ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2016

Decizia nr. 1519/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R., anularea Deciziei din 8 aprilie 2013 emisă de Consiliul Baroului București și a Hotărârii din 14 decembrie 2013 emisă de Consiliul U.N.B.R..

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 352 din 10 februarie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R.

A anulat Decizia din 8 aprilie 2013 emisă de Consiliul Baroului București și Decizia din 14 decembrie 2013 emisă de Consiliul U.N.B.R.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 352 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Baroul București și U.N.B.R., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, ambii recurenți-pârâți invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, criticile subsumate acestui motiv de recurs vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale dispozițiilor art. 25 alin. (2) teza finală din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Susțin recurenții că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 25 alin. (2), teza finală din Legea nr. 51/1995 nu are aplicabilitate în cauză, fiind pronunțată ulterior adoptării celor două acte administrative a căror anulare se solicită.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca vădit nefondate și pronunțarea unei decizii, fără citarea părților, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, a solicitat aplicarea fiecăruia dintre recurenți a unei amenzi judiciare, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea recursului cu rea-credință.

La data de 25 iunie 2015, recurentul-pârât Baroul București a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, în temeiul art. 406 C. proc. civ., solicitând instanței să ia act de această renunțare. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de aplicare a unei amenzi judiciare, formulată de intimata-reclamantă A., având în vedere că prin Decizia nr. 804 din 28 aprilie 2015 Baroul București a dispus revocarea Deciziei nr. 830 din 8 aprilie 2013, dispunând înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților incompatibili.

- La data de 4 septembrie 2015, recurenta U.N.B.R. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului de către Baroul București.

De asemenea, a solicitat, în raport de situația, potrivit căreia, Baroul București a revocat Decizia nr. 830 din 8 aprilie 2013, dispunând înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților incompatibili, să se admită recursul U.N.B.R., să se caseze sentința atacată și să se respingă acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect.

2.1. Recursul exercitat de Baroul București

Înalta Curte, văzând cererea formulată de recurentul-pârât Baroul București, prin care declară că înțelege să renunțe la judecata recursului formulat în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., constată că deși și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., republicat, situației recurentului-pârât îi sunt aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reglementează instituția Achiesării la hotărâre, definind-o ca reprezentând renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de cererea pârâtului Baroul București de renunțare la judecata recursului.

2.2. Recursul exercitat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor

În primul rând, Înalta Curte constată că după exercitarea căii de atac a recursului de către cele două autorități pârâte, Baroul București a emis Decizia nr. 804 din 28 aprilie 2015 prin care s-a dispus revocarea Deciziei nr. 830 din 8 aprilie 2013 a Consiliului Baroului București și s-a dispus înscrierea doamnei A. pe Tabloul avocaților incompatibili al Baroului București ca avocat definitiv.

În al doilea rând, prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 4 septembrie 2015, recurenta-pârâtă U.N.B.R. nu a mai susținut criticile formulate prin cererea de recurs, solicitând instanței de recurs să admită recursul și să constate că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, având în vedere adoptarea Deciziei nr. 804 din 28 aprilie 2015 menționată mai sus.

De asemenea, U.N.B.R. a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de Baroul București.

În acest context, dând eficiență principiului disponibilității părții și pentru respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va analiza cererea de recurs doar din perspectiva solicitării de reformare a sentinței atacate pentru lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată.

Apreciind asupra acestei cereri, instanța de control judiciar reține că aceasta nu poate reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței de fond, atâta vreme cât recurenta-pârâtă nu a înțeles să invoce în fața primei instanțe lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată.

De altfel, motivul pentru care recurenta-pârâtă solicită prin intermediul căii de atac a recursului, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, este unul care a intervenit ulterior pronunțării sentinței atacate și chiar și exercitării căilor de atac de către autoritățile pârâte.

Prin urmare, situația, potrivit căreia, după anularea de către instanța de fond a Deciziei din 8 aprilie 2013 a Baroului București și a Deciziei din 14 decembrie 2013 a U.N.B.R., primul pârât a înțeles să execute sentința pronunțată prin emiterea Deciziei din 28 aprilie 2015, nu lipsește de efecte juridice demersul judiciar al reclamantei și, cu atât mai puțin, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză. Dimpotrivă, emiterea Deciziei nr. 804/2015, urmată de renunțarea la calea de atac exercitată, reprezintă o recunoaștere a temeiniciei demersului judiciar al reclamantei dar și o confirmare a culpei recurentei-pârâte U.N.B.R., care a respins contestația administrativă a reclamantei, culpă sancționată de instanța de fond prin anularea Hotărârii din 14 decembrie 2013.

Prin urmare, solicitarea recurentei-pârâte U.N.B.R. de casare a sentinței recurate și de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect nu are temei legal și nici suport probator în actele dosarului.

În ceea ce privește cererea intimatei-reclamante A. de aplicare a unei amenzi judiciare fiecăreia dintre recurente, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele textului procedural menționat mai sus.

Astfel, dispozițiile art. 187 alin. (1) lit. a) teza ultimă sancționează, printre altele, "exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice". Caracterul vădit netemeinic al cererii este lăsat de legiuitor la aprecierea instanței învestită cu soluționarea căii de atac, iar în doctrină s-a exemplificat cu situația reiterării unui recurs de mai multe ori împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

În cauză, se constată însă, că recurenții-pârâți au exercitat o cale de atac prevăzută de lege, având dreptul procesual garantat de prevederile constituționale și de Legea nr. 554/2004 de a parcurge dublul grad de jurisdicție, respectiv fond și recurs în materia contenciosului administrativ.

De altfel, Baroul București a renunțat la cererea de recurs înainte de stabilirea primului termen de judecată în cauză, procedând și la punerea în executare a sentinței instanței de fond.

Recurentei-pârâte U.N.B.R. nu i se poate imputa o atitudine procesuală abuzivă, având în vedere că soluția de respingerea a cererii de recurs nu este prin ea însăși dovada relei-credințe în exercitarea căii de atac, iar din circumstanțele cauzei nu rezultă alte elemente care să conducă la concluzia că prezenta cale de atac este vădit netemeinică.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea de aplicare a unei amenzi judiciare autorităților recurente.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor 463 alin. (1) și ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea pârâtului Baroul București la judecata recursului declarat de împotriva Sentinței civile nr. 352 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâta U.N.B.R. împotriva Sentinței civile nr. 352 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei A. privind aplicarea unei amenzi judiciare recurenților-pârâți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2016.

Procesat de GGC - N