ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1225/2015

Decizia nr. 1225/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 septembrie 2012, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.946.044,67 lei, reprezentând valoarea celor 6 (șase) cereri de rambursare aferente celor 3 (trei) proiecte finanțate prin C. 2007-2013, și la plata sumei de 143.277,96 lei reprezentând dobânda aferentă creditului bancar solicitat băncii D. achitată ca urmare a nerespectării termenelor legale și contractuale de către pârât, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul B. în calitate de E. în numele și pentru C. trei contracte de finanțare, respectiv;

- Contractul de Finanțare prin C. 2007- 2013 Axa Prioritară Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică din 28 februarie 2011, cod SMIS;

- Contractul de Finanțare prin C. 2007- 2013 Axa Prioritară Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică din 29 decembrie 2010, cod SMIS;

- Contractul de Finanțare prin C. 2007- 2013 Axa Prioritară Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică din 21 aprilie 2011, cod SMIS.

Contractele de finanțare au fost semnate din partea reclamantei A. de către domnul F., președintele asociației la momentul încheierii contractelor. Ulterior, Adunarea Generală a Asociaților A. a hotărât, (i) în data de 30 martie 2011, schimbarea președintelui A., din persoana dl. F. în persoana dl. G., și (ii) în data de 2 mai 2011, schimbarea din nou a președintelui A., din persoana dl. G. în persoana domnul H., actualul președinte al A.

Această dublă modificare a președintelui A. a fost notificată B. în calitate de E. în numele și pentru C. la data de 13 mai 2011 prin intermediul a trei notificări aferente celor trei contracte de finanțare. Față de aceste notificări, autoritatea contractantă a pus în vedere reclamantei că nu este suficientă notificarea schimbării președintelui, și că nu va recunoaște calitatea de reprezentant al asociației a domnului H. câtă vreme nu se încheie acte adiționale în acest sens la contractele de finanțare.

Față de acest aspect și pentru că semnarea actelor adiționale era tergiversată, reclamanta a solicitat devansarea termenelor de depunere a cererilor de rambursare, solicitare la care nu a primit niciodată un răspuns din partea autorității. Actele adiționale semnate de către pârâtă au fost transmise abia la cinci luni după notificare, pe 06 octombrie 2011, pentru Contractele de finanțare N-E și N-V și, respectiv, pe 17 octombrie 2011, pentru Contractul de finanțare Centru.

Această întârziere a avut consecințe grave asupra reclamantei, nemaiputând depune cererile de rambursare la timp, în conformitate cu graficul de rambursare ce face obiectul Anexei a III-a a fiecărui contract de finanțare, și nemaiputând solicita pre-finanțări, pentru că a depășit termenul prevăzut în contractele de finanțare.

De asemenea, pentru perioada în care a întârziat cu depunerea cererilor de rambursare, ca urmare a nesemnării de către autoritate a actelor adiționale, a fost nevoită să plătească penalități de întârziere către SC D. SA.

La data de 17 iunie 2011, reclamanta A. a încheiat împreună cu SC D. SA. - Sucursala Pantelimon contractul de credit, având ca obiect acordarea unei linii de credit în sumă totală de 2.000.000 lei în vederea susținerii finanțării proiectelor aferente contractelor de finanțare. În baza prevederilor contractului de credit, reclamanta A. este obligată să vireze băncii toate sumele pe care A. le primește în urma soluționării cererilor de rambursare.

Întrucât cererile de rambursare au fost depuse târziu, în tot acest timp reclamanta A. a plătit o dobândă în cuantum de 143.277,96 lei - până la data prezentei acțiuni.

Conform art. 4 alin. (2) din contractele de finanțare, C. s-a angajat să acorde finanțare reclamantei Asociației A. în valoare totală de:

- 688.564,66 lei, reprezentând echivalentul a 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului ce face obiectul Contractului de finanțare N-V;

- 667.225,16 lei, reprezentând echivalentul a 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului ce face obiectul Contractului de finanțare Centru;

- 720.713,97 lei, reprezentând echivalentul a 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului ce face obiectul Contractului de finanțare N-E.

Contractele de finanțare prevăd la Anexa III punctul 14 un termen de 30 zile în care E. va soluționa cererile de mai sus. Termenul legal de soluționare a prezentelor cereri de rambursare, așa cum a fost acesta modificat la începutul anului 2012, este de 45 zile lucrătoare, conform art. 41 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, actualizată și modificată la zi. Luând în considerare acest termen legal de 45 de zile, până la data prezentei cereri de chemare în judecată pârâtul nu a soluționat nicio cerere de rambursare.

