ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/2/2012, C14Fond, petenta SC A. SRL a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Consiliului Uniunii Barourilor din România, invocând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.

Prin încheierea de la termenul din data de 20.06.2012, completul iniția învestit, observând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o în vederea repartizării pe rolul unui complet de recurs.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/2/2012, C1Recurs.

Completul de recurs a stabilit în sarcina părții petente obligația de a lămuri obiectul cererii formulate, astfel că SC A. SRL a depus la dosar 2 cereri precizatoare, una depusă data de 04.02.2013, în cuprinsul căreia partea apreciază că în această fază cauza este de competența instanței de fond, respectiv o alta, înregistrată de instanță la data de 01.04.2013, în sensul că cererea dedusă judecății urmează să fie calificată ca fiind o acțiune în contencios administrativ circumscrisă disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu un recurs în cond. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 .

Față de aceste precizări, completul de recurs a apreciat că se impune admiterea excepției nelegalei compuneri a instanței, căci față de calificarea dată de partea petentă cererii formulate împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, date fiind și disp. art. 54 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 rep., judecarea se face în complet format dintr-un singur judecător, specific cererii de chemare în judecată - acțiune de fond, intrând în competența de primă instanță, iar nu în complet colegial format din 3 judecători, specific recursului.

În acest din urmă sens, a mai reținut completul de recurs și disp. art. 84 C. proc. civ. (1865), text potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită".

Totodată, instanța de recurs a avut în vedere și dispozițiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 rep. privind profesia de avocat "Împotriva hotărârilor pronunțate potrivit alin. (2) și (3), partea interesată poate declara recurs la secția de contencios a Curții de Apel București, a cărei hotărâre este definitivă și irevocabilă", textul art. 88 alin. (2) și (3) din același act normativ prevăzând că "În cadrul U.N.B.R. este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină, care judecă: a) ca instanță de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârșite de membrii Consiliului U.N.B.R. și de decanii barourilor; b) în contestație, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei" (alin. (2), respectiv "Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanță de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanță disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză" [alin. (3)]. Or, potrivit art. 273 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat aprobat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 "Comisia centrală de disciplină judecă (...) b) în recurs, în complet de 5 membri, contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege" [un text similar se identifică și la art. 260 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat adoptat la nivelul anului 2004, abrogat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011].

Completul de recurs a constatat că, în argumentarea soluției date prin Decizia nr. 408/31.03.2012, Consiliul UNBR nu a invocat disp. art. 88 din Legea nr. 51/1995 rep., ci disp. art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 rep., text potrivit căruia "Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuții: (...) p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei; (...)".

Față de cele arătate în precedent, observând voința părții petente rezultată din cererile prin care a lămurit obiectul și cauza acțiunii, dar și față de natura juridică a actului contestat, completul de recurs a apreciat că nu este învestit cu un recurs în condițiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 rep.

Pe cale de consecință, pentru aceste motive, a dispus scoaterea de pe rolul Completului 1 Recurs a cauzei de față și restituirea la completul de fond inițial învestit, C14F, în vederea respectării principiului continuității completului, spre a dispune măsuri privind judecata.

Astfel, judecata cauzei a fost reluată de completul de fond inițial învestit - completul 14 Fond - sub nr. de dosar x/2/2012.

Prin Sentința nr. 1343/13 mai 2015 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției dată, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat anularea deciziei Consiliului UNBR nr. 408/31.03.2012 pe motiv că a fost pronunțată de un organ necompetent față de dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. b). din legea nr. 51/1995 și pentru că nu au fost analizate susținerile sale și nici nu au fost administrate probe, nici cea prin care a solicitat audierea administratorului societății.

Prin decizia sus invocată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 a Consiliului Baroului Mureș prin care a fost respinsă plângerea cu privire la sancționarea disciplinară a doamnelor avocat B. și C.

