ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 21 mai 2010, sub nr. x/2010, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/23.04.2008, emisă de CNADNR SA-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Mihai Viteazu, emisă în favoarea persoanei aparent îndreptățite, B., cu privire la imobilul situat în extravilanul com. Mihai Vitezu, tarla x, parcela x în suprafață de 2485 mp (nr. cad. x) ca fiind emisă în favoarea unei persoane neîndreptățite, să se constate că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii 198/2004 la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 2485 mp, să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul identificat prin nr. cad. x în suprafață de 2485 mp, stabilite prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 52/23.04.2008 la suma de 70 euro/mp, cu cheltuieli de judecată în măsura în care pârâții se vor opune admiterii acțiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat respingerea acțiunii în privința primului petit ca fiind inadmisibil, iar în privința următoarelor două petite ca fiind neîntemeiate și nedovedite, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a invocat excepția nelegalei timbrări și a formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtului B.(dosar, vol. I), prin care solicită ca, în situația în care va fi obligată la eliberarea către reclamantă a despăgubirii consemnate în cuantum de 60.221,09 RON, stabilită în temeiul H.G. nr. 245/2008 și a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 198/2004, ca urmare a exproprierii imobilului litigios, chematul în garanție să fie obligat să îl despăgubească corespunzător.

În ședința publică din 21.09.2010, Tribunalul a respins excepțiile invocate de către pârât, cu motivările care se regăsesc în cuprinsul acestei încheieri, care face corp comun cu hotărârea pronunțată, mai puțin în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004.

Prin sentința civilă nr. 484 din 04.10.2013, Tribunalul Cluj, a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/20404.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și B. și în consecință a constatat nulitatea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/23.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu în ceea de privește persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, ca fiind pârâtul B. pentru o suprafață de 1244 mp.

Ca atare a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menționate, respectiv suprafața de 1244 mp, teren intravilan, cu nr. cad. x din tarlaua x, parcela x, conform raportului de expertiză întocmit de expert C. și a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea menționată la suma de 149.822 RON pentru suprafața arătată.

A fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei 922,76 RON cheltuieli de judecată și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să achite reclamantei 3725,76 RON cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva pârâtului B. și în consecință:

S-a dispus eliberarea despăgubirilor aferente suprafeței de 1244 mp, consemnate la dispoziția pârâtului B., în favoarea reclamantului la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Consiliul local al comunei Mihai Viteazu-Comisia pentru Aplicarea Legii 198/2004 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar prin decizia civilă nr. 387 din 05.03.2015, Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2010, care a fost schimbată parțial, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 213.855 RON, menținându-se restul dispozițiilor.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

S-a respins aderarea la apelul reclamantei, formulată de pârâtul B., ca nefondată.

Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a fost obligat să le plătească experților D., E. și F. o diferență de onorariu de expert pentru completările de expertiză dispuse în apel în sumă totală de 2.100 RON, câte 700 RON fiecăruia. S-au compensat cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin decizia civilă nr. 1586/11.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție la, în dosarul nr. x/2010 a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva deciziei civile nr. 387 din 5 martie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010*, la 15.07.2015, pe rolul Curții de Apel Cluj.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 2.026/A din 30.09.2015 a Curții de Apel Cluj, s-a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2010, care a fost schimbată în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, care s-au stabilit la suma de 113.223 RON, în loc de suma de 149.822 RON, fiind menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

S-au respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamanta A. și cererea de aderare la apel formulată de pârâtul B. împotriva aceleiași sentințe.

Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a fost obligat să plătească suma de 2.100 RON reprezentând diferență onorarii expert, pentru experții D., E. și F., câte 700 RON fiecăruia dintre experți, iar intimata A. a fost obligată să plătească apelantului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs, iar, prin decizia nr. 781 din 31.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva deciziei nr. 2026/A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

S-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași decizii și a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, care a fost modificată, în sensul că s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de îndreptare a deciziei nr. 2026/A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010**, la 05.07.2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

În al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 218A din 4.04.2017, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, a admis, în parte, apelul declarat de către pârât împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la suma de 113.223 RON; a menținut restul dispozițiilor din sentință; l-a obligat pe pârât să achite experților D., E. și F. suma de 700 RON fiecăruia, cu titlu de onorarii experți, și a obligat-o pe reclamantă la plata, în favoarea pârâtului, a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 1272/21 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. și recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva deciziei nr. 218/A din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, casând decizia recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

În rejudecare, prin încheierea din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins cererea de amânare formulată de reclamanta apelantă privind acordarea unui termen pentru studierea raportului de expertiză și a respins toate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanta apelantă.