Referitor la Contractului de finanțare N-V, cererea de rambursare nr. 519 din 19 noiembrie 2011 a fost returnată de pârât în 13 martie 2012, la peste 110 zile de la înregistrare, prin Scrisoarea de returnare a cererii de rambursare din 13 martie 2012.

Pârâtul a solicitat refacerea ei pentru motivul că „documentele justificative nu poartă mențiunea conform cu originalul”. Reclamanta s-a conformat și a retransmis Cererea de rambursare nr. 519 în mai puțin de 10 zile lucrătoare, astfel încât aceasta a fost din nou înregistrată de către pârât în data de 20 martie 2012. Aceste completări au fost solicitate cu mult peste termenul legal și, deși cererea a fost retransmisă, în prezent nu este soluționată.

Totodată, în data de 19 martie 2012, reclamanta a primit de la SC D. SA. Adresa, prin care i se aduce la cunoștință faptul că „pentru utilizările ulterioare aferente acestui credit are nevoie de răspunsul Autorității de Management pentru cererile de rambursare depuse”.

În urma acestei Adrese, la data de 27 martie 2012, A. a transmis către pârât Adresa de înaintare din 27 martie 2012 atașând acesteia Notificarea 13, cu nr. de înregistrare din 27 martie 2012, prin care a solicitat pârâtului să-i comunice stadiul analizei documentației aferente Cererii de rambursare 519. Prin intermediul aceleiași Notificări 13, reclamanta a comunicat pârâtului că are nevoie de răspuns pentru a putea continua să acceseze linia de credit pusă la dispoziție de către SC D. SA., în caz contrar aflându-se în situația de a nu mai putea continua proiectul la care s-a angajat.

Până la data cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a mai primit nicio solicitare din partea OI și/sau C. în vederea soluționării situației cererilor de rambursare 519 și 86 aferente Contractului de finanțare N-V. Prin urmare, OI și/sau C. nu au răspuns în niciun fel în sensul acceptării sau respingerii acestor cereri de rambursare întrucât acestea nu au fost nici până în prezent soluționate.

Referitor la Contractul de finanțare Centru, la data de 27 martie 2012, prin Adresa de înaintare din 27 martie 2012 atașând acesteia Notificarea din 27 martie 2012, reclamanta a solicitat pârâtului să îi comunice stadiul analizei documentației aferente Cererii de rambursare 528.

La data de 29 martie 2012, după 112 zile de la înregistrarea Cererii de rambursare 528, pârâtul i-a transmis reclamantei Notificarea din 28 martie 2012, prin care i se aduce la cunoștință faptul că „au fost constatate neconcordanțe în derularea procedurii de achiziții publice” ce vizează proiectul aferent Contractului de finanțare Centru și că a decis „luarea măsurii suspendării verificării cererii de rambursare” până la primirea unui răspuns din partea C.

Până la data cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a mai primit nicio solicitare din partea E. și/sau C. în vederea soluționării situației Cererilor de rambursare 528 și 90 aferente Contractului de finanțare Centru.

Referitor la Contractul de finanțare N-E, la data de 27 martie 2012, prin Adresa de înaintare din 27 martie 2012 atașând acesteia Notificarea 11 cu nr. de înregistrare din 27 martie 2012, reclamanta a solicitat pârâtului să îi comunice stadiul analizei documentației aferente Cererilor de rambursare.

La data de 29 martie 2012, după 140 de zile de la înregistrarea Cererii de rambursare 491, pârâtul a transmis reclamantei Notificarea din 28 martie 2012 prin care i se aduce la cunoștință faptul că „au fost constatate neconcordanțe în derularea procedurii de achiziții publice”, procedură organizată de A. și care vizează proiectul aferent Contractului de finanțare N-E. Astfel, a decis „luarea măsurii suspendării verificării cererii de rambursare” până la primirea unui răspuns din partea C.

Arată reclamanta că, până la data formulării cererii de chemare în judecată, a mai primit din partea pârâtului încă două solicitări de clarificări, respectiv, solicitarea de clarificări din 06 iunie 2012, față de Cererea de rambursare 491, și solicitarea de clarificări din 07 iunie 2012, față de Cererea de rambursare 23.

Cu privire la aceste două solicitări de clarificări, precizează că nu i s-au cerut niciodată, anterior, în termen legal, clarificări și nici nu a mai fost contactată de niciun organism în vederea clarificării eventualelor neconcordanțe în legătură cu cele două activități evidențiate mai sus.