Așa cum s-a reținut și prin Încheierea în care s-a stabilit competența ca instanță de fond a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în speță nu erau incidente dispozițiile art. 88 din Legea nr. 51/1995 invocate de reclamanta.

Astfel din decizia contestată a Consiliului UNBR se reține ca aceasta a fost motivată pe dispozițiile art. 66 lit. p) din aceeași lege.

Potrivit acestor prevederi, Consiliul UNBR "p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei;".

Prin decizie Consiliul UNBR a rezolvat o contestație făcută împotriva unei hotărâri a Consiliului Baroului Mureș, astfel încât acesta era competent să soluționeze contestația reclamantei.

Astfel se constată că pârâtul nu a acționat în calitate de organ disciplinar, deoarece prin hotărârea atacată nr. 188/22.11.2011 s-a stabilit că nu există elemente care să conducă la trimiterea celor două avocate în fața Comisiei de disciplină.

Prin urmare s-a statuat că nu existau indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare și astfel Consiliul Baroului Mureș a înțeles în baza prerogativelor sale prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 să nu exercite acțiunea disciplinară.

Numai Consiliul Baroului poate exercita acțiunea disciplinară, indiferent de persoana care a sesizat, despre existența unei abateri disciplinare în cazul avocaților.

Faptul că s-a apreciat de către consiliul baroului că nu trebuie exercitată acțiunea disciplinară nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată, deoarece instanța nu se poate substitui organului competent să se pronunțe dacă faptele sesizate sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei și că se impune sau nu exercitarea unei acțiuni disciplinare.

În altă ordine de idei se reține că nu există un drept al unei persoane ca altă persoană să fie sancționată disciplinar, ci doar dreptul de a sesiza anumite abateri, dar acestui drept îi corespunde doar obligația ca sesizarea să fie soluționată.

Ori sesizarea reclamantei a fost soluționată prin Decizia nr. 188/2011 a Consiliului Baroului Mureș, decizie menținută de către Consiliul UNBR.

Referitor la audierea administratorului societății reclamante, această audiere nu era necesară și oricum punctul de vedere exprimat de societate este în fapt și punctul de vedere al administratorului acesteia.

Toate aspectele privind sesizarea puteau fi formulate în scris.

Oricum nu s-a indicat vreun text legal care să oblige pârâtul Consiliul UNBR să îl audieze pe administratorul unei societăți care a înregistrat o plângere sau petiție.

În ceea ce privește onorariile încasate de cele două avocate împotriva cărora reclamanta a formulat plângerea, instanța de fond constată că s-a pronunțat o alta decizie, respectiv Decizia nr. 189/22.11.2011 a Consiliului Baroului Mureș, decizie contestată în altă cauză.

De asemenea, aceeași instanță a apreciat că, neeliberarea de chitanțe pentru sumele încasate constituie o faptă care este de natura penală și nu poate face obiectul unei cauze în contencios administrativ.

În altă ordine de idei potrivit art. 265 din Statutul profesiei de avocat "Protecția onoarei și a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor legii. (2) Fapta săvârșită de avocat prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care își are sediul secundar și care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocați constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit art. 89 din Lege. (3) Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din Lege și din prezentul statut care prevăd expres o astfel de calificare".

De aici reiese că nu orice încălcare a legii ori a prevederilor statutului constituie abatere disciplinară ci numai acelea de natură a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei, ori o astfel de apreciere nu poate aparține decât organelor profesiei, ori în speță, organele profesiei au apreciat că nu se impune declanșarea acțiunii disciplinare în ceea ce privește cele două avocate.

Dacă reclamanta a fost nemulțumită că o serie de dosare au fost strămutate și acest fapt era de natură a atrage cheltuieli suplimentare atunci putea să rezilieze, să renunțe la contractele de asistență juridică cu avocatele în cauză.

De asemenea obligațiile asumate de avocați prin contractele încheiate sunt obligații de diligență și nicidecum de rezultat.

