ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5857/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Academia de Studii Economice, anularea parțială a Ordinului de ministru nr. 4966/31.07.2008 cu privire la Anexa nr. 1, poziția 1 de la pagina 1, ce privește pe B., și poziția 1 de la pagina 2, ce privește pe C.; anularea deciziilor de numire pe post, semnate de rectorul A.S.E., în executarea Anexei nr. 1 la ordin; anularea parțială, cu privire la cei doi beneficiari, a tuturor actelor administrative corespunzătoare concursului didactic organizat nelegal de A.S.E. în perioada semestrului 2 al anului universitar 2007/2008; obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 RON/an, începând cu data de 12.06.2008 până la data de 15.11.2012 având în vedere că cei doi pârâți nu au respectat sentința irevocabilă 1882/2008 a Tribunalului București care suspendase organizarea concursului pentru cele două posturi de prof. univ. matematică; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1527 pronunțată în data de 28 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Academia de Studii Economice, ca inadmisibilă.

Prin cererea formulată la data de 03.07.2018, reclamantul A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 1527/28.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 și a menționat că, în cuprinsul cererii de recurs a inserat și cererea de completare a respectivei sentințe.

Prin sentința civilă nr. 4538 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Academia de Studii Economice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentințelor menționate la pct. 2 a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul A., care a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La data de 19 iulie 2015, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1527 pronunțată în data de 28 mai 2015, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei în conformitate cu legalitatea și respectarea principiilor de drept.

Recurentul-reclamant dezvoltă următoarele critici subsumate motivelor de casare invocate:

- Sentința a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.), și anume încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil, a principiului contradictorialității și a principiului aflării adevărului. Susține că au fost încălcate prevederile art. 78 (5) C. proc. civ., art. 5 (e) și art. 104 (20) din ROIIJ. Totodată, menționează că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor de repunere pe rol însoțite de înscrisuri doveditoare, depuse după rămânerea în pronunțare, ceea ce conduce la concluzia că se află în situația minus petita.

- Sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței (art. 488 alin. pct. 8 C. proc. civ.), respectiv art. 36, art. 78 (5), art. 425 alin. (1) și art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel omițând a dezlega o pretenție dedusă judecății;

- Sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene, respectiv art. 6 (1) CEDO.

- Sentința trebuie completată, în sensul că cele două persoane B.. și C.. nu au calitate procesuală pasivă, recurentul-reclamant neînțelegând să le atragă în cadrul procesual subiectiv și cu obiectul restrâns al acțiunii sale, conform prevederilor art. 36 și 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse la data de 10 decembrie 2018, recurentul A. a solicitat casarea sentinței civile nr. 4538 din 7 noiembrie 2018 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinței civile nr. 1527 pronunțată în data de 28 mai 2015.

Recurentul-reclamant dezvoltă următoarele critici subsumate motivelor de casare invocate:

- Sentința a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.), și anume încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil, a principiului contradictorialității și a principiului aflării adevărului. Susține că judecătorul fondului în dorința de a soluționa cererile sale nu a observat că cadrul procesual s-a schimbat și nici nu a comunicat înscrisurile pârâților depuse în acest sens.

- Sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței (art. 488 alin. pct. 8 C. proc. civ.), respectiv C. proc. civ., Codul deontologic și Regulamentul de Ordine interioară a instanțelor;

La data de 16 octombrie 2015, intimata-pârâtă Academia de Studii Econimice București a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 1527 din 28 mai 2015 de Curtea de Apel București și menținerea soluției ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul - reclamant a solicitat a se înlătura excepțiile și apărările de fond din cuprinsul întâmpinării.

La data de 22 mai 2018, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 53 din Constituția României și suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale asupra excepției invocate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 5 octombrie 2018, intimata-pârâtă Academia de Studii Economice din București a invocat excepția inadmisibilității excepției neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. față de decizia nr. 633/27 octombrie 2016 a Curții Constituționale.

Prin notele scrise din data de 22 ianuarie 2019, 15 februarie 2019 și 1 octombrie 2019 recurentul-reclamant a solicitat respectarea principiilor repartizării aleatorii, continuității completului de judecată, legalei constituiri a completului și dreptului la un proces echitabil, asigurat de o instanță imparțială, independentă potrivit Legii 304/2004, C. proc. civ., Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea acestor cereri recurentul-reclamant a susținut că au avut loc numeroase schimbări ale membrilor completului de judecată fără a exista dovezi la dosar care să justifice existența unui motiv din cele prevăzute de lege pentru aceste schimbări.

