ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2147/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2147/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 16 ianuarie 2009, pe rolul acestei instanțe, petenta SC A.P.C. SRL București prin administrator A.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 407 din 11 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7426/2/2007. În cuprinsul cererii, contestatoarea a precizat că urmează să depună motivele ce au stat la baza demersului său, după ce decizia atacată va fi motivată. Înalta Curte constată că petenta nu timbrat contestația în anulare deși avea obligația de se conforma prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și O.G.
nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997 potrivit cu care cererea trebuia timbrată anticipat sau cel mai târziu până la prima zi de judecată. Dată fiind această situație, prin citațiile emise pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2009, contestatoarei i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, indicându-se și numărul contului. Cum, la termenul stabilit, când procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, contestatoarea nu s-a conformat obligației stabilită de instanță urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul cererii ca netimbrată. În consecință, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.P.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 407 din 11 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.