ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2948/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă cu nr. 1251 din 20 februarie 2014, Tribunalul București, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta D.S.L.,

în contradictoriu cu pârâții C.L.S., P.L.S. și SC A.E. SRL, în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Învestită

prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 1213 din 14 aprilie 2014, a admis excepția

necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a excepției de

nelegalitate în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ

și fiscal, a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în

vederea soluționării conflictului de competență.

Ivindu-se

conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2)

coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea

acestuia.

Înalta

Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul

administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis

de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Obiectul

cauzei îl reprezintă excepția de nelegalitate a Hotărârii C.L.S. București

emisă sub nr. 37/2008.

Excepția

de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, a fost invocată de reclamantă în

cadrul unui litigiu început sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.

Deci,

regimul juridic al excepției de nelegalitate nu poate fi analizat în mod distinct

de procesul de fond în cadrul căruia a fost invocată.

Prin

urmare, în raport cu dispozițiile art. 10 coroborat cu art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, deși excepția de

nelegalitate a fost  invocată ulterior datei de 15 februarie 2013, când a fost modificată

competența de soluționare în primă instanță a excepției de nelegalitate, dar în

cadrul unui litigiu început anterior aceleiași date, competența de soluționare a

acestui incident procedural aparține instanței prevăzută de legea în vigoare la

data introducerii acțiunii, respectiv 22 noiembrie 2011.

Față

de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind

pe reclamanta D.S.L. și pe pârâții C.L.S., P.L.S. și SC A.E. SRL este de

competența Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.S.L. și pe pârâții C.L.S., P.L.S.

și SC A.E. SRL în favoarea Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2014.