ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2016

Decizia

nr. 400

Asupra conflictului

negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Alba de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 18 mai 2015,

reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C. să

pronunțe o hotărâre prin care să admită contestația împotriva Deciziei de invalidare

nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de C.

În drept, reclamanții

au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pârâta C. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației.

La termenul de

judecată din data de 16 octombrie 2015 în verificarea competenței, conform art.

131 C. proc. civ. raportat la art. 3 pct. 4 lit. c) Legea nr. 165/2013 Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a pus în discuție declinarea competenței în favoarea

instanței a de la sediul comisiei locale de fond funciar.

Prin sentința civilă nr.

1242 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București și s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanții A. și B.,

ambii cu domiciliul în orașul Cugir, Județul Alba și pe pârâtul C., cu sediul

în sector 1, București, spre competentă soluționare către Tribunalul Alba.

În motivarea soluției

date Tribunalul București, față de prevederile 130 alin 2 raportat la art. .

131 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 2/2013, a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanții au formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare

nr 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea acesteia

și acordarea măsurilor reparatorii.

Decizia contestată

este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 1 alin. (1)

și art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Tribunalul a

constatat că, potrivit art. 21 din același act normativ, emiterea deciziei de

validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii

administrative de control al existenței dreptului persoanei care se consideră

îndreptățită la măsuri reparatorii, control care se desfășoară centralizat la

nivelul întregii țări de către Secretariatul Comisiei Naționale. Acesta este

abiliat de lege să solicite documente în completare entităților învestite de

lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri

compensatorii.

În noțiunea de

„entitate învestită de lege” în accepțiunea actului normativ special intră,

potrivit art. 3 pct. 4 lit. c) și comisia locală de fond funciar.

În același timp, art.

35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competență

teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 în

favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul

entității.

Din interpretarea coroborată

a textelor mai sus evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul

legii, Tribunalul București a apreciat că ceea ce prezintă relevanță în

determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul

entității învestite cu soluționarea cererii, emitente a hotărârii prin care

s-au acordat măsuri compensatorii (hotărâre verificată conform art. 21 de E.),

iar nu sediul E.

Pentru a conchide în

acest fel, s-a apreciat că principiul celerității care guvernează derularea

procedurii judiciare (art. 6 C. proc. civ.), care, în materia partajării

competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune

proximitatea în administrarea probatoriului și în consecință preîntâmpinarea

avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

În al doilea rând, o

interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale

exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor

contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor

hotărârilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, de pe întregul

teritoriu al țării și a celor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

atâta timp cât acest control se realizează, pe temeiul art. 21 alin. (5) din

legea nr. 165/2013, exclusiv de Secretariatul E., organism unic, cu sediul în

municipiul București.

Or, dacă aceasta ar

fi fost intenția legiuitorului, ar fi fost clar exprimată prin indicarea

Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea

contestațiilor promovate conform art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013,

pentru că orice derogare de la regimul de drept comun trebuie prevăzută în mod

expres, fără echivoc.

Mai mult, norma de

competență teritorială de care uzează emitenta deciziei de compensare, pârâta C.

în conținutul art. 2 al actului contestat, respectiv prevederea art. 35 Legea nr.

165/2013, nu este incidență cauzei de față, secției civile a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității îi revine competența să judece

contestația persoanei îndreptățite împotriva deciziei emise cu respectarea

prevederilor art. 33-34 din lege. Or, examinând conținutul acestor texte, s-a constatat

că se referă la deciziile emise chiar de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, nicidecum la deciziile

emise de organismul central, înființat chiar prin noul act normativ, respectiv C.

Așadar, cauza de față nu poartă asupra deciziei emise în condițiile art. 33-34

din lege, ci asupra unei decizii de invalidare emise în lumina dispozițiilor art.

17 alin. (1) raportat la art. 21 din Legea nr. 165/2013, cum de altfel chiar se

prevede în preambulului actului juridic supus controlului judiciar. În atare

situație, legiuitorul nu a căutat a stabili o competență exclusivă în favoarea

Tribunalului București (față de sediul emitentului actului), ci trebuie

cercetat prin raportare la sediul entității învestite cu soluționarea cererii,

respectiv Comisia Județeană Alba, emitenta Hotărârii nr 785/2007.

În al treilea rând, s-a

constatat că o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al

procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a

măsurilor reparatorii.

Cât privește

susținerea reclamanților referitoare la norma de competență alternativă, s-a

apreciat că nu are vreo legătură cu raportul juridic dedus judecății,

prevederile art. 113 C. proc. civ. (competența teritorială alternativă) nefiind

incidente în cauză, domeniul lor de aplicare fiind cu totul altul.

