ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2015

Decizia nr. 3523/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 26 iunie 2015, contestatoarea SC A. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1216 din 18 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011.

S-a solicitat admiterea contestației în anulare, respingerea recursului, în principal menținerea soluției instanței de fond, iar în subsidiar, în măsura în care nu este primita susținerea vizând eroarea instanței în aplicarea unor norme ce nu puteau avea caracter retroactiv și omisiunea cercetării motivelor de combatere a recursului, a solicitat aplicarea principiului proporționalității sancțiunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost rezultatul unor erori materiale și pronunțată cu omiterea cercetării motivelor incluse în întâmpinare.

În ceea ce privește eroarea instanței în aplicarea unor texte de lege inexistente la data când actele și faptele juridice s-au petrecut, s-a susținut încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Astfel, a arătat contestatoarea că:

- în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 11

1

din O.U.G. nr. 79/2003 în condițiile în care, la data la care s-a pretins că au fost săvârșite neregulile acestea nu erau în vigoare.

- instanța s-a referit în mod greșit la art. 3 din contract în ceea ce privește nerespectarea procedurii de achiziție, precum și la Anexa IV din contract;

- că s-a făcut o eroare cu privire la perioada de monitorizare de 5 ani;

- că instanța a apreciat greșit și în baza art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, greșit citat, că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei cu ocazia procedurilor de verificare a neregulilor;

- că în mod nejudicios au fost preluate „cuvânt cu cuvânt” susținerile recurentei A.P.D.R.P. în ceea ce privește selecția pentru furnizarea unei incinte de sacrificare pentru ovine;

- în recurs s-a reținut greșit modalitatea de transmitere a ofertei către B. SRL, societatea neavând posibilitatea să cunoască situația firmei italiene;

- în mod greșit s-a arătat în hotărârea instanței de recurs că reclamanta era obligată de a solicita ofertanților informații pentru a verifica concordanța datelor trimise cu realitatea;

- referitor la achiziția unei unități de spălat și a unei unități mobile de sterilizat s-a concluzionat că oferta nu este autentică, deși contractul s-a derulat;

- greșit s-a reținut în hotărârea contestată că oferta companiei C. este falsă deși această companie a furnizat utilajele plătite;

- greșit instanța de recurs a respins apărarea că A.P.D.R.P. a avizat favorabil dosarele de achiziții;

- de asemenea, constatatoarea a mai arătat că toate fondurile au fost folosite pentru implementarea proiectului, încadrându-se în liniile bugetare, aspect omis de instanța de recurs.

- s-a susținut că nu a fost luată in considerare decât jurisprudența depusă de A.P.D.R.P., fără a studia și jurisprudența depusă de contestatoare;

- cu privire la expertiza întocmită în cauză, s-a arătat că instanța nu a adus niciun argument in combaterea acesteia;

- s-a reținut că nota O.L.A.F. a comentat fapte și acte inexistente doar ca să se dea o amploare unor situații artificial expuse.

În ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele incluse în întâmpinare, neînlăturând toate apărările și cererile intimatei.

S-a invocat încălcarea principiului proporționalității, inclus ca normă comunitară aplicabilă cu prioritate, cu trimitere la dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2988/95, care prevăd sancțiuni alternative ce pot fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, astfel că instanța de recurs, în măsura primirii recursului A.P.D.R.P. ar fi trebuit să ia în considerare că sancțiunea aplicată de intimata A.P.D.R.P. intimatei prezintă o severitate excesivă, ce nesocotește dispozițiile legale comunitare.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 octombrie 2015 intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.

Hotărârea instanței de recurs

Prin decizia nr. 1216 din 18 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva sentinței civile nr. 4193 din 30 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A fost modificată sentința recurată, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Insolvency, reprezentată prin administrator judiciar D., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs, a reținut, in esență, că dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD, respectiv Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și clauzele contractului de finanțare nr. C1.1217121000032 din 26 mai 2005 (art. 3), prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului, care se întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de monitorizare de 5 ani.

Totodată, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, cu ocazia procedurilor de verificare a neregulilor, având in vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 și lipsa vătămării.

În ceea ce privește concluzia primei instanțe, care a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă nicio neregulă, atât în privința documentației, cât și a respectării procedurilor de achiziții, instanța de recurs, reevaluând întregul material probator administrat în cauză, a apreciat că această concluzie este greșită.

