ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4206/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la data de 14 iunie 2011, precizată ulterior, reclamantul B.M. a

chemat în judecată pe pârâta C.C.S.D. prin președinte C.N.D., pentru a fi

obligată să emită decizia titlu de despăgubire pentru suma stabilită prin

raportul de evaluare depus la dosar și să-i plătească suma de 5.000 lei daune

materiale și 5.000 lei daune morale.

În motivarea

acțiunii, a susținut că pârâta tergiversează emiterea titlului de proprietate

pentru suma de 183.766,50 lei, stabilită prin raportul de evaluare întocmit în

dosarul de despăgubiri, vătămându-i interesele legitime.

Intimata C.C.S.D. prin

întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 iunie 2011 a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că în dosarul de despăgubire privitor la

reclamant, a fost întocmit raportul de evaluare ce urmează a fi aprobat în

următoarea ședință, iar în privința solicitării reclamantului de a fi obligată

la daune morale a arătat că reclamantul nu a dovedit existența și întinderea

prejudiciului suferit, legătura de cauzalitate între pretinsul prejudiciu și

fapta, respectiv vinovăția sa.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin Sentința nr. 437/

F-Cont din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis în parte acțiunea

precizată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat

pârâta să emită decizia titlu de despăgubire pentru imobilul situate în

Pitești, str. Viilor, constând în teren în suprafață de 228 m.p. și construcții

în suprafață de 129,27 m.p.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare

întocmit la cererea pârâtei, comunicat reclamantului în copie, s-a stabilit

suma de 183.766,50 lei cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în

municipiul Pitești, str. Viilor, compus din teren în suprafață de 228 mp. și

construcții demolate în suprafață de 129,27 mp.

Deși prin

întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 iunie 2011, pârâta a învederat că în

următoarea ședință va finaliza procedura administrativă stabilită prin Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, până la

soluționarea cauzei nu s-a conformat.

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamantul a solicitat să se facă aplicarea

dispozițiilor legale evocate în privința președintelui C.C.S.D., C.N.D., în

funcție la data sesizării, pentru plata unor despăgubiri materiale și morale

consecința nesoluționării cererii.

Curtea a apreciat că

în raport de situația de fapt expusă, din care rezultă că dosarul de

despăgubire al reclamantului se află în fază finală de soluționare, nu subzistă

vinovăția ca element al răspunderii civile, pentru admiterea acestei pretenții,

nefiind vorba de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv

sau la un interes legitim.

În altă ordine de

idei, reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul întinderii pretinselor

despăgubiri materiale și morale.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.S.D. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în

procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în Dosarul nr. 302/CC și

a susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea sa la emiterea

titlului de despăgubire, fără a tine cont de aspectele obiective și procedura

complex privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului.

Astfel, precizează

recurenta, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent

dispoziției P.M. Pitești a fost transmis S.C.C., fiind înregistrat sub nr. 302/CC.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta precizează că dosarul de despăgubiri a fost transmis la

evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusive cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Înalta

Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate

în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de

prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia.

Așadar,

intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu

referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că prin

conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea

pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6

par.1 din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că

învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit

procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici

faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu

conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în

temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și

în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului

U.E. consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul

netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În

egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în

vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii

ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul

justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte

garanții ale bunei administrări.

Deși

argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea

nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte,

acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de

rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Susținerile

recurentei-pârâte referitoare la suprafețele de teren sau modificările

legislative intervenite nu pot fi primite și nu sunt de natură a deroba

instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței

legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Toate

aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de

emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul

dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de

putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de

apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia

nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în

Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. H., București, 2007);

decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și

Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul

2007 – Semestrul II, Ed. H., București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870

din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 –

Semestrul II, Ed. H., București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009

și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009 (publicate în Înalta Curte de Casație

și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe

anul 2009, Ed. H., București, 2011).

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul

formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 437/ F-Cont din 2 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.