ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5869/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5869/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
I. Circumstanțele cauzei
Prin sentința nr. 267 din data de 09.05.2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția suspendării judecării cererii formulate de reclamanta Societatea de B. S.A., prin Sucursala pentru Reparații Râmnicu Vâlcea, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; s-au admis în parte cererile formulate de reclamanta-pârâtă Societatea de B. S.A., prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea și pârâta-reclamantă S.C. C. S.A.; s-a constatat datoria pârâtei-reclamante reconvențional S.C. C. S.A. către reclamanta-pârâtă ca fiind în cuantum de 760311,14 RON, iar datoria reclamantei-pârâte Societatea de B. S.A. către pârâta-reclamantă, ca fiind în cuantum de 576302,51 RON; s-au compensat datoriile și a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. C. S.A. la plata sumei de 184.008,63 RON către reclamanta-pârâtă Societatea de B. S.A.; s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanta Societatea de B. S.A., reprezentată prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea, cât și pârâta S.C. C. S.A., prin administrator judiciar - C.I.I. D..
Prin decizia nr. 1156 din 14.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins apelul formulat de pârâta S.C. C. S.A., prin administrator judiciar - C.I.I. D. și apelul formulat de reclamanta Societatea de B. S.A., reprezentată prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 267 din data de 09.05.2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibil, termenul de recurs de 5 zile, prevăzut de art. 287 indice 16 din O.U.G. nr. 34/2006, urmând să curgă de la comunicarea deciziei.
La data de 28.12.2016, pârâta-reclamantă S.C. C. S.A. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 267/09.052016 criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 40/2017 din 06.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. prin director general E., împotriva sentinței nr. 267 din 09.05.2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Societatea de B. S.A. București, prin administrator judiciar C.I. F., și intimata-pârâtă S.C. C. S.A. prin administrator judiciar C.I.I. D.; a fost casată sentința recurată în ceea ce privește acțiunea principală și reținută cauza spre rejudecare; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței; a fost admisă cererea privind restituirea diferenței de taxă de timbru; s-a dispus restituirea către recurentă a sumei de 8.557,1 RON și s-a acordat termen la 28.03.2017, în vederea suplimentării probatoriilor, cu citarea părților.
Prin Decizia nr. 144/2017 din 03.10.2017, Curtea de Apel Craiova, secția a II - a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de B. S.A. București, prin administrator judiciar C.I. F., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. D., reținută spre rejudecare prin Decizia nr. 40/2017 din 06.03.2017 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, ca nefondată și a obligat reclamanta la 2.898 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Societatea de B. S.A. București, prin administrator judiciar C.I. F., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 1291 din 19.04.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului privind recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea de B. S.A. București, prin administrator judiciar C.I. F., împotriva Deciziei nr. 144/2017 din 03.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, spre competentă soluționare la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La pronunțarea acestei hotărâri, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut că litigiul este în legătură cu executarea contractului de achiziție publică, pretențiile contractuale derivând dintr-un astfel de contract și intrând în sfera de incidență a dispozițiilor art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006.
Prin urmare, a constatat că prezenta cauză se situează în sfera jurisdicțională a completelor specializate din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere și interpretarea dată prin Decizia nr. 20 din 04.10.2015 de către completul Înaltei Curți competent să judece recursul în interesul legii.
II. Considerentele și soluția Înaltei Curți
În ședința publică din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței material procesuale a secției de contencios administrativ și fiscal, în raport cu obiectul cauzei, excepție pe care o apreciază întemeiată, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reține că esențial pentru verificarea competenței de soluționare a cauzei nu este calificarea litigiului ca fiind supus dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2004, ci verificarea modalității de respectare a dispozițiilor art. 130 raportat la art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit Secțiunii a 2 -a din Legea nr. 304/2004, între secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificarea competenței materiale procesuale, căreia i se subsumează și competența specializată reglementată de Legea nr. 304/2004 și de alte legi speciale, se realizează conform regulilor referitoare la competența materială de ordine publică, astfel cum au fost explicitate prin Decizia nr. 17/17.09.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Conform pct. 22 din această decizie, normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică, întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.
Ca urmare, necompetența materială procesuală poate fi invocată în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. în fața primei instanțe.
În fața instanței învestite cu soluționarea căii de atac, competența materială procesuală (specializată) se verifică exclusiv în raport de prevederile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., nefiind aplicabile în această fază procesuală dispozițiile art. 131 C. proc. civ., dispoziții ce au în vedere exclusiv procedura de judecată în fața primei instanțe.
În concret, competența secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de soluționare a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 144/2017 din 3 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, este atrasă în virtutea calității sale de instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în raport cu prevederile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."
Pentru considerentele sus-arătate va fi admisă excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și justiție, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata ivit conflictul negativ de competență și va înainta dosarul, spre soluționare, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Trimite cauza având ca obiect recursul formulat de recurenta-reclamantă Societatea de B. S.A. București prin administrator judiciar G. împotriva Deciziei nr. 144/2017 din 3 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, spre competentă soluționare secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constată ivit conflict negativ de competență, în sensul dispozițiilor art. 136 C. proc. civ.
Înaintează dosarul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.