ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2016

HOTĂRÂRE
29.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3.897 din 26 mai 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2.676 din 20 octombrie 2015 a admis excepția de necompetență, a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 contract de achiziție publică este "contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;"

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din același act normativ "Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe de urgență:

a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local."

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.10.2014, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1738,90 RON reprezentând dobândă legală.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că suma este datorată de pârât pentru achitarea cu întârziere a deconturilor întocmite în baza contractului nr. x/24.01.2014, invocând în drept dispozițiile H.G. nr. 296/2007, O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, contractul de prestări servicii încheiat de Ministerul Economiei este un contract de achiziție publică în sensul O.U.G. nr. 34/2006.

În privința contractelor de achiziție publică art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante."

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC "A." SRL și pârâtul Ministerul Economiei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.859 din 24.06.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admi
ÎCCJ 2014-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 541 din 28 ianuarie 2014 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat c
ÎCCJ 2016-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1583/2016
Decizia nr. 1583/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 9082 din 15 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis
ÎCCJ 2017-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2017
Decizia nr. 591/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7352 din 17 mai 2016, Judecătoria sector 3 a admis excepția necompetenței materiale
ÎCCJ 2014-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2948/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 1251 din 20 februarie 2014, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis e
Sursă