ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2016

HOTĂRÂRE
19.10.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2679/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a solicitat anularea deciziilor nr. 1008 din 24 iunie 2015 și nr. 32077 din 15 octombrie 2015, emise de pârât.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Tribunalul București, prin sentința nr. 2687 din 21 aprilie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și, în consecință, a declinat cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut că pretențiile reclamantei sunt îndreptate împotriva pârâtului Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc care nu stabilește o competență derogatorie de la regula generală de competență în materia contenciosului administrativ, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Așadar, tribunalul a reținut că în speță se solicită anularea unui act emis de către o instituție centrală, sens în care a admis admite excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2264 din 28 iunie 2016, a admis excepția de necompetență materială a instanței sesizate invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența soluționării acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B. SRL, în favoarea Tribunalului București.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului.

În esență, argumentând soluția, curtea de apel a reținut că actele contestate de reclamantă sunt acte administrative fiscale, prin care se stabilesc obligații de plată în sarcina reclamantei cu titlu de taxă de viciu, în temeiul O.U.G. nr. 92/2014 și Legii nr. 124/2015, care se completează în ceea ce privește procedura de contestare, cu prevederile art. 207 și urm. C. proc. fisc. și art. 7 și 10 din Legea nr. 554/2004,

Conchide instanța reținând că, în această situație, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, trebuie aplicate dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările, potrivit cărora, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (…) se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale”.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal.

Obiectul cererii de chemare în judecată este contestarea unui act administrativ emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 92/2014 și Legii nr. 124/2015, care se completează în ceea ce privește procedura de contestare, cu prevederile art. 207 și urm. C. proc. fisc., act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, actele administrative care fac obiectul prezentului dosar sunt: Decizia nr. 1008 din 24 iunie 2015 privind taxa de viciu pentru jocurile de noroc tip slot-machine, Decizia modificatoare nr. 1589 din 09 iulie 2015 precum și Decizia nr. 32077 din 15 octombrie 2015 prin care a fost respinsă contestația reclamantei.

Este de menționat că în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația la plata taxei pe viciu pentru perioada februarie 2015 - iunie 2015 în cuantum de 49.728 lei, pentru perioada iulie - septembrie 2015 în cuantum de 26.901 lei, pentru perioada octombrie - decembrie 2015, în cuantum de 26.901 lei, iar pentru perioada ianuarie 2016 - martie 2016 în cuantum de 5.292 lei.

Așadar, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Mai mult decât, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Deci, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru stabilirea competenței materiale în ceea ce privește procesele referitoare la acte administrativ-fiscale care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, incident este criteriul valoric.

Înalta Curte constată că în cauză suma contestată este 108.822 lei, obligație fiscală ce se situează sub pragul sumei de 1.000.000 lei, astfel că, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. SRL și pe pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,19 octombrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2790/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administr
ÎCCJ 2016-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1989/2016
Decizia nr. 1989/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2016-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2016
Decizia nr. 3542/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 384 din 27 aprilie 2016, Tribunalul Iași, secția a II-a contencios administrativ și
ÎCCJ 2019-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1212/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2019-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
Sursă