ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2019

Deliberând asupra prezentei contestații, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 mai 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, precizată și completată la 30 octombrie 2018, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii a României, Marea Lojă Națională a României, B., Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte de Casație și Justiție, contestație împotriva Hotărârii nr. 26 din 11 ianuarie 2011 a Plenului CSM, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, precum și cerere de chemare în judecată a altei persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul (respectiv a Agenției Naționale de Integritate), în baza art. 68 C. proc. civ., solicitând: - constatarea nulității Hotărârii nr. 26 din 11 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; - constatarea nulității Raportului nr. x din 19 octombrie 2017 întocmit de Agenția Națională de Integritate; - constatarea nulității Rezoluției nr. x/2016 din 24 iunie 2016 a Inspecției Judiciare; - constatarea stării de incompatibilitate a numitului B., inspector-șef al Inspecției Judiciare; - nulitatea Raportului nr. x/2016 întocmit de Inspecția Judiciară; - apărarea sistemului judiciar și a reputației magistratului A.; - obligarea ÎCCJ să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

I.2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, invocând inadmisibilitatea cererii de anulare a Raportului nr. x/2016, întrucât motivele de nelegalitate invocate reprezintă veritabile obiecțiuni care nu au fost cuprinse în obiecțiunile la raport formulate de contestatoare și la care i s-a răspuns prin răspunsul atașat la acest raport. Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, neexistând niciun motiv de nelegalitate a hotărârii contestate.

I.3. Prin Decizia nr. 4486 din 12 decembrie 2018, pronunțată în Dosar nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a disjuns capetele de cerere nr. x, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată (nulitate Raport ANI nr. 38336/2017, nulitate Rezoluție nr. 1096/2016 a Inspecției Judiciare și constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului-șef B.) și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel Cluj - SCAF.

În consecință, Înalta Curte a rămas învestită cu soluționarea capetelor de cerere nr. x, 5, 6, 7 din acțiunea principală precizată și completată, referitoare la: anularea Hotărârii nr. 26 din 11 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nulitatea raportului care a stat la baza acestuia, cererea de apărare a reputației și cererea de obligare a ÎCCJ să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ședința publică din 8 mai 2019, contestatoarea personal a precizat (pentru toate cele trei dosare similare pe care le-a avut pe rolul aceluiași complet la acea dată, respectiv: nr. 1263/1/2018, nr. 1272/1/2018 și nr. 1974/1/2018) că nu mai susține cererea de obligare a ÎCCJ să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, față de pronunțarea Curții Constituționale care a dezincriminat, practic, spălarea de bani.

Prin urmare, Înalta Curte va reține că în prezenta cauză contestatoarea a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 26 din 11 ianuarie 2018, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, solicitând totodată pronunțarea și asupra legalității raportului (operațiunii administrative) ce a stat la baza emiterii acesteia și, în final, pe fondul cererii de apărare a reputației contestatoarei soluționate prin hotărârea contestată.

I.4. În cauză, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu următoarele înscrisuri: raportul Inspecției Judiciare, hotărârea de excludere din magistratură, rămasă definitivă prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul Agenției Naționale de Integritate, raportul asupra incompatibilității inspectorului-șef B., Statutul Marii Loje Naționale din România, Protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii, solicitând ca, "în cazul în care nu se regăsesc la prezentul dosar, ci doar în Dosarul nr. x/2018, să fie atașate".

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 26 din 11 ianuarie 2018 a Plenului CSM

Analizând cauza sub toate aspectele, prin prisma motivelor invocate de contestatoare și a apărărilor formulate prin cererile depuse la dosar, pe baza dovezilor administrate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Hotărârea nr. 26 din 11 ianuarie 2018 a Plenului CSM s-a respins cererea de apărare a reputației profesionale și a sistemului judiciar în ansamblul său formulată de judecătorul A. în raport cu aspectele semnalate în emisiunile difuzate de postul de televiziune C. în data de 15 februarie 2016 și în intervalul 24 februarie 2016 - 28 februarie 2016, precum și în articolele publicate pe portalul D. în data de 26 februarie 2016.

