ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2016

Decizia nr. 200/2016 Deliberând, constată următoarele: 1. Hotărârea a cărei revizuire se cere; Prin Decizia nr. 3066 din 26 iunie 2014, Înalta Curte a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 6966 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de B., ca nefondată, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată pentru intimata-pârâtă C. și obligând recurentul-reclamant A. și intervenienta C. la plata sumei de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele: Recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a contestat legalitatea concursului organizat de C. în semestrul II al anului universitar 2007/2008 (3 aprilie - 11 iunie 2008), pentru posturile vacante publicate în M. Of., Partea a III-a, nr. 196 din 3 aprilie 2008, solicitând anularea concursului și acordarea de daune morale în cuantum de 60.000 lei precum și daune - interese (cominatorii) de 10.000 lei/zi pentru neexecutarea sentinței ce urma a fi pronunțată.

S-a reținut că cererea precizatoare formulată la data de 21 noiembrie 2008 de către reclamantul-recurent a fost însoțită de copia Anexei 1 a Ordinului nr. 4966/31 iulie 2008, în care la poziția 1 figurează intimatul - pârât D. și postul dobândit de acesta prin concurs, ceea ce a însemnat că anterior precizării acțiunii, reclamantul a cunoscut existența ordinului, dar nu s-a conformat prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai reținut că demersurile administrative efectuate de recurentul - reclamant și invocate în recurs nu constituie proceduri prealabile în sensul prevederilor legale menționate, în niciunul dintre dosarele cauzei, nefiind identificată o plângere adresată ministerului emitent al ordinului, după data emiterii (31 iulie 2008), dar anterior învestirii instanței cu cererea de anulare (21 noiembrie 2008). Totodată, s-a constatat că recurentul - reclamant a îndeplinit procedura prealabilă față de C., căreia i-a solicitat, printr-o cerere din 6 august 2008, să anuleze întregul concurs, dar ministerului i s-a adresat doar anterior emiterii ordinului, printr-o petiție prin care a solicitat suspendarea concursului, la care a primit răspuns prin adresa din 25 iulie 2008 (fila 51 dosar Tribunalul București).

Instanța de recurs a constatat că prin admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile strict cu privire la Ordinul nr. 4966/2008, recurentul - reclamant nu a fost privat de examinarea pe fond a obiectului contestării judiciare, pentru că ordinul respectiv nu a făcut decât să dea curs propunerilor B. și să acorde titlurile didactice ca urmare a promovării concursului desfășurat în cadrul C., or, legalitatea concursului a fost analizată în contextul celorlalte capete de cerere ale acțiunii, motivele invocate de reclamant fiind comune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea reclamantului-recurent vizând concursurile din 2004 și 2005, care a format obiectul Dosarului nr. x/3/2007*, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3738 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4153 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat că în ceea ce privește efectele sentinței nr. 1882 din 13 iunie 2008, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 16 iulie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2008, prima instanță a reținut corect, pe baza înscrisurilor administrate în cauză, că la data respectivă procedura de concurs derulată în cadrul C. era finalizată, rezultatele concursului fiind validate la data de 11 iunie 2008 de Senatul C. De asemenea, s-a mai reținut că în ceea ce privește termenul prevăzut de art. 58 alin. (4) din Legea nr. 128/1997, instanța de fond a analizat demersurile efectuate de C. pentru îndeplinirea condiției de publicitate a concursului, în sensul că încă din data de 27 februarie 2008 a înaintat ministerului de resort propunerile privind scoaterea posturilor didactice la concurs, anunțul propriu - zis a fost înaintat la M. Of.

la 26 martie 2008, publicarea fiind făcută la 3 aprilie 2008, dar în contextul în care partea nu s-a înscris la concurs, depășirea termenului de publicare cu câteva zile nu a produs nicio vătămare care să atragă anularea concursului. Instanța de recurs a respins susținerile recurentului referitoare la contradictorialitatea motivării sentinței pronunțată de instanța de fond, apreciind că prima instanță și-a explicat în mod convingător soluția pentru toate capetele de cerere cu care a fost învestită, indicând argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut sau, dimpotrivă, a înlăturat unele susțineri ale părților, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată în recurs, s-a constatat că această cerere este neîntemeiată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - reclamant și intervenienta au fost obligate să-i plătească intimatului - pârât D. cheltuielile de judecată.

