Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2335/2015

HOTĂRÂRE
22.10.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2335/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 11 martie 2015, Tribunalul Argeș a dispus suspendarea judecății apelului formulat de petenta Asociația Liga Scriitorilor din România - Filiala Argeș împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 9 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 21175/280/2014, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Împotriva încheierii a formulat recurs petenta, iar Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 214 din 19 mai 2015 l-a respins, ca nefondat. Împotriva deciziei instanței de recurs, petenta a declarat recurs în anulare, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. 1865 și solicitând anularea deciziei atacate. În motivarea acestei căi de atac a arătat că tribunalul a ignorat actul medical nr. 23510 din 14 octombrie 2014, din care rezulta că reprezentantul petentei - G.V. - a lipsit de la ședința de judecată de la data suspendării judecării cauzei, din motive medicale. A susținut că biletul de externare din spital nu dovedea că este apt să se prezinte în fața instanței de judecată, atât timp cât diagnosticul său, disfuncție cognitivă deteriorativă, nu îi permitea deplasarea și că era de înțeles că litigiul se putea judeca în lipsa sa de la dezbateri, chiar dacă nu a solicitat expres acest lucru. Examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., pusă în discuție în ședința de judecată din data de 22 octombrie 2015, Înalta Curte constată că este întemeiată și urmează să o admită, pentru următoarele considerente Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2014, prin apariția Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestui act normativ, astfel cum a fost modificată prin Ordonanță de urgență nr. 4/2013, care a schimbat dispozițiile finale ale legii de punere în aplicare a Codului nou de procedură civilă, în sensul că art. 81. - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 545/3.08.2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013. Potrivit dispozițiilor art. 456 din Titlul II - Căile de atac - C. proc.

civ., hotărârile judecătorești pot fi supuse apelului, care este cale ordinară de atac și, în anumite condiții expres prevăzute de textele legale, căilor extraordinare de atac care sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea. Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Din actele și lucrările dosarului rezultă că demersul juridic al petentei Asociația Liga Scriitorilor din România - Filiala Argeș, prin reprezentantul V.G., a fost inițiat în data de 1 septembrie 2014, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 21175/280/PJ/2014, context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform dispozițiilor art. 24 același act normativ.

O cale de atac neprevăzută de lege atrage inadmisibilitatea ei, potrivit normei art. 457 alin. (3) C. proc. civ. Instituția recursului în anulare este inexistentă în conținutul reglementărilor C. proc. civ. actual - Legea nr. 134/2010. De altfel, nici în reglementarea anterioară a C. proc. civ. - 1865 nu mai subzistau din anul 2003 dispozițiile art. 330 și urm., care reglementau instituția recursului în anulare, fiind abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea C. proc. civ., publicată în M. Of., partea I, nr. 460/28.06.2003. Pe de altă parte, și dacă s-ar aprecia ca recurs calea de atac exercitată în cauză, față de invocarea de către parte a dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., nici această cale de atac nu este deschisă împotriva deciziei atacate în raport de principiul unicității căii de atac și de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora pot fi supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege și având în vedere că decizia atacată în prezenta cauză a fost pronunțată în soluționarea unui recurs. Pentru toate aceste considerente, calea de atac intitulată recurs în anulare formulată de petenta Asociația Liga Scriitorilor din România - Filiala Argeș împotriva Deciziei nr. 214 din 19 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată recurs în anulare formulată de Asociația Liga Scriitorilor din România - Filiala Argeș, prin G.V. împotriva Deciziei nr. 214 din 19 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1852/2015
Asupra cauzei constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2019 din 15 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I., reprezentat de Asociația Națion
ÎCCJ 2015-10-13
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2164/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3.043 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins
ÎCCJ 2012-11-20
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2015
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 8 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș cererea de revizuire a Deciziei nr. 2390 din 30 septembrie 1998 a Tribunalului Argeș, formulată de pârâții I.G.
ÎCCJ 2014-10-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2515/2014
procesuale pasive a Ministerului Sănătății, a respins acțiunea completată, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs Sindicatul S. Argeș criticând-o pentru nelegal
ÎCCJ 2014-09-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3195/2014
Camera de consiliu Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă