ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 552/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 03.04.2015, sub dosar nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. și B. S.A. Sucursala Slatina la plata sumei de 790.607,95 RON cu titlu de preț al lucrărilor efectuate în baza contractului nr. x/28.08.2012, precum și la plata sumei de 516.268 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale emise până la data plății efective a obligației principale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 845/2015 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea și au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1.128.686,21 RON, compusă din suma de 717.089,81 RON contravaloare servicii prestate și suma de 411.596,40 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente, precum și la plata sumei de 12.711 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A., prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 631/2016 din 5 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A., prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea și a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. prin secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Râmnicu Vâlcea a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a indica în concret normele de drept material încălcate sau aplicate greșit.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea recursului, recurenta consideră într-o primă critică, reținerea eronată a faptului că Sucursala Râmnicu Vâlcea a acceptat la plată lucrări sau că a recunoscut creanța, când de fapt Sucursala Râmnicu Vâlcea, ca succesor al Sucursalei Slatina (C. S.A., societate care a încheiat contractul înainte de fuziune) a preluat acest contract la data de 24.03.2015, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la Tribunalul Olt la data de 4.02.2015, fără ca reclamanta să respecte procedura prealabila prevăzuta de art. 30.1 din contractul de lucrări nr. x/2012.

Referitor la creanța solicitată prin cererea de chemare în judecată, recurenta susține că cele două instanțe nu au analizat probatoriul administrat și nu au stăruit pentru aflarea adevărului raportat la o gravă executare culpabilă a contractului de lucrări nr. x/2012. Pe lângă faptul că reclamanta nu a finalizat lucrările nici până în prezent, deși termenul de execuție al lucrărilor era de 30.11.2013, există o culpă gravă constatată de auditorii Curții de Conturi, care în urma a două controale efectuate au constatat grave erori în decontarea situațiilor de lucrări.

De asemenea, susține recurenta că instanța de fond dar și cea de apel, prin aplicarea greșita a normelor de drept material nu au cercetat aceste critici și au respins absolut orice probă solicitată, cu toate că în cadrul unei "acțiuni în pretenții" se permite încuviințarea oricărei probe.

În acest context, recurenta consideră că instanța de apel în mod greșit a aplicat normele de drept material, în speță art. 478 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, reiterând apărările formulate prin răspunsul la întâmpinare în dosarul de apel, asupra cărora instanța nu a motivat respingerea acestora, arată că pe durata desfășurării procesului a solicitat încuviințarea de probe.

În acest sens, se susține că nici instanța de fond si nici cea de apel nu au analizat criticile invocate, nu au stăruit în aflarea adevărului, raportat la rolul activ al judecătorului, întrucât în mod greșit au respins probatoriul solicitat, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., deși prin cererea de apel s-a solicitat efectuarea de expertize în cauză.

Într-o altă critică, recurenta susține că hotărârea instanței de apel este netemeinică și se impune casarea acesteia cu trimiterea dosarului pentru rejudecare, întrucât deciziile Curții de Conturi emise în baza raportului de control au fost menținute ca temeinice și legale de către Tribunalul Olt.

În acest context, recurenta apreciază că documentele emise de Curtea de Conturi se bucură de prezumția de legalitate, sens în care consideră ca a dovedit faptul că o parte din lucrările care formează obiectul prezentului litigiu nu au fost efectuate sau nu pot fi justificate, iar această dovadă trebuia coroborată și cu alte probe de către instanța de apel.

Referitor la penalitățile de întârziere, recurenta consideră că acordarea acestora este neîntemeiată având în vedere că reclamanta se află în culpă contractuală raportat la cele menționate, sens în care susține că toată această situație litigioasă a fost creată în principal de reclamantă care nu a finalizat lucrările aferente contractului nr. x/2012, a decontat lucrări cu grave erori și nici nu a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, acest lucru fiind o obligație si nu o facultate conform art. 30.1 din Contractul nr. x/2012.

În acest sens, recurenta susține că pe parcursul soluționării litigiului a dovedit faptul că nu a acționat cu rea-credință și consideră că nu se justifică acordarea unor penalități pentru lucrările neefectuate și nejustificate.

Mai mult, recurenta susține că în cadrul criticilor aduse în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă, a arătat că experții contabili în loc să diminueze penalitățile aferente lucrărilor neexecutate și neefectuate, au reținut penalitățile de întârziere la valoarea contractului, iar nu la valoarea debitului restant.

Mai susține recurenta că din factura nr. x/18.10.2013 în cuantum de 482.281,70 RON au fost efectuate plăți parțiale anterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 26.06.2014 pentru suma de 100.000 RON, iar la data de 24.12.2014 pentru suma de 100.000 RON, iar la 31.12.2014 a avut loc o compensare pentru suma de 3.000 RON și pe cale de consecință nu este justificată acordarea de penalități pentru toată factura.

Analizând suma totală la care expertul a calculat penalități, recurenta arată că au fost calculate penalități pentru suma de 985.005,90 RON, iar nu la debitul principal de 717.089,90 RON menționat la obiectivul nr. 5 din raportul de expertiză.

Astfel, în opinia recurentei, penalitățile puteau fi calculate cel mult doar pentru debitul principal restant, în cuantum total de doar 340.650,19 RON, iar în subsidiar să diminueze aceste penalități ținând cont de documentele emise de auditorii Curții de Conturi, respectiv pentru suma de 194.836,86 RON să nu fie calculate penalități de întârziere.

Prin întâmpinarea transmisă prin poștă la 12 septembrie 2016, intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, susținând că din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă care sunt normele de drept material încălcate de instanța de apel, fiind indicate doar prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., deși apelantei-pârâte nu i s-a respins nici o cerere de administrare a vreunei probe, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, transmis prin fax la 10 octombrie 2016, recurenta a solicitat, în esență, respingerea excepției nulității recursului ca nefondată, precum și înlăturarea susținerilor intimatei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 3 februarie 2017, intimata a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, anularea acestuia ca nemotivat.

La 13 februarie 2017, recurenta a transmis prin fax la dosarul cauzei punct de vedere la raport prin care a arătat, în esență, că decizia atacată este supusă recursului, precum și că acesta este motivat.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că obiectul principal al cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., constă în pretenții, respectiv suma de 790.607,95 RON reprezentând preț al lucrărilor efectuate în baza contractului nr. x/28.08.2012, iar capătul accesoriu al cererii formulate privește plata penalităților de întârziere în sumă de 516.268 RON.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Așadar, în raport de aceste dispoziții și de prevederile art. 101 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., se constată că suma de 790.607,95 RON reprezentând prețul pretins în cauza dedusă judecății pentru lucrările efectuate în baza contractului nr. x/28.08.2012, reprezintă capătul principal al cererii, iar suma de 516.268 RON ce privește plata penalităților de întârziere reprezintă capătul accesoriu al cererii formulate.

Potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, incident în speță, prevede că:

"(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Așadar, potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

În speță, se constată că valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere (790.607,95 RON) se situează sub pragul valoric impus de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Înalta Curte reține că mențiunea inexactă -"cu drept de recurs"- din dispozitivul deciziei atacate nu îndreptățește recurenta să declare calea extraordinară de atac a recursului pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Cât privește cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curtea urmează a o respinge, ca nefondată, având în vedere că partea nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., secția DE SERVICII ȘI REPARAȚII HIDROENERGETICE RÂMNICU VÂLCEA prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 631/2016 din 5 iulie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.