Prin decizia nr. 70A din 4 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2010, pe care a schimbat-o în parte.

A stabilit despăgubiri în favoarea reclamantei aferente suprafeței de teren expropriate de 1244 mp la suma de 159.931 RON precum și pentru suprafața de teren neexpropriată de 3361 mp. în sumă de 21.594 RON și pentru cea în suprafață de 895 mp. în sumă de 12.075,7 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

De asemenea a fost respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR) împotriva aceleiași sentințe și a fost obligat intimatul Statul Român prin CNAIR să plătească apelantei A. suma de 16.251 RON, cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale din căile de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea a reținut că prezenta cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale în căile de atac, iar prin decizia civilă nr. 1272/21.09.2017, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ca în rejudecarea apelului să se țină cont de anumite aspecte ce au fost reiterate în cuprinsul hotărârii pronunțate în rejudecare.

În ce privește îndrumarea de a se avea în vedere apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe prin prisma cererii de îndreptare eroare materială, prin care reclamanta a solicitat rectificarea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin la suma de 213.855 de RON, susținând că acesta este calculul corect al despăgubirilor prin raportare la valoarea de 142 de RON/mp, care rezultă din completarea raportului de expertiză din 3 iunie 2014, în primul ciclu procesual, instanța de apel, din eroare, raportându-se la valoarea de 75,18 RON/mp. A susținut că eroarea invocată derivă din extragerea eronată a cifrelor din completarea raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, ceea ce a condus la stabilirea greșită a despăgubirilor, prin decizia ce se solicită a fi îndreptată, la o valoare de 113.223 de RON.

S-a apreciat că acest aspect este întemeiat ca și critică pe fond dar trebuie coroborat cu celelalte aspecte din decizia de casare și prin urmare va fi admis doar în măsura în care valoarea ce va fi stabilită pentru terenul expropriat nu va fi superioară valorii de 176.648 RON stabilite prin decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel, întrucât, așa cum se reține în decizia de casare, reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei menționate.

În ceea ce privește celelalte statuări din decizia de casare, s-a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri și efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat raportat la contractele efectiv încheiate și cu prețul achitat, teren intravilan, sau în lipsa celor cu teren intravilan având ca obiect terenuri cât mai apropriate de terenul expropriat, valoarea urmând să fie stabilită raportat la cele indicate în decizia de casare, respectiv: luarea în considerare a categoriei de folosință și a tuturor caracteristicilor proprii: amplasament, mărime, localizare, poziționarea acestuia față de alte localități, a căilor de acces, utilități, front stradal, iar în ceea ce privește prejudiciul pentru terenul neexpropriat să precizeze dacă există un prejudiciu, în caz afirmativ să ia în considerare celelalte criterii pentru trenul expropriat, iar în cazul în care nu există un prejudiciu să argumenteze acest aspect.

Raportul de expertiză a fost efectuat și depus la dosarul cauzei, obiecțiunile formulate fiind respinse potrivit încheierii din data de 13.12.2018 și îndreptării de eroare din data de 4 iunie 2020 .

În rezolvarea fondului pricinii, Curtea de Apel Cluj a reținut că prin hotărârea nr. 52/23.04.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, arabil extravilan, din tarlaua x, parcela x, în suprafață de 2485 mp, identificat prin nr. cad. x, despăgubire cuantificată la suma de 60.221,09 RON, reprezentând echivalentul a 16.898 euro, persoană aparent îndreptățită fiind B., raportat la titlul de proprietate nr. x/25.06.1997.

Prin sentința atacată se majorează cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 52/23.04.2008 la suma de 149.822 RON pentru suprafața de 1244 mp, din care suma de 123.755 RON valoarea de circulație a terenului expropriat și 16.718 RON + 9349 RON prejudiciul produs reclamantei.

S-a arătat în continuare că aspectul îndreptățirii reclamantei la despăgubiri a intrat în autoritatea de lucru judecat, prin neatacarea sentinței cu privire la acest aspect de către pârâții B. și Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru o suprafață de 1244 mp, casarea neconținând un aspect în acest sens.