Prin urmare, depășindu-se numărul legal și contractual de zile pentru soluționarea Cererilor de rambursare menționate mai sus, drepturile garantate reclamantei prin acest Contractul de finanțare N-E au fost încălcate și, totodată, A. a fost prejudiciată prin faptul că se afla în imposibilitatea de a folosi linia de credit, așa cum a fost stabilit în Contractul de credit mai sus menționat.

Urmare a situației expuse mai sus, precum și a refuzului din partea OI de a comunica un răspuns la notificările și solicitările sale referitoare la soluționarea cererilor de rambursare, reclamanta a încercat soluționarea problemei pe cale amiabilă, fără succes, însă, formulând, la data de 12 iunie 2012, trei plângeri prealabile către pârâtul B. în calitate de Ol în numele și pentru C.

Arată că, în privința cererilor de rambursare, există o reglementare specială cu privire la termenul de soluționare. Astfel, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, actualizată și modificată la zi, prevede că în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare, autoritatea de management notifică beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că termenul poate fi întrerupt de mai multe ori pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar, dar fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile lucrătoare.

Cu toate acestea, termenul maxim de 55 de zile lucrătoare pentru soluționarea fiecărei cereri de rambursare a fost depășit de pârât pentru toate cele șase cereri de rambursare.

De asemenea, arată reclamanta că pârâtul a încălcat și prevederile contractuale cu privire la termenul de soluționare a cererilor de rambursare (care era de 30 de zile), cu privire la obligațiile de informare (ar fi trebuit să o informeze în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea deciziei respective sau de la luarea la cunoștință a unei decizii a C.), cu privire la obligațiile de a răspunde solicitărilor sale (termenul de răspuns la solicitările beneficiarului privind implementarea proiectului era de maxim 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării) și cu privire la efectuarea unei vizite la fața locului (orice cerere transmisă de OI la C. ar fi trebuit să fie însoțită de un raport de vizită la fața locului, însă pârâtul nu a efectuat nicio vizită pentru verificarea cererilor de rambursare).

Refuzul pârâtului de a soluționa în termenul legal cererile de rambursare i-a produs un prejudiciu material în valoare de 1.946.044,67 lei, reprezentând suma celor 6 cereri de rambursare, și de 143.277,96 lei, reprezentând dobânda penalizatoare aferentă creditului bancar solicitat băncii D., achitată ca urmare a comportamentului nelegal al pârâtei, care nu a rambursat la timp sumele solicitate de A. prin cererile de rambursare aferente contractelor de finanțare.

La primul termen de judecată, din data de 10 septembrie 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în calitate de pârâți cu I. - (fost B.), C. 2007-2013. prin I. (fost B.), și J. - K., prin I. (fost B.).

Prin sentința civilă nr. 6593 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, reținând că actele încheiate între părți nu sunt contracte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 2084 din 11 martie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 76/2012, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Nu a fost constatat conflict negativ de competență, apreciindu-se că declinarea competenței tribunalului s-a făcut ca urmare a aplicării unor dispoziții legale care nu erau în vigoare la momentul primei declinări a cauzei de către curtea de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 mai 2013.

Pârâtul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.

Arată pârâtul că, urmare a aprobării cererilor de finanțare, beneficiarul Asociația Inforturism s-a angajat pentru fiecare proiect în parte la realizarea a câte unui portal prin intermediul căruia să fie promovat potențialul turistic al produselor mai puțin cunoscute specifice fiecărei zone vizată prin proiect.

Astfel, în realizarea acestor obiective, în cadrul celor 3 proiecte au fost încheiate contractele de achiziție din 30 mai 2011 și din 20 iunie 2011, cu firma SC K. SRL.

În urma implementării acestor activități, astfel cum este menționat în rapoartele de monitorizare aferente celor 3 (trei) proiecte în speță, reclamanta a depus 6 (șase) cereri de rambursare intermediare și finale, pentru fiecare proiect în parte.

Verificând în mod distinct fiecare cerere de rambursare, respectiv fiecare proiect, instituția a constatat unele nereguli, situație în care a fost sesizată structura de control competentă din cadrul C.

Astfel, la o analiză comparată a celor trei proiecte, ca efect al verificărilor cererilor de rambursare depuse pentru toate proiectele în speță, în limita competențelor avute, J. din cadrul instituției, a constat unele nereguli și faptul că valoarea contractelor este suspect de ridicată, ținând cont de faptul că portalurile nu prezintă niciun aspect diferit de tipul de portaluri întâlnite în cadrul Domeniului major de intervenție 5.3.

Față de cele prezentate, prin compartimentul său de specialitate, în temeiul prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora a sesizat M.

