ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4863/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Pitești, reclamantul B.M. a chemat în judecată

pe pârâții C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D. solicitând, în baza art. 24 din

Legea nr. 554/2004, obligarea executării sentinței civile nr. 437/F/ Cont din 02

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 762/46/2011,

irevocabilă prin Decizia nr. 4206 din 18 octombrie 2012, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție a României, în același dosar și aplicarea unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi, doamnei C.N.D. -

Președintele C.C.S.D. până la punerea în executare a sentinței, precum și

despăgubiri pentru reclamant în valoare de 5.000 euro.

De

asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la despăgubirile solicitate prin

acțiunea rămasă irevocabilă, în valoare de 183.766,50 lei și daune morale în

valoare de 5.000 lei.

În

motivarea cererii, reclamantul arată că prin sentința nr. 437/F/ Cont din 02

noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 762/46/2011,

C.C.S.D. a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

pentru imobilul situat în Pitești, constând în teren în suprafață de 300 mp și

construcții în suprafață de 129,27 mp, sentința rămânând irevocabilă prin Decizia

nr. 4206 din 18 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

prin care recursul formulat de C.C.S.D. a fost respins.

Prin

sentința civilă nr. 2/F CC din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea

formulată de reclamantul B.M. împotriva pârâților C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte

de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând

data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste

termenul prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 262/2007, hotărârea pronunțată în temeiul art. 24 alin.

(2) din Lege, poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicarea

hotărârii.

Termenul de 5 zile

stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor

procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ. care arată că

„termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a

început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.

Pe de altă parte,

alin. (5) al aceluiași art. stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi

de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la

sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Din

actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată

recurentei-reclamante

la

data de 16 ianuarie 2013, iar recursul a fost înregistrat la data de 28

februarie 2013 depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul

legal sus citat.

Calculând termenul de

5 zile, prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată,

potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) C.

proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamantul

avea dreptul să declare recurs era cuprins între 17 ianuarie 2013 și 22 ianuarie

2013, inclusiv.

Cum data de 28

februarie 2013, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele

dosarului, a depășit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul reclamantului

B.M. este tardiv.

Conform

dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de

atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește

că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum

în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în

exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința

lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinței nr. 2/F CC din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.