ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 6345 din 7 noiembrie 2012, Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții D.I. și D.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin C.C.S.D. și G.B. - Președintele C.C.S.D., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: Prin Sentința nr. 1822 din 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2891/2/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.I.

și D.L. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a fost obligată pârâta să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafețele de teren de 50 ha și respectiv, 1,75 ha menționate în Sentința civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Pitești, în urma parcurgerii etapei evaluării din procedura administrativă, precum și la emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru cele două suprafețe de teren, în Dosarele de despăgubire nr. 14026/FFCC/2008 și nr. 14027/FFCC/2008, în favoarea reclamanților. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta C.C.S.D., iar prin Decizia nr. 541 din 3 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul și s-a modificat în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei să emită deciziile reprezentând titluri de despăgubire, în termen de 6 luni de la prezenta decizie.

Raportat la prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că, în speța de față, termenul de executare a obligației stabilite în sarcina pârâtului începe să curgă de la data de 03 august 2012. Pârâtul G.B. a fost numit în funcția de Președinte al A.N.R.P. prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României nr. 363 din 29 mai 2012. Prin Decizia Primului Ministru nr. 343 din 5 iunie 2012, pârâtul G.B. a fost numit Președinte al C.C.S.D. Curtea de apel a mai reținut că la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, conform căreia, „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of.

al României, Partea a I- a, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) în perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite". Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 termenul de suspendare prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, a fost prelungit până la data de 15 mai 2013. În conformitate cu dispozițiile legale menționate, emitereatitlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile deevaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, sunt suspendate.

Pe de altă parte, Curtea mai reținut că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza M.A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor. Astfel, în cauza M.A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza menționată s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Față de faptul că obligația de executare este suspendată în prezent, Curtea de apel a constatat că cererea de obligare a pârâtului la plata amenzii judiciare nu este întemeiată, având în vedere că amenda judiciară are rolul de a asigura executarea în natură a obligației de a face. Cum executarea obligației este suspendată prin dispoziția legii, Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată cererea de obligare la plata de despăgubiri pentru întârzierea în executarea sentinței.

2. Recursul declarat de reclamanți Împotriva sentinței curții de apel au formulat recurs în termen legal reclamanții D.I. și D.L., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții au combătut hotărârea sub următoarele aspecte: - este nemotivată; nu se stabilește nicio legătură între suspendarea legală a obligației debitorului de a executa hotărârea și suprimarea dreptului creditorului la despăgubiri; - instanța nu s-a pronunțat asupra raportului care există între O.U.G. nr. 4/2012 și Legea nr. 117/2012 pe de o parte și dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul adițional la aceasta pe de altă parte, cărora ar fi trebuit să le recunoască supremația; - au fost interpretate greșit considerentele Hotărârii C.E.D.O.

din cauza M.A. împotriva României; prelungirea sine die a termenului de executare le împiedică accesul la bunul protejat prin dispozițiile Convenției. 3. Apărările intimaților În recurs au formulat întâmpinări atât G.B. – Președintele C.C.S.D., cât și C.C.S.D. În esență, intimații solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că începând cu 15 martie 2012 s-a suspendat procedura emiterii titlurilor de despăgubire prin O.U.G. nr. 4/2012 iar prin legea de aprobare nr. 117/2012 termenul s-a prelungit până la data de 15 mai 2013. Intimații au mai susținut că măsura suspendării nu contravine C.E.D.O. și Protocolului adițional nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic asupra ansamblului statului, măsura legislativă fiind temeinic justificată, după cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor formulate de recurenți, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți D.I. și D.L. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei obiect vizează obligarea intimaților-pârâți C.C.S.D. și G.B., în calitate de conducător al acesteia, la plata unor despăgubiri și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la executarea Sentinței civile nr. 1822 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 541 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță de judecată a stabilit corect că în raport de termenul de executare fixat prin decizia menționată, intimatei C.C.S.D. îi revenea obligația emiterii deciziilor reprezentând titluri de despăgubire în termen de 6 luni de la data pronunțării, adică până la data de 3 august 2012. Cum în interiorul termenului de executare stabilit de instanța de judecată, respectiv la 15 martie 2012, a intervenit O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ ce a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, rezultă că nu se poate imputa debitorului obligat la executare – C.C.S.D.

– neaducerea la îndeplinire a obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu. Soluția primei instanțe este legală pentru că reflectă interpretarea corectă a dispozițiilor normative incidente cauzei. Răspunzând punctual la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte reține, în primul rând, că motivarea sentinței satisface exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., considerentele – expuse rezumativ la pct. 1 alin. (1) din această decizie – având aptitudinea de a convinge că susținerile reclamanților au fost real examinate. Faptul că instanța nu a analizat distinct raportul dintre reglementarea națională care a suspendat cursul termenului de executare și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, nu poate conduce la concluzia preconizată de recurenți, pentru că, în economia silogismului judiciar, curtea de apel a făcut trimitere la cauza M.A.

și alții împotriva României, detaliind împrejurările obiective ce au condus la adoptarea O.U.G. nr. 4/2012. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că pretenția recurenților de a obține executarea sentinței irevocabile făcând abstracție de (înlăturând) reglementarea națională care a suspendat procedura de emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi acceptată. Fiind învestită cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G.

nr. 4/2012, Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 că măsura de suspendare dispusă prin actul normativ criticat are caracter temporar și a fost determinată de „caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietății, cât și de valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare”, conchizându-se în sensul că măsurile stabilite prin ordonanță de urgență nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la ocrotirea proprietății, „de vreme ce urmărește un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politiilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective”.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurenți, art. 6 alin. (1) din Convenție nu poate fi invocat ca temei al unei obligații necondiționate de executare din partea statului, C.E.D.O. stabilind într-o jurisprudență consistentă că împrejurările în care se realizează această etapă a procesului civil pot conduce la temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că în contextul acestei cauze întârzierea în executarea hotărârii judecătorești irevocabile nu poate susține concluzia afectării dreptului la despăgubiri al recurenților, în substanța sa. Aceasta nu înseamnă însă că instanța de recurs ar achiesa la prelungirea sine die a procedurii de executare, ci numai că la momentul soluționării acestei căi de atac, 18 ianuarie 2013, întârzierea acumulată nu justifică o atare concluzie.

Conchizând, Înalta Curte reține că nerespectarea termenului de executare de către intimații-pârâți nu le este imputabilă în raport de prevederile legale anterior indicate, așa încât în mod corect curtea de apel a stabilit că nu pot fi aplicate sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.I. și D.L. împotriva Sentinței nr. 6343 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.