Suspiciunea ridicată și pe care a solicitat a fi verificată de către această instituție prin mijloace specifice a fost aceea de dublă finanțare în raport de primul proiect aprobat ce conținea obligativitatea realizării unui portal, în condițiile în care celelalte două portaluri, realizate în cadrul celorlalte două proiecte aprobate ulterior, erau doar rezultatul unei copieri. Practic, s-a ajuns la situația de a se finanța cu intenție și în deplină cunoștință de cauză aceeași activitate de trei ori, în cadrul a trei proiecte distincte.

Aceasta suspiciune nu a putut fi ridicată în momentul aprobării celor trei cereri de finanțare, în primul rând datorită faptului că evaluările au fost făcute separat, de către echipe de evaluatori distincte, dar și datorită faptului că la același moment nu era cunoscută și nici nu putea fi anticipată o forma finită ca rezultat al activității de realizare a celor trei portaluri, din cauza descrierii sumare și generice.

Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 143.277,96 lei dobânda aferentă creditului bancar solicitat băncii D., pârâtul îl apreciază ca neîntemeiat, apreciind că nu este culpa sa că reclamanta și-a asigurat resursele financiare pentru proiect din credite bancare și nu din resurse proprii.

Prin sentința civilă nr. 3901 din 6 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a admis acțiunea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu I., C. 2007-2013 prin I. (C.) și J.-K., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.946.044,67 lei, reprezentând valoarea celor 6 cereri de rambursare aferente celor 3 proiecte finanțate prin C. 2007-2013, suma de 143.277,96 lei, reprezentând dobânda aferentă creditului bancar solicitat băncii D., și suma de 25.009 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

După ce punctează situația de fapt, instanța reține că pârâții nu au soluționat în termenul legal cererile de rambursare.

Astfel, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 prevede că, în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare, autoritatea de management notifică beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, termenul poate fi întrerupt de mai multe ori pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar, dar fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile lucrătoare.

Prin urmare, pârâții au la dispoziție maximum 55 de zile lucrătoare pentru soluționarea fiecărei cereri de rambursare. Din informațiile prezentate mai sus, acest termen a fost depășit de pârâtă pentru toate cele șase cereri de rambursare.

De asemenea, potrivit art. 7 din contractele de finanțare, „rambursarea se va efectua de către C. în conformitate cu anexa III, pe baza cererilor de rambursare ale Beneficiarului înaintate de către E. la C.” Anexa III prevede un termen de 30 zile de soluționare a cererilor de rambursare, termen care a fost depășit.

În conformitate cu art. 9 din contractele de finanțare, cap. B, pct. 30, Organismul Intermediar are obligația de a informa reclamanta A. cu privire la „orice decizie luată și care poate afecta implementarea proiectului, în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea deciziei respective sau de la luarea la cunoștință a unei decizii a C.”

Și această prevedere contractuală a fost încălcată de către pârât. Astfel, suspendarea verificării celor două cereri de rambursare, așa cum a fost prezentată mai sus, a fost adusă la cunoștința A. mult după expirarea termenului legal de verificare a cererilor de rambursare de către E. și C., ca răspuns la o solicitare de informații transmisă de către A., și nicidecum ca inițiativă a pârâtei.

În conformitate cu art. 9 din contractele de finanțare, cap. B, pct. 31, „E. are obligația de a răspunde la orice solicitare scrisă a Beneficiarului privind implementarea proiectului, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În cazul în care OI solicită opinia C. pentru formularea unui răspuns, răspunsul se va da în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea răspunsului de la C.”

Această prevedere contractuală a fost încălcată, pentru că, deși reclamanta a încercat, prin intermediul mai multor adrese transmise pârâtului să primească un răspuns în legătură cu stadiul soluționării cererilor sale de rambursare, pârâtul nu numai că nu a răspuns, dar nici nu a soluționat cererile de rambursare.

În conformitate cu prevederile art. 15 din Anexa III la contractele de finanțare, ce prezintă instrucțiunile de rambursare a cheltuielilor, „orice cerere transmisă de E. la C. va fi însoțită de un raport de vizită la fața locului.”

Această prevedere contractuală a fost încălcată de mai multe ori. Astfel, deși pârâtul a transmis spre analiză la C. de mai multe ori cererile de rambursare ale A., nu a efectuat nicio vizită la fața locului pentru verificarea cererilor de rambursare depuse în legătură cu contractele de finanțare.

Deși pârâtul nu și-a manifestat niciodată interesul de a proceda la aceste verificări, a solicitat M. verificarea serviciilor de realizare a site-ului web.