Faptul că terenul expropriat este intravilan a intrat și el în autoritatea de lucru judecat, însă nu au putut fi procurate contracte pentru comparabile în acest sens, după cum rezultă din răspunsurile expuse mai sus, și nici reclamanta apelantă, deși a formulat obiecțiuni în acest sens - obiecțiuni respinse, nu a depus nici un contract în vederea respectării îndrumărilor din decizia de casare.

Tocmai în vederea surmontării acestei dificultăți s-a solicitat, în cazul în care nu există contracte pentru teren intravilan din acea zonă, să se indice expres lipsa acelor contracte și în lipsa acestora să fie comunicate contracte pentru terenuri extravilane situate în proximitatea terenului în litigiu.

Experților li s-a solicitat în obiective să stabilească despăgubirile raportat la contractele efectiv încheiate și cu prețul achitat, teren intravilan, sau în lipsa celor cu teren intravilan având ca obiect terenuri cât mai apropriate de terenul expropriat.

Prin raportul de expertiză efectuat și depus la dosarul cauzei se reține că terenul în cauză este arabil intravilan și se folosesc comparabile pentru teren arabil extravilan, în lipsa unor comparabile pentru teren intravilan, experții aplicând însă corecții, stabilind de la prețul comparabilelor de 7,4 respectiv 21 și 20 de euro/mp o valoare corectată de 10,1 respectiv 25 și 29 euro/mp.

Susține instanța de apel că în alt fel expertiza ar fi fost imposibil de realizat și că e necesar să se găsească o soluție în sensul soluționării litigiului, în lipsa indicării de către părți a unor contracte concrete care să poată fi folosite ca și comparabile și că experții aplică au aplicat corecții și cu privire la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare prin raportarea la momentul consemnării despăgubirilor - iunie 2008.

A reținut instanța anterioară că în concluziile lor experții au stabilit o valoare de 35 euro/mp însă au stabilit un curs de 3,6629 RON/euro greșit pentru data consemnării despăgubirilor, dată care este acea de 19.06.2008, cursul de schimb care pentru această dată este de 3,6732 RON/euro.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit că în loc de valoarea de 35 euro x 3,6629 RON/euro x 1 mp = 128,20 RON, calculată greșit de experți, se va stabili corect o valoare de 35 euro x 3,6732 RON/euro x 1 mp = 128,6 RON. Valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat ce aparține reclamantei, astfel calculată, este în sumă de 159.931 RON, superioară celei din hotărârea nr. 52/23.04.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, dar inferioară celei din decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel.

În ceea ce privește valoarea terenului expropriat per mp, se reține că în decizia de casare s-a arătat că aceasta influențează și valoarea prejudiciului creat reclamantei, acesta fiind calculat prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulțirii celor două suprafețe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat.

Aceste procente de depreciere, despre care face vorbire decizia de casare, sunt de 5% pentru suprafața de 3361 mp și de 10,5% pentru suprafața de 895 mp (expertiza aflată la fila x primul apel dosar nr. x/2010 Curții de Apel Cluj), pentru terenul rămas neexpropriat experții arătând în prezentul ciclu procesual că terenul nu a suferit nici un prejudiciu .

Instanța de apel a constatat că în cadrul deciziei de casare s-a dispus ca noua expertiză să procedeze și la calculul prejudiciului raportat la valoarea terenului expropriat rezultată în urma folosirii unor comparabile conforme legii, în ceea ce privește caracteristicile terenului și momentul iunie 2008.

Cum experții din prezentul stadiu procesual au arătat că terenul rămas neexpropriat nu a suferit nici un prejudiciu, dar instanța de casare a stabilit că acest prejudiciu există în procentele arătate chiar de respectiva instanță de casare, rezultă că acest prejudiciu poate fi calculat de către instanță, prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulțirii celor două suprafețe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat.

Prin urmare instanța a folosit procentul de depreciere de 5% pentru suprafața de 3361 mp și 10,5% pentru suprafața de 895 mp, constatând că valorile finale de 21.594 RON (3361 mp x 128,6 RON x 5%) și 12.075,7 RON (895 mp x 10,5% x 128,6 RON) sunt inferioare celor din decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel.

Cât privește solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată, s-a stabilit în cauză, că la baza solicitării cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Având în vedere că prin decizia nr. 218/2017 s-a dispus numai rejudecarea apelurilor principale, în limitele stabilite prin considerentele deciziei, soluția pronunțată asupra apelului incident rămânând irevocabilă, iar prin ultima decizie de casare nu se reține nimic în contra acestei idei, s-a luat act că apelul incident a fost respins în mod irevocabil.

