ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2016

Decizia nr. 332/2016

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2012, dată în Dosarul nr. x/93/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor Ordinului A. nr. 400/2004.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de reclamantul B. în cadrul Dosarului nr. x/93/2011, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, în faza procesuală a recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 mai 2012, sub nr. x/2/2012.

La data de 04 septembrie 2012 F. a invocat excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001.

La data de 06 septembrie 2012, pârâtul C. Ilfov a formulat întâmpinare față de excepția de nelegalitate a Ordinul A. nr. 400/2004, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu este emitentul acestui act, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

La data de 02 octombrie 2012, reclamantul a formulat o cerere de îndreptare a erorilor materiale din încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2012 dată în Dosarul nr. x/2/2012, respectiv faptul că la data de 06 septembrie 2012 nu au fost depuse note scrise, ci s-a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la două chestiuni prealabile, omițându-se să se menționeze obiectul cererii și susținerile prescurtate ale reclamantului, conform art. 261 pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, s-a solicitat să se dispună îndreptarea erorii materiale din încheierea de ședință de la aceeași dată, în cuprinsul căreia s-a omis să se consemneze susținerile prescurtate ale reclamantului cu privire la cererea calificată de instanță ca fiind cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, fiind omis să se consemneze motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului în ceea ce privește lipsa obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La data de 03 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant pentru C. Ilfov a domnului D. și a entității „Compartiment juridic”, în condițiile art. 67-68 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ.

La aceeași dată, reclamantul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant pentru pârâtul A. a entității denumite „E.”

Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 8 lit. k) și l) din Regulamentul de organizare și funcționare al E., aprobat prin Ordinul A. nr. 100/2011, în măsura în care se înțelege că E., o structură fără personalitate juridică, ar fi dobândit atribuții de reprezentare a intereselor A. în fața instanțelor judecătorești.

La data de 02 octombrie 2012, pârâtul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Ordinul A. nr. 400/2004, arătând că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate poate viza doar un act administrativ cu caracter individual.

Instanța a invocat, din oficiu, în cadrul ședinței publice din data de 13 decembrie 2012, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin A. și excepția inadmisibilității excepției inexistenței Instrucțiunii A. nr. 1111/2005.

În cadrul aceleiași ședințe, instanța s-a pronunțat cu privire la cererile reclamantului de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 06 septembrie 2012, iar după dezbateri contradictorii a dispus calificarea chestiunilor prealabile invocate de reclamant, referitoare la emitentul Ordinului nr. 400/2004 și la condițiile ad probationem ale acestuia, ca fiind argumente ce urmează a fi analizate pe fondul excepției de nelegalitate a acestui ordin.

Prin sentința civilă nr. 7230 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității excepției inexistenței Instrucțiunilor A. nr. 1111/2005, invocată din oficiu;

- a respins excepția inexistenței Instrucțiunilor A. nr. 1111/2005, ca inadmisibilă;

- a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 8 lit. k) și l) din Ordinului A. nr. 100/2011, invocată de pârâtul A.;

- a respins excepția de nelegalitate a art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 8 lit. k) și l) din Ordinului MAI nr. 100/2011, ca inadmisibilă;

- a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant pentru pârâtul C. Ilfov a domnului D. și a entității „Compartiment Juridic” și a lipsei calității de reprezentant pentru pârâtul A. a entității „E.”, invocate de reclamant, ca neîntemeiate;

- a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, invocată de pârâtul A.;

- a respins excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, ca inadmisibilă;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Ilfov, invocată de acesta, ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin A., invocată din oficiu, ca neîntemeiată;

- a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Ordinului A. nr. 400/2004, invocată de pârâtul A., ca neîntemeiată;

- a respins excepția de nelegalitate a Ordinului A. nr. 400/2004, ca neîntemeiată;

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar, prin Decizia civilă nr. 5682 din 12 decembrie 2013, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a respins recursul ca nefondat, s-a respins cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2), art. 6 din Legea nr. 76/2012, art. 24, 25 și 27 din N.C.P.C., ca inadmisibilă și s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 31, art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 78 din Constituția României.

