ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2015

Decizia nr. 1228/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia civilă nr. 1427 din 19 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL Gherla împotriva sentinței civile nr. 369 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A reținut instanța de recurs că, potrivit legislației aplicabile în materie și clauzelor contractuale asumate de beneficiar, eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor din partea autorității pârâte pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, care cuprinde perioada de execuție a proiectului, la care se adaugă un interval de timp de 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăți.

În cauză, urmare a sesizării transmise de SC B. SRL din 2 august 2011, s-a procedat la verificarea documentară și în teren a aspectelor sesizate cu privire la derularea proiectului implementat de reclamantă, emiterea procesului-verbal de constatare fiind rezultatul stabilirii de către autoritatea contractantă a conduitei defectuoase a beneficiarului contractului de finanțare în încheierea și derularea acestuia, prin nerespectarea obligațiilor asumate.

Deși contractul de finanțare a fost încheiat în 2009, când era în vigoare O.G. nr. 79/2003, în cauză sunt incidente astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, prevederile O.U.G. nr. 66/2011, aplicabilitatea acestor norme de procedură fiind atrasă de data la care se desfășoară activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nefiind vorba de o aplicare retroactivă a legii.

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod justificat legalitatea procesului-verbal de constatare prin care s-au constatat întemeiate propunerile raportului de control încheiat la 14 septembrie 2011 privind retragerea ajutorului financiar nerambursabil, rezilierea contractului de finanțare și recuperarea debitului.

Contrar susținerilor reclamantei, actul administrativ întocmit de pârâtă la 5 decembrie 2011 și menținut prin decizia prin care s-a respins contestația nr. 832 din 12 ianuarie 2012, conține dispozițiile încălcate de beneficiarul finanțării, procesul-verbal făcând referire, printre altele, la prevederile contractului de finanțare și ale anexei IV, cap. 3 și la cele din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel cum s-a reținut prin sentința supusă recursului, a fost corect stabilit caracterul neeligibil al sumei autorizate de plată, rezultând din încălcarea prevederilor contractuale referitoare la conflictul de interese pe care reclamanta și le-a asumat în mod conștient la încheierea contractului de finanțare.

Deși, în conformitate cu legislația în domeniu la depunerea ofertei în cadrul unei proceduri de achiziții, ofertantul este obligat să depună o declarație conform căreia nu se află în conflict de interese, iar potrivit anexei la contractul de finanțare, beneficiarul trebuie să adopte o asemenea conduită care să evite un astfel de conflict, reclamanta a întocmit în mod eronat fișa de verificare a conflictului de interese, declarând în mod nereal că nu există legături între ofertanți și alte părți implicate în procedura de achiziție, la momentul depunerii ofertei.

Astfel cum s-a reținut în mod corect, C., asociat unic la firma desemnată câștigătoare prin raportul de evaluare și adjudecare a ofertelor pentru execuție lucrări din 5 iulie 2010 este mama administratorului reclamantei, care, în calitate de reprezentant legal al proiectului, a participat la încheierea contractului de finanțare, a desemnat la 1 ianuarie 2010 componența comisiei de evaluare oferte și a semnat contractul de lucrări din 15 iulie 2011 cu SC D. SRL.

În aceste împrejurări, urmare a existenței conflictului de interese, pârâta a procedat în mod legal la încetarea valabilității contractului de finanțare și restituirea integrală a valorii finanțării acordate necuvenit.

A reținut instanța de recurs că și neregulile privind realizarea efectivă a proiectului au fost bine stabilite, determinând constatarea necesității rezilierii contractului și recuperării debitului.

În cauză, deși în contractul de lucrări conform caietului de sarcini, încheiat la 15 iulie 2010 cu SC D. SRL, în calitate de antreprenor general se consemnează că acesta va executa lucrările cu materialele, ustensilele și aparatura din dotarea sa proprie, s-a constatat că firma, înființată la 27 mai 2010, potrivit declarației de inactivitate înregistrată la E. Gherla la 6 august 2010, nu avea angajați, nici mijloace fixe și nici resurse financiare.