Curtea de Apel București a dispus efectuarea unei adrese către Guvernul României - M., care, prin adresa de răspuns (fila 125 dosar), a arătat că, urmare a controalelor efectuate, nu au fost constatate indicii care să conducă la identificarea unor posibile fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

Astfel, a reținut prima instanță că refuzul pârâtului de a soluționa în termenul legal cererile de rambursare formulate de reclamantă a produs prejudicii materiale astfel cum au fost evidențiate în cererea de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul I. și pârâta K. au formulat recurs.

3.1. Recursul pârâtului I.;

În motivarea căii de atac, I. a invocat prevederile art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Arată recurentul-pârât că E., prin compartimentul de specialitate, în temeiul art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, a sesizat M., pentru verificarea suspiciunii privind dubla finanțare în raport de primul proiect aprobat, ce conținea obligativitatea realizării unui portal, în condițiile în care celelalte două portaluri realizate în cadrul celorlalte două proiecte aprobate ulterior, erau doar rezultatul unei copieri.

Având în vedere această situație, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 instituind măsura asiguratorie a suspendării procesării cererilor de rambursare aferente proiectelor, în temeiul art. 45 alin. (4) coroborate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) cu aplicarea art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Măsura suspendării a fost comunicată, inițial, intimatei-reclamante prin Notificarea din 28 martie 2012. Ulterior, a fost emisă Notificarea din 25 iunie 2012 prin care intimata-reclamantă a fost informată asupra sesizării M.

J. din cadrul E. a întreprins o serie de măsuri, notificând C. - N., O.

M. a solicitat, la 29 august 2012 și la 20 noiembrie 2012, transmiterea indicilor de fraudă în legătură cu cele trei proiecte.

La data de 31 ianuarie 2013, O. a comunicat faptul că existența creanței bugetare, respectiv a neregulii, depinde exclusiv de existența unei fapte penale, structura de control neavând competență de verificare și/sau pronunțare în privința suspiciunilor de fraudă semnalate, și că, reținând și lipsa de competență a M. potrivit cadrului normativ actual, competența de pronunțare asupra suspiciunilor de fraudă este atribuită doar organelor de cercetare penală, respectiv P., pe care are obligația de a o sesiza.

Ca urmare, arată recurentul I., la data de 11 februarie 2013, a transmis dosarele la P., documentația fiind restituită la data de 16 mai 2013 cu mențiunea că nu au fost identificate date privind săvârșirea unor fapte de natură penală.

De asemenea, ulterior, la 30 iulie 2013, M., prin Adresa din 2012, a comunicat faptul că dosarele se află în verificare, solicitând informații suplimentare.

La data de 28 octombrie 2013, I. a primit de la M. Nota de control pentru SMIS, iar, la data de 16 decembrie 2013, Notele de control pentru SMIS-urile. J. a transmis M. puncte de vedere în sensul că nu este în măsură să aprecieze dacă documentele ar putea să conducă la identificarea unor aspecte de natură penală.

La data de 12 februarie 2014, reprezentanții R. au fost invitați la sediul M.

Astfel, având în vedere măsurile întreprinse, apreciază recurentul-pârât I. că E. a dispus în mod întemeiat măsura suspendării verificării cererilor de rambursare, un argument în plus constând în faptul că în O.U.G. nr. 64/2009 nu sunt prevăzute sume în bugetul I. pentru plata cererilor de rambursare pentru contractele de finanțare care fac obiectul unor sesizări către M. sau S.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la plata dobânzii aferente creditului bancar solicitat băncii D., susține recurentul-pârât că soluția instanței de fond este neîntemeiată, apreciind că, în ipoteza reținerii culpei sale, putea fi obligat, cel mult, la dobânda legală sau eventuale penalități de întârziere prevăzute în contract, culpa sa neputându-se întinde asupra deciziilor de afaceri ale intimatei-reclamante.

În ipoteza respingerii recursului său, solicită recurentul I. cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate în cuantum de 25.009 lei, apreciindu-le a fi nejustificate în raport cu complexitatea cauzei.

3.2 Recursul pârâtei K.

Pârâta K., invocând art. 299 și urm. C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Susține recurenta-pârâtă că hotărârea a fost pronunțată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, J.

Potrivit art. 2 și 4 din O.U.G. nr. 96/2012, B. se reorganizează în I., iar U. se înființează prin reorganizarea T. și prin preluarea activităților și a structurilor specializate din domeniul turismului de la B.