După înregistrarea

cauzei pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la primul termen de judecată

în considerarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. s-a invocat din

oficiu excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului Alba, iar prin

sentința civilă nr. 52 din 13 ianuarie 2016 a fost declinată competenâța de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248 C.

proc. civ. :„Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedura precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în

parte cercetarea în fond a pricinii.”

În prezenta cauză,

reclamanții au solicitat desființarea Deciziei de invalidare nr. 2938/27

ianuarie 2015 emisă de C.; a se constata existența și întinderea dreptului de

proprietate pentru suprafața de 1,18 ha teren, teren pe care au fost edificate

de către stat blocuri de locuințe, să se acorde măsuri reparatorii de

despăgubire pentru acest teren, în cuantum de 834.968 lei sau 228.212 euro, potrivit

Raportului de evaluare efectuat în Dosarul de despăgubire nr. x/FFCC/2007 de

către expertul evaluator ing. D.

Potrivit art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Dispozițiile art. 33

și 34 arătate în articolul citat se referă atât la deciziile ce se emit de

către entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile

formulate potrivit Legii nr. 10/2001 cât și la deciziile de compensare sau de

invalidare emise potrivit art. 25, de către Comisia Națională în urma

soluționării dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Naționale.

Potrivit art. 3 pct. 4

lit. g) din Legea nr. 165/2013 „în înțelesul prezentei legi, expresiile și

termenii de mai jos au următoarele semnificații: entitatea învestită de lege -

următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: g) C. înființată

potrivit prezentei legi.”

Totodată, potrivit art.

3 pct. 5 din aceeași lege „în înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii

de mai jos au următoarele semnificații: decizia entității învestite de lege - decizia/dispoziția/

ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct.

4;”

Față de textele de

lege citate mai sus, Tribunalul Alba a apreciat că nu există echivoc în ceea ce

privește competența teritorială de soluționare a contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de C., legiuitorul stabilind o competență teritorială exclusivă

în favoarea secției civile a Tribunalului București, Comisia având sediul în Municipiul

București.

Tribunalul Alba a

reținut că nu se poate interpreta din nicio regulă de procedură enunțată în

cuprinsul Legii nr. 165/2013, aspectul potrivit căruia prin entitate învestită

de lege s-ar înțelege doar Comisia Județeană de Fond Funciar și, nici că

principiul celerității procesului civil ar fi în vreun fel încălcat prin

stabilirea de către legiuitor a unei competențe teritoriale exclusive.

Faptul că legiuitorul

nu a arătat expres în textul legii că pentru contestarea deciziilor emise de C.,

competența revine Tribunalului București nu are relevanță, aceasta fiind o

problemă de tehnică legislativă și nu de aplicare a legii.

Atâta timp cât în

lege sunt suficiente criterii pentru determinarea competenței, interpretarea

normei expusă în art. 35 nu poate ridica probleme.

Faptul că Tribunalul

București ar deveni instanța cu plenitudine de competență în soluționarea

contestațiilor promovate potrivit art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013

nu poate duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv

de stabilire a măsurilor reparatorii întrucât, odată formulată o contestație,

durata procesului depinde de managementul instanței de judecată și, în

principal, de cel completului de judecată care va trebui să aibă în vedere

termenele scurte, ce sunt reglementate pentru astfel de cauze atât în ceea ce

privește efectuarea procedurii regularizării cât și, în ceea ce privește

termenele acordate și termenele de redactare.

Pentru cele expuse, a

fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, fiind declinată

cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Constatându-se că

există un conflict negativ de competență, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc.

civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între cele două instanțe, urmează a stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele

ce succed:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

18 mai 2015, reclamanții A. și B. au formulat contestație împotriva deciziei de

invalidare nr. 2938/27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea

acesteia și acordarea măsurilor reparatorii.

În drept, reclamanții

au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Decizia contestată

este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 17 alin 1

și art. 21 din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

„Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de

persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la

data comunicării”.Cum, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea Deciziei de invalidare nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C.,

entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a

cărei anulare se solicită, respectiv C. și, care este enumerată la art. 3 alin.

(4), lit. g) din lege. În consecință, litigiul de față este de competența

(teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității emitente. Cum, sediul C. se află în București, sector 1,

respectiv, în raza teritorială a Tribunalului București, competența de

soluționare a cauzei revine acestei instanțe.

În temeiul art. 135 alin.

(4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2016.