Pentru a dispune astfel, Plenul a reținut că, prin Raportul nr. x/2016 întocmit de Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate potrivit legii, s-a opinat în sensul respingerii cererilor de apărare a reputației formulate de judecătorul A.

În esență, membrii Plenului au apreciat că subiectele abordate în emisiunile televizate, precum și în articolele de presă în discuție se circumscriu unei activități de informare a publicului desfășurată în limite normale, fără a se putea identifica elemente de natură a aduce atingere reputației și independenței profesionale a judecătorului A. ori sistemului judiciar în ansamblul său.

Criticile aduse de mass-media au fost determinate de activitatea didactică desfășurată de magistrat, respectiv de calitatea persoanei care a angajat activitatea magistratului de prestare servicii didactice și, nu în ultimul rând, de calitatea acesteia de parte în dosar, reacția presei nefiind disproporționată din această perspectivă și nici de natură a afecta reputația profesională și independența magistratului în cauză sau a sistemului judiciar în ansamblul său.

Înalta Curte reține că judecătorul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 26 din 11 ianuarie 2018, iar în motivarea acesteia, la pct. II "aspecte care țin de nelegalitatea hotărârii contestate", a invocat nelegala alcătuire a plenului CSM, susținând că, din "garant al independenței justiției", prin protocolul semnat cu Serviciul Român de Informații, Consiliul Superior al Magistraturii este caracterizat în doctrina specialitate ca fiind "unitate de elită a SRI", de vreme ce, în conformitate cu art. 3 lit. a) din acest protocol, părțile se obligau "să valorifice eficient posibilitățile pentru identificarea anticipată și în timp util a unor fapte care ar putea afecta înfăptuirea justiției sau realizarea securității naționale", iar singurul consilier al președinților CSM din anul 2011 și până în prezent este numita E., fost ofițer DIPI.

Aceste alegații nu au nicio relevanță pentru legala alcătuire (structură, cvorum) a Plenului Consiliului care a adoptat hotărârea contestată, astfel cum este reglementată această alcătuire de dispozițiile Legii nr. 317/2004.

A mai invocat contestatoarea și încălcarea secretului deliberării, deoarece la deliberare ar fi rămas și secretarul general al CSM și alte persoane din aparatul propriu al CSM.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcționează ca instanță de judecată pentru soluționarea contestațiilor formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară."

Or, în speță, intimatul CSM (Plenul) nu a fost învestit cu soluționarea unei contestații la o hotărâre a uneia dintre secții, ci în mod direct cu o cerere de apărare a reputației profesionale, el neacționând deci, în cauză, ca o instanță de judecată, pentru a se pune problema "secretului deliberărilor" în sens judiciar, iar compunerea Consiliului și procedura votului apar a fi fost respectate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 317/2004, "(1) Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în plen și în secții, la convocarea președintelui, a vicepreședintelui sau a majorității membrilor plenului ori, după caz, ai secțiilor.

(2) Lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfășoară în prezența a cel puțin 15 membri, iar lucrările secțiilor se desfășoară în prezența majorității membrilor acestora.

(3) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți".

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (4) din același act normativ, "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează."

Este, deci, necesar personal care să numere voturile (după exprimarea secretă a acestora de către membrii Consiliului), precum și să cunoască argumentele opiniei majoritare ce vor constitui motivarea hotărârii adoptate.

În plus, nu s-a invocat și dovedit vreo depășire a atribuțiilor secretarului general și personalului din aparatul propriu al Consiliului prevăzute prin art. 48 și art. 69 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea CSM nr. 326/2005, respectiv, o intervenție a vreuneia dintre aceste persoane în procesul de deliberare și votare, de natură a influența în vreun mod rezultatul votului, critica fiind vădit neîntemeiată.