În baza art. 4 alin. (5) din același act normativ, s-a înființat, în subordinea U., o nouă instituție, care preia structurile și activitățile în domeniul turismului, respectiv K.

Organizarea și funcționarea K. este prevăzută în H.G. nr. 9/2013, publicată în M. Of. nr. 40, Partea I, la 18 ianuarie 2013. Conform art. 1 alin. (1) din hotărârea de guvern, K. se înființează, se organizează și funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea U., prin preluarea activităților și structurilor specializate din domeniul turismului de la B.

De asemenea, prin art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012, ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau aceste activități.

Astfel, K. a devenit parte în contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii E. și nu J., care este doar o structură, fără personalitate juridică, și care nu poate sta în judecată, neavând nici capacitate de drept administrativ.

Mai arată recurenta-pârâtă că hotărârea judecătorească este nulă pentru nerespectarea formelor de procedură, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, pe tot parcursul judecății, a fost citată în cauză J.

Precizează că a primit, la 18 noiembrie 2013, citația prin care a fost citată în calitate de pârâtă, fără, însă, a i se comunica acțiunea și înscrisurile probante depuse de către reclamantă.

Prin preluarea structurilor și activităților din domeniul turismului, K. a devenit parte în contractele de finanțare încheiate cu reclamanta, întrucât E., constituit ca și direcție în cadrul fostului B., a fost preluat și a devenit o structură fără personalitate juridică în cadrul K.

Astfel, instanța a soluționat cauza cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, fără respectarea procedurii de citare a sa, nefiind încunoștințată despre obiectul procesului și neavând posibilitatea de a-și face apărarea.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă K. apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, prezentând, în esență, aceleași susțineri ca cele ale recurentului I., expuse la pct. 3.1 al prezentei decizii.

II. Decizia instanței de recurs;

1

C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Prealabil analizării motivelor recurenților formulate pe fondul cauzei, prin care se invocă aceleași aspecte, instanța apreciază că susținerile recurentei-pârâte K. referitoare la pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință și la nerespectarea formelor de procedură sunt nefondate.

Se constată că, inițial, J., în calitate de E., prin B., a fost citată, urmare a precizării acțiunii și a cadrului procesul de către reclamantă, pentru termenul din 19 noiembrie 2012, în fața Curții de Apel București, cu copie acțiune introductivă de instanță și cu copie cerere completatoare.

În fața Tribunalului București, secția a VI-a civilă, recurenta-pârâtă K. a fost reprezentată la termenul din 08 martie 2013, prin consilier juridic (cu delegație la fila 18 dosarul tribunalului), care a învederat faptul că K. a preluat activitatea de turism din cadrul B., potrivit O.U.G. nr. 96/2012.

Urmare a declinării cauzei de către tribunal în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru primul termen, din 28 iunie 2013, K. a depus note scrise prin care precizează că J. nu are capacitate procesuală de folosință și nu are nici personalitate juridică, solicitând citarea numai a I.

Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2013, a dispus rectificarea citativului, în sensul citării în calitate de pârâți, pentru următoarele termene, a I. (fost B.), C. 2007-2013 prin I. și a J. prin I., toți cu mențiunea de a depune sesizările adresate M. cu privire la reclamantă.

Ca răspuns la adresa instanței către J., pentru termenul din 11 octombrie 2013, K. - J. a depus la dosar sesizările J. adresate M. (filele 58 și urm. Dosarul nr. x/3/2012 al Curții de Apel București).

Înalta Curte reține că,

în materia contenciosului administrativ, nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

În speță, aspect confirmat de însăși recurenta-pârâtă K., J., compartiment de specialitate în cadrul autorității, a întreprins o serie de măsuri și a emis o serie de acte (a notificat C. - N., a transmis informații privind suspiciunea de neregulă către O., a sesizat M., a dispus suspendarea verificărilor cererilor de rambursare).

De asemenea, după cum rezultă din cele arătate mai sus, recurenta-pârâtă K. a fost reprezentată de consilier juridic (încă din fața Tribunalului București), a avut cunoștință despre litigiu și a răspuns adresei instanței.

Nu în ultimul rând, după cum însăși recurenta-pârâtă a precizat în cererea de recurs, reorganizarea presupune o transmitere legală a calității procesuale, potrivit O.U.G. nr. 96/2012, autoritățile nou înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice preiau personalul acestor activități în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau aceste activități.

Astfel, dacă K. a devenit parte în contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii organismului intermediar, prin preluarea activităților și structurilor specializate din domeniul turismului de la B., a preluat inclusiv obligațiile ce rezultă din această preluare, printre care și cele ce rezultă din calitatea de pârâtă în cauza aflată pe rolul instanței (calitate pe care, după cum s-a reținut mai sus, o avea, preluând direcția respectivă cu personalul acesteia, și o cunoștea).

