ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2016

Decizia nr. 400 Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Alba de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 18 mai 2015, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C. să pronunțe o hotărâre prin care să admită contestația împotriva Deciziei de invalidare nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de C. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației. La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2015 în verificarea competenței, conform art. 131 C. proc.

civ. raportat la art. 3 pct. 4 lit. c) Legea nr. 165/2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a pus în discuție declinarea competenței în favoarea instanței a de la sediul comisiei locale de fond funciar. Prin sentința civilă nr. 1242 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul în orașul Cugir, Județul Alba și pe pârâtul C., cu sediul în sector 1, București, spre competentă soluționare către Tribunalul Alba.

În motivarea soluției date Tribunalul București, față de prevederile 130 alin 2 raportat la art. . 131 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 2/2013, a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea acesteia și acordarea măsurilor reparatorii. Decizia contestată este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 1 alin. (1) și art. 21 din Legea nr. 165/2013. Tribunalul a constatat că, potrivit art. 21 din același act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, control care se desfășoară centralizat la nivelul întregii țări de către Secretariatul Comisiei Naționale.

Acesta este abiliat de lege să solicite documente în completare entităților învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii. În noțiunea de „entitate învestită de lege” în accepțiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 lit. c) și comisia locală de fond funciar. În același timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul entității.

Din interpretarea coroborată a textelor mai sus evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul legii, Tribunalul București a apreciat că ceea ce prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul entității învestite cu soluționarea cererii, emitente a hotărârii prin care s-au acordat măsuri compensatorii (hotărâre verificată conform art. 21 de E.), iar nu sediul E. Pentru a conchide în acest fel, s-a apreciat că principiul celerității care guvernează derularea procedurii judiciare (art. 6 C. proc. civ.), care, în materia partajării competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în administrarea probatoriului și în consecință preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

În al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, de pe întregul teritoriu al țării și a celor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât acest control se realizează, pe temeiul art. 21 alin. (5) din legea nr. 165/2013, exclusiv de Secretariatul E., organism unic, cu sediul în municipiul București. Or, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor promovate conform art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013, pentru că orice derogare de la regimul de drept comun trebuie prevăzută în mod expres, fără echivoc.

Mai mult, norma de competență teritorială de care uzează emitenta deciziei de compensare, pârâta C. în conținutul art. 2 al actului contestat, respectiv prevederea art. 35 Legea nr. 165/2013, nu este incidență cauzei de față, secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității îi revine competența să judece contestația persoanei îndreptățite împotriva deciziei emise cu respectarea prevederilor art. 33-34 din lege.

Or, examinând conținutul acestor texte, s-a constatat că se referă la deciziile emise chiar de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, nicidecum la deciziile emise de organismul central, înființat chiar prin noul act normativ, respectiv C. Așadar, cauza de față nu poartă asupra deciziei emise în condițiile art. 33-34 din lege, ci asupra unei decizii de invalidare emise în lumina dispozițiilor art. 17 alin. (1) raportat la art. 21 din Legea nr. 165/2013, cum de altfel chiar se prevede în preambulului actului juridic supus controlului judiciar. În atare situație, legiuitorul nu a căutat a stabili o competență exclusivă în favoarea Tribunalului București (față de sediul emitentului actului), ci trebuie cercetat prin raportare la sediul entității învestite cu soluționarea cererii, respectiv Comisia Județeană Alba, emitenta Hotărârii nr 785/2007.

În al treilea rând, s-a constatat că o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. Cât privește susținerea reclamanților referitoare la norma de competență alternativă, s-a apreciat că nu are vreo legătură cu raportul juridic dedus judecății, prevederile art. 113 C. proc. civ. (competența teritorială alternativă) nefiind incidente în cauză, domeniul lor de aplicare fiind cu totul altul. După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la primul termen de judecată în considerarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. s-a invocat din oficiu excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului Alba, iar prin sentința civilă nr. 52 din 13 ianuarie 2016 a fost declinată competenâța de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 C. proc.

civ. :„Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.” În prezenta cauză, reclamanții au solicitat desființarea Deciziei de invalidare nr. 2938/27 ianuarie 2015 emisă de C.; a se constata existența și întinderea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,18 ha teren, teren pe care au fost edificate de către stat blocuri de locuințe, să se acorde măsuri reparatorii de despăgubire pentru acest teren, în cuantum de 834.968 lei sau 228.212 euro, potrivit Raportului de evaluare efectuat în Dosarul de despăgubire nr. x/FFCC/2007 de către expertul evaluator ing.

D. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile art. 33 și 34 arătate în articolul citat se referă atât la deciziile ce se emit de către entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 cât și la deciziile de compensare sau de invalidare emise potrivit art. 25, de către Comisia Națională în urma soluționării dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Naționale.

Potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 „în înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații: entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: g) C. înființată potrivit prezentei legi.” Totodată, potrivit art. 3 pct. 5 din aceeași lege „în înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații: decizia entității învestite de lege - decizia/dispoziția/ ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4;” Față de textele de lege citate mai sus, Tribunalul Alba a apreciat că nu există echivoc în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C., legiuitorul stabilind o competență teritorială exclusivă în favoarea secției civile a Tribunalului București, Comisia având sediul în Municipiul București.

Tribunalul Alba a reținut că nu se poate interpreta din nicio regulă de procedură enunțată în cuprinsul Legii nr. 165/2013, aspectul potrivit căruia prin entitate învestită de lege s-ar înțelege doar Comisia Județeană de Fond Funciar și, nici că principiul celerității procesului civil ar fi în vreun fel încălcat prin stabilirea de către legiuitor a unei competențe teritoriale exclusive. Faptul că legiuitorul nu a arătat expres în textul legii că pentru contestarea deciziilor emise de C., competența revine Tribunalului București nu are relevanță, aceasta fiind o problemă de tehnică legislativă și nu de aplicare a legii. Atâta timp cât în lege sunt suficiente criterii pentru determinarea competenței, interpretarea normei expusă în art. 35 nu poate ridica probleme.

Faptul că Tribunalul București ar deveni instanța cu plenitudine de competență în soluționarea contestațiilor promovate potrivit art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu poate duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv de stabilire a măsurilor reparatorii întrucât, odată formulată o contestație, durata procesului depinde de managementul instanței de judecată și, în principal, de cel completului de judecată care va trebui să aibă în vedere termenele scurte, ce sunt reglementate pentru astfel de cauze atât în ceea ce privește efectuarea procedurii regularizării cât și, în ceea ce privește termenele acordate și termenele de redactare. Pentru cele expuse, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, fiind declinată cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Constatându-se că există un conflict negativ de competență, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 18 mai 2015, reclamanții A. și B. au formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 2938/27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea acesteia și acordarea măsurilor reparatorii.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Decizia contestată este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 17 alin 1 și art. 21 din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.Cum, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită, respectiv C. și, care este enumerată la art. 3 alin. (4), lit. g) din lege.

În consecință, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Cum, sediul C. se află în București, sector 1, respectiv, în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe. În temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2016.