Multitudinea de dosare în care reclamanta a fost reprezentată de avocatele în cauză demonstrează că până la un moment reclamanta a fost mulțumită de prestația acestora, altfel nu le-ar mai fi angajat în alte cauze.

De asemenea, a mai susținut prima instanță, că din înscrisurile de la dosar reiese că cel puțin în două dosare s-au pronunțat soluții în favoarea reclamantei, astfel că eventualele nemulțumiri ale acesteia cu privire la prestația avocatelor este neîntemeiată.

Dacă reclamanta se consideră prejudiciată ca urmare a prestației avocatelor avea la dispoziție calea unei acțiuni în pretenții fie în baza unei răspunderi contractuale fie a unei răspunderi civile delictuale.

Prin urmare se constată legală și temeinică decizia atacată și neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea reclamantă SC "A." SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii spre rejudecare la prima instanță, ce nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.

În cuprinsul motivelor de recurs recurenta a apreciat că, în mod greșit a fost soluționată de prima instanță acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva Deciziei nr. 408 din data de 31.03.2012 emisă de Consiliul Uniunii al UNBR, prin raportare la prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, considerând că acțiunea nu ar fi circumscrisă prevederilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Apreciază astfel că entitatea ce trebuia să-i soluționeze contestația în mod legal este Comisia Centrală de Disciplină și nu Consiliul Uniunii Barourilor din România.

Mai susține recurenta că, în prezenta cauză, contestația sa a vizat o hotărâre a Consiliului Baroului Mureș prin care s-a adus o soluție a unei reclamații prin care a invocat necesitatea cercetării disciplinare a celor două avocate, respectiv prin aceasta nu s-a dat curs solicitării sale, în conformitate cu prevederile art. 56 lit. I) din Legea nr. 51/1995.

Cum însă problema "Răspunderii disciplinare " este tratată în mod separat și special în cadrul art. 86 - 90 din Legea nr. 51/1995 apreciază recurenta că prima instanță a pierdut din vedere faptul că, soluțiile pe care Consiliul U.N.B.R. le poate lua, aducând soluții potrivit art. 66 din Legea nr. 51/1995 nu pot avea în vedere și hotărârile ce țin de soluționarea problematicii răspunderii disciplinare.

Apreciază recurenta că toate hotărârile organelor legal abilitate să se pronunțe în problema răspunderii disciplinare nu pot fi adoptate și respectiv contestate, decât în procedura special reglementată de prevederile art. 86 - 90 din Legea nr. 51/1995; în această ordine de idei hotărârea contestată în instanță, chiar dacă s-a menționat că ar fi fost adoptată în condițiile art. 66 lit. p) din lege, nu putea fi analizată și soluționată decât în condițiile art. 86 și următoarele din Legea nr. 51/1995.

Mai susține recurenta că demersul său îndreptat împotriva Deciziei nr. 188 din 22.11.2011 al Consiliului Baroului Mureș, prin care s-a respins cererea de sesizare a Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului Mureș trebuia înaintat spre soluționare acestei Comisii Centrale de Disciplină, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și doar soluția pe care aceasta urma să o emită, putea fi atacată cu recurs la Consiliul Uniunii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 88 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

Instanța de fond a apreciat eronat faptul ca în speța Consiliul U.N.B.R. ar fi fost sesizat cu o simplă contestație față de o hotărâre a Consiliului Baroului Mureș, pierzând din vedere faptul că această decizie contestată viza o problemă legată de o reclamație disciplinară, care avea și are o modalitate specifică de rezolvare, potrivit prevederilor legale sus-arătate.

Astfel, apreciază că decizia atacată în prezent a fost emisă de o entitate NECOMPETENTĂ a o pronunța, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii și a acțiunii în contencios administrativ, respectiv a trimiterii dosarului la Comisia Centrală de Disciplină constituită la nivelul U.N.B.R., pentru a se pronunța pe fondul contestației inițiale.