Ca atare, stabilirea persoanelor în sarcina cărora stă achitarea cheltuielilor de judecată s-a făcut ținând cont că reclamanta a câștigat procesul, iar pârâtul Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR) este în culpă procesuală față de: emiterea greșită a hotărârii de expropriere, cu privire la persoană și cuantum; admiterea în parte a acțiunii; admiterea în parte a apelului reclamantei și respingerea apelului pârâtului Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR).

Reclamanta A. a declarat recurs, împotriva acestei ultime hotărâri și a încheierii din 13 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, iar pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a declarat recurs împotriva deciziei nr. 70A din 4 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

În ceea ce privește încheierea din 13.12.2018 apreciază că și aceasta este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute prevăzute sub sancțiunea nulității, mai exact fiind încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) și cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta reclamantă a arătat că prin decizia civilă nr. 1272/21.09.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă cu ocazia soluționării recursului, s-a dispus ca, la stabilirea valorii despăgubirilor, să fie avute în vedere contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri situate în intravilan și încheiate în apropierea momentului exproprierii -19.06.2008 - instanța de recurs precizând în mod expres că se referă la contractele încheiate anterior sau, cel mult, concomitent datei de 19.06.2008, și nu ulterioare.

Potrivit art. 315 alin. (1). C. proc. civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu toate acestea, noua expertiză imobiliară evaluatorie dispusă în cauză a folosit contracte de vânzare-cumpărare care nu puteau să reprezinte comparabile conform indicațiilor deciziei de casare, iar toate obiecțiunile reclamantei în acest sens au fost respinse prin încheierea din ședința publică din 13.12.2018. Pe cale de consecință, atât hotărârea pronunțată pe fondul apelului cât și încheierea de ședință prin care au fost respinse obiecțiunile sunt nelegale întrucât au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare și cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale în materie de expropriere.

Arată recurenta că din conținutul raportului de expertiză rezultă că s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la trei comparabile:contractul de vânzare-cumpărare nr. 681 încheiat în 29.05.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1290 încheiat în 24.06.2008 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1334 încheiat în 20.07.2007, ce privesc numai terenuri situate în extravilan, iar nu în intravilan cum s-a dispus în decizia de casare.

De asemenea, contractul nr. x (comparabila 3) este încheiat în iulie 2007, cu un an înainte de data exproprierii- iunie 2008, neputând fi folosit drept comparabilă conform dispozițiilor deciziei de casare, aspect invocat și prin obiecțiunile formulate, respinse însă de instanță prin încheierea din 13.12.2018.

În motivarea acestei soluții s-a arătat că:

"motivul pentru care a fost luat în considerare un contract de vânzare-cumpărare din luna iulie 2008, în condițiile în care exproprierea a avut loc în iunie 2008 este nepertinent, întrucât prin sintagma "comparabile încheiate în perioada exproprierii", se înțeleg și acele contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, deci diferența de o lună între momentul exproprierii și momentul încheierii comparabilei, indicate de reclamantă, este total nesemnicativă și se încadrează în intervalul prevăzut de lege pentru luarea în considerare a comparabilelor."

Deși încheierea a fost ulterior corectată pe calea îndreptării unei erori materiale chiar prin Decizia nr. 70/A/04.06.2020, în practicaua căreia se arată că deși "în încheiere se menționează că se ia în considerare de către experți comparabila 3 ca vizând un contract din luna iulie 2008, de fapt este vorba de luna iunie 2007", apreciază recurenta că aceasta este vădit nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină.

Astfel, cu toate că instanța de apel reține că experții au folosit un contract încheiat în luna iulie 2007 (conform îndreptării de eroare materială), respinge obiecțiunea recurentei pe acest aspect cu motivarea că distanța între momentul încheierii acestui contract și data exproprierii ar fi fost de numai o lună ("deci diferența de o lună între momentul exproprierii și momentul încheierii comparabilei"), când de fapt este de 11 luni.

Se susține că deși atunci când a încuviințat probatoriul, instanța de apel a solicitat în mod expres contracte încheiate în perioada martie - iunie 2008, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă pentru soluționarea cauzei și întocmirea raportului de expertiză, când a analizat obiecțiunile reclamantei care vizau tocmai modalitatea deficitară de întocmire a expertizei, instanța nu a mai ținut cont nici de propriile dispoziții și nici de motivele deciziei de casare, acceptând în mod greșit să fie folosit drept comparabilă un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu un an înainte de expertiză.