A detaliat, totodată, contestatoarea împrejurări legate de Dosarul nr. x/2012**, în care a dispus indisponibilizarea unor conturi, ceea ce, în opinia sa, ar fi putut leza interesele financiare ale continuatorilor în drepturi ale fostei Securități, însă aceste împrejurări excedează controlului judiciar din prezenta cauză.

La pct. III "aspecte de netemeinicie" din motivarea contestației, contestatoarea a susținut că hotărârea contestată a validat raportul inspecției judiciare care a avut în vedere existența, la acel moment, a unei prezumții puternice de săvârșire a unei abateri disciplinare ca urmare a exercitării unei acțiuni disciplinare împotriva sa, în temeiul Rezoluției nr. 1096/IJ/623/DIJ din 24 iunie 2016, acțiune care în opinia sa este expresia unui abuz de putere, fiind exercitată cu rea credință de către o persoană aflată în stare de incompatibilitate (respectiv, de inspectorul-șef B., care avea simultan calitățile de judecător și de mason).

Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 30 "Libertatea de exprimare" din Constituția României, precum și cu art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

Contestatoarea s-a plâns intimatului Consiliul că, prin aspectele semnalate în emisiunile și articolele apărute în presa audio-vizuală în perioada de referință, s-au încălcat obligațiile de informare obiectivă a publicului și, prin aceasta, a fost afectată reputația sa profesională, dar și imaginea sistemului judiciar în ansamblul său.

Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în jurisprudența sa, invocată chiar de contestatoare, faptul că sistemul de justiție este o instituție esențială într-o societate democratică, iar presa este unul din mijloacele prin care opinia publică poate verifica dacă magistrații își exercită responsabilitățile în conformitate cu scopul încredințat, fiind însă necesară protejarea magistraților împotriva unor atacuri neîntemeiate și având în vedere că aceștia au obligația de rezervă, neputând ieși public cu puncte de vedere proprii în orice condiții.

Referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în Cauza Bradford vs. Danemarca, a mai decis că "interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora".

De asemenea, în Cauza Pager și Oberschlick vs. Austria, a statuat că "activitatea justiției nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept".

În această ordine de idei, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că reputația profesională este o consecință a integrității de care trebuie să dea dovadă fiecare judecător sau procuror în exercitarea profesiei sale, fiind în strânsă legătură cu principiile independenței, imparțialității și integrității, care guvernează această activitate profesională.

Reputația profesională semnifică, practic, părerea publică referitoare la modul în care judecătorul sau procurorul își exercită profesia, noțiunea fiind una distinctă de aceea de reputație a persoanei fizice în sensul dreptului comun.

Din acest motiv, apărarea reputației de către Consiliul Superior al Magistraturii se impune a fi dispusă atunci când o împrejurare sau acțiune bine determinată a avut drept urmare formarea în mod nejustificat a unei păreri publice nefavorabile cu privire la activitatea profesională a judecătorului sau procurorului, fiind deci de natură să aducă atingere reputației profesionale a magistratului în cauză.

Or, din probele administrate în cauză Înalta Curte constată că magistratul A. a susținut faptul că, printr-o serie de emisiuni difuzate de postul de televiziune C. și unele articole publicate pe site-ul acestuia și pe portalul "D." în cursul lunii februarie 2016, a fost afectată, atât reputația sa, cât și imaginea sistemului judiciar în ansamblul său, inducându-se ideea că nu a respectat procedurile judiciare în exercitarea atribuțiilor de judecător în cadrul Curții de Apel București și că ar fi săvârșit infracțiuni de corupție și spălare de bani prin predarea, pe parcursul a două săptămâni, la Poiana Brașov, a cursului "Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene" unor funcționari ai A.P.I.A.