Mai susține recurenta că, referirile instanței de fond cu privire la in/existența vreunor indicii pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare, nu are nicio relevanță, problema trebuind să fie analizată de singurul organ competent din acest punct de vedere COMISIA DE DISCIPLINĂ. Astfel cum Consiliul Baroului Mureș nu a considerat necesar să înainteze problema către Comisia de Disciplină ce funcționează pe lângă acesta, nici U.N.B.R. - pârâta în cauză, nu a considerat necesar ca decizia de nesesizare a comisiei de disciplină din teritoriu, trebuie adresată Comisiei Centrale de Disciplină pentru a se pronunța asupra acestei chestiuni specifice.

Apreciază recurenta că, analiza efectuată de instanța de fond cu privire la aria de acoperire a prevederilor art. 265 din Statutul profesiei de avocat nu are nicio relevanță, atât timp cât instanța de contencios administrativ nu poate cerceta fondul problemei, în condițiile în care entitățile cu atribuții legal stabilite în această problemă nu s-au pronunțat până în prezent în mod aplicat asupra sesizării formulate.

Pe de altă parte, mai susține recurenta, trebuie observat faptul că în emiterea acestei Decizii nr. 408 din data de 31.03.2013 nu s-a ținut cont de niciun argument - dintre cele pe care le-a invocat, nu s-a administrat practic nicio probă dintre cele propuse de societate, nu s-a considerat necesar nici la nivelul Baroului Mureș, dar nici la nivelul U.N.B.R. ca administratorul societății să fie audiat, pentru a da explicațiile necesare lămuririi problemelor reclamate. Faptul că există sau nu vreo obligație concretă de a invita administratorul societății pentru a da explicații, apreciază că această problemă trebuia/trebuie analizată din perspectiva analizării reclamației în fata Comisiei de Disciplină. Însă această opacitate în analizarea și soluționarea reclamației noastre am invocat-o numai cu titlu de exemplu în privința modului de "soluționare" a plângerii, nu neapărat ca și cerere expresă de luat în considerare prealabil soluționării de către U.N.B.R. a contestației formulate.

Susține recurenta că a mai sesizat și faptul (care ține desigur de fondul plângerii) că nu rezultă din ansamblul deciziei atacate nici măsura în care probele cu înscrisurile pe care le-am depus au fost sau nu analizate, dimpotrivă rezultă clar faptul că, în mod aprioric susținerile societății au fost considerate neîntemeiate, iar apărările invocate de d-nele avocat au fost primite ca pe deplin convingătoare, aspect care, apreciază recurenta, atrage serioase semne de întrebare privitoare la obiectivitatea cu care contestația sa a fost tratată.

Susține recurenta că, instanța de fond a înlăturat pur și simplu această concluzie, preluând concluzia celor două organisme profesionale care s-au pronunțat anterior ca aprioric valabile, cu toate că nu a argumentat în niciun fel temeiurile unei asemenea concluzii.

Așa cum nici Consiliul Baroului Mureș nu a argumentat în concret considerentele avute în vedere, nici U.N.B.R. nu a considerat necesar să aducă în sprijinul soluției sale vreun argument, ori vreo analiză a înscrisurilor depuse în susținerea plângerii, nici instanța de fond nu a găsit necesar să arate în motivarea hotărârii care este analiza concretă a probelor din dosar, care ar putea conduce spre o asemenea concluzie.

Recurenta mai reclamă faptul că nu a înțeles cum au ajuns emitenții deciziei cu pricina, precum și instanța de fond la concluzia ca d-nele avocat pe care le-a reclamat "(...) au reprezentat cu diligență și profesionalism societatea SC "A." SRL, în toate cauzele care le-au fost încredințate, acționând în conformitate cu dispozițiile legale (...)" atât timp cât nici în cuprinsul Deciziei nr. 188/2011 și nici în cea cu nr. 408/2012 nu s-a făcut nicio analiză concretă a probelor depuse în susținerea contestației.

