ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1666/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1666/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2484 din 20 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 5482/114/2007 a fost admis recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București împotriva deciziei nr. 210 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și în consecință a casat decizia atacată precum și sentința nr. 493 din 27 mai 2008 a Tribunalului Buzău, secția comercială și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație în anulare pe care nu a timbrat-o și nici motivat-o.
Întrucât timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din aceeași lege neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Textul de lege enunțat cuprinde o normă imperativă care impune o obligație la plata taxei judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancțiunea nulității absolute a cererii și/sau căii de atac exercitate de parte. Este elocvent faptul că această normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate deroga prin voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții interesate, conform O.U.G.
nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la plata taxei judiciare de timbru. În cauză, contestatoarea trebuie să plătească pentru calea de atac exercitată o taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și un timbru judiciar în valoare de 3 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, pricina fiind amânată pentru termenul de judecată azi, pentru când contestatoarea a fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 dosar recurs. Cum contestatoarea nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menționat și să anuleze contestația în anulare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL București împotriva Deciziei nr. 2484 din 20 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.