ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.A. a chemat în judecată pe

pârâtul G.B., în calitate de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului la plata unei amenzi de 20% din

salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în aplicarea

Sentinței nr. 165/F-Cont din 28 iulie 2010, modificată prin Decizia nr. 1331

din 4 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, se arată

că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare, solicitând

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul autoarei

sale M.C.D., preluat abuziv de către stat.

Prin Dispoziția nr.

1973/2004 emisă de Primarul Municipiului Drăgășani s-a dispus restituirea în

natură a suprafeței de 189,65 mp din terenul deținut iar prin Dispoziția nr.

670/2006, s-a dispus restituirea în natură și a terenului de 125 mp. Pentru

construcția demolată și restul de 65,35 mp s-a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Dosarul a fost

înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr.

3836 din 7 iulie 2006, însă această autoritate nu l-a soluționat, motiv pentru

care reclamantul s-a adresat Curții de Apel Pitești, care prin Sentința nr. 165

din 28 iulie 2010 i-a respins cererea. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a

admis însă recursul și a obligat CCSD să emită decizia de despăgubiri.

În vederea executării

Sentinței nr. 165 din 28 iulie 2010 reclamantul a solicitat obligarea Președintelui

CCSD la plata amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, cerere

respinsă de Curtea de Apel Pitești prin Sentința nr. 404 din 28 septembrie 2011

pe considerentul că, deoarece a fost contestată valoarea imobilului executarea

hotărârii nu a fost posibilă.

Ulterior, prin

Sentința nr. 4 din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel a admis cererea formulată

pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie d-nei D.D. -

Președinta C.C.S.D., prin Decizia nr. 1114 din 1 martie 2012, fiind modificată

sentința în sensul că amenda se va calcula începând cu 4 aprilie 2011, până la

data executării efective.

În Dosarul nr.

456/46/2012, reclamantul a solicitat obligarea C.C.S.D. să emită decizia, să

stabilească valoarea totală datorată statului de D.D., respectiv obligarea

pârâtelor la daune interese, în sumă de 47.740 RON pentru neîndeplinirea

obligației de a emite decizia.

Prin Sentința nr. 256

din 6 iunie 2012, i-au fost respinse capetele 1 și 2 din cerere, iar prin

Sentința nr. 22 din 6 iunie 2012 i-a fost respins și capătul 3 din cerere,

recursurile aflându-se pe rolul instanței supreme cu termen de judecată la 18

februarie 2014 și 19 februarie 2014.

Se arată că și în

situația în care potrivit O.U.G. nr. 4/2012, activitatea Comisiei este suspendată

aceasta poate să emisă decizia în baza hotărârii judecătorești, pronunțată

anterior Ordonanței de urgență.

La data de 9

noiembrie 2012, reclamantul a modificat cererea principală, solicitând

introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul de Finanțe

pentru a se stabili și în contradictoriu cu acesta suma totală pe care o are de

plătit pârâtul G.B., președinte al C.C.S.D., către stat, cu titlu de amendă,

din 29 mai 2012 până la data pronunțării hotărârii judecătorești.

Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

38/F-CC din 7 decembrie 2012 a respins cererea reclamantului în contradictoriu

cu Statul Român ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate

procesuală pasivă.

Totodată, a respins

ca nefondată cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul G.B. -

în calitate de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în ce privește cererea de chemarea în

judecată a Statului Român reprezentat prin Ministerul de Finanțe acesta nu are

calitate procesuală pasivă, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004,

referindu-se exclusiv la conducătorul autorității învestită de lege cu emiterea

actului administrativ.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că cererea se impune a fi respinsă ca urmare a adoptării Legii nr.

117/2012 de aprobare a O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, reține

instanța, textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede obligativitatea

executării hotărârii judecătorești atâta timp cât actele și operațiunile

specifice dispuse prin aceasta pot fi îndeplinite în temeiul legii. Or, de

vreme ce derularea procedurilor specifice a fost suspendată până în luna mai

2013, înseamnă că nu se pot dispune măsuri coercitive conducătorului

autorității, măsuri care să impună executarea sentinței în sensul îndeplinirii obligației

de emitere a titlului de despăgubire, de vreme ce legea este cea care dispune

suspendarea procedurilor, tocmai pentru a se identifica un sistem de

despăgubiri care să permită deblocarea operațiunilor de acordare a

despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs D.A..