2. Temeiul și motivele cererii de revizuire; Împotriva Deciziei civile nr. 3064 din 26 iunie 2014 a formulat cerere de revizuire recurentul A. În motivarea acesteia, așa cum a fost completată la data de 21 aprilie 2015, revizuentul arată că în cursul judecății finalizate prin decizia de mai sus, i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la nediscriminare și dreptul de proprietate garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, parte integrantă a dreptului Uniunii Europene, ceea ce face să fie incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004; de asemenea, susține că după pronunțarea deciziei a descoperit un înscris nou, relevant pentru legala soluționare a cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (5) C. proc.

civ. În susținerea primului motiv de revizuire, după ce detaliază circumstanțele cauzei, revizuentul susține că drepturile sale au fost încălcate încă de la judecată fondului pricinii, prin faptul că a fost forțat de instanță să transforme o excepție de nelegalitate într-o acțiune în anulare tocmai pentru ca ulterior, cu depășirea termenelor prevăzute de lege, să se dea posibilitatea părților adverse să invoce excepția lipsei procedurii prealabile. S-a ajuns astfel ca instanțele să neglijeze ocuparea în mod nelegal de către intimatul D. a unui post de profesor de matematică precum și, de către alți candidați, a încă 84 de posturi vacante din cadrul C., ajungându-se astfel la o diminuare semnificativă a veniturilor revizuentului deoarece același fond anual de salarii se împarte la un personal mărit și cu funcții mai bine plătite.

Se mai arată că instanța de recurs a respins în mod nelegal ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 4966/2008 și a comis și alte erori de judecată, cum ar fi interpretarea greșită a dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 128/1997. De asemenea, se mai susține că decizia a fost pronunțată de un complet incluzând judecători incompatibili și care s-au antepronunțat în cauză, că pe parcursul judecății s-au pierdut înscrisuri depuse de parte la dosarul cauzei și că fără nicio motivare i s-a respins cererea de sesizare a CJUE pentru soluționarea unei întrebări preliminare. În susținerea celui de-al doilea motiv de revizuire, arată că a primit înscrisuri relevante pentru prezenta cauză comunicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, respectiv Ordonanța de clasare din 29 septembrie 2014 dispusă în Dosar nr. x/P/2010 precum și referatul aferent.

3. Întâmpinări; Intimații E., C., rectorul C., D. precum și intervenienta intimată B. nu au formulat întâmpinări. Intimatul D. a depus însă note scrise prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a primului motiv de revizuire și ca inadmisibil a celui de-al doilea. 4. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire; 4.1 Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se urmărește desființarea unei hotărâri judecătorești definitive pentru motive expres și limitativ arătate de lege, în scopul reluării judecății. În prezenta cauză, revizuentul A. solicită revizuirea Deciziei civile nr. 3064 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2008 invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și de art. 322 alin. (1) pct. C. proc.

civ. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.” Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1865 (C. proc.

civ.), „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.” 4.2 Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 Principiul supremației dreptului comunitar (mai exact, în prezent, dreptul Uniunii Europene) reprezintă un principiul fundamental al ordinii juridice unionale, fiind statuat de Curtea de Justiție încă din 1964, în hotărârea pronunțată în cauza 6/64 Costa c. ENEL.

În esență, principiul afirmă că în cazul unui conflict între o normă națională și o normă de drept a Uniunii Europene, se va aplica cu prioritate norma europeană. Revizuentul pretinde că principiul a fost încălcat deoarece instanțele naționale de fond și, în special, de recurs, nu i-au respectat o serie de drepturi fundamentale: dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la nediscriminare și dreptul de proprietate. Referitor la aceste drepturi, Înalta Curte constată însă că nu există niciun conflict între dreptul național și dreptul Uniunii Europene, toate fiind recunoscute în legislația internă și protejate de către instanțele judecătorești.

De asemenea, revizuentul se plânge de modul de soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului MEC nr. 4966/2008, de interpretarea dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 128/1997, de compunerea completului de judecată și de respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, fără să indice norma sau normele de drept al Uniunii Europene presupus încălcate sau neglijate de instanța de recurs. Așa fiind, în lipsa unui conflict, nu se pune problema aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene și, pe cale de consecință, nici a incidenței motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În fapt, deși invocă încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, revizuentul se plânge de încălcarea dreptului național, respectiv a unor norme interne instituite la nivel constituțional (spre exemplu, dreptul la un proces echitabil este garantat de art. 21 alin. (3), dreptul la apărare de art. 24 iar dreptul de proprietate privată de art. 44 din Constituție) sau legal (art. 58 alin. (4) din Legea nr. 128/1997). Așadar, dincolo de orice alte considerente, criticile revizuentului nu întrunesc condițiile de revizuire prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 4.3 Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții legale, așa cum au fost interpretate constant și unitar de instanțele judecătorești, pentru ca o hotărâre pronunțată în recurs să fie supusă revizuirii în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., este esențial ca hotărârea să fi judecat fondul pricinii; or, condiția nu este îndeplinită atunci când recursul a fost respins, așa cum este cazul în speță. Distinct, Înalta Curte constată că Ordonanța de clasare din 29 septembrie 2014 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București în Dosar nr. x/P/2010 sau referatul întocmit de organul de cercetare penală nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a justifica revizuirea deoarece nu existau la data pronunțării deciziei și nici nu au fost reținute de partea potrivnică. Așadar, nici condițiile de revizuire prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. 4.4 În consecință, în temeiul art. 326 C. proc.

civ., se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3064 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe revizuentul A. la plata sumei de 2480 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimata-intervenientă B. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3064 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă revizuentul A. la plata sumei de 2.480 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.