ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Hotărârea Curții de apel

Prin Sentința nr. 6345

din 7 noiembrie 2012, Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții D.I. și D.L.,

în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin C.C.S.D. și G.B. - Președintele

C.C.S.D., ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin

Sentința nr. 1822 din 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2891/2/2010, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.I. și D.L. în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., a fost obligată pârâta să stabilească valoarea despăgubirilor

cuvenite reclamanților pentru suprafețele de teren de 50 ha și respectiv, 1,75

ha menționate în Sentința civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Pitești, în urma

parcurgerii etapei evaluării din procedura administrativă, precum și la

emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru cele două

suprafețe de teren, în Dosarele de despăgubire nr. 14026/FFCC/2008 și nr. 14027/FFCC/2008,

în favoarea reclamanților.

Împotriva

sentinței menționate a declarat recurs pârâta C.C.S.D., iar prin Decizia nr. 541

din 3 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul și s-a modificat în

parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei să emită deciziile

reprezentând titluri de despăgubire, în termen de 6 luni de la prezenta

decizie.

Raportat

la prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că,

în speța de față, termenul de executare a obligației stabilite în sarcina

pârâtului începe să curgă de la data de 03 august 2012.

Pârâtul

G.B. a fost numit în funcția de Președinte al A.N.R.P. prin Decizia Primului

Ministru nr. 307 din 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României nr. 363 din 29

mai 2012.

Prin

Decizia Primului Ministru nr. 343 din 5 iunie 2012, pârâtul G.B. a fost numit

Președinte al C.C.S.D.

Curtea

de apel a mai reținut că la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr.

4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ

necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, conform căreia, „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al

României, Partea a I- a, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și

completările ulterioare. (2) în perioada prevăzută la alin. (1), personalul din

cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri,

analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării

legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul

inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele

îndreptățite".

Ulterior,

prin Legea nr. 117/2012 termenul de suspendare prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr.

62/2010, a fost prelungit până la data de 15 mai 2013.

În

conformitate cu dispozițiile legale menționate, emitereatitlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile deevaluare a imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, sunt suspendate.

Pe

de altă parte, Curtea mai reținut că suspendarea procedurilor de emitere a

titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza

M.A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea

corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ

privind implementarea hotărârii pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile

privind reforma legislației în domeniu și modul în care va continua procesul de

acordare a despăgubirilor.

Astfel,

în cauza M.A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina

foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate

o reprezintă pentru bugetul de stat și a fost de acord că plafonarea

despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o

măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor

proprietari și interesul general al colectivității.

Pe

de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza menționată s-a recomandat o

reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate

efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la

situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură

și posibil a fi plătită.

Față

de faptul că obligația de executare este suspendată în prezent, Curtea de apel

a constatat că cererea de obligare a pârâtului la plata amenzii judiciare nu

este întemeiată, având în vedere că amenda judiciară are rolul de a asigura

executarea în natură a obligației de a face.

Cum

executarea obligației este suspendată prin dispoziția legii, Curtea de apel a

constatat că nu este întemeiată cererea de obligare la plata de despăgubiri

pentru întârzierea în executarea sentinței.

2.

Recursul declarat de reclamanți

Împotriva

sentinței curții de apel au formulat recurs în termen legal reclamanții D.I. și

D.L., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții

au combătut hotărârea sub următoarele aspecte:

-

este nemotivată; nu se stabilește nicio legătură între suspendarea legală a

obligației debitorului de a executa hotărârea și suprimarea dreptului creditorului

la despăgubiri;

-

instanța nu s-a pronunțat asupra raportului care există între O.U.G. nr. 4/2012

și Legea nr. 117/2012 pe de o parte și dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

și art.  1 din Protocolul adițional la aceasta pe de altă parte, cărora ar fi trebuit

să le recunoască supremația;

-

au fost interpretate greșit considerentele Hotărârii C.E.D.O. din cauza M.A.

împotriva României; prelungirea sine die a termenului de executare le împiedică

accesul la bunul protejat prin dispozițiile Convenției.

3.

Apărările intimaților

În

recurs au formulat întâmpinări atât G.B. – Președintele C.C.S.D., cât și C.C.S.D.