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 martie 2019, intimata-pârâtă Academia de Studii Economice București a invocat în principal nulitatea recursului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 4538 din 7 noiembrie 2018, pentru nemotivare și în subsidiar respingerea căii de atac ca nefondată.

În data de 16 aprilie 2019, recurentul-reclamant A. a depus la dosar o cerere de sesitare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu o serie de întrebări preliminare.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 30 septembrie 2019, pârâta Academia de Studii Economice din București a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ulterior la data de 1 octombrie 2019, recurentul-reclamant A. depus o completare a cererii de întrebare preliminară adresată CJUE. 5

Prin încheierea pronunțată în data de 9 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 53 din Constituția României, formulată de recurentul-reclamant A. și a respins cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant A..

La data de 19 februarie 2019, Înalta Curte a comunicat apărătorului recurentului-reclamant Hotărârile aprobate de Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind compunerea completelor de judecată, respectiv Planificările ședințelor de judecată, ca răspuns la solicitarea formulată de acesta în sensul de a i se comunica motivul fluctuației membrilor completului de judecată nr. 5 învestit cu soluționarea cauzei, aspecte consemnate în cuprinsul încheierii din aceeași dată. Totodată, au fost atașate la dosar, Ordinea de zi soluționată din 4 iunie 2019 și 10 octombrie 2019 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă cu claritate aprobarea modificării compunerii completurilor de judecată, planificările de ședință și planificarea de permanență conform notei SCAF nr. 257/SCAF/28.05.2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

a) Examinând cu prioritate cererile prealabile formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de control judiciar constată că nu se impune repunerea cauzei pe rol urmând a se respinge această solicitare formulată de recurentul - reclamant A..

Se constată că dosarul nr. x/2014 se află la cel de-al 12-lea termen de judecată, pentru când părțile aveau termen în cunoștință, iar listele cu dosarele și ordinea strigării lor au fost afișate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu 48 de ore înainte de ziua ședinței de judecată.

După strigarea cauzei, în ordinea de pe listă și rămânerea în pronunțare (fiind prezent doar reprezentantul intimatei - pârâte Academia de Studii Economice), au fost depuse prin Registratura secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți din București, Bdul. x, tronson 1, după ora 9:27 o serie de cereri din partea recurentului-reclamant A., respectiv Note de ședință, cerere de îndreptare/lămurire/completare a încheierii din 19 iunie 2010, cerere de repunere pe rol a cauzei și cerere de recuzare a completului 5 - S.C.A.F.

În motivarea cererii de repunere pe rol a arătat faptul că apărătorul său nu se poate prezenta fiind internat la Spitalul Colțea cu o colică renală, aspect de care a aflat printr-un SMS în dimineața ședinței de judecată și motiv pentru care s-a grăbit să ajungă la proces.

În completarea cererii sale a precizat că în situația în care se va repune cauza pe rol, așa cum ar impune logica, va renunța la cererea de recuzare a completului 5 SCAF.

Potrivit art. 400 C. proc. civ. "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților".

Înalta Curte verificând actele dosarului, constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 400 C. proc. civ., întrucât nu apreciază necesar a se administra probe noi sau lămuriri, părțile expunându-și punctele de vedere și depunând înscrisurile doveditoare în decursul a 3 ani, începând cu primul termen acordat în cauză la data de 16 mai 2017 când a fost admisă în principiu calea de atac și în următoarele 11 termene de judecată acordare.

Față de cele menționate anterior și de conținutul cererii de repunere pe rol, se reține că recurentul-reclamant avea cunoștință de faptul că trebuia să se prezinte pentru judecarea cauzei în data de 26 noiembrie 2019 la ora 9, sens în care se va respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul-reclamant A..

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost completată, formulată de recurentul-reclamant A.. Respinge, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte reține că motivele recursurilor de față se referă la soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant, în raport cu care va analiza și dacă cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare este sau nu necesară.

Potrivit prevederilor art. 267 TFUE:

"Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.(...)".

Din interpretarea dispozițiilor alin. (1) al art. 267 TFUE rezultă că pot face obiectul trimiterii către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare numai acelea care vizează interpretarea tratatelor UE sau validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, prevederea având un caracter limitativ

Deci, cu alte cuvinte, potrivit alin. (2) din art. 267 TFUE, instanța dintr-un stat membru are libertatea deplină să aprecieze și să constate dacă o decizie a CJUE îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre de soluționare a cauzei cu care a fost învestită.

Or, în cauză, Înalta Curte este obligată să verifice, în primul rând, temeinicia/netemeinicia criticilor formulate prin cererea de recurs cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii cu judecarea căreia a fost învestită instanța de fond.