În egală măsură în cuprinsul deciziei cu pricina nu se analizează în niciun fel măsura în care d-nele avocat, din punct de vedere deontologic și profesional, au ascuns relația de afinitate avută cu fosta președintă a Tribunalului Mureș, situație ce a generat strămutări pentru 4 dosare "încredințate" astfel încât aceste efecte sunt încă resimțite de societate inclusiv în prezent, unele din cauze nefiind soluționate nici până astăzi.

Nici critica referitoare la faptul ca Decizia nr. 188/2011 a baroului Mureș nu a fost motivată în niciun fel, aspect ce, consideră recurenta, trebuia observat și sancționat de îndată în calea de atac a contestației, nu a reprezentat un punct de interes pentru instanța de fond care "s-a prefăcut ca analizează contestația".

Față de toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecința trimiterea dosarului spre competentă soluționare Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul U.N.B.R.

În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare și la textele de lege menționate mai sus, fără a încadra motivele de casare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, din ambele etape procesuale, a motivelor de recurs, prin raportare și la dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de control judiciar constată că recurentul, prin cererea de recurs, critică soluția dată de instanța de fond având în vedere două considerente:

- Primul considerent se referă la necompetența Consiliului UNBR de a soluționa contestația formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conform cărora această contestație împreună cu dosarul ar fi trebuit trimise către Comisia Centrală de Disciplină.

- Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea și netemeinicia Deciziei nr. 408/31 martie 2012 implicit a soluției dată de instanța de fond pe acest aspect, apreciind că nici Consiliul UNBR și nici instanța de fond nu au argumentat în concret considerentele avute în vedere și nu au ținut cont de înscrisurile depuse de societatea contestatoare în susținerea contestației.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la necompetența Consiliului UNBR de a soluționa contestația formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, în fapt, se reține că, prin cererea înregistrată la data de 08.05.2012 sub nr. x/2/2012 recurenta din prezenta cauză - SC A. SRL a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Consiliului Uniunii Barourilor din România, invocând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, însă, ulterior, a depus la dosar 2 cereri precizatoare (la data de 04.02.2012 și la data de 01.04.2013), prin care califică cererea de chemare în judecată drept o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu un Recurs în condițiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, instanța de fond luând act de această precizare făcută de parte și raportat la principiul disponibilității, reglementat de normele de procedură civilă, a procedat la analizarea Deciziei dată în 31 martie 2012 de Consiliul Uniunii din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România și înregistrată sub nr. x/31 martie 2012, în conformitate cu cadrul legal stabilit de recurenta-reclamantă, respectiv dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, în mod temeinic și legal instanța de fond a analizat actul - Decizia nr. 408/31 martie 2012 - în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, împreună cu documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, solicitată pârâților și depusă la dosar de aceștia.

Analizând actul contestat de recurentă, respectiv Decizia nr. 408/31 martie 2012, instanța de control judiciar constată că acesta a fost emis de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în baza art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare și a avut ca obiect contestația formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, prin care a fost respinsă plângerea aceleiași societăți cu privire la sancționarea disciplinară a doamnelor avocat B. și C.; prin Decizia nr. 188/22.11.2011 constatându-se că nu există elemente care să declanșeze cercetarea disciplinară.

Analizând decizia contestată din prisma temeiului de drept ce a stat la baza emiterii acesteia, respectiv dispozițiile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Consiliul U.N.B.R are următoarele atribuții (...) p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de Consiliile Barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei", instanța de control judiciar constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că această autoritate - "organ", respectiv Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, este competentă să soluționeze contestația societății recurente SC A. SRL.