Arată recurenta că încheierea din 31.12.2018 este nelegală și pentru că încalcă în mod expres decizia de casare atunci când, respingând obiecțiunile, instanța de apel reține că "prin sintagma comparabile încheiate în perioada exproprierii, se înțeleg și acele contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, contrar deciziei de casare care prevede în mod expres faptul că "contractele de vânzare-cumpărare ce trebuie să servească drept comparabile [...] trebuie să fie anterioare sau, cel mult, concomitente perioadei iunie 2008 și nu ulterioare acesteia."

Procedând în acest fel, instanța de apel stabilește despăgubirile prin folosirea unei comparabile ulterioare datei exproprierii, folosind Contractul nr. x/24.06.2008 (comparabila 2), dovadă în plus a faptului că despăgubirile au fost nelegal stabilite.

De asemenea se susține că experții au refuzat să ia în considerare un contract încheiat cu numai 1 zi înainte de expropriere, anume Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.06.2008, cu motivarea că tranzacția din acest contract ar avea o "valoare în afara pieței"deși probele din dosar și concluziile expertizei contrazic însă această susținere făcută pro causa.

Aanalizând comparabilele folosite de experți, recurenta observă că contractul nr. x/29.05.2008 prevede un preț de 7,4 euro/mp; contractul nr. x/24.06.2008 prevede un preț de 21 euro/mp; contractul nr. x/20.07.2007 prevede un preț de 20 euro/mp, iar de cealaltă parte, contractul nr. x/18.06.2008 prevede un preț de 30 euro/mp.

Având în vedere că diferența dintre comparabilele 2 și 3 și contractul exclus este de 9, respectiv 10 euro/mp, pe când diferența dintre comparabila 1 și comparabilele 2 și 3 este de 13,6 respectiv 12,6 euro/mp., apreciază că nu se susține afirmația că prețul contractului exclus ar fi în afara pieței, din contră, el este cu mult mai apropiat de celelalte două comparabile decât este primul contract folosit de experți care are un preț cu mult sub prețul pieței.

Se concluzionează că în speță, comparabila 1 ar fi trebuit exclusă din raport și înlocuită cu contractul nr. x/18.06.2008 care era încheiat în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008", cu numai o zi înainte de expropriere, și avea un preț de vânzare corespunzător pieței imobiliare, o dovadă în plus a faptului că tranzacția din contractul exclus este în limita tranzacțiilor din aceeași perioadă reprezentând-o și faptul că la dosar mai există și alte contracte care prevăd un preț mai mare de 30 de euro/mp, care au fost în mod nelegal excluse, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.04.2008 prin care părțile au stabilit un preț de 40 uuro/mp, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.04.2008 - preț 22,33 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2018-preț 17,5 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2018-preț 17,5 euro/mp.

Este relevant de arătat că atât în comparabila 2 cât și în contractul exclus, calitate de cumpărător o deține aceeași persoană, respectiv G., care a cumpărat în decursul anului 2008 mai multe terenuri pe raza localității Mihai Viteazu, cel puțin 9 dintre contractele de vânzare-cumpărare întocmite în anul 2008 și aflate la dosarul cauzei fiind încheiate de același investitor imobiliar. Ca atare, aceste contracte sunt relevante pentru soluționarea cauzei pentru că ele fac dovada valorii reale, de piață, a terenurilor similare din localitatea Mihai Viteazu, în prima jumătate a anului 2008.

Pentru toate aceste motive recurenta apreciază că se impune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, urmând ca în rejudecare să se efectueze o nouă expertiză imobiliară evaluatorie, iar în ceea ce privește prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii, valoarea acestuia depinde de valoarea metrului pătrat de teren stabilită prin expertiză, urmând deci să fie recalculat în rejudecarea apelului după casare, conform motivelor de mai sus.

Mai mult decât atât, referitor la indicii folosiți de instanța de apel, susține că pentru terenul de 895 mp ar fi trebuit folosit un indice de 25% pentru pierderea căii de acces la Drumul European 81, drum asfaltat, și rămânerea numai cu acces la drumul local pietruit.

