ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4206/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iunie 2011, precizată ulterior, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta C.C.S.D. prin președinte C.N.D., pentru a fi obligată să emită decizia titlu de despăgubire pentru suma stabilită prin raportul de evaluare depus la dosar și să-i plătească suma de 5.000 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale. În motivarea acțiunii, a susținut că pârâta tergiversează emiterea titlului de proprietate pentru suma de 183.766,50 lei, stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul de despăgubiri, vătămându-i interesele legitime.

Intimata C.C.S.D. prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 iunie 2011 a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că în dosarul de despăgubire privitor la reclamant, a fost întocmit raportul de evaluare ce urmează a fi aprobat în următoarea ședință, iar în privința solicitării reclamantului de a fi obligată la daune morale a arătat că reclamantul nu a dovedit existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura de cauzalitate între pretinsul prejudiciu și fapta, respectiv vinovăția sa. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 437/ F-Cont din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis în parte acțiunea precizată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.

și a obligat pârâta să emită decizia titlu de despăgubire pentru imobilul situate în Pitești, str. Viilor, constând în teren în suprafață de 228 m.p. și construcții în suprafață de 129,27 m.p. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare întocmit la cererea pârâtei, comunicat reclamantului în copie, s-a stabilit suma de 183.766,50 lei cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Pitești, str. Viilor, compus din teren în suprafață de 228 mp. și construcții demolate în suprafață de 129,27 mp. Deși prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 iunie 2011, pârâta a învederat că în următoarea ședință va finaliza procedura administrativă stabilită prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, până la soluționarea cauzei nu s-a conformat.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor legale evocate în privința președintelui C.C.S.D., C.N.D., în funcție la data sesizării, pentru plata unor despăgubiri materiale și morale consecința nesoluționării cererii. Curtea a apreciat că în raport de situația de fapt expusă, din care rezultă că dosarul de despăgubire al reclamantului se află în fază finală de soluționare, nu subzistă vinovăția ca element al răspunderii civile, pentru admiterea acestei pretenții, nefiind vorba de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. În altă ordine de idei, reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul întinderii pretinselor despăgubiri materiale și morale.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în Dosarul nr. 302/CC și a susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a tine cont de aspectele obiective și procedura complex privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului. Astfel, precizează recurenta, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziției P.M.

Pitești a fost transmis S.C.C., fiind înregistrat sub nr. 302/CC. Referitor la etapa evaluării, recurenta precizează că dosarul de despăgubiri a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusive cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Așadar, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par.1 din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.

consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Susținerile recurentei-pârâte referitoare la suprafețele de teren sau modificările legislative intervenite nu pot fi primite și nu sunt de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. H., București, 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. H., București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, Ed. H., București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. H., București, 2011). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 437/ F-Cont din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.