Astfel, se constată că întrebările preliminarii pe care recurentul-reclamant dorește să investească instanța europeană vizează aspecte legate de dreptul național, procedura de judecată internă și care țin de speța dedusă judecății și nu probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului Uniunii Europene.

În speță, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 267 din Tratat, având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată cât și al prezentelor recursuri, soluționarea cauzei impunând interpretarea și aplicarea normelor de drept național.

Înalta Curte constată că pentru soluționarea recursurilor/cauzei de față nu este necesară o decizie a CJUE care să fie dată în condițiile art. 267 TFUE, urmând ca cererea de sesizare să fie respinsă ca inadmisibilă.

Față de excepția încălcării principiului continuității completului de judecată Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar numeroase cereri prin care a susținut că dosarul a fost soluționat cu judecători diferiți la fiecare termen de judecată, din momentul în care s-a înregistrat recursul și până în prezent.

Consideră, față de această situație, că nu are acces la o judecată echitabilă, în condițiile în care, pe parcursul termenelor de judecată, au fost invocate chestiuni prealabile, procese-verbale ale Înaltei Curți și chestiuni de drept care au fost soluționate în contradictoriu de complete de judecată într-o altă componență.

Conform art. 214 C. proc. civ. "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol."

Potrivit art. 32 alin. (1) din Regulamentul din 21.09.2014 privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat cu modificările și completările ulterioare, președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată și programează ședințele acestora.

Conform art. 19 lit. a)

1

din același Regulament, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă compunerea completelor din cadrul secțiilor.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile privind compunerea completului de judecată, recursul fiind judecat în complet legal constituit prin aprobarea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție la propunerea Președintelui secției de contencios administrativ și fiscal.

Mai mult, din cuprinsul încheierii de ședință din 19 februarie 2019 rezultă că i-au fost înmânate recurentului-reclamant prin apărător înscrisurile privind compunerea completului de judecată și, ulterior, au fost atașate la dosarul cauzei, Ordinea de zi soluționată din 4 iunie 2019 și 10 octombrie 2019 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă cu claritate aprobarea modificării compunerii completurilor de judecată, planificările de ședință și planificarea de permanență prin Hotărârile nr. 135/2019 și nr. 209/2019.

În consecință, în temeiul art. 214 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 32 alin. (1) și art. 19 lit. a)

1

din Regulamentul din 21.09.2014 privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, va respinge excepția încălcării principiului continuității completului de judecată, invocată de recurentul-reclamant A..

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile 4539 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru nemotivare, invocată pe cale de întâmpinare de intimata-pârâtă Academia de Studii Economice, întrucât recurentul - reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură, nefiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

b) Înalta Curte consideră că nu există motive de reformare a sentințelor, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., întrucât acestea au fost motivate corespunzător și sunt expresia interpretării și aplicării corecte a normelor naționale și europene incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul de ministru nr. 4966/31.07.2008 cu privire la Anexa 1, poziția 1 de la pagina 1, ce privește pe B., și poziția 1 de la pagina 2, ce privește pe C..

Ulterior, a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că nu a mai solicitat anularea deciziilor de numire pe post ale numiților B. și C., motiv pentru care nici nu mai înțelege să îi cheme în judecată, în calitate de pârâți.

Prin sentința recurată judecătorul fondului a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că se impunea discutarea legalității actelor administrative contestate cu citarea persoanelor beneficiare ale acestora, pentru respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare

Soluția Curții de apel este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care s-a invocat nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, dat fiind faptul că nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză, este nefondat.

Se are în vedere în acest sens că motivul de recurs invocat vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. .(1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând cu nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, etc.

Este nefondată susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor de repunere pe rol însoțite de înscrisuri doveditoare, depuse după rămânerea în pronunțare ceea ce ar conduce la concluzia că se află în situația minus petita, judecătorul fondului omițând să se pronunțe asupra unei pretenții deduse judecății, întrucât prin sentința civilă nr. 4538 din 7 noiembrie 2018 judecătorul fondului a răspuns asupra acestor chestiuni, reținând că ambele cereri au fost transmise după pronunțarea asupra fondului cauzei, devenind incidente prevederile art. 429 C. proc. civ.

Răspunzând argumentelor aduse în recurs, din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează cererile în anulare actelor administrativ fiscale, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului inadmisibil al cererii de chemare în judecată a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

Potrivit art. 16

1

din legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor persoane/a altor subiecte de drept.

