ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 decembrie 2010, reclamantul N.A. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru construcția în suprafață de 79,30 mp, în prezent demolată, situată în Pitești, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, prin dispoziția nr. 2919 din 22 octombrie 2009, Primarul municipiului Pitești a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat în baza Decretului nr. 53/1978, dosarul fiind înaintat ulterior pârâtei.
Reclamantul a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, prin depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii. Prin sentința nr. 8 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în parte și a dispus obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubire, respingând cererea de daune cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că, lăsând dosarul reclamantului în nelucrare o perioadă mai mare de 1 an, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de Legea nr. 554/2004, atitudinea autorității constituind refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că nesoluționarea dosarului se datorează unui motiv obiectiv, respectiv lipsei informaților privind încasarea despăgubirilor urmare a exproprierii clădirii în baza Decretului nr. 53/1978, în care sens s-au cerut reclamantului lămuriri prin adresa nr. 46674/CC din 12 ianuarie 2011. Pârâta a mai criticat sentința și sub aspectul obligării sale la emiterea directă a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile în care nu au fost parcurse procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005, etape ce nu pot fi soluționate în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/ 2004. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Referitor la critica adusă sentinței privind caracterul incomplet al documentației necesare soluționării dosarului reclamantului, se constată că, deși dispoziția emisă de Primarul municipiului Pitești a fost remisă pârâtei în anul 2009, de-abia printr-o adresă datată 12 ianuarie 2011 s-au cerut lămuriri privitoare la despăgubirile stabilite în urma exproprierii imobilului, deci după sesizarea instanței. În raport de acest aspect, Curtea reține că, prin demersul efectuat la începutul anului 2011, după ce a fost chemată în judecată, pârâta și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative, nu poate conduce la ideea că pârâta, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate în soluționarea cererilor formulate în temeiul actului normativ sus menționat. Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în prezentul litigiu, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării și până în prezent nu a fost emis titlul de despăgubire. De menționat că, astfel cum rezultă din concluziile scrise depuse de pârâtă la data de 28 iunie 2011, după chemarea în judecată, documentația a fost completată, s-a întocmit și raportul de evaluare ce urmează a fi supus aprobării, astfel încât C.C.S.D.
trebuie să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, soluția dispusă de instanță în acest sens fiind legală și temeinică. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 8/F-Cont din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.