ÎCCJ, Decizia nr. 46/2022

Ședința publică din data de 28 februarie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1629 din 22 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că, prin cererea de revizuire formulată de A. și întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

În aplicarea dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că ultima hotărâre judecătorească dintre cele pretins potrivnice, Decizia nr. 2681 din 15 octombrie 2019, este pronunțată în apel într-un conflict de asigurări sociale și are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Așadar, termenul imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 15 octombrie 2019 și s-a împlinit vineri, 15 noiembrie 2019, iar cererea de revizuire a fost formulată la 10 decembrie 2019, fiind depusă direct la registratura Curții de Apel Craiova, conform datei certe înscrise pe ștampila de primire.

Ca urmare a exercitării revizuirii cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanța de revizuire a constatat că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către revizuent a dreptului de a-i fi examinat, pe fond, motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în cauză, nu pot fi acceptate susținerile revizuentului, în sensul că, atât prin motivele de apel, cât și pe tot parcursul apelului, a invocat nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale invocate, prin care urmărea să dovedească că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 262/2010 și ale Deciziei nr. 11/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, sub aspectul procedural al verificării tardivității cererii de revizuire, nu numai că nu prezintă relevanță acest aspect, cu atât mai mult cu cât, până la pronunțarea unei decizii definitive, nici nu se putea afirma cu certitudine o eventuală contrarietate cu Decizia nr. 11/2015 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs.

Recurentul invocă dispozițiile art. 97, art. 483 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 7, pct. 7 și pct. 8 și art. 513 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 1629 din 11 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, respingerea excepției tardivității cererii de revizuire și, pe fond, admiterea acțiunii.

Recurentul expune critici care vizează nerespectarea de către Curtea de Apel Craiova a obligației de redactare și comunicare a hotărârii judecătorești în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., afirmând că, în acest fel, i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 52 din Constituția României, art. 7 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 41 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul susține faptul că, în contextul în care Curtea de Apel Craiova nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. pentru comunicarea hotărârii motivate împotriva căreia a formulat calea extraordinară de atac, nu poate fi imputată revizuentului depunerea cererii de revizuire cu depășirea termenului legal de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cererea acestuia trebuind a fi socotită ca depusă în interiorul termenului.

Sunt invocate, deopotrivă, statuările Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 366 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul afirmând că raționamentul logico-juridic expus de Curtea Constituțională în cadrul deciziei sus-menționate ar trebui aplicat și în prezenta speță, chiar dacă este vorba despre un litigiu în materie civilă; necomunicarea, în termen de 30 de zile de la pronunțare, a hotărârii supuse revizuirii fiind în măsură să atragă aplicarea sancțiunii nulității hotărârii judecătorești.

De asemenea, recurentul solicită, în temeiul art. 519 C. proc. civ. și art. 126 din Constituția României, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât instanța supremă să constate și să dispună dacă dispozițiile Deciziei nr. 4/2011 și nr. 11/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele în recalcularea pensiilor și pentru cei care au lucrat mai puțin de 20 de ani în grupa I de muncă, să admită recursul, să caseze Decizia nr. 1629 din 22 septembrie 2020 și, pe fond, să admită acțiunea.

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21.12.2018 - a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 3 octombrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1629 din 22 septembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, și menținerea deciziei mai sus-menționate, aceasta fiind legală și temeinică.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că analiza acestora urmează a fi făcută din prima art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă și nu norme de drept material sau încălcarea autorității de lucru judecat.

În esență, recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că nu poate fi sancționat pentru depășirea termenului de declarare al căii de atac, câtă vreme nici instanța nu a motivat hotărârea în termenul impus de lege, de 30 de zile, având în vedere că a formulat cererea în termen de 13 zile de la comunicarea hotărârii.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, recurentul a susținut că Decizia nr. 2681 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 este contrară Deciziei nr. 11/2015 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 2681 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, care, fiind pronunțată în apel într-un conflict de asigurări sociale, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 15 octombrie 2019 și s-a împlinit la 15 noiembrie 2019, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 10 decembrie 2019, conform ștampilei aplicată pe prima pagină a memoriului, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, instanța va înlătura și critica referitoare la motivarea cu întârziere a hotărârii pe care a atacat-o în calea extraordinară de atac, reținând că termenul de formulare al cererii de revizuire nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, cum greșit susține recurentul, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, invocând art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Având în vedere cele arătate mai sus, față de soluția recurată în cauză, Înalta Curte nu va mai analiza susținerile recurentului, care se referă la fondul cererii de revizuire, prin care sunt aduse argumente pentru admiterea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Constituționale (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), s-a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1629 din 22 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.