În cauza de față, deși Curtea de Apel București a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, pe parcursul judecății, reclamantul a precizat la termenul de judecată din data de 28 mai 2015 că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâți, doar Ministerul Educației Naționale și Academia de Studii Economice, nu și pe B. și C., cu toate că, printr-o eventuală admitere a acțiunii, s-ar fi produs consecințe juridice asupra acestora (aceștia fiind persoane vizate de Anexele la Ordinul nr. 4966/31.07.2008, de Anexa la Ordinul nr. 4694/2009, precum și de concursul didactic din anul universitar 2007-2008).

Conform prevederilor legale incidente, în cazul în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică, prin emiterea unui act administrativ, poate solicita anularea lui. Raportul de drept procesual nu se poate desfășura însă în contradictoriu doar cu autoritatea emitentă a actului, fiind obligatorie chemarea în judecată, în calitate de pârât, și a persoanei care este direct afectată prin anularea unui act administrativ respectiv.

Persoanei în cauză trebuie să i se asigure dreptul la apărare, prin aducerea la cunoștință despre derularea unei proceduri judiciare cu efect asupra actelor ce o privesc, iar soluția pronunțată trebuie să îi fie opozabilă întrucât hotărârea judecătorească are efecte doar părților care au stat în judecată.

Instanța de fond nu putea dispune citarea din oficiu în calitate de pârâți a beneficiarilor Anexelor la Ordinul nr. 4966/31.07.2008, de Anexa la Ordinul nr. 4694/2009, precum și de concursul didactic din anul universitar 2007-2008, pentru că principiul rolului activ nu poate încălca principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., obiectul și limitele procesului civil fiind stabilite prin cererile și apărările părților.

Prin punerea în discuție a inadmisibilității cererii pentru nechemarea în judecată a beneficiarilor actelor administrative a căror anulare se solicită, Curtea de Apel București a respectat principiul contradictorialității și al rolului activ, dându-i posibilitatea reclamantului să își exprime poziția procesuală.

Mențiunea reprezentantului reclamantei că "În ceea ce privește inadmisibilitatea, invocă incidența în speță a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța, dacă va considera necesară introducerea în cauză a anumitor persoane, are această posibilitate legală și nicidecum respingerea ca inadmisibilă a acțiunii." nu are valoarea unei manifestări neechivoce de voință a părții, în sensul lărgirii cadrului procesual la inițiativa sa, ci al unei concesii constând în renunțarea la contestarea unei măsuri procesuale ce i-ar aparține tot instanței de judecată (din oficiu), subînțelegându-se, totuși, că reprezentantul părții o aprecia drept neprocedurală, după ce anterior a insistat că nu înțelege să aibă o inițiativă procesuală în acest sens.

Conform art. 22 alin. (3) și (6) C. proc. civ.:

"(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție. (...) (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut. însă a depăși limitele învestirii. în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel" .

Pe de altă parte, conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.:

"în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond".

În ceea ce privește completarea cererii conform înscrisurilor de la filele x, expediat de reclamant prin e-mail, după ședința de judecată și atașat la dosar, astfel cum a reținut și Curtea de Apel București prin decizia nr. 4538/7.11.2018, Înalta Curte constată că nu putea fi de natură să schimbe aspectele puse în discuție în ședința publică din data de 28 mai 2015. Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (3) C. proc. civ. "introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe" . Or, cercetarea procesului s-a încheiat, potrivit art. 237 C. proc. civ., în momentul în care au început dezbaterile asupra excepției, acestea fiind închise fără a se formula o cerere de către reclamant, care după închiderea dezbaterilor a formulat o cerere de repunere pe rol, cu încălcarea regulii anterior citate.

Întrucât instanța de fond nu putea introduce din oficiu în cauză persoanele fizice beneficiare a actelor administrative contestate, pârâta nu a înțeles să formuleze vreo cerere de chemare în judecată a altei persoane, iar reclamantul nu a dorit să își asume răspunderea pentru acționarea în judecată a unei alte persoane, Înalta Curtea reține că nu a fost încălcat principiul aflării adevărului, nici principiul contradictorialității, prin considerarea acțiunii ca inadmisibilă și ulterior, respingerea cererii de completare, limitarea dreptului fiind justificată de respectarea dreptului la apărare al unei persoane care ar fi fost direct afectată de anularea unui act al cărei beneficiar este.

Reținând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în mod judicios prima instanță a respins inițial acțiunea reclamantului considerând-o inadmisibilă și ulterior, a respins cererea de completare a sentinței.

În acord cu cele reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursurile ca nefondate, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul-reclamant A..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost completată, formulată de recurentul-reclamant A..

Respinge excepția încălcării principiului continuității completului de judecată.

Respinge excepția nulității recursului declarat împotriva sentinței civile 4539 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentințelor civile nr. 1527 din 28 mai 2015 și nr. 4538 din 7 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.