Prin urmare, sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă K. referitoare la faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, că nu ar fi fost respectate formele de procedură privind comunicarea actelor și că ar fi fost încălcate principiile contradictorialității și al dreptului la apărare.

Referitor la motivele de recurs invocate de recurenți pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță a admis acțiunea, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând, în mod convingător, argumentele care au determinat formarea opiniei sale, prezentând în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că pârâții au încălcat prevederile legale și contractuale.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond a explicat rațiunile pentru care a înlăturat apărările pârâților și a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei.

În fapt, între reclamantă, în calitate de beneficiar, și I., prin E., au fost încheiat trei contracte de finanțare prin C. 2007-2013 Axa prioritară Dezvoltarea Durabilă și Promovarea Turismului Domeniul majoritar de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică, respectiv contractul de finanțare din 28 februarie 2011, cod SMIS, contractul de finanțare din 29 decembrie 2010, cod SMIS, și contractul din aprilie 2011, cod SMIS, prin care reclamanta A. s-a angajat la realizarea câte unui portal prin intermediul căruia să fie promovat potențialul turistic al produselor mai puțin cunoscute specifice fiecărei zone vizate prin proiect.

Intimata-reclamantă, în realizarea acestor obiective, a încheiat contractele de achiziție publică din 30 mai 2011 și din 20 iunie 2011, cu SC L. SRL În urma implementării acestor activități, s-au depus șase cereri de rambursare intermediare și finale, pentru fiecare proiect în parte.

Semnarea actelor adiționale la contracte, având în vedere schimbarea președintelui intimatei-reclamante A. (notificată pârâtului la 13 mai 2011), a fost tergiversată de pârât, astfel că s-a solicitat devansarea termenelor de depunere a cererilor de rambursare, solicitare la care nu s-a primit răspuns.

Actele adiționale semnate au fost transmise la cinci luni de la notificare, respectiv, la 06 octombrie 2011 pentru contractele din 28 februarie 2011 și din 29 decembrie 2010, și la 17 octombrie 2011 pentru contractul din 21 aprilie 2011, motiv pentru care beneficiarul A. nu a mai putut depune cererile de rambursare în conformitate cu graficul de rambursare pentru fiecare contract și nu a mai putut solicita prefinanțări, fiind nevoită să plătească și penalități de întârziere către SC D. SA., cu care încheiase, la 17 iunie 2011, contract de credit având ca obiect acordarea unei linii de credit de 2.000.000 lei pentru susținerea finanțării proiectelor aferente contractelor de finanțare.

Intimata-reclamantă, pentru obținerea sumelor finanțate prin contracte, a formulat șase cereri de finanțare, după cum urmează:

- pentru contractul din 28 februarie 2011, a formulat cererea din 19 noiembrie 2011, transmisă la 21 noiembrie 2011, și apoi refăcută și retransmisă la 20 martie 2012, și cererea din 19 martie 2012, transmisă la 19 martie 2012.

- pentru contractul din 21 aprilie 2011, a formulat cererea din 18 noiembrie 2011, transmisă la 08 decembrie 2011, și cererea din 21 martie 2012, transmisă la 22 martie 2012.

- pentru contractul din 29 decembrie 2010, a formulat cererea din 25 octombrie 2011, transmisă la 28 octombrie 2011, și din 09 februarie 2012, transmisă la 20 februarie 2012.

Pentru cererile de rambursare corespunzătoare contractului din februarie 2011, cererea de rambursare din 19 noiembrie 2011 a fost returnată de către pârât la data de 13 martie 2012 (la peste 110 zile de la înregistrare), cu mențiunea că documentele justificative nu poartă mențiunea conform cu originalul, intimata-reclamantă retransmițând-o la 20 martie 2012.

Intimata-reclamantă a mai notificat recurentul-pârât prin Adresa din 27 martie 2012, solicitând a i se comunica stadiul soluționării cererilor sale nr. 519 și nr. 86, aducându-i la cunoștință și faptul că răspunsul îi este necesar pentru a-l comunica băncii SC D. SA. în vedere utilizării creditului contractat de la aceasta.

Referitor la cererile de finanțare pentru contractul din 21 aprilie 2011, la data de 29 martie 2012 (la peste 110 zile de la înregistrare), recurentul-pârât a notificat intimata-reclamantă în legătură cu cererea de rambursare nr. 528, aducându-i la cunoștință că au fost constatate neconcordanțe și că s-a decis luarea măsurii suspendării verificării cererii de rambursare.