Deși în raportul de expertiză se arată că lipsa accesului la un drum asfaltat este corectată cu un indice de 25% aplicat valorii imobilului, experții arată că acesta constituie un "dezavantaj" și au fost formulate obiecțiuni și cu privire la acest aspect, în condițiile în care concluziile expertizei au fost că nu ar exista niciun prejudiciu., acestea au fost respinse de instanța de apel.

Or, prin decizia de casare s-a reținut că: "în rejudecarea apelurilor [...] Curtea de Apel va reține existența acestuia (s.n. a prejudiciului) în persoana reclamantei, urmând ca, la stabilirea cuantumului, să aibă în vedere cele expuse mai sus, dar și ipoteza în care va fi superior valorii de 37.207 RON, stabilită prin decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel, împrejurarea că trebuie limitat la această valoare din primul ciclu procesual, în virtutea respectării principiului non reformatio in pejus în persoana pârâtului".

Recurenta susține că, în mod corect, instanța de apel a procedat ea însăși la calcularea prejudiciului, însă indicele de corecție folosit, de 10,5% este greșit, întrucât ar fi trebuit să fie luat în considerare indicele de 25%. Astfel, valoarea despăgubirilor pentru terenul de 895 mp ar fi trebuit să fie de 28.774,25 RON (895 mp x 128,6 RON x 25%), iar valoarea totală, pentru ambele terenuri, ar fi trebuit limitată la suma de 37.207 RON, stabilită prin decizia civilă nr. 387/05.03.2015 a Curții de Apel Cluj, fiind mai mare decât aceasta.

De asemenea se mai arată că, dreptul reclamantei de a obține despăgubiri în urma exproprierii, este un drept fundamental, consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție, iar în virtutea acestui drept, despăgubirea la care e îndreptățită trebuie să acopere integral prejudiciului pe care l-a suferit, potrivit art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Susține că, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 - aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, întrucât, deși experții au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că cele două suprafețe de 3.361,00 mp și 895,00 mp nu au suferit niciun prejudiciu, totuși, a fost obligat să plătească sumele de 21.594,00 RON respectiv 12.075,70 RON cu titlu de prejudiciu pentru cele două suprafețe.

Deși atât legislația în materie de exproprieri cât și dreptul comun impun condiția dovedirii prejudiciului pentru acordarea acestuia, iar experții au arătat în mod expres ca terenurile neexpropriate nu au suferit diminuări de valoare derivate din expropriere, instanța, nesocotind total probele a acordat sumele mai sus menționate.

Statul Roman prin C.N.A.I.R. S.A. prin Direcția Regionala Drumuri și Poduri Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanta A..

Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a exigențelor stabilite în cadrul art. 304 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ. și nu ale noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispozitiile Codului (nou- n.n.) de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare precum și faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013.

În susținerea cererii de recurs a reclamantei, declarat împotriva deciziei civile nr. 70/A/04.06.2020, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 si 9 C. proc. civ., potrivit cărora, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)- (pct . 5); sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; (pct. 9).

În ceea ce privește încheierea din 13.12.2018 s-a apreciat că și aceasta este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute prevăzute sub sancțiunea nulității, mai exact fiind încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) și cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenta susține, atât în ceea ce privește decizia civilă nr. 70/A/04.06.2020 cât și încheierea din 13.12.2018 că sunt date cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. care statuează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.(...)

În acest sens, se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă cu ocazia soluționării recursului, a dispus ca, la stabilirea valorii despăgubirilor, să fie avute în vedere contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri situate în intravilan și încheiate în apropierea momentului exproprierii -19.06.2008 - instanța de recurs precizând în mod expres că se referă la contractele încheiate anterior sau, cel mult, concomitent datei de 19.06.2008, și nu ulterioare, dar cu toate acestea, noua expertiză imobiliară evaluatorie dispusă în cauză a folosit contracte de vânzare-cumpărare care nu puteau să reprezinte comparabile conform indicațiilor deciziei de casare, iar toate obiecțiunile reclamantei în acest sens au fost respinse prin încheierea din ședința publică din 13.12.2018.

