ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/CA/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: - anularea refuzului plății tranșei a II-a în valoare de 149.673,50 lei aferentă contractului de finanțare din 23 martie 2011, refuz comunicat prin „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății din 24 februarie 2012”; - obligarea autorității pârâte la reevaluarea dosarului de plată transa a II-a nr. x și la efectuarea plății în cuantum de 149.637,50 lei; - stabilirea unor penalități pentru fiecare zi de întârziere la plată în cuantum de 7.000 lei/zi; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 311 din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2012.

La data de 25 octombrie 2013, reclamanta a formulat precizare și completare la cererea de chemare în judecată, în sensul că: - suma de recuperat în tranșa a II-a de plată este 104.072,24 lei; - solicită acordarea dobânzii legale percepută de bancă până la acoperirea tranșei a II-a de către autoritatea pârâtă; - înțelege să cheme în garanție pe semnatarii refuzului plății tranșei a II-a, respectiv: C., expert 1 D., E., șef - D., F., director D.; - solicită suspendarea contractului de finanțare din 23 martie 2011 până la pronunțarea/executarea deciziei definitive ce se va pronunța în cauză. Prin încheierea din data de 25 octombrie 2013, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii privind suspendarea contractului de finanțare din 23 martie 2011.

Prin sentința civilă nr. 12078 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în sensul anulării notificării B. cu privire la refuzul plății D. din 24 februarie 2012, obligării pârâtei la plata sumei de 104.972,24 lei reprezentând tranșa a II-a de plată și a sumei de 20.278,19 lei reprezentând dobânda aferentă pentru perioada 31 martie 2012-29 februarie 2014, respingerii celorlalte capete de cerere ca nefondate, respingerii cererii de chemare în garanție ca nefondată și obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în 6.000 lei onorariu de avocat și 1.500 lei onorariu de expert. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta SC A. SRL a încheiat contractul de finanțare din 23 martie 2011 pentru finanțarea Proiectului „Sprijinirea SC A. SRL pentru activitatea de prestări servicii comuna Stejaru, județul Teleorman”. Conform contractului, proiectului și tuturor anexelor la acestea a procedat la achiziționarea de utilaje și echipamente în parametrii stabiliți și conform procedurii de achiziție stabilite. La data de 13 aprilie 2011 a fost depus la G. Teleorman - H. dosarul de achiziții bunuri, iar contractele de achiziții pentru toate bunurile propuse în cadrul proiectului au fost avizate prin fișa de avizare din 27 aprilie 2011. În luna februarie 2012 reclamanta a depus la G. Teleorman - H. dosarul cererii de plată nr. 2 (tranșa a II-a) pentru decontarea a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile propuse în cadrul proiectului, făcând dovada finalizării proiectului de investiții și respectării tuturor criteriilor de eligibilitate și selecție impuse de Măsura 312. Decizia de respingere a cererii de plată a fost adusă la cunoștința reclamantei prin Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății din 24 februarie 2012 și a fost motivată pe faptul că bunurile solicitate la plată nu îndeplinesc condițiile de mijloc de transport specializat, așa cum sunt prevăzute în H.G. nr. 224/2008. Contestația formulată de reclamantă a primit răspuns prin adresa B. din 26 martie 2012, răspuns care nu face decât să confirme dreptul reclamantei la plata tranșei a II-a din totalul cheltuielilor eligibile. Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312 prevede că „achiziționarea de mijloace de transport specializate și utilaje reprezintă o cheltuială eligibilă, atât timp cât acestea deservesc în mod direct activitățile specifice desfășurate propuse prin proiect, iar necesitatea lor este justificată prin Studiul de fezabilitate/Memoriul justificativ”. Rezultă că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca achizițiile de utilaje și echipamente să fie considerate mijloace de transport specializate, respectiv: - să deservească în mod direct activităților specifice propuse prin proiect; - necesitatea lor să fie justificată prin studiul de fezabilitate/memoriul justificativ. Ce mai bună justificare a necesității prestării acestor servicii o constituie faptul că, după achiziționarea lor, cu ocazia operațiunilor de deszăpezire din lunile ianuarie-februarie 2012, echipamentele respective (încărcător frontal și lamă de zăpadă) au fost utilizate cu succes pentru deszăpezirea com. Stejaru, în baza contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2012 încheiat cu Primăria comunei Stejaru. Cele două condiții prevăzute cumulativ în definiția mijloacelor de transport specializate au fost îndeplinite. În plus, caracteristicile echipamentelor respective au fost descrise în proiect, ele au fost avizate la plată odată cu celelalte bunuri care au făcut obiectul investiției (fișa de avizare din 27 aprilie 2011), au fost verificate pe teren și aprobate (mențiunile de pe factura din 13 iulie 2011) și folosite efectiv în activitatea de deszăpezire. Echipamentele au fost achiziționate prin credit bancar, credit scadent la data solicitării plății tranșei a II-a, conform cererii din data de 15 februarie 2012. Refuzul nejustificat de plată al autorității pârâte constituie cauza pentru care în mod direct și nemijlocit reclamanta continuă să plătească dobândă de 11,5% pentru suma ce trebuia decontată cel târziu la data de 15 martie 2012. Legătura de cauzalitate între fapta reprezentanților B. și prejudiciul concretizat în dobânda plătită există. Prin urmare, acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, este în parte întemeiată, în ceea ce privește solicitarea de anulare a notificării a refuzului de plată și de obligare la plata sumei de 104.972,24 lei reprezentând tranșa a II-a de plată și a sumei de 20.278,19 lei cu titlu de dobânzi, pentru perioada 31 martie 2012 - 29 februarie 2014, conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și omologat de instanță. Capătul de cerere privind stabilirea unor penalității de întârziere în cuantum de 7.000/zi este neîntemeiat, în cauză nereținându-se vreo culpă în sarcina pârâtei. Cerea de chemare în garanție este nefondată, atât timp cât una dintre condițiile prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta licită, nu este îndeplinită în cauză. În baza art. 274 C. proc. civ., se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în valoare totală de 7.500 lei, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.