În fine, referitor la cererile de finanțare pentru contractul din 29 decembrie 2010, la data de 27 martie 2012, intimata-reclamantă solicita pârâtului a-i comunica stadiul analizei documentației aferente cererilor de rambursare. La data de 29 martie 2012 (la 140 de zile de la înregistrare cererii), recurentul-pârât a notificat intimata-reclamantă comunicându-i că au fost constatate neconcordanțe și că s-a decis luarea măsurii suspendării verificării cererii de rambursare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 14, Anexa III din contracte, termenul de soluționare a cererilor era de 30 de zile, iar termenul legal, potrivit art. 4

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, era de 45 de zile lucrătoare. Alin. (2) al art. 4

1

mai prevede că termenul poate fi întrerupt de mai multe ori pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar dar fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile lucrătoare.

Autoritatea pârâtă, verificând cererile de rambursare, a constatat unele nereguli, sesizând structura de control competentă din cadrul C., apreciind și că valoarea contractelor este suspect de ridicată.

De asemenea, E., prin compartimentul de specialitate, a sesizat M., dispunând și suspendarea verificării cererilor de rambursare aferente proiectelor.

Potrivit art. 9 pct. 30 referitor la obligațiile părților din contractele de finanțare, E. avea obligația de a informa reclamanta cu privire la orice decizie care putea afecta implementarea proiectului, în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea deciziei respective sau de la luarea la cunoștință a unei decizii a C. Cu toate acestea, suspendarea verificării cererilor de rambursare, după cum s-a reținut mai sus, a fost notificată beneficiarului A. după expirarea acestui termen, ca răspuns la solicitările intimatei-reclamante.

Corect a reținut prima instanță că și prevederile pct. 31 al articolului menționat au fost încălcate, E. având obligația de a răspunde solicitării beneficiarului în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia sau în termen de 5 zile de la primirea răspunsului C., în cazul în care era necesară opinia acesteia, precum și prevederile art. 15 din Anexa III la contractele de finanțare, pentru că nu s-a efectuat nicio vizită la fața locului pentru verificarea cererilor de rambursare depuse în legătură cu contractele de finanțare.

Potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, invocat de recurente în susținerea măsurilor de suspendare a verificării cererilor de finanțare;

„(1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată M. și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.

(2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate:

a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar;

b) pentru beneficiarii publici suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic pentru care a fost formulată sesizarea.

(3) Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dreptului autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a lua măsuri privind suspendarea plăților/rambursărilor către beneficiari în baza prevederilor cuprinse în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare. În acest caz, la solicitarea beneficiarului, se poate aplica drept măsură subsecventă și suspendarea aplicării prevederilor contractelor, deciziilor, ordinelor, acordurilor de finanțare în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestora.”

Conform acestor prevederi, măsura suspendării se putea dispune numai în cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată.

Or, în speță, după cum au precizat chiar recurenții, urmare a sesizării P., aceasta le-a comunicat faptul că nu au fost identificate date privind săvârșirea unor fapte de natură penală.

De asemenea, urmare a demersurilor primei instanțe, M. a comunicat, prin Adresa din 2012 (fila 129 dosar fond), faptul că;

„M., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea M. și ale H.G. nr. 738/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al M., a efectuat verificări cu privire la modul de obținere, gestionare și utilizare a fondurilor europene și a celor de cofinanțare aferente celor trei proiecte precizate mai sus.

Ca urmare a controalelor efectuate nu au fost constatate indicii care să conducă la identificarea unor posibile fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”.

Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, aspect necontestat de către recurenți, cererile de rambursare formulate de beneficiar nu au fost soluționate, pentru o parte a acestora dispunându-se, nelegal, măsura suspendării soluționării.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că autoritățile pârâte nu au respectat dispozițiile legale și contractuale referitoare la soluționarea cererilor de rambursare corespunzătoare contractelor de finanțare încheiate cu intimata-reclamantă.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în mod corect reținându-se că, refuzul autorităților pârâte de a soluționa, fără temei, cererile de rambursare aferente contractelor de finanțare, i-a produs intimatei-reclamante un prejudiciu material constând în contravaloarea cererilor de rambursare și în penalitățile/dobânda penalizatoare aferentă contractului de credit bancar.

Referitor la solicitarea recurentului-pârât I. de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., avându-se în vedere culpa procesuală a pârâților.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de I. și de K. împotriva sentinței civile nr. 3901 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.