Astfel, în baza atribuțiilor conferite de dispozițiile legale mai sus menționate, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a analizat Contestația formulată de Societatea recurentă și înregistrată la Baroul Mureș sub nr. x/31.02.2012, împotriva Deciziei nr. 188/22.11.20111 emisă de Consiliul Baroului Mureș în baza Legii nr. 51/1995, decizie prin care a fost respinsă plângerea formulată de reprezentantul legal al societății SC A. SRL cu privire la sancționarea disciplinată a celor două doamne avocat - B. și C., apreciindu-se de către Consiliul Baroului Mureș că nu sunt elemente care să conducă la trimiterea acestora în fața Comisiei de Disciplină a Baroului Mureș.

Împotriva acestei Decizii nr. 188/22.11.2011, prin care s-a stabilit de către Consiliul Baroului Mureș că cele două doamne avocat nu au săvârșit abateri disciplinare, care să îndreptățească, să justifice, trimiterea acestora în fața Comisiei de Disciplină a Baroului Mureș, competentă să le judece, conform art. 271 din H.G. nr. 64/2011, recurenta - petentă a avut drept de contestație în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul Uniunii Barourilor din România, drept exercitat de altfel de aceasta.

Constatând, din analiza actelor și referatelor depuse de cele două doamne avocat, că și-au exercitat profesia în limitele legale și nu sunt elemente care să conducă la trimiterea acestora în fața Comisiei de Disciplină a Baroului Mureș, Consiliul Baroului a dispus, prin Decizia nr. 188 din 22.11.2011, respingerea plângerii formulate de reprezentantul legal al SC A. SRL, privind sancționarea disciplinară a celor două doamne avocat.

De altfel, instanța de control judiciar, are în vedere faptul că, în raport de dispozițiile art. 271 din H.G. nr. 64/2011, conform cărora "Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanță, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații înscriși în cadrul acestuia, cu excepția abaterilor săvârșite de decan și de membrii Consiliului U.N.B.R.", precum și în raport de constatările făcute de Consiliul Baroului Mureș, în baza prerogativelor sale prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 51/1991; conform cărora "Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare sunt de competența consiliului baroului", prin Decizia nr. 188/22.11.2011, în mod temeinic și legal s-a apreciat că nu se impune trimiterea celor două doamne avocat în fața Comisiei de disciplină a Baroului Mureș.

Astfel cum a constatat și instanța de fond, prin sentința împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, numai Consiliul Baroului poate exercita acțiunea disciplinară, indiferent de persoana care a sesizat că ar exista o abatere disciplinară în cazul avocaților.

În mod temeinic și legal a stabilit instanța de fond că, instanța de judecată nu poate cenzura ceea ce a constatat Consiliul Baroului, respectiv că nu trebuie exercitată acțiunea disciplinară; instanța neputându-se substitui organului competent să se pronunțe dacă faptele sesizate sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei și să aprecieze dacă se impune sau nu exercitarea unei acțiuni disciplinare.

Astfel, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului și cu dispozițiile Legii nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, constată că nu există un drept al unei persoanei ca altă persoană să fie sancționată disciplinar, ci doar dreptul de a sesiza anumite abateri și acestui drept îi corespunde doar obligația ca sesizarea să fie soluționată. De altfel, dispozițiile art. 265 din H.G. nr. 64/2011 privind Statutul Profesiei de avocat, prevăd că "(1) Protecția onoarei și a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor legii".

Ori, raportat la aceste dispoziții, sesizarea, "plângerea" societății reclamante, a fost soluționată prin Decizia nr. 188/2011 a Consiliului Baroului Mureș și menținută de către forul superior - Consiliul UNBR prin Decizia nr. 408/31.03.2012; această din urmă decizie fiind emisă în baza competenței stabilită de dispozițiile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995.

