ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2370/2015

Decizia nr. 2370/2015

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 octombrie 2011, sub nr. x/3/2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea B., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) obligarea rectorului Universității B. să emită, începând cu data de 01 martie 2004, decizia de numire a reclamantului pe un post de profesor universitar la Departamentul de Matematică și Informatică, în conformitate cu art. 61 alin. (7) din Legea nr. 128/1997;

(ii) obligarea pârâtei la realizarea transferului efectiv, de la data de 01 octombrie 2011, precum și obligarea la plata salariului în valoare de 3000 lei lunar, salariu indexat cu rata dobânzii de referință a BNR, începând cu 01 octombrie 2011 și până la stingerea irevocabilă a litigiului;

(iii) obligarea pârâtei la plata a câte 15.000 lei daune morale/semestru universitar, începând cu data de 01 octombrie 2011 și până la stingerea irevocabilă a litigiului;

(iv) suspendarea concursului publicat în M. Of. nr. 235/25.07.2011, Partea a III-a, pentru ocuparea pozițiilor 27 și 47 din Statutul de funcții al Departamentului de Matematică și Informatică;

(v) obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune interese pentru fiecare zi de întârziere la opunerea executării sentinței ce urmează a fi pronunțată.

Prin Sentința civilă nr. 4352 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin Sentința civilă nr. 2872 din 02 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială, s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 4836 din 04 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 24 octombrie 2013, sub nr. x/3/2013.

La data de 13 decembrie 2013, reclamantul și-a precizat capătul doi de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâtei să încheie cu el contract de muncă pentru postul de profesor universitar și să îi plătească salariul de profesor universitar în valoare netă de 3000 lei lunar, salariu indexat cu rata dobânzii de politică monetară a BNR, pentru perioada 01 octombrie 2011 - 31 decembrie 2013 și, în continuare, până la data încheierii contractului de muncă, precum și înscrierea în Registrul național al angajaților a tuturor sumelor ce îi vor reveni de la pârâtă începând cu data de 01 octombrie 2011 și până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 212 din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus disjungerea capătului doi de cerere, astfel cum a fost precizat, și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 07 februarie 2013.

Totodată, a fost admisă excepția necompetenței materiale cu privire la celelalte capete de cerere (1, 3, 4 și 5) și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

La această din urmă instanță, cauza a fost înregistrată la data de 17 februarie 2014, sub nr. x/3/2013.

Prin încheierea din data de 09 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia spre soluționare Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, conform Încheierii de strămutare nr. 3060 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

La Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 29 aprilie 2014, sub nr. x/3/2013.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 238 din 03 iunie 2014 s-a dispus admiterea acțiunii în parte, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea B., obligarea pârâtei să emită decizia de numire a reclamantului pe un post de profesor universitar la Departamentul de Matematică și Informatică al pârâtei, respingerea acțiunii pentru celelalte capete de cerere și obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, următoarele:

Primul capăt cerere este fondat, având în vedere Ordinul nr. 4309 din 30 septembrie 2011 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care s-a dispus punerea în executare a Sentinței civile nr. 1629 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul anulării pct. 5 al anexei 1 a Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5656/2005 și numirii reclamantului pe postul de profesor universitar la Departamentul de Informatică în cadrul Universității B. București.

Capetele de cerere privind obligarea la daune morale și la plata de daune interese sunt nefondate, întrucât daunele morale nu au fost dovedite de reclamant, iar acesta are posibilitatea de a solicita aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Este nefondat și capătul de cerere privind suspendarea concursului din 2011, deoarece fiind organizat, acest concurs nu mai poate fi suspendat. Pe de altă parte, cu privire la acest concurs și la concursurile viitoare ce ar putea fi organizate de pârâtă, reclamantul nu a arătat motivele care ar justifica măsura suspendării.

În concluzie, prima instanță a dispus admiterea acțiunii în parte, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ, în sensul obligării pârâtei să emită decizia de numire a reclamantului pe un post de profesor universitar la Departamentul de Matematică și Informatică al Universității B.