În consecință, au fost încheiate 5 contracte de subcontractare, dintre care 2 de execuție lucrări de antrepriză și un contract de prestări servicii, deși în oferta depusă de SC D. SRL s-a menționat că valoarea lucrărilor executate de subcontractori din prețul total ofertat este 0%, iar în cadrul cererilor de plată prezentate pârâtei au fost depuse doar situațiile de lucrări emise de antreprenorul general nu și cele ale subcontractorilor.

De menționat că, potrivit precizărilor din caietul de sarcini, subcontractarea trebuie să se facă cu autorizarea prealabilă a autorității contractante, or, reclamanta nu a adus la cunoștința pârâtei decât contractul execuție încheiat cu SC D. SRL la 15 iulie 2012, nu și contractele de executare lucrări prin subcontractanți.

Aceste nereguli, constatate prin raportul de control și procesul-verbal, afectează integral proiectul de investiții, având ca urmare recuperarea integrală a finanțării acordate, nefiind aplicabil principiul proporționalității reglementat de O.U.G. nr. 66/2011 a cărui incidență este dată de existența intenției sau a neglijenței în desfășurarea procedurii de achiziție.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă SC A. SRL, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. coroborat cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că instanța de recurs a omis a analiza unele dintre motivele de recurs.

Citează contestatoarea motivele de recurs formulate la pct. I și II din cererea de recurs, referitoare la nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și la nerespectarea principiului proporționalității, apreciind că instanța de recurs nu a cercetat motivele și argumentele expuse prin care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Mai apreciază contestatoarea, citând motivele de recurs formulate la pct. III.1, III.2 și IV din cererea de recurs, referitoare, în esență, la probele administrate în cauză și la situația de fapt, că instanța de recurs nu le-a analizat.

Susține că respingerea recursului său, fără o analiză a mai multor motive de recurs invocate, fără o motivare clară și satisfăcătoare, reprezintă o încălcarea a principiului dreptului la apărare, incompatibilă cu garanțiile la un proces echitabil, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994-cererea nr. 18390/91, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998-cererea nr. 20124/92 și Hotărârea Hirvisaari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001.

Mai arată că există o încălcare a dreptului la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță, adică dacă motivele, argumentele și apărările invocate sunt reflectate în decizia pronunțată, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Burza vs. România-Hotărârea din 12 februarie 2008.

Conchide că argumentele sale nu au fost analizate în mod efectiv și că nu s-a procedat la o înlăturare motivată și argumentată în mod explicit a acestora.

Intimata F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare;

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, invocat ca și temei al prezentei contestații în anulare, „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Teza finală a alin. (1) al art. 318 C. proc. civ. privește numai omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte.

Deși instanța de recurs nu are obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare sau de modificare a sentinței, din considerentele deciziei contestate rezultă că aceasta a răspuns criticilor formulate de recurentă.

Instanța de recurs a cercetat motivele invocate de contestatoare în cadrul cererii de recurs, arătând, astfel cum au fost redate la pct. I.1 al prezentei decizii, motivele pentru care a reținut ca fiind corectă soluția instanței de fond.

Contestatoarea SC A. SRL reiterează, punctual, majoritatea motivelor de recurs, referindu-se la nelegalitatea actelor, la situația de fapt și la probele administrate, opinând, în mod generic, că „aceste motive nu au fost cercetate de instanța de recurs”, fără a aduce, însă, alte argumente pe lângă cele deja prezentate în cererea de recurs.

Concluzionează că argumentele sale nu au fost analizate în mod efectiv, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă întreaga sa argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt, care ar fi fost greșit reținută, și printr-o reanalizare a probelor administrate în cauză, însă legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Eventualele greșeli în aprecierea probelor sau în aplicarea prevederilor legale, datorită cărora a fost respins recursul, menținându-se sentința primei instanțe, reprezintă greșeli de fond care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare. În caz contrar, ar fi încălcat unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, și anume principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că o soluție definitivă și irevocabilă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

Astfel, înlăturarea efectelor unei proceduri judiciare finalizate printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, pentru motive avute în vedere la soluționarea recursului, ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, și, în consecință, la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, articol ale cărui prevederi au fost invocate, de altfel, chiar de către contestatoare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1427 din 19 martie 204 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal‚ ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.