ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâta

Academia de Studii Economice, a solicitat pe calea ordonanței președințiale să

se dispună suspendarea concursului pentru cele două poziții de profesor

universitar, menționate la pct. 7 și pct. 8 de la Catedra de Matematică a

Academiei de Studii Economice, publicate în M. Of. nr. 101/18.03.2009 și

anunțat a se finaliza în mai/iunie 2009, suspendarea fiind cerută până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 3325/3/2007, și până la revocarea O.U.G.

nr. 223 din 30 decembrie 2009, precum și obligarea pârâtei la daune cominatorii

de 10.000 RON/zi, dacă la o zi după rămânerea definitivă a sentinței ce urmează

a fi dată, pârâta se împotrivește la punerea acesteia în executare.

Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1566

din 22 aprilie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată,

reținând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 581 C. proc. civ., deoarece

dreptul reclamantului de a ocupa unul dintre posturile de profesor universitar

scoase la concurs nu este unul cert și recunoscut, ci potențial a deveni cert,

odată cu eventuala recunoaștere a acestuia printr-o hotărâre viitoare ce se va

pronunța în Dosarul nr. 33205/3/2007.

Instanța de fond a

mai constatat că, nu se poate reține iminența uni pagube ce i-ar putea fi

provocată reclamantului prin scoaterea la concurs a celor două posturi, în

condițiile în care, odată cu soluționarea pe fond a acțiunii din Dosarul nr.

33205/3/2007, acest lucru va avea drept consecință obligația pârâtei la

asigurarea respectivului post și plata de drepturi bănești. S-a mai reținut că,

la momentul formulării cererii de ordonanță președințială, nu se putea vorbi de

prejudiciu, cât timp nu există certitudinea existenței unui drept susceptibil

de a fi pus în executare.

Recursul declarat de

reclamantul M.L. împotriva Sentinței civile nr. 1566 din 22 aprilie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2147 din 2

noiembrie 2009.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că recurentul-reclamant s-a raportat la dispozițiile

art. 581 C. proc. civ., însă, în temeiul art. 304 C. proc. civ., în contencios

administrativ sunt inadmisibile cererile de ordonanță președințială.

Analizând sentința

atacată prin prisma art. 304

1

C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr.

554/2004, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite, în speță, cerințele Legii

contenciosului administrativ pentru suspendarea executării concursului, în

privința pozițiilor de profesor universitar prevăzute la pct. 7 și pct. 8.

Astfel, în

constatarea unei îndoieli serioase în privința legalității actului

administrativ, conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că

împrejurările de a scoate la concurs posturile vacante de profesor universitar

de matematică, pct. 7 și pct. 8, în mod succesiv, în 2004, 2005 și 2008, nu

constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității concursului din anul 2009.

Referitor la paguba

iminentă, s-a susținut că nu se poate reține iminența unei pagube ce i-ar putea

fi provocată reclamantului prin scoaterea la concurs a celor două posturi,

chiar dacă s-ar analiza acest lucru prin prisma art. 581 C. proc. civ.

Conchizând, instanța

a reținut că nu poate dispune suspendarea, ținând cont exclusiv de recomandarea

R (89) 8 din 13 martie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

fără ca, în speță, să fie îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 și art. 15

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant M.L.

Revizuentul a

susținut că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 (7) C. proc. civ.,

întrucât Dosarul nr. 15257/3/2009 are aceleași părți și același conținut cu

Dosarul nr. 18348/3/2008.

De asemenea, la pct.

2 din cerere, ca și în cererea de completare a cererii de revizuire,

revizuentul susține că își întemeiază cererea și pe dispozițiile art. 322 alin.

(5) C. proc. civ., arătând că înscrisurile noi la care face referire sunt:

- paginile 349 – 351

din „Legea contenciosului administrativ adnotată” de G.B., judecător la Înalta

Curte de Casație și Justiție;

- Decizia nr. 4/2009

din Camera de consiliu a Curții de Apel București;

- Recomandarea R (89)

8/13 martie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei;

- Sentința

irevocabilă nr. 728/2009 a Tribunalului București.

Referitor la aceste

acte, revizuentul susține că întrunesc condițiile cerute de lege pentru a

modifica Sentința nr. 1566/2009.

Criticând Decizia nr.

2147/2009 a Curții de Apel București, revizuentul susține că instanța nu s-a

pronunțat decât superficial asupra motivului bazat pe art. 304 alin. (5) C.

proc. civ.

De asemenea, susține

revizuentul, Curtea de Apel București nu a vrut să observe că, ultimul parag.

din Sentința civilă nr. 1566/2009, este contradictoriu și cade sub incidența

art. 304 alin. (7).

În fine, revizuentul

a mai arătat că instanța de recurs nu a respectat legislația Comunității

Europene pe care era obligată să o aplice înaintea legislației naționale,

exemplificând în acest sens cu Cererea Curții Europene a Drepturilor Omului

26835 Zaharia contra României, soluționată la 4 noiembrie 2008.

Cererea de revizuire

nu este fondată, urmând să fie respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse

în cele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Pentru a se putea

invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite

deci, cumulativ, următoarele condiții:

- partea interesată

să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă

forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte

mijloace de probă;

- înscrisul invocat

să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi

revizuită.

Din analiza acestor

condiții de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru

înscrisuri noi este foarte limitată. În primul rând, noțiunea de înscris

trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, iar în al doilea rând, înscrisul

trebuie să fie opozabil părții adverse, ceea ce înseamnă că această parte

trebuia să fi participat la operațiunea constatată prin înscris.

În cauză, aceste

condiții nu sunt îndeplinite, întrucât nu suntem în prezența unor înscrisuri în

sensul cerut de lege.

Pe de altă parte,

hotărârea atacată pe calea revizuirii nu s-a întemeiat pe o hotărâre penală,

administrativă sau o hotărâre a altor organe cu activitate jurisdicțională,

care a fost la rândul ei revizuită.

Referitor la

revizuirea prevăzută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „când există

hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate”, urmează să se constate că aceasta nu poate fi admisă, deoarece

admisibilitatea acestei revizuiri impune:

- să fie vorba de

hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul

pricinii;

- hotărârile să fie

pronunțate în dosare diferite;

- în al doilea proces

să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată

să nu se fi discutat excepția;

- să se ceară

anularea celei de-a doua hotărâri.

În cauză, aceste

condiții nu sunt îndeplinite, deoarece nu există identitate de obiect,

posturile contestate de revizuent fiind diferite.

Astfel, posturile

scoase la concurs în anul 2008, nu au aceeași structură cu cele scoase la

concurs în anii 2004 și 2005, iar simpla identitate de poziție în statul de

funcții (între postul nr. 7 din anul universitar 2004 – 2005 și postul nr. 7

din anul universitar 2007 - 2008) nu are nici o relevanță, atâta timp cât

potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, Statutul

personalului didactic se întocmește anual.

Pe de altă parte,

prin cea de-a doua decizie ce formează obiectul revizuirii, nu se încalcă

autoritatea de lucru judecat relativă, stabilită prin prima sentință

irevocabilă și, pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite cerințele

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și art.

322 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de M.L. împotriva Sentinței civile nr. 1566 din 22 aprilie

2009 a Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și

fiscal, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2147 din 2 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.