2.2. Prin încheierea din data de 14 octombrie 2014 a fost respinsă cererea petentului A., prin care acesta a solicitat corectarea omisiunii din dispozitivul Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2014, în sensul menționării datei de la care pârâta este obligată să emită decizia de numire pe postul de profesor universitar.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că omisiunea invocată de petent nu poate fi remediată prin aplicarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

2.3. Prin încheierea din data de 9 decembrie 2014 a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/3/2013, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea B., și s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței, în sensul că pârâta va fi obligată să emită decizia de numire a reclamantului pe un post de profesor universitar la Departamentul de Matematică și Informatică, începând cu data de 1 martie 2004.

Soluția instanței a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. (1865), reținându-se că, deși primul capăt de cerere a fost admis, instanța a omis să precizeze și data de la care operează numirea respectiv 1 martie 2004, potrivit art. 61 alin. (7) din Legea nr. 128/1997 care prevede că decizia trebuie redactată din prima zi a semestrului imediat următor celui în care a avut loc validarea în Senatul Universității, validarea având loc în 29 ianuarie 2004.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva încheierii din data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra cererii din data de 20 august 2014, referitoare la excepțiile invocate tardiv de către pârâtă, și asupra cererii reclamantului privind normele legale incidente în speță.

De asemenea, prima instanță a interpretat și aplicat eronat normele art. 281 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că acestea nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pârâta Universitatea B. a declarat recurs atât împotriva Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2014, cât și împotriva încheierii din data de 9 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs privind Sentința civilă nr. 238 din 3 iunie 2014 au vizat, în esență, la următoarele aspecte:

În mod eronat Curtea de Apel Cluj, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, a considerat că este competentă să soluționeze cauza, deși Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu un conflict negativ de competență, a stabilit în mod irevocabil, prin Decizia nr. 4836 din 04 aprilie 2013, că instanța competentă să soluționeze cauza este o instanță de conflicte de muncă.

În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 304 pct. 1, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, sunt aplicabile și prevederile art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât după pronunțarea regulatorului de competență și după trimiterea cauzei la o instanță din Cluj prin admiterea cererii de strămutare, singura instanță competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Cluj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ipoteza în care se va aprecia că motivele privitoare la soluționarea cauzei cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanței sunt neîntemeiate, se impune a se observa că acțiunea promovată de reclamant era neîntemeiată și cu privire la capătul de cerere admis de către prima instanță.

Astfel, Universitatea B. nu a dovedit rea-credință pentru numirea reclamantului pe postul de profesor după ce acesta a câștigat concursul din 02 decembrie 2003, însă în prezent solicitarea reclamantului nu mai este posibilă, întrucât situația Universității s-a schimbat, nemaiexistând posturi vacante la catedra Algebră a Facultății de Matematică și Informatică.

Activitatea Universității a fost redimensionată, raportat la reducerea continuă a numărului de studenți.

Referitor la încheierea din data de 9 decembrie 2014, recurenta-pârâtă a invocat următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie.

Dispunând admiterea cererii de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2014, prima instanță a pronunțat o hotărâre contradictorie considerentelor pe care le-a avut în vedere la dezlegarea cauzei.

Astfel, pe de o parte, în motivarea Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2014, s-a reținut că reclamantul urma să fie numit pe postul de profesor universitar ca urmare a Ordinului nr. 4309 din 30 septembrie 2011 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar, pe de altă parte, se admite cererea de lămurire a dispozitivului acestei sentințe, în sensul obligării la emiterea deciziei de numire a reclamantului pe postul de profesor universitar, începând cu data de 1 martie 2004.

Mai mult, culpa aparține Ministerului Educației Naționale care abia prin Ordinul nr. 4309 din 30 septembrie 2011 a dispus să fie recunoscut dreptul intimatului-reclamant de a ocupa postul de profesor universitar.

De asemenea, după momentul emiterii acestui ordin nu mai există în statul de funcțiuni și de personal didactic post vacant.

Încheierea atacată este nelegală și în raport de Decizia nr. 4836 din 04 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că litigiul este de dreptul muncii, și nu de contencios administrativ.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 9 decembrie 2014 cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursurilor declarate de pârâta Universitatea B. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă Universitatea B., deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În privința acestui recurs, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. (1865), excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, în ședința publică din data de 9 iunie 2015.