În

esență, intimații solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că

începând cu 15 martie 2012 s-a suspendat procedura emiterii titlurilor de

despăgubire prin O.U.G. nr. 4/2012 iar prin legea de aprobare nr. 117/2012

termenul s-a prelungit până la data de 15 mai 2013.

Intimații

au mai susținut că măsura suspendării nu contravine C.E.D.O. și Protocolului adițional

nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați

în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic

asupra ansamblului statului, măsura legislativă fiind temeinic justificată,

după cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor formulate de recurenți, a apărărilor din întâmpinări,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurenții-reclamanți

D.I. și D.L. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al

cărei obiect vizează obligarea intimaților-pârâți C.C.S.D. și G.B., în calitate

de conducător al acesteia, la plata unor despăgubiri și a amenzii prevăzute de art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la executarea Sentinței civile nr. 1822

din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 541 din 3 februarie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prima instanță de judecată

a stabilit corect că în raport de termenul de executare fixat prin decizia menționată,

intimatei C.C.S.D. îi revenea obligația emiterii deciziilor reprezentând titluri

de despăgubire în termen de 6 luni de la data pronunțării, adică până la data

de 3 august 2012.

Cum în interiorul

termenului de executare stabilit de instanța de judecată, respectiv la 15

martie 2012, a intervenit O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ ce a suspendat pe o

perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, rezultă că nu se poate imputa

debitorului obligat la executare – C.C.S.D. – neaducerea la îndeplinire a obligației

stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu.

Soluția primei

instanțe este legală pentru că reflectă interpretarea corectă a dispozițiilor normative

incidente cauzei.

Răspunzând punctual la

criticile formulate de recurenți, Înalta Curte reține, în primul rând, că

motivarea sentinței satisface exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

considerentele – expuse rezumativ la pct. 1 alin. (1) din această decizie –

având aptitudinea de a convinge că susținerile reclamanților au fost real

examinate.

Faptul că instanța nu

a analizat distinct raportul dintre reglementarea națională care a suspendat cursul

termenului de executare și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces

echitabil, nu poate conduce la concluzia preconizată de recurenți, pentru că,

în economia silogismului judiciar, curtea de apel a făcut trimitere la cauza M.A.

și alții împotriva României, detaliind împrejurările obiective ce au condus la

adoptarea O.U.G. nr. 4/2012.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că pretenția recurenților de a obține executarea

sentinței irevocabile făcând abstracție de (înlăturând) reglementarea națională

care a suspendat procedura de emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire,

nu poate fi acceptată.

Fiind învestită cu

soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012,

Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 că măsura de

suspendare dispusă prin actul normativ criticat are caracter temporar și a fost

determinată de „caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea

titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor

privind restituirea proprietății, cât și de valoarea titlurilor executorii în

această materie, care este foarte mare”, conchizându-se în sensul că măsurile

stabilite prin ordonanță de urgență nu contravin dispozițiilor constituționale și

convenționale referitoare la ocrotirea proprietății, „de vreme ce urmărește un

scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politiilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective”.

Pe de altă parte,

contrar celor susținute de recurenți, art. 6 alin. (1) din Convenție nu poate

fi invocat ca temei al unei obligații necondiționate de executare din partea

statului, C.E.D.O. stabilind într-o jurisprudență consistentă că împrejurările

în care se realizează această etapă a procesului civil pot conduce la temporizarea

sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte reține că în contextul acestei cauze întârzierea în executarea hotărârii

judecătorești irevocabile nu poate susține concluzia afectării dreptului la despăgubiri

al recurenților, în substanța sa. Aceasta nu înseamnă însă că instanța de recurs

ar achiesa la prelungirea sine die a procedurii de executare, ci numai că la momentul

soluționării acestei căi de atac, 18 ianuarie 2013, întârzierea acumulată nu

justifică o atare concluzie.

Conchizând, Înalta

Curte reține că nerespectarea termenului de executare de către intimații-pârâți

nu le este imputabilă în raport de prevederile legale anterior indicate, așa

încât în mod corect curtea de apel a stabilit că nu pot fi aplicate sancțiunile

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul

declarat potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.I. și D.L. împotriva Sentinței nr. 6343 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2013.