Din cuprinsul raportului întocmit de Inspecția judiciară ca urmare a verificărilor efectuate în baza art. 30 din Legea nr. 317/2004, reiese însă că în emisiunile și articolele de presă invocate s-au dezbătut, de fapt, diverse conotații ale nerespectării de către contestatoarea A. a regimului incompatibilităților și interdicțiilor stabilit de Constituție și de Legea nr. 303/2004 (funcția de judecător este incompatibilă "cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii"), punându-se accentul pe aspectul soluționării în stare de incompatibilitate și chiar de conflict de interese a unui dosar în care parte era persoana juridică prezumată că ar fi suportat remunerația activității de lector și a sejurului la Poiana Brașov ale contestatoarei.

Gravitatea unor astfel de încălcări fiind incontestabilă, este și motivul pentru care Inspecția Judiciară înseși s-a sesizat din oficiu, încă de la primele știri apărute în mass media, prin procesul-verbal din 11.02.2016, începând verificări prealabile, care au continuat cu emiterea rezoluției de începere a cercetării disciplinare a judecătorului în cauză.

Pe de altă parte, tonul mai virulent al unui invitat ori chiar ale moderatorului emisiunii "Sinteza zilei" sau exprimările insinuante, tendențioase din articolele apărute online nu sunt de natură să diminueze nici importanța (gravitatea) faptelor, nici interesul pentru aducerea acestora la cunoștința publicului larg și dezbaterea în presa audio-vizuală, nefiind justificată - prin raportare strictă la situația de fapt din prezenta cauză - susținerea contestatoarei din cererea de apărare a reputației profesionale, astfel cum a fost precizată, că ar fi fost vorba de un adevărat "linșaj mediatic".

În acest context, Înalta Curte observă că, în timp ce hotărârea contestată, cererea de apărare a reputației profesionale și aspectele semnalate în presă vizează împrejurări punctuale, contestatoarea este cea care își extinde apărările la un complex de împrejurări faptice fără legătură directă cu cauza, de natură să abată atenția de la realitatea că aspectele respective s-au confirmat cel puțin în parte, în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare constând în nerespectarea regimului incompatibilităților și interdicțiilor, așa cum rezultă din decizia definitivă depusă la dosar chiar de către magistratul în cauză și pe care acesta, practic, o contestă, considerând că este în contradicție cu Raportul nr. x/2016, pe care hotărârea judecătorească l-a avut însă în vedere (a se vedea pct. 2.1. din Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017).

Cât privește criticile aduse de contestatoare Raportului nr. x/2016 întocmit de Inspecția Judiciară, Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatului din întâmpinare referitoare la inadmisibilitatea formulării acestor critici direct prin contestație, iar nu mai întâi pe calea obiecțiunilor la raport, având în vedere natura juridică a raportului inspecției (care nu este un act administrativ propriu-zis sau asimilat) și prevederile exprese ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care îndrituiesc instanța învestită cu acțiunea în anulare să se pronunțe și cu privire la legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

În schimb, nu poate fi reținut vreun aspect de nelegalitate sau de netemeinicie a acestui raport, Înalta Curte constatând că a fost întocmit, conform art. 53 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii și nu s-a invocat nerespectarea termenului pentru efectuarea verificărilor, cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 54 alin. (1) și este avizat de persoanele prevăzute la alin. (3) al aceluiași articol, fiind comunicat în termenul legal contestatoarei pentru formularea de obiecții.

Pretinsa stare de incompatibilitate a inspectorului șef nu a fost până în prezent constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ci, dimpotrivă, chiar contestatoarea a depus la dosar copia Raportului Agenției Naționale de Integritate nr. x, prin care s-a constatat că nu există indicii privind starea de incompatibilitate a inspectorului B.

De asemenea, în ceea ce privește susținerea contestatoarei privind tratarea situației sale de incompatibilitate în două proceduri separate, atât de către Agenția Națională de Integritate, cât și de către Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile în care "la acest moment, au rămas în circuitul civil, atât raportul Agenției Naționale de Integritate, cât și hotărârea Înaltei Curți menționată anterior prin care a fost sancționată disciplinar", se constată că, în cauză, cererea de apărare a reputației nu a fost respinsă pentru că "între timp a fost sancționată disciplinar", așa cum eronat afirmă contestatoarea, ci pentru că atât raportul întocmit de Inspecția Judiciară în urma verificărilor, cât și Plenul, ca urmare a analizării cererii și documentelor aferente cazului, au apreciat că semnalările din presă nu au fost de natură să vatăme reputația contestatoarei, raportat la faptele aduse la cunoștința publicului, apte de a constitui cel puțin abateri disciplinare, și la împrejurarea că între timp s-a și declanșat cercetarea disciplinară în legătură cu aceste pretinse fapte.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că faptele luate în discuție în emisiunile și articolele de presă menționate în cererea de apărare a reputației soluționată prin hotărârea CSM contestată nu doar că au făcut obiectul cercetării disciplinare a judecătorului A., ci această cercetare a fost finalizată prin decizia civilă nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunțată în Dosar nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, hotărâre judecătorească prin care s-a statuat în mod definitiv cu privire la existența abaterii disciplinare, a formei de vinovăție și a sancțiunii aplicate.

Or, sub pretextul contestării hotărârii date cu privire la cererea de apărare a reputației profesionale, nici contestatoarea nici o altă persoană sau instanță nu poate repune în discuție fondul unui litigiu definitiv judecat.

În sfârșit, prin respingerea cererii de apărare a reputației profesionale nu se poate considera nici, așa cum fără temei susține contestatoarea, că i-ar fi fost restrâns dreptul de petiționare garantat constituțional sau că ar fi fost încălcate prevederile constituționale referitoare la supremația legii și a Constituției și la dreptul la informație (art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) și art. 31 din Constituția României).

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției", iar conform art. 30 alin. (1), acesta "are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor". Dispozițiile sunt similare celor cuprinse în art. 75 din Legea nr. 303/2004.

În speță, sesizat cu cererea de apărare a reputației profesionale care a făcut, în prealabil, obiectul verificărilor finalizate prin Raportul nr. x/2016, Plenul CSM nu a refuzat examinarea acesteia, ci a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de Regulament, după care, analizând raportul inspecției și probele propuse inclusiv de către petentă, a constatat, prin Hotărârea nr. 26 din 11 ianuarie 2018, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, că nu există elemente pe baza cărora să se poată conchide că a fost adusă atingere reputației profesionale a magistratului contestator ori imaginii sistemului judiciar în ansamblul său.

Din cuprinsul actului administrativ contestat reiese că intimatul a procedat la analizarea în concret a cazului, iar nu doar formal, că toate probele pertinente propuse de contestatoare au fost avute în vedere de Plen, fiind expuse în hotărâre argumentele care susțin respingerea cererii și înlăturarea afirmațiilor contestatoarei, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe magistratul în cauză.

Hotărârea contestată este, în opinia Înaltei Curți, întemeiată și la adăpost de criticile de nelegalitate aduse de către contestatoare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercitându-și competența și dreptul de apreciere asupra cererii de apărare a reputației fără exces de putere și ajungând în mod temeinic și legal la concluzia că în speță nu se poate reține că a fost afectată reputația profesională a magistratului și, cu atât mai puțin, imaginea sistemului judiciar în ansamblul său, față de modul în care informațiile au fost prezentate în presă și de contextul factual existent la acea dată.

Toate celelalte susțineri din contestația precizată și completată vizează capetele de cerere disjunse și declinate prin Decizia nr. 4486/12.12.2018, nefăcând obiectul analizei în prezenta cauză.

III. Soluția Înaltei Curți asupra contestației și temeiul de drept al acesteia

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, coroborat cu art. 1 și art. 18 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004, art. 15 alin. (1) - (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M și art. 53, 54 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 26 din 11 ianuarie 2018, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2019.

GGC - LM