ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 683/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă sub nr. x/2019, la data de 8 ianuarie 2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinți și Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, a arătat că formulează cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1028/2018 a Tribunalului Mehedinți, secția I civilă întrucât instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut și pentru că există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 87/1997, decizia nr. 24/F/1997, sentința civilă nr. 2171/2008, decizia civilă nr. 1504//R/2008, iar contrare acestora sunt sentința civilă nr. 2209/2011, sentința civilă nr. 3361/2018, decizia civilă nr. 1028/2018 și decizia nr. 1387/2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8, art. 419, 430, 431, 432 și 434 C. proc. civ.

La data de 12 februarie 2019, revizuentul a depus o precizare a cererii de revizuire prin care a arătat că, în speță, este incident și motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind descoperite înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, că există hotărâri potrivnice date de către instanțe de același grad sau grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - și cele două instanțe, de fond și de apel, nu s-au pronunțat asupra nulităților invocate - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și formarea unui nou dosar.

După disjungere, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă sub nr. x/2019.

Revizuentul a depus cerere de restrângere a motivelor de revizuire, precizând că menține ca motive de revizuire numai pe cele care privesc contrarietatea dintre considerentele deciziei nr. 1028/2018, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinți și considerentele decizie 1504/R/2008, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinți, supunând judecății cererea de revizuire întemeiată numai pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și numai cu privire la cele două decizii menționate.

Prin decizia nr. 9/A/Rev din data de 7 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva decizie nr. 1028/2018, pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare, și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1028/2018 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinți, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, D., B. și C., ca tardiv formulată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs revizuentul A., solicitând aplicarea cu prioritate, în cauza de față, a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului și a dreptului Uniunii Europene, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pentru buna administrare a justiției, trimiterea cauzei spre rejudecare la oricare alta instanța de același grad cu Curtea de Apel Craiova.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică adusă deciziei recurate, recurentul-revizuent a susținut că aceasta este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, dat fiind faptul că instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, recunoscute de art. 6.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A arătat că această încălcare se datorează necomunicării, odată cu citația pentru termenul din data de 17 aprilie 2019, a parolei de vizualizare a documentelor din dosar, pentru a putea lua cunoștință de întâmpinarea depusă de către intimații D., B. și C., care nu i-a fost comunicată, și, în raport de aceasta, să poată formula apărări și să depună probe.

Făcând trimitere la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Muncaciu împotriva României, a susținut că, în speță, comunicarea parolei este un act de procedură determinant, în condițiile în care, prin dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., intimații au dreptul să depună întâmpinare cu numai 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar revizuentul ia cunoștință de întâmpinare de la dosarul cauzei; aceasta cu atât mai mult cu cât este în vârstă și bolnav, iar domiciliul său se află la o distanță de 130 Km de instanță.

A precizat că parola i-a fost comunicată odată cu hotărârea pronunțată în cauză, iar consecința celor arătate anterior este lipsirea sa de posibilitatea de a formula răspuns la întâmpinare și de a depune probe, respectiv de a-și exercita dreptul la apărare.

Ca atare, a susținut că instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (2) C. proc. civ. prin neasigurarea unei libertăți fundamentale, a unui drept și interes legitim, neaplicând legea și neasigurând garantarea supremației acesteia.

Totodată, a făcut trimitere la deciziile Curții Constituționale a României nr. 609 din data de 15 noiembrie 2005, nr. 1456 din data de 4 noiembrie 2010 și nr. 1245 din data de 23 decembrie 2004, apreciind că instanța a încălcat dispozițiile art. 6.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 21 din Constituția României, prin încălcarea liberului acces la justiție, a principiilor egalității armelor și al contradictorialității, precum și neasigurarea de plano a echilibrului procesual al părților în litigiu.

Printr-o altă critică, recurentul-revizuent a susținut că au fost încălcate principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât curtea de apel s-a mărginit a-i aduce la cunoștință apărătorului său cele discutate în ședință, deși celelalte părți nu au fost prezente, și nu i s-a dat cuvântul acestuia asupra excepției tardivității, invocate de către părțile adverse prin întâmpinare.

În susținerea acestor afirmații, recurentul-revizuent a invocat și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Artico împotriva Italiei și Albina împotriva României, precum și deciziile nr. 2508/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 1270/R din data de 13 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Susținând nelegalitatea hotărârii recurate, recurentul-revizuent a arătat și că excepția tardivității cererii de revizuire a fost invocată, înainte de disjungere, în fața Tribunalului Mehedinți, care nu a pus în discuția părților această excepție, ca urmare a neinsistenței părților sub acest aspect, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 21 februarie 2019.