În acest sens, se impune precizarea că, pentru exercitarea recursului trebuie îndeplinite condițiile necesare exercitării acțiunii civile, printre care și condiția interesului, deoarece niciun demers juridic nu poate fi inițiat și întreținut fără justificarea unui interes.

În speța de față, Înalta Curte constată că, prin încheierea din data de 9 decembrie 2014, prima instanță a dat câștig de cauză reclamantului prin admiterea cererii sale de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 238 din 3 iunie 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., în sensul înlăturării omisiunii de a menționa data de emitere a deciziei de numire pe postul de profesor universitar.

În condițiile în care prima instanță a dezlegat chestiunea invocată de reclamant în cadrul procesual instituit de art. 281

2

C. proc. civ., acesta nu justifică niciun interes să atace încheierea din data de 14 octombrie 2014, prin care cererea sa de înlăturare a aceleiași omisiuni fusese respinsă de prima instanță, pe motiv că respectiva omisiune nu poate fi remediată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de reclamant împotriva încheierii din 14 octombrie 2014, ca lipsit de interes.

Este neîntemeiată critica ce vizează necompetența Curții de Apel Cluj, ca instanță de contencios administrativ, în soluționarea litigiului dedus judecății.

În această privință, Înalta Curte notează faptul că, prin Încheierea nr. 3060 din 15 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită fiind în această modalitate, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, avea obligația de a proceda la soluționarea cauzei, asigurând astfel finalitatea hotărârii de strămutare.

Nu prezintă relevanță din perspectiva analizată Decizia nr. 4863 din 04 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de care recurenta-pârâtă se prevalează, întrucât această decizie nu reprezintă un regulator de competență, atât timp cât în considerentele acesteia s-a reținut inexistența conflictului negativ de competență.

De asemenea, este neîntemeiată și critica privitoare la greșita admitere de către prima instanță a capătului de cerere având ca obiect obligarea la emiterea deciziei de numire a reclamantului pe postul de profesor.

Astfel, obligația instituită în sarcina pârâtei Universitatea B. își are temeiul legal în art. 61 alin. (7) din Legea nr. 128/1997, care prevede că numirea pe postul de conferențiar universitar, respectiv de profesor universitar, se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor celui în care a avut loc validarea concursului în senatul universitar.

Cum prima zi a semestrului următor celui în care a avut loc validarea concursului în senatul universitar a fost 1 martie 2004, de la această dată pârâta era obligată să emită decizia de numire a reclamantului pe postul de profesor universitar.

Norma legală enunțată nu conține condiționări legate de dovada relei-credințe a titularului obligației sau de existența posturilor vacante, astfel că toate justificările invocate de recurenta-pârâtă nu au relevanță asupra legalității hotărârilor recurate.

Contrar aprecierii recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că nu există neconcordanțe între soluția primei instanțe de admitere a cererii de lămurire dispozitiv și considerentele care au fundamentat soluția de admitere a capătului unu de cerere.

În condițiile în care solicitarea reclamantului de emitere a deciziei începând cu data de 01 martie 2004 a fost reținută de prima instanță ca fiind fondată, în mod legal s-a procedat la lămurirea dispozitivului sentinței, în procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ., prin menționarea datei de emitere a deciziei de numire pe postul de profesor universitar.

În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Universitatea B. sunt nefondate și urmează să dispună respingerea acestora, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

În temeiul art. 276 C. proc. civ., va fi admisă în parte cererea recurentului-reclamant privind cheltuielile de judecată, în sensul obligării recurentei-pârâtei la plata sumei de 600 lei cu acest titlu, ținând seama că recursul declarat de reclamant a fost apreciat ca fiind lipsit de interes și respins, în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursurile declarate de pârâta Universitatea B. împotriva Sentinței nr. 238 din 3 iunie 2014 și a încheierii din 9 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite în parte cererea recurentului-reclamant A. privind cheltuielile de judecată, în sensul că obligă recurenta-pârâtă Universitatea B. la plata, către recurentul-reclamant, a sumei de 600 lei, cu acest titlu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - CT