În acest sens s-a reținut că beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, inclusiv pentru modul de desfășurare a procedurilor de selecții și achiziții, având obligația să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora și de faptul că societățile ofertante acționau într-o manieră independentă și erau eligibile să participe, în calitate de furnizori, în cadrul unui proiect SAPARD.

S-a arătat că intimata-reclamantă avea posibilitatea de a solicita ofertanților orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele depuse sunt în concordanță cu rigorile Programului SAPARD, inclusiv o declarație privind existența/inexistența unor legături între firmele angrenate în procedura de achiziție.

S-a considerat că aceste nereguli constatate au condus, în mod evident, potrivit art. 17 alin. (3) și (4) din Anexa I la contractul de finanțare asumat, la declanșarea procedurii de recuperare a debitului, fiind întocmite procesul-verbal de constatare și decizia de soluționare a contestației administrative, acte administrative fiscale contestate în cauză și apreciate ca legale de instanța de recurs.

Raportul de expertiză întocmit în cauză a fost găsit ca nefiind concludent în ceea ce privește situația de fapt și de drept, față de cele reținute de instanța de recurs, în raport de toate celelalte probe administrate.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317-321 C. proc. civ.

Strict formal, cererea formulată nu este inadmisibilă, pentru că motivele invocate sunt prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ.

În ipoteza unui recurs devolutiv, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., rejudecarea acțiunii în urma admiterii recursului și casării sentinței ar deschide, formal, calea contestației în anulare, intimatei în situația în care instanța ar omite pronunțarea asupra unei excepții invocată prin întâmpinare, echivalent „omisiunii de a analiza un caz de casare”.

În concret însă teza principală a autorului căii de atac pornește de la ideea că ar trebui să fie circumscrisă ipotezei normative și situația în care apărările pe care le-a formulat în calitate de intimat nu ar fi fost analizate de instanța de recurs.

Înalta Curte nu poate accepta teza enunțată pentru că adaugă nepermis la lege, într-o materie în care abordarea judecătorului nu poate fi decât restrictivă, adică limitată la motivele care îngăduie anularea unei hotărâri judecătorești trecute în puterea lucrului judecat.

Fiind confruntată în mai multe rânduri cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut (de exemplu, în Decizia nr. 1551/2009) că „pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor nu poate fi reținută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție, și anume părților care au participat la soluționarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

De asemenea, C.E.D.O. nu acreditează prin jurisprudența sa ideea unei interpretări extensive a motivelor care pot conduce la „reexaminarea unei decizii definitive și obligatorii” (cauza Mitrea c. României), principiul res judicata (al caracterului definitiv al deciziilor) subliniind că nici o parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei decizii definitive și obligatorii doar în scopul de a obține o rejudecare și o nouă decizie în speță.

Sintetizând, Înalta Curte reține că pretenția contestatoarei SC A. SRL de a lărgi cadrul motivelor pentru care poate fi exercitată contestația în anulare specială, nu poate fi primită, aceasta configurând o veritabilă cale de atac de reformare, nepermisă de lege.

După cum rezultă din hotărârea atacată, considerentele pentru care instanța de control judiciar învestită cu un recurs devolutiv potrivit art. 304

1

C. proc. civ., a adoptat această soluție sunt clar explicate în decizia atacată, care răspunde tuturor exigențelor de motivare a unei hotărâri judecătorești, atât prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., dar și a art. 6 parag. 1 C.E.D.O.

În ceea ce privește noțiunea de „greșeală materială” [art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.], instanța amintește că, doctrinar și jurisprudențial, prin opoziție cu greșeala de judecată, s-a subliniat că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Esențial este, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autoarea cererii.

Conturând presupusa greșeală materială pe motivele expuse în prezenta decizie, contestatoarea a susținut, în esență, că aceasta ar consta în neobservarea încălcării principiului neretroactivității unor dispoziții din O.U.G. nr. 79/2003, încălcarea dreptului la apărare, o greșită apreciere a situației de fapt, însă se constată că aspectele invocate au fost analizat și dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar de instanța de recurs.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptată în ceea ce privește constatarea neregulii, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 318 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de reclamanta-contestatoare nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 318 teza I C. proc. civ.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c. România - 2008, Stanca Popescu c. România - 2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Văzând și dispozițiile art. 319 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL Insolvency prin administrator judiciar E. IPURL împotriva deciziei nr. 1216 din 18 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.