ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2015

HOTĂRÂRE
23.01.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 214/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 3919 din 9 decembrie 2013, a respins, ca neîntemeiate, acțiunile conexate formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții B. și C.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., republicat.

Constatând că recurenta - reclamantă SC A. SA. a formulat cerere de renunțare la judecata cererilor de chemare în judecată, instanța de control judiciar va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd că judecătorul trebuie sa se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.”

De asemenea, art. 406 alin. (5) C. proc. civ., republicat, prevede că, în situația în care, (...) renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.”

Având în vedere prezenta cerere de renunțare la judecată, care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, precum și poziția procesuală a intimaților-pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei - reclamantei la judecata acțiunii și va dispune, totodată, anularea hotărârii pronunțate în cauză.

Ia act de renunțarea recurentei - reclamante SC A. SA la judecarea acțiunii.

Anulează sentința nr. 3919 din 9 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2016
VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 776 din 7 martie 2014, a respins cererea formulate de reclamanta A. ca neîntemeiată. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. invocând m
ÎCCJ 2016-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2016
conform recipisei de consemnare seria TA nr. 3600908, nr. 4098049/1 din data de 25.09.2015. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. SRL, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. 3. Pr
ÎCCJ 2016-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2016
Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat. Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin cererea
ÎCCJ 2015-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 966/2015
Decizia nr. 966/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond; Prin sentința nr. 99 din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios ad
ÎCCJ 2015-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 305/2015
Decizia nr. 305/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
Sursă