Împotriva sentinței civile nr. 12078 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta I. (fostă B.), susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a cauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente în speță. Suma de 104.834,45 lei reprezentând 70% din valoarea utilajelor achiziționate a fost respinsă la plată, având în vedere că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 224/2008, cât și prevederile exprese din Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312. Astfel, în ceea ce privește ansamblul alcătuit din tractor și un echipament specializat, experții Serviciului Autorizare Plăți au stabilit că finanțarea achiziționării acestuia reprezintă o cheltuială neeligibilă, dat fiind că acesta nu constituie un mijloc de transport specializat, în condițiile în care tractorul este în fapt un mijloc de transport rutier care are o funcționalitate multiplă. Ansamblul format din tractor și un echipament specializat nu contribuie direct la activitatea specifică finanțată prin proiect, deoarece poate deservi și altor activități. Ansamblul specializat are funcționalitate multiplă, existând posibilitatea ca acesta să fie utilizat și în activități neîncadrate în Măsura 312 sau nespecifice activității propuse prin proiect. Prin urmare, finanțarea pentru achiziționarea acestui mijloc de transport este neeligibilă. Potrivit adresei din 10 noiembrie 2010 emisă de J. - K., în calitate de autoritate de management pentru L., nu se poate realiza o încadrarea a ansamblului format dintr-un tractor rutier și un utilaj/echipament în definiția mijloacelor de transport specializate. Contrar celor susținute de prima instanță, care și-a însușit întocmai susținerile reclamantei, în accepțiunea contractului de finanțare încheiat între părți, după momentul încheierii contractului, în etapa verificării dosarelor de achiziție și a eligibilității cheltuielilor propuse spre decontare prin cererea de plată formulată de beneficiar, autoritatea contractantă poate proceda la respingerea cheltuielilor din perspectiva Ghidului solicitatului și a fișei măsurii și poate dispune neavizarea dosarului de achiziții sau refuzul plății. Parcurgând clauzele contractuale, beneficiarul a avut cunoștință despre această posibilitate. Prin urmare, contrar celor reținute de instanță, respingerea la plată a cheltuielilor neeligibile ulterior încheierii contractului de finanțare nu echivalează cu o încălcare a clauzelor contractuale, ci constituie o posibilitate a autorității contractante de care beneficiarul are cunoștință încă de la data depunerii cererii de finanțare. Așadar, actele administrative emise de autoritatea pârâtă sunt temeinice și legale, neexistând motive concrete care să atragă anularea acestora. În considerarea motivelor expuse, recurenta a solicitat, în temeiul art. 299 alin. (1), coroborat cu ar.304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 12078 din 11 aprilie 2014, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimata SC A. SRL a solicitat, prin concluziile formulate în instanță la termenul de judecată din 26 ianuarie 2015, dar și prin concluziile scrise, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 12078 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind legală și temeinică. II. Aprecierile Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză; Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta SC A. SRL a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, refuzul autorității pârâte de decontare a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile conform Cererii de plată nr. 2 și documentelor justificative prezentate în susținerea acesteia, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat. Atât în primă instanță, cât și în recurs, întreaga apărare a autorității pârâte a fost concentrată pe ideea caracterului neeligibil al cheltuielilor ocazionate de achiziționarea ansamblului alcătuit din tractor și un echipament specializat, motivat de faptul că aceste echipamente nu constituie mijloace de transport specializate conform H.G. nr. 224/2008 și Raportului G. - H. Premisa de la care pornește pârâta este una eronată, întrucât cererea de plată nr. 2, al cărei refuz nejustificat face obiectul litigiului de față, are ca obiect decontarea contravalorii echipamentelor constând în încărcător frontal Sigma 4 și lamă zăpadă Garnero și nicidecum a cheltuielilor legate de achiziția ansamblului format din tractor și un echipament specializat. Decontarea contravalorii tractorului achiziționat de reclamantă pentru implementarea proiectului a fost aprobată de pârâtă anterior, făcând obiectul cererii de plată nr. 1, tranșa I, astfel că analiza îndeplinirii cerințelor instituite de art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 224/2008 pentru calificarea echipamentelor ca fiind mijloace de transport specializate vizează exclusiv încărcătorul frontal x și lama de zăpadă y. Or, aceste echipamente deservesc direct, exclusiv și nemijlocit activitățile specifice propuse prin proiect, respectiv activitățile de deszăpezire, iar necesitatea achiziționării lor este justificată prin Memoriul justificativ, parte competentă a proiectului. Investițiile reprezentate de aceste echipamente au fost avizate la plată odată cu celelalte bunuri conform Fișei de avizare din 27 martie 2011, existența lor a fost verificată pe teren potrivit mențiunilor existente pe Factura din 13 iulie 2011, iar echipamentele au fost utilizate efectiv în activitatea de deszăpezire desfășurată de reclamantă în executarea contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2012 încheiat cu Primăria com. Stejaru. În aceste condiții, se constată, dincolo de orice îndoială, că cerințele instituite de art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 224/2008 sunt îndeplinite, echipamentele constând în încărcător frontal și lamă de zăpadă reprezintă mijloace de transport specializate, iar achiziționarea lor constituie o cheltuială eligibilă potrivit prevederilor Ghidului solicitantului - Măsura 312. Toate aceste elemente îi sunt suficiente Înaltei Curți pentru a concluziona în sensul netemeiniciei criticilor formulate de recurentă, urmând să dispună, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respingerea recursului declarat de pârâta I., ca nefondat.