În opinia recurentului-revizuent, instanța a depășit momentul invocării tardivității cererii de revizuire în ansamblul său (nedisjunsă) și, privitor la tardivitate, nu se mai putea formula o nouă întâmpinare prin care să se invoce această excepție, iar curtea de apel nu mai putea să judece acest aspect, dat fiind că judeca un capăt de cerere disjuns.

Prin urmare, a apreciat că s-a judecat o cerere rămasă fără obiect în ansamblul său, dar fiind faptul că a renunțat la judecata cererii inițiale.

A mai susținut recurentul-revizuent și că, din probele administrate în cauză (dovada de înmânare a hotărârii atacate, factura fiscală nr. x din data de 4 ianuarie 2019 și AR-ul poștal, atașate în copie la cererea de recurs), rezultă că, în speță, cererea de revizuire a fost depusă înlăuntrul termenului de 30 zile de la comunicarea hotărârii, având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 4 decembrie 2018 și a depus cererea de revizuire prin poștă la data de 4 ianuarie 2019.

Un alt motiv de recurs vizează modul de interpretare de către curtea de apel a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent apreciind că hotărârea recurată este rezultatul unei interpretări rigide și neflexibile a acestor dispoziții legale, contrare doctrinei, precum și jurisprudenței naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În dezvoltarea acestei critici a arătat că, în practica judiciară (decizia nr. 57 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Oradea), dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. au fost interpretate prin raportare la dreptul european și a fost respinsă excepția nulității cererii de revizuire, invocate în temeiul acestor dispoziții.

A arătat că, prin această decizie, s-a reținut că "efectele interpretărilor trebuie să fie compatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce are prioritate în aplicare potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României, care prevăd că în situația existenței unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispozițiile mai favorabile. Ori, cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 CEDO nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt auzite adică examinate de tribunalul sesizat. Prin urmare, cum hotărârea e criticată în raport cu considerentele, se apreciază că aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. ar fi deosebit de excesivă și ar fi de natură să conducă la violarea art. 6 paragraful 1 din Convenție prin încălcarea dreptului de acces la instanță, așa încât urmează a respinge excepția invocată de către intimată în acest sens."

Recurentul-revizuent a susținut că acest precedent de interpretare, raportat prin similitudine la cazul de tardivitate din cauza de față, intră sub aria efectelor puterii de lucru judecat, iar interpretarea Curții de Apel Craiova înfrânge principiul securității raporturilor juridice, cu încălcarea art. 6.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cauza Stănciulescu împotriva României).

Totodată, a criticat aprecierea curții de apel cu privire la data la care a formulat cererea de revizuire, care, în opinia sa, este contrară probelor administrate.

A arătat că instanța a reținut că ar fi formulat cererea de revizuire la data de 8 ianuarie 2019, în condițiile în care, din factura nr. x din data de 4 ianuarie 2019 și din actul de confirmare a primirii corespondenței, rezultă că, în speță, cererea de revizuire a fost depusă prin poștă la data de 4 ianuarie 2019.

Față de această împrejurare și având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 4 decembrie 2018, a subliniat că a formulat cererea înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință a considerentelor deciziei nr. 1028/2019.

Pe de altă parte, recurentul-revizuent a susținut și că instanța a neglijat obiectul cererii de revizuire în aprecierea termenului, în sensul că revizuirea privește contrarietatea considerentelor și nu a dispozitivelor hotărârilor, iar, pentru formularea unei asemenea cereri de revizuire, petentul este ținut de cunoașterea considerentelor care nu pot fi cunoscute până la primirea hotărârii, precum și de dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

A subliniat că, în situația în care nu cunoștea considerentele, care sunt materializate în hotărârea redactată, nu putea motiva cererea, iar, dacă nu este motivată, aceasta este lovită de nulitate.

În opinia recurentului-revizuent, cererea bazată pe considerente contradictorii nu poate fi formulată decât după cunoașterea considerentelor, adică după primirea hotărârii, termenul de 30 de zile curgând de la data comunicării acesteia.

De asemenea, a considerat că, atunci când se apreciază rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, raportat la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe lângă dispozițiile art. 6.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 425, 426 și 427 C. proc. civ., în sensul referirii la o hotărâre redactată, semnată și comunicată.

A arătat că termenul de 30 de zile pentru redactarea hotărârii, conduce la ținerea părții de acest termen, în formularea cererii de revizuire bazate pe contrarietate de considerente și, totodată, partea i-a cunoștință despre faptul că o hotărâre este definitivă din dispozitivul acesteia, legiuitorul dispunând comunicarea din oficiu a hotărârii, chiar dacă este definitivă, imediat ce aceasta este redactată și semnată în condițiile legii.

Recurentul-revizuent a susținut că se impune ca instanța să procedeze la o interpretare flexibilă a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, neavând pregătire juridică, a luat cunoștință că hotărârea este definitivă doar din mențiunea cuprinsă în hotărâre, după comunicarea acesteia, și a formulat cererea de revizuire personal.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimații D., B. și C. au solicitat respingerea recursului, combătând susținerile formulate de către recurentul-revizuent prin cererea de recurs.

Astfel, au arătat că au invocat excepția tardivității cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți, astfel că, la momentul disjungerii și al declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Craiova, existau deja în dosar toate actele de procedură depuse de părți, respectiv: întâmpinarea prin care a fost invocată excepția tardivității, precum și răspunsul recurentului-revizuent cu privire la aceasta.

De asemenea, au susținut că nu poate fi primită de către instanța de recurs critica recurentului-revizuent prin care acesta a invocat încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, motivat de faptul că instanța a adus la cunoștința apărătorului său cele discutate în ședință fără a i se da cuvântul asupra excepției invocate de intimați.

Au precizat că, din practicaua hotărârii rezultă că, la apelul nominal au lipsit părțile, iar, în timpul ședinței de judecată, s-a prezentat apărătorul recurentului-revizuent, la cererea acestuia, cauza fiind reapelată. Au subliniat că, potrivit mențiunilor din cuprinsul hotărârii, rezultă că, după ce i-au fost aduse la cunoștință cele discutate la prima apelare a cauzei, acesta nu a solicitat amânarea judecării pricinii pentru a formula eventual răspuns la întâmpinare, nu a solicitat să studieze dosarul, nu a invocat faptul că nu ar fi avut cunoștință despre excepția invocată și că nu i-a fost comunicată parola pentru vizualizarea documentelor.

Totodată, au apreciat că, în speță, Curtea de Apel Craiova a judecat excepția tardivității în conformitate cu legea, Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2019, declinând competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând necompetența sa materială în soluționarea acesteia.

Intimații au considerat că în mod corect curtea de apel a admis excepția tardivității cererii de revizuire în condițiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 8 ianuarie 2019 (sau 4 ianuarie 2019), termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri pentru exercitarea căii de atac a revizuirii fiind cu mult depășit.

În ceea ce privește susținerile recurentului-revizuent referitoare la o interpretare flexibilă a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au apreciat că acestea nu pot fi avute în vedere în condițiile în care prevederile legale anterior evocate reglementează distinct care sunt situațiile în care termenul de o lună se socotește de la comunicarea hotărârii.

Cu referire la solicitarea recurentului-revizuent de aplicare prioritară în judecarea prezentei cauze a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului și a dreptului Uniunii Europene, au arătat că această cerere este una formală în raport de dispozițiile cuprinse în art. 3 și 4 C. proc. civ. și față de cele ale art. 4 și 5 C. civ.

Intimatele Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinți, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin nu au formulat întâmpinări.

În termen legal, recurentul-revizuent A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimații D., B. și C., solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de către aceștia și menținând cele invocate prin cererea de recurs.

În cauză, recurentul-revizuent a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și alin. (4) C. proc. civ., iar, prin încheierea de ședință din data de 10 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis această cerere și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de recurentul-revizuent A..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2020, prezentul recurs a fost admis în principiu, fixându-se termen în ședință publică, la data de 10 martie 2020, cu citarea părților, în vederea soluționării pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere s-a reținut și că nu se poate constata nulitatea recursului, sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. intervenind numai atunci când niciuna dintre criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în prezenta cauză.

La termenul de judecată din data de 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cauza în pronunțare atât asupra cererii de suspendare a judecății prezentei căi de atac până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de către recurentul-revizuent, cât și asupra recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți și Casație și Justiție:

Analizând cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluționarea de către Curtea Constituțională a României a excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și alin. (4) C. proc. civ., invocate de către recurentul-revizuent, reține următoarele:

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Prin urmare, având în vedere că, în cazul sesizării Curții Constituționale a României cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, suspendarea judecății nu este una obligatorie, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens de către recurentul-revizuent, reținând că, în cazul în care excepția de neconstituționalitate ar fi admisă, partea nu este prejudiciată, având deschisă calea procedurală a revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sub un prim aspect, se constată că recurentul-revizuent a invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, în cauză, pe de o parte, criticile formulate prin cererea de recurs vizează încălcări ale unor norme de drept procesual, iar, pe de altă parte, în considerarea soluției pronunțate și criticate prin prezentul recurs - respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate - nu se pot pune în dezbatere norme de drept material, ci norme de drept procesual care reglementează condițiile formale ale introducerii unei cereri de revizuire din perspectiva termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac de retractare, astfel încât analiza recursului se va realiza din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest context, analiza recursului va porni de la dispozițiile legale care reglementează termenul de exercitare a revizuirii.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, recurentul-revizuent, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat pretinsa contrarietatea dintre considerentele deciziei 1028 din data de 22 noiembrie 2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinți și considerentele deciziei 1504/R din data de 4 noiembrie 2008 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către același tribunal.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 1028 din data de 22 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă în litigiul de fond funciar ce formează obiectul dosarului nr. x/2004, astfel încât, termenul de introducere a cererii de revizuire se va calcula în raport de data rămânerii definitive a acesteia.

Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Totodată, zilele de 25 și 26 decembrie reprezintă zile nelucrătoare, iar, prin Hotărârea de Guvern nr. 983/2018, pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 24 și 31 decembrie 2018 au fost stabilite ca zile libere.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății și în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs (…), reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunțării deciziei civile nr. 1028 din data de 22 noiembrie 2018, astfel încât, termenul de o lună, reglementat de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit în cauză la data de 27 decembrie 2018.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de recurentul-revizuent A. și înregistrată la instanță la data 8 ianuarie 2019 (conform ștampilei aplicate pe cererea de revizuire, dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți, secția I civilă).

În conformitate cu raționamentul anterior prezentat, care confirmă raționamentul curții de apel din hotărârea recurată, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 27 decembrie 2018, ceea ce face ca formularea, la data de 8 ianuarie 2019, a cererii de revizuire deduse judecății să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

La aceeași concluzie s-ar ajunge și dacă s-ar reține susținerile recurentului-revizuent potrivit cărora cererea de revizuire a fost depusă prin poștă la data de 4 ianuarie 2019, și acest moment fiind ulterior împlinirii termenului reglementat de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context procesual, trebuie remarcat că recurentul-revizuent a formulat critici prin care a susținut că formularea cererii de revizuire era condiționată de însăși motivarea acesteia, în raport de dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., însă este important a se realiza o distincție între norma reglementă de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cea prevăzută de alin. (4) al aceluiași articol.

Această distincție este necesară, întrucât privește obligații procesuale diferite care pot primi conotații specifice, în raport de principiul efectivității dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege, în sensul art. 6 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil.

Astfel, ceea ce i se reproșează recurentului-revizuent, prin hotărârea recurată, nu este nemotivarea cererii de revizuire, ci însăși nedeclararea în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.

Or, acesta nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că a anticipat eventuala invocare de către instanță a nemotivării cererii de revizuire, cu consecința atragerii sancțiunii nulității acestei cereri, întrucât părțile nu pot specula asupra unui deznodământ judiciar pe care nu îl pot cunoaște cu certitudine și nu își pot invoca propria culpă pentru justificarea neexercitării căii de atac într-un termen legal imperativ.

Totodată, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentului-revizuent prin care a arătat că nu are cunoștințe juridice și că a aflat că hotărârea este definitivă după comunicarea acesteia, având în vedere, pe de o parte, că potrivit dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, pe de altă parte, lipsa unor cunoștințe juridice nu este de natură a deschide părții posibilitatea de a exercita căile de atac în alte condiții și termene decât cele reglementate de lege. În plus, recurentul-revizuent avea posibilitatea să apeleze la asistența unui avocat, după cum, de altfel, a și procedat ulterior declarării căii de atac.

Nu se poate reține, astfel cum solicită recurentul-revizuent, necesitatea înlăturării de la aplicare a normelor dreptului intern, nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 3 alin. (2) C. proc. civ., neexistând neconcordanțe între dispozițiile legale ce reglementează termenul de declarare a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și nici norme obligatorii ale dreptului Uniunii Europene în această materie care să se impună a fi aplicate cu prioritate, conform art. 4 C. proc. civ.

Trebuie reamintit că termenele procedurale sunt o modalitate de ordonare a realizării acțiunilor procesuale, de asigurare a celerității înfăptuirii actului de justiție și de fortificare a securității raporturilor juridice.

Cum instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice, contrar susținerilor recurentului-revizuent, impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces la justiție și nu încalcă, în circumstanțele concrete ale cauzei, în care părțile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea în acest sens hotărârea Curți Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În același sens, Curtea Constituțională a României, prin deciziile sale prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (spre ex.: decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018 și decizia nr. 743 din data de 22 noiembrie 2018), a reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, iar, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.

Sunt nefondate criticile prin care recurentul-revizuent a susținut că, în cazul în care prin cererea de revizuire se invocă contrarietatea dintre considerentele hotărârilor judecătorești, termenul prevăzut pentru declararea acestei căi extraordinare de atac începe să curgă de la data comunicării ultimei hotărâri rămase definitive și nu chiar de la momentul rămânerii definitive a acesteia.

Astfel, termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri este reglementat de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără însă ca textul de lege să facă vreo distincție după cum se invocă contradicția dispozitivelor sau considerentelor hotărârilor pretins a fi potrivnice.

În plus, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a României (a se vedea decizia nr. 743 din data de 22 noiembrie 2018) a reținut că, "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluția ce s-ar putea pronunța în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri și implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuție sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

În ceea ce privește interpretarea dată dispozițiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ. prin decizia nr. 57 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Oradea, se constată că, pe de o parte, contrar celor susținute de către recurentul-revizuent, aceasta nu intră sub sfera efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nu s-a statuat aspra unei situații de fapt sau a unei chestiuni litigioase puse în discuție în prezenta cauză, iar, pe de altă parte, singura interpretare a unor dispoziții legale obligatorie pentru instanțele de judecată este cea realizată prin pronunțarea unei decizii în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile reglementate de C. proc. civ., Cartea a II-a, Titlul III - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare.

Nu pot fi primite celelalte critici ale recurentului-revizuent prin care acesta a invocat încălcarea dreptului său la apărare, a liberului acces la justiție, a principiilor egalității armelor și al contradictorialității, ca urmare a imposibilității de a formula apărări cu privire la excepția tardivității.

Recurentul-revizuent a susținut că nu a putut lua cunoștință de întâmpinarea prin care excepția a fost invocată întrucât curtea de apel nu i-a comunicat parola de acces la documentele în format electronic ale dosarului decât odată cu hotărârea pronunțată în cauză și, totodată, instanța nu a acordat cuvântul avocatului său asupra tardivității cererii de revizuire.

Astfel, la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019, în fața Curții de Apel Craiova, după strigarea cauzei, în timpul ședinței de judecată, s-a prezentat avocatul recurentului-revizuent, care nu a arătat că acesta nu a are cunoștință despre invocarea excepție tardivității revizuirii și nici nu a solicitat amânarea judecării cauzei sau a pronunțării, pentru formularea de apărări, în condițiile în care, astfel cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate, acestuia i-au fost aduse la cunoștință cele discutate în ședință, printre care și împrejurarea că instanța a constatat invocarea excepție tardivității.

Pe de altă parte, deși ulterior, după înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, intimații D., B. și C. au reiterat excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (prin întâmpinarea aflată la dosarul curții de apel), această excepție a fost invocată pentru prima dată prin întâmpinarea formulată de aceiași intimații în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, anterior disjungerii și a declinării competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2019, recurentul-revizuent a formulat apărări cu privire la aceasta, solicitând respingerea excepției.

Ca atare, recurentul-revizuent a avut cunoștință despre invocarea excepției tardivității cererii de revizuire și și-a exercitat dreptul la apărare, în cauză fiind respectate garanțiile recunoscute de lege și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere cele anterior reținute cu privire la momentul la care a fost invocată excepția tardivității formulării cererii de revizuire, sunt lipsite de relevanță susținerile vizând imposibilitatea formulării unei noi întâmpinări în fața curții de apel, prin care să se invoce tardivitatea căii de atac.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului-revizuent potrivit cărora curtea de apel nu mai putea judeca excepția tardivității, în condițiile în care această excepție fusese invocată în cauză și nu fusese soluționată, ca urmare a disjungerii și a declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-revizuent sunt nefondate și nu pot determina reformarea hotărârii atacate, astfel încât, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul-revizuent A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.