Trebuie observat că în materia recursului, vechiul C. proc. civ. avea dispoziții speciale în ceea ce privește recursurile soluționate de Înalta Curte de Casatie și Justiție, care, potrivit art. 313 C. proc. civ., în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instanței care a pronuntat hotărârea casata (...), iar conform art. 314 C. proc. civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În interpretarea textelor enunțate anterior, practica judiciară a stabilit că instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs, iar în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, în rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevede, într-adevăr, obligativitatea deciziei de casare pentru judecătorii fondului, în ceea ce privește problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unor probe, numai că, în speță, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a Deciziei nr. 1272/21.09.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și, prin urmare, nici a dispozițiilor legale evocate.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că este necesară efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, sens în care instanța de trimitere va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, urmând a stabili, astfel, valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, în raport de toate caracteristicile acestuia, inclusiv din punctul de vedere al categoriei de folosință și amplasarea terenului (teren intravilan), raportat la momentul transferului dreptului de proprietate. Pentru a determina valoarea de piață a imobilului expropriat, se vor avea în vedere toate caracteristicile imobilului, aplicându-se corecțiile ce se impun, în raport de amplasamentul acestuia, poziționare, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc.

Ca atare, prin decizia de casare nr. 1272/21.09.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dezlegat, cu caracter obligatoriu, că urmează a se ține cont de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, iar valoarea despăgubirilor se va stabili în funcție de categoria de folosință și amplasarea terenului (teren intravilan).

Ca urmare a acestor îndrumări, Curtea de Apel Cluj a administrat dovezile necesare, inclusiv prin depunerea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, fiind solicitate relații de la OCPI, Camera Notarilor Publici și Primăria comunei Mihai Viteazu referitoare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada martie- iunie 2008 care să vizeze terenuri intravilane din comuna Mihai Viteazu, contracte având ca obiect imobil teren cu o serie de caracteristici similare sau apropiate celui în litigiu, situat în comuna Mihai-Viteazu, tarlaua x, parcela x nr. cadastral x.

Primăria comunei Mihai Viteazu a răspuns că nu a identificat contracte pentru teren intravilan și a comunicat contracte doar pentru teren extravilan, Camera Notarilor Publici a comunicat faptul că nu au fost identificate contracte în sensul celor indicate, iar OCPI a comunicat instanței mai multe contracte, al căror obiect erau doar terenuri extravilane.

În aceste condiții obiective, raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, s-a raportat în operațiunea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei la trei comparabile, apreciate ca fiind cele mai apropiate de caracteristicile terenului, cu luarea în considerare a categoriei de folosință și a tuturor caracteristicilor proprii: amplasament, mărime, localizare, poziționarea acestuia față de alte localități, a căilor de acces, utilități, front stradal, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. 681 încheiat în 29.05.2008, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1290 încheiat în 24.06.2008 și Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1334 încheiat în 20.07.2007.

Deși toate acestea se refereau la terenuri extravilane, în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat existența unor contracte având ca obiect asemenea terenuri în zona terenului expropriat, iar reclamanta nu a depus la dosar o probă pentru a dovedi contrariul, se constată că în mod corect instanța a respins obiecțiunile acesteia prin încheierea de ședință din data de 13.12.2018, comisia de experti arătând în mod expres care au fost criteriile care au determinat luarea acestor trei contracte în considerare și nu a altora.

Astfel, având în vedere că terenul în cauză este arabil intravilan, prin raportul de expertiză efectuat și depus la dosarul cauzei s-a reținut că, în lipsa unor comparabile pentru teren intravilan, tocmai în vederea surmontării acestei dificultăți, au fost luate în considerare contracte pentru terenuri extravilane situate în proximitatea terenului în litigiu, stabilindu-se despăgubirile raportat la contractele efectiv încheiate și la prețul achitat, aplicându-se corecții, potrivit normelor tehnice în materia evaluărilor imobiliare și de la prețul comparabilelor de 7,4 respectiv 21 și 20 de euro/mp s-a stabilit o valoare corectată de 10,1 respectiv 25 și 29 euro.

Procedând astfel, Comisia de experți și finalmente instanța de judecată, prin respingerea obiecțiunilor reclamantei și validarea concluziilor expertizei, au urmat dispozițiile deciziei de casare, în limitele concrete ale situației de fapt și împrejurărilor stabilite după administrarea probatoriilor, astfel cum a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție, făcând toate diligențele pentru soluționarea litigiului de față.