Recurentul a

susținut, că în ceea ce privește posibilitatea executării hotărârii

judecătorești irevocabile, interpretarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012,

modificată prin Legea nr. 117/2012, în condițiile lipsirii de executorialitate

a unei hotărâri irevocabile anterioare cu consecința paralizării unei noi

acțiuni, introdusă de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, lasă

fără substanță dreptul de acces la un tribunal, garantat de art. 6 din

Convenție.

Recursul este

nefondat.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: instanța de fond a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzută

de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată,

Președintelui Comisiei Centrale pentru fiecare zi de întârziere în aplicarea

Sentinței nr. 165/F-CONT din 28 iulie 2010, modificată prin Decizia nr. 1331

din 4 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o

adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui

astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere."

Analiza legislației

aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Așa fiind, rezultă că

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația

de a executa hotărârea menționată, în sensul de a emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data

pronunțării, deși acest lucru este discutabil întrucât raportul de evaluare s-a

întocmit în timpul procesului iar despăgubirile sunt derizorii din punctul de

vedere al reclamantului, care le-a contestat.

Or, în interiorul

acestui interval a intrat în vigoare, la data de 15 martie 2012, O.U.G. nr.

4/2012, al cărei articol unic prevede că "La data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile

privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de

titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările

ulterioare".

Ulterior, prin Legea

nr. 117/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului

normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și

unele măsuri adiacente", a fost prelungită până la data de 15 mai 2013,

perioada de suspendare a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de

conversie, precum și a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri.

Astfel, prin intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de

emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo

distincție între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească

irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe de altă parte,

pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie

de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a

cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

Răspunderea

reglementată prin textul de lege sus-menționat funcționează ca o sancțiune a

atitudinii de pasivitate a comisiei și a conducătorului instituției.

În prezenta cauză,

urmare a suspendării prin lege a atribuției de emitere a deciziilor prevăzute de

Legea nr. 247/2005, nu se poate reține culpa autorității în depășirea

termenului de punere în executare a hotărârii judecătorești.

De altfel, în

jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această

obligație, pentru aplicarea unei sancțiuni trebuie să se aibă în vedere

circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților,

eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/ România și Sanglier c/ Franța).

În speța care

formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă nu se află în

culpă, pentru că, așa cum s-a arătat anterior, prin intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare prevăzute în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Mai trebuie precizat

că prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 a Curții Constituționale, O.U.G. nr.

4/2012 a fost declarată ca fiind constituțională, iar în motivarea instanței de

contencios constituțional, care are același efect obligatoriu ca și

dispozitivul, s-a avut în vedere inclusiv suspendarea executării procedurii de

emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești.

Astfel, a arătat

Curtea Constituțională că suspendarea procedurilor nu reprezintă o durată

excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât

caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor

executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind

restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această

materie, care este foarte mare.

În temeiul art. 147

alin. (4) din Constituția României și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.

Înalta Curte mai

precizează că în raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică

indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecințe

economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite

prin Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 și O.U.G. nr.

4/2012, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului,

atât în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor

patrimoniale, cât și asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor.

O asemenea măsură nu

contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1

adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor

celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale

impulsului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât

măsura legislativă este temeinic justificată.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să

aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale

celor îndreptățiți.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că în

speță nu se poate reține o culpă a pârâtei, având în vedere că dispozițiile

legale în vigoare la momentul expirării termenului în care urma să-și execute

obligațiile suspendaseră temporar procedurile privind evaluarea imobilelor și

emiterea titlurilor de despăgubire și că existența acestor prevederi legale

constituie o cauză obiectivă care justifică neexecutarea obligațiilor în

termenele stabilite de instanță, concluzionând în mod corect că nu îi este

imputabilă autorității pârâte nerespectarea termenelor stabilite de instanța de

contencios administrativ pentru executarea obligațiilor.

Cât privește cererea

formulată în contradictoriu cu Statul Român în mod corect instanța de fond a

respins cererea față de acesta, și a reținut că nu are calitate procesuală

pasivă, întrucât dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv

la conducătorul autorității învestită de lege cu emiterea actului

administrativ.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.A. împotriva Sentinței nr. 38/F-C din 7 decembrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL