre valoarea stabilită de către instanța de judecată (40 euro/mp)

și cea determinată la momentul «prezent» (18 euro/mp), conduce la o diferență în

plus în favoarea reclamantei și în defavoarea bugetului de stat consolidat de 95.373

RON.

Deci, având în vedere faptul că potrivit art.

26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel trebuia să determine justețea cuantumului

despăgubirii prin raportare la prețul imobilelor de la momentul întocmirii raportului

judiciar și în considerarea faptului că experții au stabilit valoarea despăgubirii

la momentul întocmirii lucrării judiciare cu încălcarea prevederilor legale imperative,

în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se solicită casarea hotărârii instanței

de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere refacerii probei cu expertiză

judiciară evaluatorie.

Instanța de apel, în rejudecare, va trebui să

determine cuantumul despăgubirii la momentul întocmirii expertizei în ciclul procesual

anterior, în raport de prețul cu care se vindeau imobilele similare la momentul

respectiv (21 mai 2014).

Se susține, în continuare, că instanța de apel

a pronunțat hotărârea prin care a obligat pârâtul la plata contravalorii prezumtivului

prejudiciu cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, care reglementează modalitatea determinării despăgubirilor

pe cale judiciară.

Astfel, potrivit normei sus-menționate, „la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Instanța de apel a stabilit în sarcina pârâtului

obligația acoperirii unui prejudiciu care nu numai că nu are un caracter cert, dar

care nu se încadrează nici măcar în categoria prejudiciului „eventual”, fapt care

echivalează cu interpretarea și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate,

Înalta Curte a constatat următoarele:

Luând în examinare, cu prioritate, critica fundamentată

pe nelegalitatea hotărârii atacate, atât din perspectiva prevederilor art. 260 C.

proc. civ. (urmare amânării nejustificate a pronunțării), cât mai ales din perspectiva

faptului că instanța de apel a aplicat greșit o lege înainte de intrarea acesteia

în vigoare, Înalta Curte constată că este fondată.

În speță, dezbaterile au fost declarate închise

în apel la termenul de judecată din data de 05 februarie 2015, fiind consemnate

în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din hotărâre.

Instanța de judecată a dispus amânarea pronunțării

hotărârii de patru ori în cauză, până la data de 05 martie 2015, când a pronunțat

decizia atacată.

În ceea ce privește susținerea recurentului pârât

referitoare la nelegalitatea amânării succesive, nejustificate a pronunțării în

cauză, Înalta Curte constată că nu se verifică încălcarea dispozițiilor art. 260

alin. (1) C. proc. civ., deoarece niciun text procedural nu limitează posibilitatea

instanțelor de judecată ca atunci când, din diverse motive, amână pronunțarea soluționării

cauzei, să o facă până la o anumită dată, respectiv să fie ținute de un anumit număr

de amânări de pronunțare.

Prin urmare, nefiind vorba despre un act de procedură

făcut cu neobservarea formelor legale, nu poate fi reținută o eventuală nulitate

virtuală, și cu atât mai puțin, o nulitate expresă de natură a atrage anularea încheierii

de dezbateri pentru acest motiv.

De asemenea, motivele pentru care se amână pronunțarea,

nu afectează valabilitatea hotărârii judecătorești, ci poate să atragă doar sancțiuni

disciplinare pentru judecători.

Susținerea de nelegalitate a hotărârii atacate,

grefată pe faptul aplicării „legii” înainte de intrarea acesteia în vigoare, fiind

vorba despre faptul soluționării speței prin raportare la Decizia Curții Constituționale

nr. 12/2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial, producând efecte din data

de 03 martie 2015, deci ulterior închiderii dezbaterilor în apel (05 februarie 2015),

dar înainte de pronunțarea deciziei definitive de către instanța de apel (05

mai 2015), Înalta Curte apreciază că este fondată din următoarea perspectivă:

De la data

publicării în M. Of. al României nr. 152/3.03.2015,

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a devenit obligatorie

pentru instanțele de judecată.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale,

dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții

fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al aceluiași art. sus-menționat se

prevede că, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările

și completările ulterioare.

În raport de aceste reglementări, se pune problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte ex nunc și erga omnes, se aplică proceselor pe rol, după închiderea

dezbaterilor și înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Răspunsul este, evident, unul negativ, deoarece

„sfârșitul dezbaterilor” la care se referă textul de lege (art. 256 alin. (1) C.

proc. civ), vizează atât dezbaterile finale care marchează terminarea cercetării

judecătorești într-un dosar, cât și dezbaterile care au loc pe parcursul procesului

în legătură cu orice aspect procedural.

Or, în speța de față, la data publicării în M.

Of. nr. 152/3.03.2015 a Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015

dezbaterile în apel erau închise și ședința de judecată ridicată, neavând relevanță

că s-a luat măsura amânării pronunțării în cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

principiului constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță,

în contextul în care dezbaterile au fost declarate

închise în data de 05 februarie 2015, Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015

nefiind publicată în Monitorul Oficial la această dată, nu este în vigoare și deci

nu este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin urmare, nu a fost pusă în discuția părților,

astfel încât, raportarea instanței de apel la această decizie în stabilirea cuantumului

despăgubirilor la momentul exproprierii, excede dispozițiilor legale în vigoare

la momentul la care s-a discutat această cauză.

Faptul relevat, respectiv aplicarea „legii” înainte

de intrarea acesteia în vigoare a condus la majorarea despăgubirii în folosul intimatei-reclamante

și în defavoarea bugetului de stat.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază

că instanța de apel s-a raportat în mod greșit la Decizia Curții Constituționale

nr. 12 din 15 ianuarie 2015, care nu era în vigoare la momentul închiderii dezbaterilor

și care nu ar fi putut fi pusă, în aceste condiții, în discuția părților.

Instanța de apel nu putea pronunța hotărârea reținând

aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților, fără a încălca

principiile procesului civil, și fără a vătăma părțile în drepturile lor procesuale,

iar această vătămare nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului

de procedură pronunțat în aceste condiții, devenind astfel incidente dispozițiile

art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care atrag casarea hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că vătămarea la care se

referă art. 105 alin. (2) C. proc. civ. decurge din majorarea despăgubirii în folosul

intimatei-reclamante și în defavoarea bugetului de stat, și imposibilitatea recurentului

pârât de a se apăra asupra acestei chestiuni de drept, având în vedere poziția sa

procesuală.

Așadar, în acest caz nu este incident motivul

de recurs invocat de recurentul pârât, reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul

pârâtului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel, care va rejudeca apelurile ținând seama de toate celelalte critici

formulate prin motivele de recurs și a căror analiză este de prisos în contextul

considerentelor reținute de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva

deciziei civile nr. 387 din 5 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie

2015.