Analizând atât acțiunea de fond, inițial denumită "recurs", precizată ulterior, ca fiind întemeiată pe dispozițiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât și recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1343/13.05.2015, supus analizei prezentei judecăți, instanța de control judiciar constată că, principala critică adusă actului contestat - Deciziei nr. 408/31.03.2012 emisă de Consiliul UNBR - constă în aceea că această hotărâre a fost pronunțată de o entitate necompetentă. În speță, apreciază recurenta că, entitatea ce trebuie să soluționeze contestația sa îndreptată împotriva Deciziei nr. 188 din 22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, prin care i-a fost respinsă plângerea formulată de reprezentantul legal al SC A. SRL, domnul D. și implicit sesizarea Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului Mureș, trebuia înaintată spre soluționare Comisiei Centrale de Disciplină, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1), raportat la art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

În drept, în conformitate cu art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției" iar dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. b) din același act normativ prevăd următoarele: "(1) În cadrul fiecărui barou se organizează și funcționează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanță și în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații din acel barou.

(2) În cadrul U.N.B.R. este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină, care judecă: (...) b) în contestație, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.", însă aceste dispoziții nu stabilesc competența Comisiei Centrale de Disciplină de a soluționa contestația formulată de recurenta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 188 pronunțată de Consiliul Baroului Mureș, în condițiile în care această autoritate, "organ" - Consiliul Baroului Mureș - fiind singura în măsură să exercite acțiunea disciplinară, a apreciat că nu există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare.

Este fără putință de tăgadă că dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat se completează cu cele ale H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat iar dispozițiile art. 265 din această hotărâre de guvern prevăd următoarele: (1) Protecția onoarei și a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor legii.

De asemenea, dispozițiile art. 268 din H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, prevăd următoarele:

"Instanțele disciplinare sunt:

a) comisia de disciplină a baroului;

b) Comisia centrală de disciplină"

ART. 271

Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanță, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații înscriși în cadrul acestuia, cu excepția abaterilor săvârșite de decan și de membrii Consiliului U.N.B.R.

ART. 272

(1) În cadrul U.N.B.R. este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină.

ART. 273

Comisia centrală de disciplină judecă:

a) ca instanță de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului U.N.B.R. și ale decanilor;

b) în recurs, în complet de 5 membri, contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege.

Raportat la toate aceste dispoziții legale și la faptul că, prin Decizia nr. 188/22 noiembrie 2011 dată de Consiliul Baroului Mureș s-a constatat că nu există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către cele două doamne avocat, în mod temeinic și legal nu s-a dispus trimiterea doamnelor avocat în fața Comisiei de Disciplină a Baroului Mureș, cu atât mai puțin a Comisiei Centrale de Disciplină, cărora nu le revenea competența de a soluționa contestația formulată de recurentă împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011, cum greșit susține aceasta.

Astfel cum se poate observa din chiar dispozițiile art. 88 alin. (2) pct. b) din Legea nr. 51/1995, prevederi invocate de însăși recurentă, în susținerea recursului, implicit în susținerea ipotezei referitoare la necompetența Consiliului Uniunii Barourilor din România de a se pronunța asupra contestației formulate împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, dispoziții conform cărora Comisia Centrală de Disciplină judecă "b) în contestație, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor Statutului profesiei", respectiv a Hotărârii de Guvern nr. 64/2011, ce reglementează Statutul profesiei de avocat, care, la art. 273 prevede următoarele: "Comisia centrală de disciplină judecă:

a) ca instanță de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului U.N.B.R. și ale decanilor;

b) în recurs, în complet de 5 membri, contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege", se poate constata fără niciun dubiu că nu există niciun temei legal care să acorde Comisiei de Disciplină, cu atât mai puțin Comisiei Centrale de Disciplină, competența de soluționare a contestației formulate de recurentă împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011, în condițiile în care s-a constatat că nu există indicii că cele două doamne avocat ar fi săvârșit abateri disciplinare.

Sintagma" contestație" menționată la dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, invocate de recurentă, nu se referă la contestația ce putea fi exercitată de orice parte, împotriva unei decizii emise de Consiliul Baroului, ci doar la contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege.