Nu are relevanță asupra soluționării cauzei, din această perspectivă, faptul că instanța a respins obiecțiunile reclamantei referindu-se la contract de vânzare-cumpărare din luna iulie 2008, deși era încheiat în luna iunie 2008, câtă vreme din studierea încheierii de ședință din data de 13.12.2008, rezultă că au fost prezentate toate motivele care au stat la baza respingerii obiecțiunilor reclamantei, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La paginile doi și trei ale acestei încheieri se arată că în ceea ce privește prima obiecțiune cu privire la comparabilele care au fost utilizate în cuprinsul raportului de expertiză se constată că experții au indicat în mod explicit motivele pentru care au luat în considerare anumite comparabile și nu au luat în considerare alte comparabile, că luarea în considerare a unui contract din iulie 2008 și nu iunie 2008 când a avut loc exproprierea este nepertinent întrucât prin sintagma comparabile încheiate în perioada exproprierii se înțeleg și acele contracte de vânzare cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, diferența de o lună fiind total nesemnificativă și se încadrează în intervalul prevăzut de lege pentru luarea în considerare a comparabilelor.

De asemenea s-a arătat că, în mod corect nu au fost luate în considerare cele nouă contractele încheiate de numitul G., deoarece aprecierea unei comparabile de către o comisie de experți nu se poate raporta la numărul de tranzacții încheiate de una și aceeași persoană într-o perioadă de timp, iar critica referitoare la comparabila 3, luată în considerare de experți, vizând un contract de vânzare cumpărare din 20.07.2007, deci încheiat cu unsprezece luni anterior exproprierii nu este pertinentă în condițiile în care experții au aplicat corecții și astfel au ajuns să utilizeze acest contract ca și comparabilă pentru exproprierea operată.

Ca atare, cu privire la comparabila trei, în mod corect instanța a arătat că acest contract este încheiat cu 11 luni anterior exproprierii, prin decizia de casare stabilindu-se că se vor avea în vedere comparabile anterioare momentului consemnării despăgubirilor, care este iunie 2008.

În realitate eroarea instanței a fost cea referitoare la comparabila 2 ce constă în contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.06.2008, (considerat eronat ca fiind încheiat în iulie 2008), raționamentul respingerii obiecțiunilor rămânând însă valabil raportat la momentul consemnării despăgubirilor - iunie 2008, astfel încât hotărârea atacată nu poate fi afectată de nelegalitate, în condițiile în care, potrivit art. 281

2a

din C. proc. civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281

2

.

Considerentele instanței de apel referitoare la poziționarea în timp a comparabilelor avute în vedere de experți au vizat momentul pronunțării Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 80/23.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 din cadrul Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu, pe când considerentele din decizia de casare au stabilit că se vor avea în vedere comparabile anterioare momentului consemnării despăgubirilor, care este iunie 2008 și cât mai aproape de acest moment, astfel încât nu se poate aprecia că au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. pentru a se constata incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și nici că aceste motive sunt contradictorii sau străine de natura pricinii pentru a fi incident art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., așa cum susține recurenta.

În cadrul cererii de recurs se mai susține că experții au refuzat să ia în considerare Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.06.2008, iar prețul contractului exclus nu este în afata pieței, așa cum susțin experții ci, din contră, el este cu mult mai apropiat de celalalte două comparabile decât este primul contract folosit de experți care are un preț cu mult sub prețul pieței, că ar fi trebuit să fie exclusă comparabila 1 și înlocuită cu Contractul nr. x/18.06.2008 care era încheiat în apropierea momentul ui exproprierii și avea un preț de vânzare corespunzător pieței imobiliare, că la dosar mai există și alte contracte care prevăd un preț mai mare de 30 de euro/mp, precum și mai multe contracte încheiate în apropierea datei exproprierii, care puteau fi folosite de experți drept comparabile, însă care au fost în mod nelegal excluse.

Aceste critici vizează modul de interpretare a probatoriilor administrate, iar în susținerea acestor motive de recurs nu se arată în concret în ce modalitate instanța anterioară a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ci se susține că instanța de apel nu a evaluat corect probele, iar proba caracteristică de specialitate și definitorie în acest tip de litigii, administrată în cauză, respectiv expertiza tehnică de specialitate, nu a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirii.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, așa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, așa cum solicită recurenta, pentru a schimba datele referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanțele anterioare.

Criticile recurentei referitoare la prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii vor fi analizate împreună cu cele ale pârâtului Statul Român, care prin recursul declarat prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod eronat Curtea de Apel Cluj a fost respins apelul său, deși la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, au fost respectate toate criteriile legale, iar în cea ce privește prejudiciul instanța de apel a nesocotit prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Conform acestor dispoziții legale, (1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sub acest aspect, Îna