Împotriva acestei decizii, recurentul B., în baza art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în baza art. 105, art. 159 și art. 317 pct. 2 din V.C.P.C., a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2014.

Prin Decizia civilă nr. 5318 din 23 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția tardivității formulării contestației în anulare, ca neîntemeiată;

- a admis contestația în anulare formulată de contestatorul B., împotriva Deciziei civile nr. 5682 din 12 decembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012*, în contradictoriu cu intimații C. Ilfov, Statul Român prin A.;

- a a

nulat Decizia nr. 5682 din 12 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011*;

- a trimis cauza pentru soluționarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 06 noiembrie 2014, în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris intitulat „Cerere”, prin care a declarat că înțelege să renunțe expres la toate motivele și criticile de recurs formulate împotriva sentinței nr. 7230 din 20 decembrie 2012, altele decât cele care privesc strict greșita și nelegala soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinul A. nr. 400/2004, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată (respectiv cele cuprinse la punctul 9 din memoriul de recurs).

Prin Decizia nr. 4218 din 7 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 7230 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea formulată la data de 17 februarie 2015, reclamantul B. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 3 și pct. 10 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește primul motiv de revizuire, prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. - dacă obiectul pricinii nu se află în ființă - se arată de revizuent că instanța de recurs a soluționat prin Decizia nr. 4218/2014 o pricină al cărei obiect nu se află în ființă, respectiv excepția de nelegalitate avea ca obiect Ordinul nr. 400/2004, care era de drept inexistent.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 3 C. proc. civ., precizând că acest articol este neconstituțional, în măsura în care se interpretează că expresia dacă obiectul pricinii nu se află în ființă, nu ar putea fi înțeleasă că se referă și la actele administrativ normative care sunt inexistente și deci nu ar permite introducerea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, prin care instanța de judecată a statuat asupra legalității unui act administrativ.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se susține că instanța de recurs a reținut eronat că art. 64 alin. (1) din Ordinul nr. 400/2004 ar fi legal, întrucât ar prevedea că se comunică actul de sancționare disciplinară, polițistului sancționat.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ. -

dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare - se arată că Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, a refuzat să facă aplicarea imediată, în prezenta cauză, a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 392/2014, deși Decizia a fost publicată mai înainte de a se pronunța Decizia nr. 4218/2014.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul consideră acesta este întrunit, fiind încălcat principiul priorității dreptului comunitar și prin încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Totodată, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. pentru încălcarea art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art147 alin. (1) și (2) din Constituție.

La data de 26 ianuarie 2016, revizuentul a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

În ceea ce privește solicitarea revizuentului de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 3 C. proc. civ., instanța urmează a o respinge având în vedere că art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este și temeiul juridic al cererii de revizuire, astfel că sesizarea nu se mai justifică.

Pe de altă parte, revizuentul apreciază că prin modalitatea de formulare a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. „ar fi îngrădit principiul egalității de tratament juridic, întrucât acesta nu oferă protecție egală, categoriei persoanelor care se află în situația în care obțin o hotărâre judecătorească definitivă la darea căreia s-a refuzat aplicarea unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate admise și care s-a publicat prealabil pronunțării hotărârii judecătorești, prin comparație cu categoria favorizată a persoanelor care obțin o decizie de admitere a hotărârii judecătorești care beneficiază de posibilitatea legală de a cere revizuirea".

Dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, iar în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Astfel, reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin legea fundamental.

Prin urmare, instanța urmează a respinge și această cerere de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța urmează a o respinge întrucât întrebările formulate de revizuent nu vizează chestiunile care pot face obiectul unei cereri cu privire la care Curtea de Justiție are competența de a se pronunța cu titlu preliminar.

Calea de atac a revizuirii;

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.

Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei materialului probator.

Ca atare, se poate reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.

Decizia atacată în prezenta cauză nu a evocat fondul.

Din considerentele deciziei atacate se poate constata că nu a fost tranșat fondul cauzei. Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.

Pe de altă parte, criticile aduse hotărârii nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 4218 din 7 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2016.