Față de toate aceste considerente de fapt și de drept relevate, instanța de control judiciar apreciază că acest motiv de recurs invocat de societatea recurentă, referitor la necompetența Consiliului Uniunii Barourilor din România de a se pronunța cu privire la contestația formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, raportat și la considerentele avute în vedere de instanța de fond și la soluția pronunțată de aceasta, este neîntemeiat, neavând suport legal; Decizia contestată, respectiv Decizia nr. 408/31 martie 2012 fiind pronunțată de organul competent, potrivit dispozițiilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, cum corect a apreciat și instanța de fond.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la legalitatea și temeinicia Deciziei nr. 408/31.03.2012 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România, acesta va fi analizat din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004, astfel cum recurenta a stabilit cadrul procesual, având în vedere și întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acestei decizii depusă la dosar.

Astfel, se susține de către recurentă că, în emiterea Deciziei nr. 408/31.03.2013 nu s-a ținut cont de niciun argument, din cele invocate; nu s-a administrat practic nicio probă din cele propuse de aceasta; nefiind audiat nici administratorul societății, pentru a da explicații/lămuriri problemelor reclamate.

Analizând aceste critici prin raportare la actul contestat și la considerentele instanței de fond, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat.

Astfel, se poate constata în cuprinsul deciziei contestate - Decizia nr. 408/31 martie 2012 - că autoritatea competentă a o soluționa, respectiv Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a avut în vedere la soluționarea contestației toate motivele de nelegalitate pe care recurenta le-a invocate, reținând inclusiv cererea reprezentantului legal al societății, domnul D., de a fi audiat.

În cuprinsul acestei decizii au fost menționate inclusiv susținerile reprezentantului legal al societății SC A. SRL, reținându-se atât punctul acestuia de vedere cât și punctele de vedere/"referatul" întocmit de doamnele avocat prin raportare la punctul de vedere al Baroului Mureș comunicat prin Adresa nr. 208/08.03.2012.

Instanța de control judiciar constată că, în mod temeinic și legal a stabilit judecătorul fondului că, nefiind indicat un text legal care să oblige Consiliul UNBR să-l audieze, acesta nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei.

Cât privește susținerile recurentei, că instanța de fond "nu a găsit de cuviință" să arate în motivarea hotărârii care este analiza concretă a probelor din dosar, ce putea conduce la concluzia formată, instanța de control judiciar amintește recurentului că instanța fondului nu este obligată să menționeze expres în cuprinsul hotărârii recurate toate înscrisurile analizate, toate documentele ce formează dosarul, soluția finală și motivarea acesteia fiind de fapt rezultatul analizării tuturor probelor din dosar, raportat la susținerile părților.

Astfel cum rezultă din conținutul sentinței civile recurate, instanța de fond a analizat criticile formulate de reclamantă, prin acțiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată, prin raportare la toate actele depuse la dosar (cerere de probatorii, respectiv înscrisuri privind existența și stadiul dosarelor penale întocmite la sesizarea societății reclamante), inclusiv a documentației ce a stat la baza emiterii ambelor decizii - atât a Deciziei nr. 408/31.03.2012, contestată în prezenta cauză, cât și a Deciziei nr. 188/22.11.2011 (împotriva căreia s-a formulat contestația soluționată prin Decizia nr. 408/31.03.2012), stabilind în sarcina ambelor autorități pârâte depunerea acestei documentații.

Astfel, este fără putință de tăgadă că instanța de fond a analizat atât Decizia nr. 408/31 martie 2012 emisă de Consiliul Uniunii UNBR cât și Decizia nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acestora, prin raportare la susținerile recurentei-reclamante, pe care le-a combătut atât cu argumente de fapt cât și de drept, motiv pentru care se apreciază că Sentința civilă nr. 1343/13.05.2015 este legală și temeinică.

Temeiul legal al soluției adoptată în recurs.

În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de recurenta SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1343 din 13 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV